FIZIOLOGIA

APARATULUI
RESPIRATOR
Curs 2
 1. VOLUMELE PULMONARE,
CAPACITĂŢILE PULMONARE STATICE ŞI
POZIŢIILE VENTILATORII

 Volumele şi capacităţile pulmonare sunt mărimi

anatomice, statice, care variază dependent de:
 dezvoltarea fizică
 vârstă
 sex
 rasă.

 Volumele şi capacităţile pulmonare reprezintă cantităţi de

aer care există în plămân la un moment dat, au la bază
variaţiile dimensiunilor spaţiale ale plămânilor în cursul
mişcărilor respiratorii şi constituie premiza performanţei
pompei de aer.
 1.1. VOLUMELE PULMONARE
= volume de aer din plămâni la diverse poziţii ale aparatului
toraco-pulmonar:
 Volumul curent (VT) = volumul de aer mobilizat într-un
ciclu ventilator de repaus (la fiecare inspir de repaus/
eliminat în expirul de repaus). La adult  500 ml.
 Volumul inspirator de rezervă (VIR) - volumul maxim de
aer ce poate fi inspirat după un inspir de repaus, în PIM;
PIM

PIR

PER
PEM
 VOLUMELE PULMONARE
 Volumul expirator de rezervă (VER) - volumul maxim de
aer ce poate fi expirat, după un expir de repaus, în PEM;
 Volumul rezidual (VR) - volumul de aer care rămâne în
plămâni la sfârşitul unei expiraţii maxime, în PEM.

PIM

PIR

PER

PEM
 1.2.CAPACITĂŢILE PULMONARE
 Capacitatea inspiratorie (CI) - volumul de aer care poate
pătrunde în plămâni în cursul unui inspir maxim care începe
după un expir de repaus. CI = VT + VIR
 Capacitatea vitală (CV) - volumul de aer mobilizabil în cursul
unei respiraţii maxime (volumul de aer eliminat de plămâni în
cursul unui expir maxim care urmează unui inspir maxim).
= 50% din CPT. CV = VT + VIR + VER
PIM

PIR

PER

PEM
 CAPACITĂŢILE PULMONARE
 Capacitatea reziduală funcţională (CRF) - volumul de aer care
se găseşte în plămâni la sfârşitul unui expir normal de repaus.
CRF = VER + VR = 50% din CPT;
 Capacitatea pulmonară totală (CPT) - volumul de aer conţinut
în plămâni la sfârşitul unui inspir maximal.
CPT = VIR + VT+ VER + VR
CPT = CI + CRF = CV ( 75% din CPT) + VR (25% din CPT).
PIM

PIR

PER

PEM
 •PARAMETRI SEMNIFICAŢIE
VENTILOMETRICI

VT = volumul curent volumul de aer mobilizat într-un ciclu ventilator de repaus

VT = 15% CV

VIR = volumul volumul maxim de aer inspirat după un inspir de repaus

inspirator de rezervă VIR = 50% CV

VER = volumul volumul maxim de aer expirat după un expir de repaus

expirator de rezervă VER = 35% CV

VR = volumul rezidual volumul de aer care rămâne în plămân după un expir maxim
VR = 25% CPT

CI = capacitatea volumul maxim de aer inspirat din poziţia respiratorie de repaus

inspiratorie CI = VT + VIR = 50% CPT

CRF = capacitatea volumul de aer rămas în plămâni în poziţia respiratorie de repaus

reziduală funcţională CRF = VER + VR = 50% CPT

CV = capacitatea volumul maxim de aer expirat după un inspir maxim (sau inspirat după un
vitală; expir maxim)
CV = VIR + VT + VER = CI + VER
CV = 75% CPT

CPT = capacitatea volumul de aer conţinut în plămâni după un inspir maxim

pulmonară totală CPT = VIR + VT + VER + VR
CPT = CI (50%)+ CRF (50%)
CPT = CV (75%)+ VR (25%)
 1.3.POZIŢIILE VENTILATORII
 Poziţia de repaus respirator sau poziţia expiratorie de
repaus (PER)- survine spontan, în urma revenirii din
poziţiile active în virtutea elasticităţii pentru realizarea
expirului de repaus; asigură CRF;
 Poziţia inspiratorie de repaus (PIR)- asigură inspirul
normal de repaus, sub acţiunea diafragmului şi a muşchilor
intercostali externi.
PIM

