ISTORIC

Rujeola, boala cvasiobligatorie a copilului neimunizat, este grevata de un mare

procentaj de mortalitate, mai ales prin complicatiile respiratorii si encefalitice, in special la
malnutriti, dar care beneficiaza, in ultimii 30 de ani, de un vaccin cu o mare eficacitate si
inocuitate. Introducerea campaniilor vaccinale in masa a fost acompaniata de scaderea
spectaculoasa a morbiditatii, urmata de o cvasieradicare a bolii in tarile in care au dus o
vasta campanie sustinuta de vaccinare, concomitent cu reducerea mortalitatii infantile la
subiectii vaccinati.
Rujeola este ecologic vorbind, un clasic exemplu de infectie virala autolimitanta, in
fata careia gazda extrem de receptiva este practic descoperita. Prin incidenta sa, afectand
90% din populatia susceptibila de varsta prescolara, rujeola a fost privita in trecut ca un “
rau necesar” al primei copilarii tot atat de frecvent ca durerile ce insotesc formarea dentitiei
deciduale. Evolutia – in general benigna - a bolii, aparitia complicatiilor dupa estomparea
semnelor paognomonice ale maladiei, lipsa inregistrarii cazurilor au determinat
subestimarea rujeolei ca problema de sanatate publica.
Boala a evoluat diferit in diverse arii geografice, in raport cu nivelul social-economic
al acestora. In opozitie cu relativa benignitate a rujeolei, caracteristica Europei si Americii
de Nord, este bine cunoscuta severitata si mortalitatea acestei afectiuni in Africa, America
Latina si Asia, unde boala este responsabila, direct sau indirect, de moartea a peste un milion
de copii anual, ceea ce corespunde la o letalitae de 10% in zonele rurale si 2 - 3% in zone
urbane.
In Romania, prima campanie nationala de imunizare antirujeolica s-a desfasurat in
perioada 20 mai - 25 iunie 1979, uilizandu-se 1200000 de doze de vaccin antirujeolic viu
supraatenuat, fiind cuprinsa grupa de varsta 9 luni-4 ½ ani. In trimestrele III si IV ale anului
1979, morbiditatea a scazut de peste 16 ori fata de anul 1978, iar grupa de varsta 1- 4 ani de
peste 23 ori.
Mortalitatea prin rujeola inregistrata in anul 1979, comparativ cu anul 1978, a scazut
la jumatate de la 1,1/100000 locuitori, l a 0,62 cazuri.
 Cel mai bun mijloc de eliminare al rujeolei este acela de a avea o populatie
imunizata, iar imunizarea universala – care face parte din buna ingrijire a sanatatii – trebuie
efectuata prin programe de rutina si intensive la toate nivelurile.
Programele de vaccinare a copiilor contra rujeolei la varsta de 15 luni, trebuie
stabilite si mentionate in toate colectivitatile umane si deasemenea trebuie inclusi toti
suspectii, indiferent de varsta. In anul 1984 s-au raportat in tarile in curs de dezvoltare care
nu practica vaccinarea antirujeolica in masa, mai mult de 1,5 milioane copii morti cu rujeola
si complicatiile ei.
In programul OMS – EPI (Expanded Programme on Immunization) s-a inclus
combaterea prin vaccinarea a sase boli infectioase: difterie, tetanos, tertussis, polomielita,
rujeola si tuberculoza – care omoara 10mcopii pe glob la fiecare minut si handicapeaza inca
10. Rujeola este responsabila de 1/3 din aceste morti si sechele.

Virusul rujeolic este agentul causal. El este prezent la omul bolnav în sânge, în
secreţiile nazofaringiene şi respiratorii, în elementele eruptive cutanate. Virusul nu se
intalneşte la persone sănătoase, deoarece nu există purtatori de virus rujeolic.
Morfologie - virusul rujeolic este o particulă sferică de 120 - 128μm în diametru, cu
mici proiecţii aciculare de suprafaţă. Structural, conţine o nucleocapsidă, cu A.R.N şi un
înveliş exterior constituit din lipide, glicoproteine şi polipeptide. Infectivitatea este legată de
acest înveliş ca şi de proprietăţile de hemaglutinare şi hemoliză. Antigenul pentru reacţia de
fixare a complementului este prezent in nucleocapsidă, iar anumite specificitaţi sunt date de
inveliş. Spre deosebire de alte virusuri înrudite, virusul rujeolic nu posedă neuraminidază.
Există un singur tip antigenic.
Izolarea virusului rujeolic s-a făcut pe culturi de ţesuturi ( rinichi uman, sau de
maimuţă ), utilizând sânge, sau spălăturile faringiene de la bolnavii de rujeolă.
Gazde receptive. Maimuta inoculata parenteral cu virus rujeolos face o boala
asemanatoare cu a omului. Virusul poate fi izolat din sange, exudat faringian, recoltat in
primele 24 de ore de la debut, pe culturi celulare din rinichi de maimuta sau om.
Virusul rujeolic a fost adaptat si la embrionul de gaina pe cale amniotica si la
multiple tipuri de culturi celulare de om si maimuta. Dezvoltarea virusului in
culturi se face lent in 6 – 8 zile si se duce la modificari citopatice caracteristice, celulele isi
pierd conturul, apar vacuole si mase sincitiale cu numerosi nuclei (celule gigantice) iar
intranuclear apar incluziuni acidofile.
 Structura antigenica.Virusul rujeolic poseda o activitate hemaglutinanta. Fenomenul
este specific inhibat de serul antirujeolos.
Virusul poseda si un antigen fixator de complement care poate fi pus in evidenta in
lichidul supernatant al culturii de celule infectate cu virus, care reactioneaza specific cu serul
de convalescent.
Rezistenţa în mediu extern şi la factorii fizici - virusul rujeolic este puţin rezistent în
mediul extern, mai ales la temperaturi ridicate. Rezistă câteva saptămâni la frigider şi mai
multe luni în stare ingheţată la –150 sau- 790 C. La 370C îşi pierde jumatate din infecţiozitate
în 2 ore. La temperatura camerei şi la umiditate scăzută, rezistă mai bine dar, pierde 50-70%
din infecţiozitate, în conditii de umiditate crescută. Este distrus repede de ultraviolete.
Acţiunea formolului (1/4000), timp de 4 zile la 370, duce la inactivarea virusului (pierderea
completă a infecţiozitaţii). Virusul rujeolic nu este sensibil la nici un antibiotic.
 morbilivirus – virusul rujeolic

