PLUMB

GEORGE BACOVIA
SIMBOLISM

Simbolismul este un curent literar apărut în Franța care promoveaza necesitatea unei innoiri a
poeziei fata de naturalism. Este exprimata, astfel, dorința de a impune în poezie sensibilitatea, visul,
muzicalitatea. Poezia simbolista este dominata de ambiguitate, de nostalgie, de melancolie. Se
urmărește stabilirea unor corespondente intime intre eul liric și lumea exterioara, simbolistii
considerand ca nimic nu trebuie explicat în poezie, ci doar sugerat. Elementul cheie al acestei poezii
simboliste devine simbolul, cu rolul de a sugera, care trebuie să fie autentic și spontan, o asociere
intre senzație, emoție și imagine sensibila. Poezia simbolista renunța la rigorile versificatiei, creand
versul liber. De asemenea, se remarca preferinta pentru anumite teme precum: reveria, natura,
moartea, singuratatea, melancolia, culoarea, depresia, misterul, boala etc.
Poezia ”Plumb” de George Bacovia reflecta direcția smbolista prin intermediul motivelor și
atitudinii. De asemenea, se inscrie în curent prin utilizarea simbolurilor, a sugestiei, a analogiilor, a
corespondentelor; prin muzicalitatea interioara realizata cu ajutorul tehnicii repetitiilor, prin
cromatica și dramatismul trairilor eului liric. Textul nu cuprinde niciun termen explicit al angoasei,
însă aceasta este sugerata, prin descrierea cadrului.

Poezia ”Plumb” este a unui solitar și a unui prizonier, a unei constiinte inspaimantate de sine și de
lumea în care trăiește. Viziunea despre lume în aceasta poezie prezinta o viziune fără ieșire,
nemetafizica, întrucât textul hiperbolizeaza starea de singuratate, obsesia deplinei izolari și
presimțirea morții, a mineralizarii, a neantului. Poezia este preponderent realizata din imagini
vizuale, ea exploatand starile și emotiile produse de elementele decorului funerar, care transmit o
stare interioara: vidul sufletesc, angoasa existenței. Astfel ca intre planul exterior și cel interior se
stabilesc o serie de corespondente.
Ideile poetice sunt incadrate în randul celor doua strofe și evidentiaza, astfel, în mod clar viziunea
despre lume a autorului George Bacovia.
Prima strofa surprinde elemente ale cadrului spatial închis, apasator, sufocant, în care eul poetic
se simte claustrat: un ”cavou”, simbolizand universul interior, și în care mediul inconjurator a
căpătat greutatea apasatoare a plumbului. Elementele decorului funerar sunt: ”sicriele de plumb”,
”vestmantul funerar”, ”flori de plumb”, ”coroanele de plumb”. Repetarea epitetului ”de plumb” are
multiple sugestii(cromatica, fizica-de apasare), insistand asupra existenței mohorate, anoste, lipsita
de posibilitatea inaltarii. Lumea obiectuala, în manifestarile ei de gingasie și frumusete- ”florile”,
este marcata de impitrire. Vântul este singurul element care sugerează muscarea, însă produce
efecte reci, ale morții, sugerand auditiv: ”Si scartaiau coroanele de plumb”. Cadrul temporal nu
este precizat, dar atmosfera macabra sugereaza nocturnul.
A doua strofa debuteaza sub semnul tragicului existential, generat de dispariția/ moartea
afectivitatii: ”Dormea întors amorul meu de plumb”. Cuvântul ”intors” constituie misterul poeziei.
Eul liric își privește sentimentele ca un spectator. ”Aripile de plumb” presupun un zbor în jos,
căderea surda și grea, moartea. Incercarea de salvare este iluzorie: ”Si-am început să-l strig”.
Ambiguitatea poetica este produsa de multuplele semnificatii pe care le poate primi epitetul
”dormea intors”, metafora ”aripile de plumb” sau cuvântul ”mort” (în versul ”Stam singur lângă
mort”, termenul din domeniul funebru poate conota instrainarea de sine).
Sentimentul de moarte și senzația de vid sufletesc se realizeaza, înafara elementelor de decor
funebru, prin doua imagini auditive: în prima strofa ”Si scartaiau coroanele de plumb” pune în
evidenta dezacordul eului liric cu lumea, iar în a doua strofa ”Si-am început să-l strig” sugerează
spaima, iar verbul la persoana I singular accentueaza intoarcerea spre planul subiectiv.
Elementele naturii: vântul și frigul, produc în poezie ideea de degradare a materiei și sugerează
golul sufletesc prin senzatii tactile.
 Tema poeziei o constituie conditia poetului într-o societate lipsita de aspiratii și artificiala. Lumea
ostila și stranie, conturata de câteva pete de culoare este proiectia starii interioare a poetului, stare
caracterizata cu luciditate de tragedie.

Titlul poeziei este simbolul plumb, care sugerează apasarea, angoasa, greutatea sufocanta,
ceniusiul existenței,universul monoton, închiderea definitiva a spațiului existential, fără soluții de
ieșire.

Simboluri centrale - Titlul poeziei constituie și simbolul central, dar un simbol caracterizat de
multe intelesuri. Insemnatatea cuvântului plumb, reluat de șase ori în cele doua strofe ale poeziei,
contureaza atmosfera lirica pe care o transmite poezia.
Semnificatiile cuvântului ”plumb” se construiesc pe baza corespondentelor dintre planul
subiectiv/uman și planul obiectiv/cosmic. Ca element anorganic, cuvântul plumb sugerează
mineralizarea(pietrificarea, moartea), prin greutate denotă apasare sufleteasca sufocanta sau
prabusirea interioara, culoarea sa gri poate reda tristețea, monotonia, angoasa, cenusiul vieții
cotidiene. Sonoritatea acestui cuvânt sugerează căderea grea, fără ecou.
Rolul de simbol central este marcat și de dispunerea acestui cuvânt în cadrul poeziei(fiecare strofa
fiind închisă cu acest cuvânt), însă și de asocierile inedite în care se face uz de acet cuvânt, asocieri
care amplifica atmosfera macabra, închisă: ”sicriele de plumb”, ”flori de plumb”, ”coroane de
plumb”.
Cuvintele cheie: (plumb, cavou, singur) sunt, în același timp, simboluri obsedante care se repeta în
poezie și care contribuie la realizarea unui decor macabru, dezolant pe care autorul în
exteriorizeaza.

Simetria compozitionala – Textul este alcătuit din doua catrene construite pe baza cuvântului
”plumb”, care este reluat de șase ori în cele opt versuri ale poeziei. Realizate prin paralelism, cele
doua strofe/ secvente poetice corespund celor doua planuri ale realitatii: realitatea exterioara,
obiectiva(simbolizata de cimitir și de cavou) și realitatea interioara, subiectiva(simbolizata de
sentimentul iubirii ”amorul meu de plumb”, sentiment invocat cu disperare însă condiționat de
mediul macabru).
Starea de solitudine(singuratate) a eului liric este sugerata de repetarea laitmotivului ”stam singur”,
care alături de celelate simboluri, accentueaza senzația de pustietate sufleteasca.

În concluzie, prin atmosfera, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului și a corespondentelor,

zugravirea starilor sufletesti de angoasa, disperare, poezia ”Plumb” de George Bacovia s incadreaza
în estetica simbolista.