PIR

PER

PEM
 1.3.POZIŢIILE VENTILATORII
 Poziţia inspiratorie maximă (PIM) - asigură expansiunea
plămânului până la CPT. Se realizează sub acţiunea
integrală a muşchilor inspiratori.
 Poziţia expiratorie maximă (PEM) - asigură eliminarea CV,
deci situarea plămânilor la nivelul VR. Se realizează sub
acţiunea integrală a muşchilor expiratori.
PIM

PIR

PER

PEM
 2. FIZIOLOGIA VENTILAŢIEI PULMONARE
 Ventilaţia este determinată de modificările alternative şi
ritmice ale volumului pulmonar. Un ciclu ventilator este
constituit dintr-o fază inspiratorie şi o fază expiratorie.

2.1. CAPACITATEA PULMONARĂ TOTALĂ

Capacitatea pulmonară totală (CPT) = cantitatea maximă
de aer pe care o conţin plămânii în poziţie inspiratorie
max. forţată.
CPT = CV + VR = VT + VIR + VER + VR
 Valorile ideale ale CPT se pot exprima în funcţie de
înălţimea, vârsta şi sexul persoanei
 Valorile medii normale CPT = 5 şi 6 litri
 Patologic: ±20 % faţă de valoarea ideală
 CPT scade paralel cu scăderea CV
 CPTcreşte cu creşterile patologice ale VR.
FIZIOLOGIA VENTILAŢIEI PULMONARE
Capacitatea vitală (CV)

= volumul de aer eliminat printr-un expir maxim ce urmează

după un inspir maxim.

CV = VT + VIR + VER

 CV variază cu înălţimea (T), vârsta (V) şi sexul persoanei

 CV la femeile: -10 % faţă de bărbaţi pentru aceeaşi vârstă şi
înălţime.
 sexul masculin: CV ideală (litri)= 6,1 T - 0,028 V - 4,65;
 sexul feminin: CV ideală (litri)= 4,66 T - 0,024 V - 3,28.
 Capacitatea vitală (CV)

 Determinarea CV şi a componentelor
sale se face cu:
 spirograful
 pneumotahograf prevăzut cu
integrator de volum.

Valoarea CV măsurată pe spirogramă

la temperatura
camerei trebuie corectată pentru
temperatura corpului
(37C) - corecţia BTPS (Body
Temperature and
Pressure, Saturated with water vapor)
= 1,1 pentru o
t a camerei de 200 C
 Capacitatea vitală (CV)

- CV măsurată (actuală) se raportează la CV ideală

- Valori normale: ≥ de 80 % din valoarea ideală
corespunzătoare vârstei, taliei şi sexului subiectului.

- Scăderea CV: în disfuncţie ventilatorie restrictivă:

- leziuni distructive pulmonare,
- rezecţii,
- pneumopatii,
- procese care limitează expansiunea plămânilor
(afecţiuni parietale, procese pleurale).
 FIZIOLOGIA VENTILAŢIEI PULMONARE

VOLUMUL REZIDUAL

= cantitatea de aer ce rămâne în plămâni la sfârşitul unei

expiraţii forţate (în poziţie expiratorie maximă).

VR + VER = CRF

 Creşterea CRF şi VR caracterizează hiperinflaţia

pulmonară  în emfizemul pulmonar, sindromul
obstructiv, cifoscolioză etc.
 Scăderea CRF şi VR  în fibrozele interstiţiale,
alveolite, edem pulmonar.
 2.2.DEBITELE VENTILATORII

Performanţa pompei pulmonare se evaluează pe baza

debitului realizat pe unitatea de timp, dependent de
mărimea, viteza şi frecvenţa fluxului aerian, măsurat
spirografic sau pneumotahografic.