Anatomia si fiziologia pielii

Organul cutanat = invelisul extern al corpului, de natura membranoasa conjunctiv-

epiteliala care la nivelul cavitatilor se continua cu mucoasele si submucoasele.
Structura microscopica a pielii (din ext spre int): Epiderm; Derm; Hipoderm;
Epidermul = epiteliu pavimentos pluristratificat alc in principal din keratinocite (cu rol in
sinteza keratinei); alaturi de acestea in struct pielii intra dendrocitele: melanocite, cel
Langerhans, cel Merkel, alte cel dendritice;
Keratinocitele sunt dispuse in epiderm in m.m. straturi :
• Bazal (germinativ)

• Spinos

• Granulos

• Lucitum

• Cornos
Functiile pielii:
1. Protectie: mecanica, termica, antiinfectioasa, fotoprotectie, fata de ag. chimici,
mentinerea echilibrului intern

2. Imunologica

3. Senzoriala

4. Respiratorie

5. Termoreglarea

6. Hematopoietica

7. Excretorie

8. Comunicare socio-sexuala

Mucoasele si semimucoasele
• au structuri asemanatoare pielii cu unele varietati;

Mucoasa cavitatii orale

– epiderm gros; creste interpapilare mai adanci; stratul bazal = celule cuboidale, lipsite
de pigment; stratul granulos lipseste, iar cel cornos e present doar la buze;

• Functii: Secretorie; Digestiva; Respiratorie; Excretorie; In vorbire; Imunologica

Infectiile bacteriene ale pielii – Piodermite –

Piodermitele = infectii ale pielii cu bacteria piogene (pios = puroi);
Pe suprafata pielii exista o flora cutanata normala prezenta la toate persoanele indifferent
de gradul de igiena; tot aici mai pot ajunge si agenti patogeni ce det piodermite. Cei mai
important sunt:
– Stafilococul – determina stafilococii – cel mai imp = Furunculul;

– Sterptococul – determina streptocii – cel mai imp = Erizipelul;

Furunculul
= foliculita cu perifoliculita acuta produsa de stafilococul auriu (specie patogena); Exista si
stafilococul alb (sp nepatogena) asemanatoare dpdv microscopic;
• Afecteaza atat foliculul pilos, gl sebacee cat si tesutul conjunctiv perifolicular si
uneori si tesutul adipos subcutanat

Manifestari clinice:
• Debuteaza ca o mica pustula (colectie de puroi) foliculara apoi inferior evolueaza in
profunzime interesand si tesuturile perifoliculare

• Rezulta un nodul deosebit de dureros ce creste rapid in dimensiuni (1-2cm), devine

fluctuent si uneori supureaza

• Initial se elimina o secretie purulenta fluida galben-verzuie si dupa putin timp se

elimina si burbionul (miezul necrotic al furunculului format din puroi, detritusuri,
sange)

• Acesta poate fi unic sau multiplu

Forme clinice de furuncul

1. Deosebit de dureroase – pe tegumente aderente la planurile profunde (nas, conduct
auditiv extern); stare: febra, frison;

2. Furunculul malign al fetei – in 2/3 superioare ale fetei (buza sup. santul nazogenian,
obraz); e de mare gravitate datorita complicatiilor pe care le poate provoca:
tromboflebita sinusurilor laterale / sinusului cavernos; septicemia; Clinic se observa
si un edem important a regiunilor afectate rezultand modificarea fizionomiei;

3. Furunculul antracoid – e o forma clinica particulara ce consta in interesarea

concomitenta a mai multor furunculi pilo-sebacei astfel se constituie mai multe
orificii prin care se elimina secretia purulenta; Aceste orificii confera regiunii
afectate aspect de stropitoare; Eliminarea burbioanelor determina ruperea zonelor de
tesut normal si constituirea unei ulceratii crateriforme anfractuase cu epitelizare f
lenta si constituirea de cicatrice
 4. Furunculoza – se caracterizeaza prin multiple furuncule ce apar concom sau succesiv
pe parcursul m.m. ani

Erizipelul
= piodermita eritematoasa profunda cu ev acuta care interes si vasele limfatice reticulare ale
dermului; e prod de streptococii piogeni de grup A, mai rar C si G;
• Streptococii patrund in piele prin dif solutii de continuitate reprez de: rinite, ulceratii,
plagi posttraumatice, micoze interdigitale, ulcere de gamba;

Manifestari clinice
• Debut brusc, febra, frison, stare generala alterata;

• Dupa care se constituie la niv reg afectate o placa eritematoasa ce creste rapid in
dimensiuni, ajungand la peste 25-40 cm diametru;

• In per de stare exista la niv reg afectate un placard eritemato-edematos de mari

dimens, bine delim la perif de un burelet periferic

• Cea mai frecv loc la niv gambei unde poarta de intrare e o micoza interdigito-
plantara; apoi la niv fetei – poarta de intrare e o rinita / diverse ulceratii loc la fata
( asezat in vespertilios)

• Este infecto-contagioasa;

Infectiile virale

1. Herpesul = epidermoneuroviroza contagioasa cu 2 localiz relative distincte det de

cele 2 tipuri de virus herpetic uman: Faciala si peribucala (det de tipul 1); Genitala si
perigenitala (det de tipul 2)

• Debuteaza printr-o mica pata eritematoasa la niv buzelor si perioral;

• Pe suprafata acesteia apar multiple vezicule grupate-n buchete ce se rup si lasa

leziuni ce se vindeca in 5-10 zile
 2. Zona Zoster = neuro-ectodermo-viroza ce se manifesta prin:

• Eruptie veziculoasa cu elem grupate-n buchete aparand succesiv in cateva zile

unilateral pe traseul diferitor nervi senzitivi

• Debuteaza prin: senzatie de arsura, durere pe traseul unui nerv senzitiv

• Dupa 24-36h in aceasta zona apare un placard eritematos

• Dupa inca idem pe supraf lui apar numeroase vezicule grupate in buchete

Forme clinice de ZZ

• Intercostala – cea mai frcv; cele mai putine complicatii;

• Oftalmica – complicatii oculare pana la pierderea vederii si auditive pana la

diminuarea auzului; Se prez ca un placard eritematos unilateral ½ din
extremitatea cefalica; insotita de dureri de intensitate variabila, veziculele
care apar sunt grupate in buchete

• Cervico-brahiala

• ZZ a membrului superior

• ZZ a membrului inferior

Infectii cutanate micobacteriene (epizoonoze)

1. SCABIA

• Dermatoza parazitara contagioasa pruriginoasa, prod de un artropod (Sarcopte

scabiae);

• Per de incubatie 2 sapt; parazitul traieste departe de gazda 2-3 zile;

Forme clinice:
• Scabia clasica – eruptie pruriginoasa patognomica constituita din vezicule perlate si
tunele acariene; concomitant prezinta si: escoriatii datorate gratajului; are o
topografie evocatoare: interdigital, art pumnului, f ant a axilelor, reg fesiera, penisul
si scrotal la barbati; (prurit cu intensificare nocturna)

• Scabia oamenilor curati – prurit prezent, lez cutanate minime;

• Scabia incognito – pers care au fol dermatocorticoizi pt calmarea pruritului

• Scabia norvegiana – prurit redus, leziuni cutanate intense alc din scuamo-creste;

• Scabia nodulara – nodule de cul rosie-bruna infiltrati intens pruriginosi; loc pe fese,
flancuri, org genitale, coapse;

2. PEDICULOZA

• Dermatoza det de paduchi;

• Pediculoza capului si a corpului – se iau prin atingere cu o persoana infestata

• Ftiriaza pubiana – dat Ftirius Pubis – prin contact sexual (paduchi lati = latzei)
Alergii cutanate

URTICARIA
• Afectiune alergica cutaneo-mucoasa caracterizata printr-o eruptive tranzitorie de
papule si placi eritemato-edematoase intens pruriginoase asemenea celor care apar la
atingerea pielii cu urzica

Manifestari clinice
• Papule/ placi e-e usor reliefate de forma si dimens variabile care pot aparea pe toata
supraf corpului;

• Lez insotite de prurit intens;

• Urticarie alim = lez mari; Urticarie medicamentoasa = lez mici;

• Forma particulara - edemul Quincke se manif prin edem al buzelor, pleoapelor,

faringe, laringe; glotic: poate determina sufocarea bolnavului;

Factori etiologici:
• Exogeni – alimente (oua, peste, icre, lapte, mezeluri, ciocolata, capsuni, citrice);
Medicamente (xilina, antibiotic, antiinflamatoare nesteroidiene); Pneumalergeni
(polen,mucegai, praf de casa, par de animale, s.a.); Ag fizici (soare, frig, caldura);
Venin de insecte (albine, paianjeni); Produse de infrumusetare; Metale din proteze
dentare;

• Endogeni – fact genetici, hormonali, boli sistemice infectioase autoimune / endocrine

/ neoplazii;

EGZEMA
- Afectiune cutanata alergica cu ev in puseuri caracterizate prin succesiunea de eritem,
veziculatie, zemuire, crustificare, descuamare, lichenificare;

- Lez pruriginoasa
 F acuta – predomina eritemul si veziculatia

Subacuta – pred scuamele

Cronica – pred lichenificarea

ERITEMUL POLIMORF
- Sindrom cutaneo mucos plurietiologic caracterizat prin:

- Lez eritemato-papuloasa / veziculo-buloasa cu localiz elective pe extremitati si

interesarea frecventa a mucoaselor

- Etiologie – infectii virale/ cu micoplasme/ streptococice, medicamente (Ab,

sulfamide); boli gen (limfoame, cancere, lupus eritematos)

- Manif clinice – coexistent lez de varsta + dimens diferite; debuteaza prin mici pete
eritematoase de cativa mm; uneori pe supraf acestor pete pot aparea vezicule sau
bule

Forme clinice:
- EP minor – forma papuloasa: mici papule ce palesc in 1-2 sapt;

- EP minor – forma veziculo-buloasa: pe supraf lez apar vezicule/bule care se rup usor
determinand leziuni post-veziculoase

- EP major – debuteaza brusc precedat uneori de o simptomatologie care sugeareaza

infectia cailor resp sup si se manifesta prin: interesarea mucoasei orale; sunt prez
bule ce se rup rapid si lasa leziuni sangerande; leziuni oculare, genitale, cutanate,
atingeri pulmonare/ digestive/ miocardice/ neurologice

Reactii cutanate post medicamentoase

= manif alerg postmed apar la un nr mic de indivizi si doar dupa o perioada de sensibilizare;
NU are imp doza admin, manifestarile clinice se repeat si la alte adiministrari. Diferite
manifestari clinice:
- Urticarii postmed
- Egzanteme (inrosirea difuza a pielii)

- Eritrodermii

- Eritem fix medicamentos

- Vasculite

- Eritem polimorf

- Eruptii buloase /lichenoide / acneiforme

- Necroze cutanate
Colagenoze
= boli ale tesutului conjunctiv;
LUPUSUL ERITEMATOS
- Afectiune etiologie necunoscuta si mecanism patogenic autoimun ce afecteaza atat
pielea cat si org interne;

- LE cronic – doar leziuni cutanate, lez viscerale absente;

- LE subacut – leziuni cutanate si discrete lez viscerale;

- LE acut sistemic LES

Manif clinice:
- Sediul lez se afla pe zonele expuse la lumina solara (fata, obraji, nas, gat, decolteu)

- In LEcronic exista un placard eritematos cu nuanta violacee disp in vespertilio pe nas

si obraji

- Nu se transmite prin atingere

Psoriazis
= dermatoza cronica, dispozitionala si reactionala plurifactoriala caracterizata prin lez
eritemato-scuamoase tipice; Boala cu determinism plurifactorial pentru a se exprima clinic,
necesita prezentarea unor factori genetici si de mediu.
Etiopatogeneza
- La pacienti cu predisp genetic, factorii de mediu pot avea rol declansator sau
agravant al bolii

- Factori psihogeni (stress, suparare, etc)

- Traumatisme, infectii, fact endocrine, alcoolul, fumatul, lumina solara, infectia hiv

Manif clinice:
- Exista mm forme de Psoriazis ce difera prin asp clinic si histopatologic:

- P vulgar ; P eritrodermic; P pustulos; P artropatic;

- Leziunile de P afecteaza: Scalpul/ unghiile / mucoasele / pielea

Leziuni eritematoase f bn delim acoperite cu scuame alb-sidefii, uscate, pluristratificate,
usor detasabile;
Debuteaza de cele mai multe ori la niv coatelor, genunchi, reg dorso-lombara, in cursul
evolutiei pot aparea si alte leziuni noi in alte teritorii iar cele de la debut se extend in
suprafata.