VENTILAŢIA DE REPAUS
= volumul de aer respirat în decurs de un minut de
subiectul aflat în condiţii bazale.
- Se determină spirografic volumul curent (VT) şi
frecvenţa respiratorie (f):
VR = VT  f
În repaus, frecvenţa respiraţiei este de 12 – 18/min
VT= 500 ml.
Valoarea medie a ventilaţiei de repaus = 5-6 litri/min.
 DEBITELE VENTILATORII
VOLUMUL EXPIRATOR MAXIM PE SECUNDĂ (VEMS)
- se determină prin expirograma forţată = executarea de
către subiect a unei expiraţii maxime şi forţate, după un
inspir maxim.
VEMS-ul = volumul de aer expulzat din plămâni în prima
secundă a expiraţiei maxime forţate, după un inspir maxim

 VEMS = 4/5 din CVF.

 se determină prin metoda spirografică
 se exprimă în litri (corectat BTPS).
 VEMS-ul se raportează la VEMS ideal

 Valori normale: ≥ de 80 % din valoarea ideală

corespunzătoare vârstei, taliei şi sexului subiectului.
Debut expir Debut expir

1 sec 1 sec

VEMS = 1,53 l
(45% de CV)

VEMS =4,03 l
(84% de CV)

Normal Obstructie (astm)

 INDICELE DE PERMEABILITATE BRONŞICĂ

 Raportarea VEMS-ului la CV reprezintă Indicele de

Permeabilitate Bronşică (IPB%)
IPB% = VEMS/CV X 100

 Valori normale: ≥ decât limita inferioară corespunzătoare

vârstei (între 20-29 ani limita inferioară este de 70%).
 Valoarea scăzută a IPB o disfuncţie ventilatorie obstructivă în
- bronşita cronică,
- astmul bronşic,
- emfizemul pulmonar etc.
 DEBITE EXPIRATORII FORŢATE

Debitul expirator forţat mediu între

25 % şi 75 % din CVF (FEF25-75%
- forced mid expiratory flow) sau 25
debitul mediu în jumătatea mijlocie a
CVF
 se calculează pe expirograma
forţată 75

 depinde numai de proprietăţile

mecanice ale plămânului
(rezistenţa la flux a căilor aeriene
şi reculul elastic pulmonar)
 poate decela obstrucţia uşoară la
flux în căile aerifere, atunci când
VEMS este normal.
 DEBITE EXPIRATORII FORŢATE

 Debite expiratorii forţate

instantanee
- se măsoară pe curba flux-volum
obţinută prin pneumotahografie.
care face posibilă înregistrarea
volumului pulmonar simultan cu
debitul aerului, instantaneu în orice
moment al mişcărilor ventilatorii.
bucla flux-volum cuprinde:
- o curbă inspiratorie şi una
expiratorie, ambele obţinute în
cursul unor mişcări ventilatorii
maxime şi forţate, iar vârful buclei
corespunde cu valoarea maximă a
debitului expirator forţat instantaneu
 DEBITE EXPIRATORII FORŢATE

 Debitul expirator forţat

maxim instantaneu de vârf
(PEF - peak expiratory flow)
= debitul maxim atins în
cursul expiraţiei maxime şi
forţate.

 Valori normale
= 9,5-10 litri/s la bărbaţi
= 7-8 litri/s la femei.
 Patologic: scade atât în
sindromul obstructiv cât şi în
cel restrictiv.
 DEBITE EXPIRATORII FORŢATE

 Alte debite expiratorii forţate

instantanee = debitele de aer
instantanee în momentul când s-au
eliminat
 25% (FEF25%),
 50% (FEF50%) şi
 75% (FEF75%) din CVF

La fel ca FEF25-75% aceste debite

depind de:
- rezistenţa la flux a conductelor
aerifere
- reculul elastic al plămânilor

Scăderea lor se întâlneşte în

sindromul obstructiv distal.
 DEBITELE VENTILATORII
VENTILAŢIA MAXIMĂ
= valoarea limită până la care poate creşte ventilaţia pe minut.
 La adultul normal: Vmx se realizează la
- frecvenţă teoretică de 80-90 respiraţii pe minut, cu
- VT = 1/3 din capacitatea vitală.
 Determinarea Vmx se poate face direct, prin înregistrare
spirografică timp de 15-20 secunde.
 Determinare indirectă a Vmx pe baza VEMS-ului. Dacă
fiecare ciclu ventilator durează 2 secunde (1 secundă inspir şi
1 secundă expir), rezultă că pe minut sunt posibile doar 30 de
respiraţii cu amplitudinea VEMS-ului. Deci:

Vmx indir = VEMS  30

Valorile ideale Vmx indir: VEMS ideal  30.
Valori normale: ≥ de 80 % din valoarea ideală
 V(l/min) = VT(l) x FR
repaus

VR = 0,5 x 12 = 6 l/min

timp

efort

Vmx = 1,5 x 30 = 45 l.min-1

Vmx = 140 l.min-1

 VT si  FR
CV, VEMS, IPB, Vmx = testele ventilatorii de rutină
Gravitatea  în funcţie de scăderea VEMS-ului: 60-79% - uşoară,
59-40% - medie,
< 40% - severă.

Parametru Disfuncţie Disfuncţie Disfuncţie

ventilatorie ventilatorie ventilatorie
obstructivă restrictivă mixtă
Ex. bronşita Ex. pneumonie, Ex. BPOC
cronica, astm rezecţie
bronşic pulmonara

CVF N  

VEMS   

IPB%  N 
Parametru Sindrom Disfuncţie Disfuncţie Disfuncţie
ventilometric obstructiv ventilatorie ventilatorie ventilatorie
distal obstructivă restrictivă mixtă

CVF N N  

VEMS N   

IPB% N  N 

PEF% N   

FEF%   N 
 Rezerva ventilatorie (RV)

 Cunoscând ventilaţia de repaus (VR) şi ventilaţia maximă

(Vmx) se poate calcula rezerva ventilatorie (RV):
RV = 100  (Vmx – VR) / Vmx

 Pe baza rezervei ventilatorii putem aprecia cât la sută

din posibilităţile ventilaţiei sunt utilizate în repaus şi
implicit capacitatea de creştere a respiraţiei în cursul
unui efort.
 Valoarea normală: 90 %  posibilitatea de creştere a
ventilaţiei de 10 - 15 ori faţă de nivelul de repaus.
 3. VENTILAŢIA ALVEOLARĂ (VA)

= reprezintă volumul de aer proaspăt care intră în

alveole în decurs de 1 minut.

Procesul de primenire a aerului alveolar se face

continuu.
În cursul fiecărei inspiraţii, volumul curent (VT) se
adaugă capacităţii reziduale funcţionale (CRF), mărind
volumul aerului alveolar de aproximativ 1,2 ori.
1,2 = raportul de expansiune al plămânilor rezultat din
relaţia (CRF + VT) / CRF, unde CRF este de 2,5 litri, iar
VT de 0,5 litri.
 Aerul alveolar nu-şi modifică fundamental compoziţia în
raport cu fazele ciclului respirator.
 Modificările determinate de schimbul cu sângele din
capilarele pulmonare sunt corectate cu promptitudine de
ventilaţie.
 Aerul atmosferic ajunge în alveole ca aer inspirat, încălzit la
temperatura corpului şi saturat cu vapori de apă.
 La nivel alveolar se amestecă cu gazele de aici şi apoi este
expulzat sub formă de aer expirat cu o compoziţie diferită.
Aerul expirat = amestec neomogen de aer alveolar plus aer
din căile respiratorii.
 SPAŢIUL MORT ANATOMIC.

 Aerul inspirat care rămâne în căile respiratorii (nas,

faringe, laringe, trahee, bronhii şi bronhiole) şi nu
participă la schimburile gazoase
= aproximativ 25 % din VT = 150 ml.
- La sfârşitul expiraţiei normale, chiar înainte de a începe
o nouă inspiraţie, conductele aerifere conţin aer alveolar
cu PO2=100 mmHg şi PCO2=40 mmHg  ajunge
primul în alveole la următorul inspir.

- împiedică variaţiile mari de concentraţie şi de presiune

parţială a gazelor respiratorii, menţinând un raport
constant între aportul de O2 şi eliminarea de CO2 .
 SPAŢIUL MORT ALVEOLAR
= alveolele hipoventilate
alveole ventilate dar neirigate
porţiunea centrală a alveolelor la frecvenţe respiratorii
mari, când nu se mai realizează în alveole amestecul
corespunzător.
- în toate afecţiunile care scad schimburile gazoase
alveolare.