DERMATOZELE BULOASE
= grup de afectiuni al caror leziune elementara principal este BULA

Penfigusul vulgar
=afectiune autoimuna grava;
- Debuteaza lent, cu lez localizate; In peste 50% din cazuri apar eroziuni bucale
dureroase si trenante;

- Lez sunt situate: fata interna obraji, gingii si palat

- Eroziunile post-buloase sunt extinse si marginite de un guleras epidermic

- Alteori poate debuta cu eroziuni ale mucoasei genital sau conjunctivale sau leziuni
ale scalpului, ombilicului, periunghiale

- Debuteaza printr-o leziune buloasa alc din bule cu lichid clar ce se dezv pe pielea
apparent normal. Bulele sunt f fragile, se rup si lasa eroziuni post-buloase ce se
vindeca f lent;

- In faza de stare a bolii coexista atat bule in tensiune cat si bule flaste si cu eroziuni
post-buloase in faze dif de epitelizare

Cauza: necunoscuta;

Lichemul plan
- Debuteaza la niv mucoasei orale

- Dermatoza cutaneo-mucoasa cronica de cauza necunoscuta; pruriginoasa;

- Se manif clinc prin eruptie simetrica alc din papule dermo-epidermice cu asp
particular
 Teorii etiopatogenice: autoimuna/ endocriniana/ nervoasa si psihosomatica/ diatezica
si umorala/ medicamentoasa (Au, Arsenic, streptomicina);
Manif clinice:
- Cutanate – debut acut lent prin papule de 1-3 mm diametru de cul rosie violacee
stralucitoare, pririginoase, poligonale, acop cu o retea albicioasa fina;

Poate afecta orice reg topografica; cele mai afectate sunt: glezne, fata ant a artic
pumnului, reg lombara; afectarea mucoaselor (50% din cazuri se poate asocia sau nu cu lez
cutanate): mucoasa orala/limba/ muc genit/ perianala
- Pe limba leziunile form placi albe, mici, fixe, cu tendinta la atrofie; La multe cazuri
lez orale se pot eroda

- Modif persistente ale mucoasei orale reprezinta precancere facultative

- La unii bolnavi Lichemul plan oral poate coexista cu o candidoza;

- Afecteaza 1% din populatie;

Cele mai frecvente manif unghiale sunt: subtierea proximala a lamei unghiale;
hiperkeratoza subunghiala; pierderea temporara sau definitiva a unghiei;
L.plan al scalpului duce la aparitia de placi atrofice, cicatriceale ca urmare a extinderii
infiltratului inflame in profunzime;

Tumori cutanate
1. Tumori cutanate benigne=nu determina metastaze,nu se cancerizeaza;
 formatiuni cu tendinta la crestere si persistent ce reproduc structura ts de origine
 se caract prin:crestere lenta;delimitare neta;persistent in zone topografice in care a
aparut;
 sustinerea caracterului benign necesita confirmarea benignitatii prin biopsie si examen
histopatologic.
2. Precancere cutanate – cuprind o serie de dermatoze carct in gen prin infiltrat inflam cronic
localizat sub dermul papilar. Acestea pot evolua frcv catre o transformare carcinomatoasa
dupa o perioada variabila de latent.
3. Tumori cutanate maligne = neoplazii, cancere relative frecvente 15-20% din totalul
cancerelor; in ultimele 2-3 decenii s-a constatat o crestere a incidentei cancerelor cutanate;
Tumorile maligne ale pielii pot fi:
- De origine epiteliala (carcinoame, epitelioame)

- De orig neoblastica (melanoame maligne)

- Mezechimala (sarcoame)

- Tumori maligne mixte

- Tumori cutanate secundare unor neoplasme visceral (metastaze cutanate);

Boli cu transmitere sexuala
1. Majore: sifilis, gonoree, sancrul moale, granulom inghinal, limfogranulomatoza
veneriana;

2. Minore: herpes genital, scabia, hepatita, pediculoze, uretrite negonococice

Sfera bolilor cu transm sexual s-a largit prin includerea infectiilor HIV/Sida care a
provocat o epidemie de proportii constituindu-se intr-un adevarat flagel al lumii moderne
prin mortalitatea extreme de ridicata.
Bolile cu transm sexuala minore reprez ¾ din totalul bolilor cu transm sexual ca frecventa.
Acestea sunt importante nu doar prin frecventa lor ci mai ales prin repercursiunile mari
asupra sanatatii publice, unele reprezentand un mare pericol social.(Sifilis, HIV )

Sifilisul
= lues ; boala cu transmitere sexuala produsa de o spirochete microaerofila (Treponema
pallidum)
Patogenie: - pielea si mucoasele intact reprez o bariera protectoare cu T.P.; Patrunderea are
loc la niv unor leziuni cu pierdere de substanta micro sau macro produsa in timpul
contactului sexual;
Manif clinice: - in fct de tipul acestora Sifilisul are urm std:
1. Primar – Sifilom + Adenopatie satelita

2. Secundar – Lez cutaneomucoase suggestive + Adenopatie satelita + Afectarea

altor org si sisteme

3. Latent – Simptomatologie cutaneo-mucoasa absenta dar teste serologice positive

4. Tertiar – Afectare cutanata, neurologica, cardiovasculara si a altor viscera;

Transmitere:
1. Sexuala – cea mai frcv;

2. Transfuzii de sg

3. Transplacentar –mama-fat

4. Contact direct cu secretii infectate;

La locul inocularii dupa o per med de 21 zile se dezv lez primara (sancrul dur = sifilom)
Sifilomul apare la poarta de intrare.
SIFILISUL PRIMAR
- Se caract prin prez sancrului dur si a adenopatiei luetice satellite;

- Sifilomul apare dupa aprox 21zile de la contactul infectant, se dezv ca o macula

eritematoasa care in evolutie devine rapid papula inflamatorie si se erodeaza central;

- Se poate vindeca fara tratament

- Recurentele sifilomului= rare si s.n. Sancru redux

- Classic, sifilomul are urm caracteristici: e eroziune rotund ovalara cu diametru de 1-

2cm bine delimitata cu contur regulat ale carui margini se pierd in tesutul sanatos din
jur. Suprafata sa e acop de o secretie clara bogata in treponeme cu aspect lacuit; Este
nedureros si neinflamator, devine dureros cand se suprainfecteaza sau e traumatizat;
Baza lui e indurata (induratia apare la 4-5 zile de la debutul leziunii; persista 2-3 luni
dupa epitelizarea ei a.i. permite diagnostic retrospectiv)

Clasificarea sancrelor:
1. Dupa localizare: genital 90% (gland, teaca penisului, balano-preputial);
extragenitala – aparitia e det de cele mm ori de contactele sexual anale sau orale
(buze, peribucal, la niv mameloanelor etc)

2. Dupa nr: unice (cele mai frcv); multiple (simultane prin inoculari multiple)

3. Dupa dimensiune: variabila – de la cativa mm (sancrul pitic) pana la 4-5 cm (sancrul

gigant)

4. Dupa profunzime: -m m forme clinice: eroziune; forma papulo-eroziva; forma

ulcerata; forma gangrenoasa; forma terebranta;

LUESUL DECAPITAT
= absenta sancrului; contaminarea se face prin sperma de la barbat cu lues latent dar si
transplacentar si transfuzional; uneori se intalneste la parteneri tratati incomplete;
ADENOPATIA LUETICA
= al doilea symptom al sifilisului primar; apare la 7 zile de la constituirea sancrului in terit
de drenaj limfatic al acestuia;
 - E unilat, poliganglionara. Neinflamativa, constituita din ggl elastici bine delim, duri,
mobile, nedurerosi

- E spontan rezolutiva (dispare dupa cateva sapt/ luni de la vindecarea sancrului, fara
tratament)

- Devine inflamatorie doar daca sifilomul se suprainfecteaza cu alti germeni

Diagnostic diferential in S Primar: Herpes simplex, Sancru moale, Ulcere traumatice,

Infectii bacteriene, Carciniom Spino-celular, Psoriazis, Limfogranulomatoza veneriana.
Complicatii in Sifilisul primar:
- La barbati: fimoza, parafimoza, suprainfectie, elefantiazis penian si scrotal;

- LA femei : edem a labiilor mari si mici,

Metode serologice de diagnostic:

1. Teste netreponemice reprez de: VDRL (se pozitiveaza dupa 30-40zile; negative
dupa 3 ani) , RPR

2. Teste treponemice reprez de: TPHA (35-45 zile; ramane pozitiv forever )

DEFINITIE

Este o boala acuta foarte contagioasa, specific umana, produsa de virusul rujeolic si
caracterizata printr-o evolutie autolimitanta cu febra, exantem si enantem caracteristice,
complicatii frecvente, severe si imunitate durabila dupa boala.
Este cunoscuta de populatie sub numele de “pojar”, “cori” sau “ morbili”.

PATOGENIE
 Poarta de intrare a virusului rujeolic este mucoasa nazofaringiană şi conjunctivală.
Unii autori au susţinut că poarta de intrare a virusului ar fi numai mucoasa conjunctivală
( copii receptivi la rujeolă, puşi în contact cu bolnavii de rujeolă, nu au facut boala, dacă li s-
au aplicat ochelari, care acopereau întreaga regiune orbitală sau dacă li s-a instilat ser de
convalescent în sacul conjunctival ).
După patrunderea prin mucoasă virusul ajunge în ţesuturile limfoide, unde se
multiplică ( perioada de incubaţie ). Virusul a putut fi izolat din sânge, în această perioadă,
la maimuţe. Când s-a realizat o multiplicare maximă a virusului, acesta invadează sângele şi
organele, provocând primele manifestari ale bolii. Virusul rujeolic se izolează în această
perioada din sânge, din secreţii nazofaringiene şi din urină. În sânge, virusul rujeolic este
localizat îndeosebi în leucocite, în care se şi multiplică ( ceea ce ar explica leucopenia şi
modificările cromozonice frecvente din rujeolă ).
În rujeolă, se produc şi alte modificari imunologice şi metabolice. Astfel, în formele
severe de rujeolă s-a constatat o imunosupresie importantă ( mai ales a imunitaţii celulare ),
demonstrează printr-o scădere a numărului de limfocite T, şi scăderea rezistenţei la infecţii
bacteriene.
Rujeola gravă care apare frecvent la tropice, se insoţeşte de o eliminare mai
prelungită a virusului rujeolic şi de prezenţa prelungită a celulei gigante (8-29 zile), faţă de o
durată medie de 6 zile în rujeola obisnuită. Se consideră că acest aspect revelator de
gravitate se datorerşte unei puternice deprimari a imunitaţii celulare, la copiii cu malnutriţie,
ceea ce ar favoriza proliferarea virală şi gravitatea bolii.

STATISTICI MEDICALE

Rujeola a fost de departe cea mai frecventa boala infectioasa, indicii de morbiditate
in tarile in care inregistrarea s-a facut regulat si sistemic au ajuns la 1500 – 1600 ls 100 000
de locuitori.
Incidenta rujeolei in regiunea europeana in perioada 1980 -1991 inregistreaza un
continuu declin, in 1991 fiind raportate 107 525 cazuri, ceea ce reprezinta o scadere de 7,7
ori fata de 1980.
 In Romania in perioada 1968 – 1978 (perioada dinaintea vaccinarii antirujeolice in
masa) morbiditatea a variat intre 325,54 la 100 000 de locuitori (1968) si 738,93 la 100 000
de locuitori (1969), in restul anilor fiin in jur de 500 – 600 cazuri la100 000 de locuitori.
Nivelul morbiditatii in anii epidemici a atins 600 – 750 de cazuri la 100 000 de
locuitori, fata de 220 – 330 cazuri in anii interepidemici.
Evolutia rujeolei in Romania dupa introducerea vaccinarii antirujeolice in 1979
prezinta urmatoarele caracteristici:
- Scaderea morbiditatii de la 540,4 / 100 000 locuitori in 1978 l avalori de sub
22/100 000 locuitori in perioadele interepidemice, adica o scadere de aproximativ 24,6 ori.
- Mentinerea periodicitatii multianuale cu aparitia unor epidemii la intervale
din ce in ce mai lungi (de la un an la trei si apoi la patru ani) si cu reducerea incidentei in
epidemie sub nivelul epidemiilor din perioada prevaccinala.
- Amploarea acestor variatii epidemice tine de masa de receptiva cuprinsa,
prin acumularea de noi generatii receptive.
- Miniepidemiile de rujeola continua sa fie raportate cand grupuri largi de
susceptivili sunt reunite, in colectivitati inchise.
Curba lunara si sezoniera a incidentei rujeolei in Romania a atins nivelul maxim in
lunile de primavara (aprilie – mai) cu 34,07% cazuri, 28.97% cazuri iarna, pe cand vara s-au
inregistrat 21,325 din imbolnaviri, iar toamna 15,64%.