 SPAŢIUL MORT FIZIOLOGIC.

 numit şi spaţiu mort funcţional
 = teritoriul respirator total care nu participă la schimburile
gazoase: spaţiul mort anatomic şi spaţiul mort alveolar.
 VENTILAŢIA ALVEOLARĂ = fracţiunea din ventilaţia de repaus care
participă la schimburile gazoase.
 Ecuaţia ventilaţiei alveolare  relaţia reciprocă dintre ventilaţia alveolară
(VA) şi presiunea parţială a CO2 alveolar (PACO2) = cea mai importantă
relaţie din fiziologia pulmonară.
VA = VCO2  K / PACO2
K (factor de corecţie) = 0,863 mmHg x litri/ml (Patm = 760 mmHg);
VA = ventilaţia alveolară în litri/min, corectată BTPS;
VCO2 = eliminarea de CO2 în ml/min, corectată STPD.

 Valoarea normală a VA este de 4 litri/min (2,5 litri/min/m2).

 Ventilaţia de repaus (VR) însumează ventilaţia spaţiului mort (VD) şi
ventilaţia alveolară (VA):
VR = VD + VA

 Eficienţa ventilaţiei se poate aprecia prin timpul de amestec

intrapulmonar al heliului (timpul de mixică He), care reprezintă timpul
necesar pentru diluarea uniformă a He în toate spaţiile alveolare. Se
măsoară la determinarea CRF prin metoda diluţiei He în circuit închis.
Valoarea normală a timpului de mixică este de 3 minute.
 4. FIZIOLOGIA CIRCULAŢIEI
PULMONARE
CIRCULAŢIA BRONŞICĂ
 are originea direct din aortă,
 debitul sanguin bronşic  1-2 % din debitul VS (DC)
 vasele bronşice transportă sânge oxigenat şi asigură nutriţia
ţesutului pulmonar.

Din punct de vedere anatomo-funcţional:

 arterele bronşice se distribuie de-a lungul bronhiilor, ţesutului
pulmonar de susţinere şi pleurei viscerale
 venele drenează sângele care a irigat bronhiile mari în venele
pulmonare sau prin anastomoze în venele azygos şi
hemiazygos;
 la nivelul bronhiilor periferice şi la nivel pleural, între ramurile
arterelor bronşice şi pulmonare există anastomoze care devin
importante în condiţii patologice. În hipertensiunea
pulmonară, şuntarea sângelui pulmonar în circulaţia bronşică
previne apariţia edemului pulmonar.
 FIZIOLOGIA CIRCULAŢIEI PULMONARE
CIRCULAŢIA PULMONARĂ
= circulatie funcţională: asigură irigaţia alveolelor pulmonare,
principalele structuri implicate în realizarea schimburilor
gazoase.
 Circulaţia arterială pulmonară - artera pulmonară cu
originea în VD, se ramifică în două ramuri mari care se
distribuie celor doi plămâni. După pătrunderea în hil, arterele
pulmonare se divizează paralel cu ramificaţiile bronhiei
principale (sistemul arterial pulmonar este mai ramificat decât
cel bronşic)
 Circulaţia capilară pulmonară = vastă reţea vasculară
alveolară. Din fiecare arteriolă precapilară rezultă 4 până
la 12 anse capilare care se anastomozează între ele 
reţea între pereţii alveolelor adiacente. Această reţea de
capilare face parte din suprafaţa activă de schimb gazos.
 Circulaţia venoasă pulmonară - drenează sângele din
reţeaua capilară alveolară, bronşică şi pleurală în atriul stâng;
= rezervor sanguin.
PARAMETRII HEMODINAMICI AI CIRCULAŢIEI PULMONARE

 Volumul sanguin pulmonar (VSP) - este volumul sanguin din

teritoriul cuprins între artera pulmonară şi locul de vărsare al
venelor pulmonare în atriul stâng. La adult, volumul sanguin
pulmonar este de aproximativ 500-600 ml, fiind considerat un
depozit sanguin cu circulaţie rapidă.
 Fluxul sanguin pulmonar (FSP) - = DC = 5 - 6 litri/min.
 Presiunea în circulaţia pulmonară: mult mai redusa decât in
segmentele corespunzătoare ale circulaţiei sistemice:
 artera pulmonară sistolă/diastolă = 25/8 mmHg;
 arteriole = 12 mmHg;
 capilare = 10 mmHg;
 venule = 9 mmHg;
 atriu stâng = 8 mmHg.

Obs. P capilarele pulmonare = 10 mmHg

nu există filtrare
Pco = 25 mmHg
Creşterea presiunii intracapilare  25-30 mmHg edem pulmonar.
 REZISTENŢA VASCULARĂ PULMONARĂ
= 1/10 din cea a circulaţiei sistemice
- se calculează folosind o ecuaţie similară legii lui Ohm:

 Rezistenţa vasculară pulmonară totală poate creşte în situaţii

patologice:
- obstrucţie prin trombi sau emboli
- afecţiuni ale peretelui vascular,
- compresiuni ale vaselor, etc), determinând creşterea presiunii
în ventriculul drept.

 Creşterea rezistenţei pulmonare la nivelul venulelor sau

venelor pulmonare  creşterea presiunii capilare
intravasculare şi transmurale  edem pulmonar
 DISTRIBUŢIA REGIONALĂ A FLUXULUI SANGUIN
PULMONAR

 La adultul sănătos în poziţie ortostatică s-a observat o distribuţie

neuniformă a fluxului sanguin pulmonar.
 Cauza principală = gravitaţia  efectele ei sunt mai accentuate
asupra circulaţiei pulmonare deoarece valorile presionale din acest
teritoriu sunt mai reduse decât cele din marea circulaţie

 Rezistenţa vaselor pulmonare mai mari este reglată pe cale

nervoasă şi umorală
 Rezistenţa capilarelor pulmonare depinde doar de gradientul de
presiune transmurală:
Ptransmurală = P capilare pulmonare - P alveolară.

 Când nu există flux de aer, iar glota este deschisă, presiunea

alveolară (Palv) = presiunea atmosferică considerată a fi 0.
 În timpul unei respiraţii normale, Palv se modifică doar cu 1-2
mmHg.
 Zona 1 (apicală) - corespunde vârfurilor pulmonare. La acest nivel,
presiunea alveolară (Palv) este mai mare decât presiunea din
artera pulmonară (Pa), astfel încât nu ar exista flux sanguin.
- În realitate, în timpul unei respiraţii normale de repaus la o
persoană cu debit cardiac normal, presiunea din artera pulmonară
chiar în regiunile apicale este superioară presiunii alveolare, deci
se asigură o irigaţie minimă a acestei zone.

 Zona 2 (mediopulmonară) - se caracterizează printr-o presiune

arterială (Pa) mai mare decât presiunea alveolară (Palv) care la
rândul ei este superioară celei venoase (Pv). Deci, în această zonă
debitul sanguin este dependent de diferenţa de presiune arterio-
alveolară.

 Zona 3 (bazală) - atât presiunea din artera pulmonară (Pa), cât şi

cea din vena pulmonară (Pv) sunt mai mari decât presiunea
alveolară (Palv). Deci, fluxul sanguin bazal depinde de diferenţa de
presiune arterio-venoasă.
 Vena Artera
 Zona 1: Pa  Palv  Pv pulmonară pulmonară

 debitul sanguin 30

depinde de Pa; 1 0

Presiunea (mmHg) faţă de nivelul AS

-5

Distanţa (cm) faţă de baza plămânului

APEX

 Zona 2: Pa  Palv  Pv 2
5
 debitul sanguin 20
0
depinde de diferenţa de
presiune arterio- 3
3 10
alveolară;
5
10 nivelul AS

 Zona 3: Pa  Palv  Pv 15
 debitul sanguin 10

depinde de diferenţa de
presiune arterio- 0 BAZĂ 20
venoasă.
FLUX SANGUIN RELATIV

În ortostatism fluxul sanguin scade aproape liniar de la baze spre

vârfurile plămânilor, unde se ajunge la cea mai redusă valoare.
 REGLAREA CIRCULATIEI PULMONARE
 REGLAREA PASIVĂ A CIRCULAŢIEI PULMONARE
 În timpul unui efort fizic, debitul cardiac creşte de câteva ori, dar
presiunea medie din artera pulmonară creşte doar cu câţiva mmHg.
 Există două mecanisme care pot explica reducerea rezistenţei
vasculare pulmonare ca răspuns la creşterea FSP:

 Recrutarea - în condiţii de repaus sunt deschise doar o parte din

capilarele pulmonare, datorită acţiunii gravitaţiei în ortostatism şi
presiunii critice de închidere ridicate.
Creşterea DC  creşterea presiunii medii din artera pulmonară 
deschiderea capilarelor pulmonare  scăderea rezistenţei vasc.
pulmonare.