Repartiatia pe grupe de varsta

Importanta particulara a varstei, in ceea ce priveste morbiditatea prin rujeola, este un

fapt binecunoscut.
Majoritatea cazurilor se situeaza in grupa 2–10 ani, morbiditatea fiind sensibil egala
pentru cele doua subgrupe componente: 1–5 ani si 5–10 ani.
Diverse statistici de pe glob consemneaza morbiditatea cea mai ridicata, de
aproximativ 2 500/100 000, la grupepe 1-5 si 5-9 ani.
Pana la 15 ani, rujeola apare la 98,84 5 dintre copii, un procent infim facand rujeola
dupa aceasta varsta.
 In tarile in curs de dezvoltare, observatiile epidemiologice releva ca scaderea
nivelului de trai se acompaniaza cu scaderea varstei contagiunii, rujeola afectand cu
precadere, sugarii si copii.
Formarea de colectivitati de copii mici (crese, gradinite) favorizeaza deplasarea
morbiditatii spre aceste vaste, cazuri sub 2 ani si chiar sub 1 an, fiind frecvente ceea ce
impune vaccinarea antirujeolica sub varsta de 1 an.

Sexul se pare ca nu joaca un rol important in incidenta bolii.

In Romania in perioada 1978-1992 mortalitatea scade progresiv de la 1,17/100 000
de locuitori in 1978 an prevaccinal) la 0,03/100 000 de locuitori in 1992, adica scade de 39
de ori.

TABLOU CLINIC
Incubaţia în medii este de 10 zile (cu variaţii între 8 şi 11 zile), fiind una din
perioadele de incubaţie cele mai fixe. Poate fi prelungită pănă la 21-28 de zile, dacă în
cursul acestei perioade s-a administrat gammaglobulină.
a) Perioada de invazie ( stadiul preeruptiv, perioada catarală ).
Această perioadă durează 3-4 zile, pănă la apariţia erupţiei. Debutul este gradat (şi nu
brusc ca în scarlatină ), cu febră care creşte treptat la 38 0-390C, insoţită de cefalee,
indispoziţie şi de fenomene catarale conjunctivale şi ale căilor respiratorii superioare.
Catarul conjunctival este exprimat prin : conjunctivite roşii, pleoape umflate, ochi
lacramoşi; este insoţit adesea de fotofobie.
Catarul căilor respiratorii este localizat iniţial la nazofaringe şi laringe. Bolnavul
strănută şi prezintă o secreţie nazală, abundentă, seromucoasă sau mucopurulentă, care irită
narinele, insoţită uneori de epistaxis. Catarul ocular şi nazal dau feţei bolnavului un “facies
de copil plâns”. Catarul se extinde apoi la laringe, instalându-se laringita exprimată prin
voce aspră, răguşită, tuse uscată supărătoare. Catarul laringean poate fi mai accentuat, luând
aspectul unei laringite obstruante (crup rujeolic). Către sfârşitul perioadei de invazie, catarul
se extinde descendent sub forma unei traheobronşite acute.
Examene radiologice efectuate sistematic în această perioadă pun în evidenţă, în
peste jumatate din cazuri, imagini de pneumonie interstiţială.
 Cavitatea bucală .
Din primele zile de boală, mucoasa bucală este congestionată, mai ales în fundul
gurii. Pe acest fond hiperemiat, se observă pete intens congestive, uneori chiar hemoragice.
Petele sunt de dimensiuni mici (3-5 mm în diametru), cu contur neregulat, fiind fregvente pe
vălul palatin şi în fundul gâtului. Limba este saburală, dar roşie pe margini cu tendinţe de
descuamare în zilele următoare
Semnul Koplik, modificare caracteristică rujeolei în această perioadă; este constituit
din căteva (uneori numeroase) micropapule albe sau de culoare albastru deschis, izolate sau
în mici grupuri, aşezate pe o zona roşie, cu un diametru de câţiva milimetri. Aceste
micropapule sunt situate pe mucoasa jugală, lângă ultimii molari, mai rar pe gingii, în şanţul
jugomaxilar şi excepţional în alte părţi (mucoasa nazală). Ele au fost comparate cu grăunţele
de griş sau cu mici stropituri de var, presărate pe o suprafaţă congestionată. Aceste puncte
reliefate se datoresc unor îngroşări epiteliale, fiind destul de aderente de mucoasă.
Semnul Koplik apare din perioada de invazie, de obicei in a 2-a zi şi persistă câteva
zile, cuprinzând şi 2-3 zile din perioada eruptivă, apoi dispar începând cu punctele
albicioase, care lasă în loc un punct hemoragic pe o areolă congestivă (,,rest de Koplik”).
Semnul Koplik are o mare valoare în diagnosticul precoce al rujeolei, putând fi considerat
chiar patognomonic pentru această boală. Ganglionii limfatici, mai ales cei cervicali, sunt
usor măriti.
b) Perioada eruptivă. Febra, care la sfârşitul perioadei de invazie avusese o tendinţă
de scădere, creşte din nou şi mai mult, realizând astfel o curbă febrilă cu aspect difazic,
asemănătoare cu aceea din alte boli virale (gripă, poliomielită).
Simptome generale şi nervoase - indispoziţie, agitaţie, insomnie, chiar delir, se
accentuează. Erupţia apare concomitent cu această exacerbare a simtomatologiei generale.
Erupţia rujeolică apare, de obicei, în cursul nopţii, astfel încât este descoperită
dimineaţa. Primele pete apar înapoia urechilor şi pe ceafă, pe frunte şi obraji, coborând spre
gât. A 2-a zi, erupţia se extinde pe torace şi pe rădăcina membrelor, pentru ca in a 3-a zi, să
cuprinda în întregime trunchiul şi extremitătile membrelor. Erupţia are deci un caracter
descendent şi centrifug, generalizarea fiind desăvârşită de obicei în a 3-a zi. Uneori,
erupţia ,,iese” mai greu, generalizându-se în 4-5 zile .
 Erupţia rujeolică este constituită din macule congestive (dispar la presiune), de
culoare roz, la început mici (diamedrul de câţiva mm) putând rămăne ca atare (erupţie
micromaculoasă) sau crescând în suprafaţă (de 1-3 cm în diametru), cu margini neregulate,
sau uşor dinţate (erupţia macromaculoasă).
Petele uşor reliefate si catifelate la pipăit sunt izolate, dar de obicei confluiază,
lăsând pe alocuri porţiuni de piele sănătoasă, ca niste insule cu contur neregulat. Acest
aspect este vizibil mai ales pe fese, unde erupţia este mai puţin accentuată, chiar în cazul
unei erupţii intens confluiente. În general, pielea capătă un aspect pătat, ca şi cum ar fi
stropită cu o culoare roşie. Erupţia poate fi uşor pruriginoasă.
Dupa 2-3 zile, elementele eruptive pălesc şi dispar, în ordinea în care au apărut,
lăsând in urma lor, timp de câteva zile, pete gălbui - cafenii, cu valoare diagnostică
retrospectivă. Acest aspect rezidual este mai intens, când eruptia a fost hemoragică, (mult
pigment sanguine extravazat). De obicei, urmează o descuamaţie fină, furfuracee.
c) Perioada posteruptivă (convalescenţa). În rujeola necomplicată, temperatura
revine la normal, odată cu pălirea şi ştergerea elementelor eruptive, iar bolnavul îşi recapătă
treptat starea anterioară. În această perioadă, convalescentul este expus la variate complicaţii
bacteriene.
Evoluţia rujeolei este de obicei benignă, decurgând fără, sau cu puţine complicaţii,
mai ales la copii în stare de nutriţie normală şi în condiţii de bună îngrijire.
În epidemii mari, mai ales în regiunile cu populaţie subnutrită şi cu rezistenţă
scăzută, rujeola se îndrăţeşte de complicaţii.
Complicaţii mai frecvente, la copii sub 2 ani, la rahitici, la distrofici, sau la cei cu
focare infecţioase preexistente, apar nu numai în cursul bolii, dar deseori către sfârşitul
acesteia şi în convalescenţă.
Peste 90% din cazurile mortale de rujeolă sunt datorate complicaţiilor. Etiopatogenia
complicatiilor este complexă, contribuind îndeosebi la scăderea rezistenţei generale (anergia
rujeotică) şi a celei locale (mucoasa respirator şi a cavităţilor adiacente respiratorii - urechea
medie, sinusuri), prin leziunile inflamatorii provocate de virusul rujeolic. Se deschid, astfel
numeroase porţi de intrare pentru suprainfecţii bacteriene. Majoritatea complicaţiilor sunt
deci bacteriene, survenind pe un teren preparat de acţiunea virusului rujeolic.
Ele pot fi favorizate de factori de mediu externi (spitalizare în saloane commune,
îngrijiri insuficiente). Unele complicaţii sunt determinate chiar de virusul rujeolic (laringita,
pneumonia interstiţială, encefalita).
 FORME CLINICE IN RUJEOLA

După aspectul erupţiei:

1. Rujeola cu erupţie reliefată.

2. Rujeola cu erupţie miliară.
3. Rujeola cu erupţie buloasă.
4. Rujeola cu erupţie purpurică.
5. Rujeola cu erupţie confluentă.
6. Rujeola modificată sau mitigată ( după administrare de gammaglobuline în perioada
de incubaţie) are aspect atipic, lipsind unele simptome, sau apărând într-o formă
discretă; simptomele catarale pot lipsi, iar erupţia constă dintr-un număr redus de
pete risipite pe corp; această formă poate apărea la 3-5 luni de la naştere, la sugarii
care mai deţin un rest de imunitate maternă.
 7. Rujeola fără erupţie apare la vaccinaţi sau la cei care au primit un material de
imunizare pasivă, această formă trebuie diagnosticată însă pe baze sigure : clinice,

epidemiologice

După intensitatea simtomatologiei:

1. Rujeola atipică are o perioadă de invazie mai lungă ( 5-7 zile) sau mai scurtă (1
zi); semnul Koplik apare tardiv, concomitent cu erupţia ( probabil prin modificarea
reactivităţii organismului; în urma unei alte boli infecţioase, sau prin unele tratamente
medicamentoase administrate la începutul bolii).
 2. Rujeola atipică la imunizaţi cu vaccin inactivat. La copiii astfel vaccinaţi, s-a
constatat apariţia, la câţiva ani după vaccinare, a unei rujeole atipice şi severe ( datorată
sensibilizării ), ceea ce a condus la renunţarea la acest vaccin.
3. Rujeola la copii malnutriţi ( rujeola tropicală ). La copii subnutriţi ( în special în
regiunile tropicale din ţările în curs de dezvoltare ), evoluţia rujeolii este deosebit de severă,
cu frecvente complicaţii şi mortalitate mare ( până la 50% ). La aceştia viremia este
persistentă, virusul rujeolic putând fi izolat până la a 13-a zi.In limfocite, se găsesc cantităţi
mari de antigen viral, iar anticorpii hemaglutinanţi şi neutralizanţi sunt în titru foarte coborât
în sânge.
4. Rujeola hemoragică, cu trombocitopenie, erupţie hemoragică, gingivorogii,
epistaxis, metroragii, etc.,evoluează grav, adesea mortal.
5. Rujeola hipertoxică, apare la copii mici sub 2 ani; se manifestă cu febră mare,
dispnee accentuată, cianoză, insuficienţă circulatorie, din cauza unui catar bronşic intens
(bronşiolită capilară sau rujeolă ,,sufocantă”).

După vârstă :
Rujeola este mult mai severă la copilul mic, prin frecvenţa mare a complicaţiilor; de
peste 7 ori mai frecvente (87,9%), faţă de copii mari (12%), a celor mai grave complicatii
(bronhopneumonii, laringite, encefalite, suprainfecţii bacteriene sistemice), precum şi printr-
o evoluţie mai severă (forme hemoragice, forme hipertoxice mai frecvente), cu o letalitate de
2,2% (faţă de 0,4 la copii mari). La sugari uneori mai ales în primele 6 luni, rujeola prezintă
aspecte atipice (eruptie discretă şi de scurtă durată, febră mică, absenţa semnului Koplik ).
Adulţii fac o rujeolă intensă şi suportă greu boala.