 Distensibilitatea - pe măsură ce creşte presiunea de perfuzie, creşte

şi gradientul de presiune transmurală, cu destinderea pasivă a
peretelui vascular şi reducerea rezistenţei vasculare pulmonare.

Cele două mecanisme par să se completeze reciproc. Recrutarea

survine la creşteri moderate ale presiunii intravasculare, în timp ce
destinderea peretelui vascular apare la presiuni mult mai ridicate.
 REGLAREA CIRCULATIEI PULMONARE

 REGLAREA ACTIVĂ A CIRCULAŢIEI PULMONARE

 Reglarea nervoasă a circulaţiei pulmonare.
Stimularea inervaţiei simpatice induce vasoconstricţie, reducând
fluxul sanguin pulmonar cu aproximativ 30%.
Stimularea inervaţiei parasimpatice determină vasodilataţie, rolul
său fiziologic fiind insuficient precizat.
+ Inervaţie nonadrenergică noncolinergică (NANC), cu mediatori
vasoconstrictori, cât şi dilatatori.

 Reglarea umorală a circulaţiei pulmonare  substanţe sintetizate

(endotelină, prostaglandine, tromboxan), activate (angiotensina II)
sau stocate de plămâni (histamina stocată în mastocitele pulmonare)

 Influenţa hipoxiei asupra circulaţiei pulmonare

- La nivel pulmonar, pe măsură ce scade PalvO2, muşchiul neted
arteriolar tinde să se contracte ("vasoconstricţie hipoxică").
- Semnificaţie fiziologică: scăderea presiunii alveolare a oxigenului
într-o anumită regiune, determină vasoconstricţie locală, fluxul
sanguin din zona respectivă fiind astfel dirijat spre regiuni alveolare
bine ventilate.
 Factori implicaţi în reglarea nervoasă şi umorală a circulaţiei
pulmonare.

Reglare Receptori Efect

NERVOASĂ - mediatori 1 (nr.) contracţie

SNVS - noradrenalina 2, 2 relaxare
SNVP – acetilcolina M3 relaxare
NANC - tahikinine NK1 relaxare
NK2 contracţie
- VIP ? relaxare

UMORALĂ contracţie
Angiotensină AT1 contracţie
Tromboxan A2 TP contracţie
Endotelină ETA relaxare
ETB contracţie
Serotonină 5-HT1 relaxare
5-HT2 contracţie
Adenozină A1 relaxare
A2 relaxare
ANP ANPA, B relaxare
Bradikinină B2 relaxare
Histamină H2 relaxare
Prostaciclină(PG I2) IP
 RAPORTUL VENTILAŢIE/PERFUZIE
În repaus, la adultul normal:
 ventilaţia pulmonară = 6 l/min., din care ventilaţia
alveolară este doar de 4 l/min. (restul de 2 l/min. este
ventilaţia spaţiului mort);
 fluxul sanguin pulmonar = 5 l/min.

 raportul ventilaţie/perfuzie (V/Q) = 4/5 = 0,8.

Acest raport exprimă condiţia optimă pentru realizarea

schimbului de gaze la nivel alveolar. Dar nici la subiectul
normal nu toate alveolele sunt ventilate şi perfuzate în
aceleaşi proporţii
 raportul ventilaţie/perfuzie nu este identic in toate
zonele plămânului
 Distribuţia regională a aerului inspirat la nivelul alveolelor
depinde de gradul expansiunii alveolare.
 La rândul ei, expansiunea spaţiilor alveolare depinde de:
 proprietăţile mecanice ale sistemului bronho-pulmonar;
 gradientul de presiune pleurală, acesta fiind factorul
determinant în condiţiile unui plămân normal.
Influenţa gradientului de presiune pleurală asupra
gradientului de presiune transpulmonară în diferite
zone ale plămânului
 La un volum pulmonar = CRF - presiunea alveolară este egală cu 0 atât la
baze, cât şi la nivelul vârfurilor.
- Presiunea pleurală este mai negativă în regiunile apicale decât în cele
bazale  presiunea transpulmonară (P alveolară - P intrapleurală) este mai
mare în regiunile superioare ale plămânilor decât în cele bazale 
alveolele din regiunea apicală sunt mai destinse
- Complianţa alveolelor din regiunea apicală este mai redusă, ceea ce
face ca modificările presiunii transpulmonare din timpul ciclului respirator
normal să determine modificări de volum mai accentuate în regiunile bazale
comparativ cu cele apicale.
- Concluzie: alveolele de la nivelul bazelor pulmonare sunt mai bine
ventilate decât cele ale vârfurilor pulmonare (Fig.4.4a).
 La un volum pulmonar mai mic = VR - în regiunea bazelor pulmonare
presiunea intrapleurală creşte devenind mai mare decât cea atmosferică cu
închiderea căilor aerifere de la acest nivel.  teritoriile apicale primesc mai
mult aer decât cele bazale.
 La un volum pulmonar mare  CPT- alveolele din toate teritoriile
pulmonare sunt dilatate maximal, ventilaţia fiind uniformă, independent de
gradientul de presiune intrapleurală.
Volum pulmonar = CRF Volum pulmonar = VR Volum pulmonar = CPT
a b c
 RAPORTUL VENTILAŢIE/PERFUZIE
Raportul ventilaţie/perfuzie ideal = 0,8

În teritoriile cu alveole:
 neventilate (V = 0) dar bine irigate, raportul V/Q = 0 ;
 hipoventilate, dar bine irigate (VQ), raportul V/Q < 0,8;
 normal ventilate şi irigate, raportul V/Q = 0,8;
 bine ventilate, dar hipoirigate (VQ), raportul V/Q > 0,8;
 bine ventilate dar neirigate (Q = 0), raportul V/Q = .
 1 2 3

VA VA N VA N

O2 = 100mmHg
CO2 = 40 mmHg

sânge venos sânge arterial

O2 = 40 O2 = 100
CO2 = 46 CO2 = 40

QN QN Q

V/Q < 0,8 V/Q = 0,8 V/Q > 0,8

1. Alveole hipoventilate şi normal perfuzate

2. Alveole normal ventilate şi perfuzate
3. Alveole normal ventilate şi hipoperfuzate
MECANISME LOCALE DE REGLARE A RAPORTULUI V/Q
 Hipoxia alveolară, consecinţă a diminuării ventilaţiei faţă
de perfuzie, determină arterioloconstricţie
(vasoconstricţie hipoxică). Sângele din regiunea
hipoventilată va fi dirijat spre regiuni bine ventilate.
 Hipocapnia alveolară indusă de reducerea perfuziei faţă
de ventilaţie, determină constricţia muşchiului neted al
bronhiolei respiratorii cu scăderea ventilaţiei. Aerul va fi
dirijat din zona hipoirigată spre o zonă bine perfuzată.
Raportul V/Q în cele trei zone pulmonare

.
zona 1 (apicală): V  Q 
raportul V/Q > 0,8 atingând
V/Q = 3,3
valoarea de 3,3;

zona 2 (mediopulmonară):
V şi Q sunt în limite V/Q = 0,8

normale, raportul V/Q =

0,8;
V/Q = 0,63

zona 3 (bazală): V  Q 
raportul V/Q < 0,8, fiind
numai de 0,6.
RAPORTUL VENTILAŢIE/PERFUZIE

 La adultul normal în condiţii de ortostatism ventilaţia

bazelor este de 3 ori mai mare decât cea a
vârfurilor, iar perfuzia bazelor este 10 ori mai mare
decât irigaţia apicală.

 Deci, la nivelul:
 vârfurilor pulmonare - atât ventilaţia cât şi perfuzia
sunt diminuate, dar cu o relativă ventilaţie în exces;
 bazelor pulmonare - atât ventilaţia cât şi perfuzia
sunt crescute, perfuzie fiind însă mai accentuată
decât ventilaţia.