EVOLUTIE SI PROGNOSTIC

În general, prognosticul rujeolei este favorabil, mai ales la copii cu stare de nutriţie
normală şi în condiţiile actuale de îngrijire. Astfel letalitatea a scăzut în Spitalul Clinic de
Boli Infecţioase Colentina, de la 8,8% (1939-1944), la 2,3 % (1945-1959) şi la 0,5-1% (după
1960 ), pe cazurile spitalizate.
Prognosticul este influenţat de vârstă ( boală mai gravă la copii sub 2 ani ), de starea
de nutritie ( distrofie, rahitism) şi de unele asocieri morbide ( scarlatină, tuberculoză ), de
sarcină şi în general, de complicaţii ( îndeosebi pneumonii, care dau 25% mortalitate şi
encefalita rujeolică ). În Africa mortalitatea prin rujeolă în spitale este de 6-12 %.

SIMPTOME SI SEMNE

Rujeola tipică începe după o perioadă de incubație de 7-14 zile cu febră prodromală,
rinoree, tuse chinuitoare și conjunctivită. Petele (semnul) Koplik patognomonice apar după 2
pînă la 4 zile, de obicei pe mucoasa bucală în dreptul molarilor superiori 1 și 2. Aceste pete
seamănă cu granulele fine de nisip alb înconjurate de areola inflamatorie. Dacă sînt
numeroase, întregul cîmp de fond poate să fie un eritem pestriț. Apar faringita și inflamația
mucoasei laringiene și traheobronșice. Secrețiile nazale, mucoasa faringiană și, adesea,
sedimentul urinar conțin celulele gigante multinucleate caracteristice. Iritația caracteristica
apare la 3-5 zile de la debutul simptomelor, de obicei la 1-2 zile după apariția semnului
Koplik. Erupția debutează în fața sau în spatele urechilor și laterocervical sub forma unor
macule neregulate care devin rapid maculopapulare și se extind rapid (în 24 pînă la 48 ore)
pe trunchi și pe extremități în timp ce încep să pălească de pe față. Dacă iritația este deosebit
de severa, apar peteșiile sau echimozele.
În perioada de vîrf a bolii, temperatura poate depăși 40 °C (104 °F), cu edem
periorbital, conjunctivită, fotofobie, tuse chinuitoare, iritație extensiva și prurit blînd; în
general, pacientul are un aspect bolnav. Leucopenia cu limfocitoza relativă este frecventă.
Simptomele și semnele generale evoluează în paralel cu severitatea erupției și variază de la o
epidemie la alta. După 3 pînă la 5 zile, febra scade, starea pacientului se ameliorează și
iritația începe să pălească rapid, lăsînd în urmă o decolorare bronz-maronie, urmată de
descuamare.
Sindromul rujeolei atipice poate debuta brusc, cu febră ridicată, toxicitate, cefalee,
durere abdominală și tuse. Iritatia poate să apară după 1-2 zile, debutînd adesea pe
extremități și poate să fie maculopapular, vezicular, urticarian sau purpuric. Poate să apară
edemul palmo-plantar. Pneumonia și adenopatia hilară sînt frecvente, iar opacitățile
nodulare din plămîni pot persista ≥ 12 săptămîni. Anomalii moderate pînă la severe ale
raportului ventilație/perfuzie pulmonară pot produce hipoxemie semnificativă.

COMPLICAŢII ALE APARATULUI RESPIRATOR

Aparatul respirator prezintă cele mai frecvente complicaţii in rujeolă:

1. Pneumonia interstiţială rujeolică poate fi pusă în evidentă chiar din perioada
prodromală. Acestă pneumonie este de o deosebită gravitate la copii sub 2 ani, când se
prezintă sub forma difuză şi bilaterală, cu simptome funcţionale severe (dispnee şi cianoză )
şi evoluţie gravă.
2. Pneumonia cu celule gigante este severă. Apare, de asemenea, la copii cu
imunitate alterată, prin tratamente prelungite cu imunosupresive, sau la suferinzi de leucoze.
3. Pneumonia şi bronhopneumonia prin suprainfecţie bacteriană (stafilococ,
pneumococ, bacil gramnegativ) sunt frecvente (7-50% din cazuri). Deseori, au un caracter
trenant, probabil din cauza componenţei virale subadiacente; cel mai adesea sunt pneumonii
mixte.
4. Abcesul pulmonar şi pleurezia purulentă pot să apară uneori.
5. Bronşita capilară (“catarul sufocant”), manifestate cu dispnee, cianoză şi evoluând
de obicei spre moarte, apare la copii mici.
6.Crupul rujeolic poate fi adesea mixt, prin suprainfecţie bacteriană.

COMPLICAŢII ALE SISTEMULUI NERVOS

Sistemul nervos poate fi sediul unor importante complicaţii.

 1. Modificările electroencefalografice: par să fie comune in cursul rujeolei, mai
frecvente la începutul erupţiei .Aceste modificari indică o afectare tranzitorie a encefalului,
mult mai frecventă decât o arată manifestările clinice
2. Encefalita rujeolică este cea mai gravă complicaţie a rujeolei. Apare de obicei
târziu, către sfârşitul perioadei eruptive sau la începutul convalescenţei. Este o complicaţie
rară (frecvenţe de 1/1000 de cazuri de rujeolă), dar de o mare gravitate prin evoluţia letală
posibilă şi prin sechelele neuropsihice pe care le lasă. Debutul este brusc, cu modificări
neuropsihice, delir, inconştienţă, comă, convulsii, etc.
3. Panencefalita subacută sclerozantă (P.E.S.S.). Se apreciază că această boală apare
cu o frecvenţă de 5-10 cazuri pentru fiecare 1.000.000 de cazuri de rujeolă. Riscul apariţiei
acestei panencefalite după vaccinarea cu vaccin rujeolic viu atenuat este practic neglijabilă.
Alte complicaţii:
1. Complicaţii oculare: conjunctivite purulente, ulcer corneean.
2. Complicaţii bucale (mai ales la copii distrofici, denutriţi, cu rezistenţă scăzută):
stomatită (bacteriană, sau micotică), amigdalită.
3. Otita medie supurată. Apare în circa 10% din cazuri fiind urmată adesea de
mastoidită.
4. Miocardita. Este exprimată prin modificări EKG, tranzitorii , care se constată în
0,5 –33% din cazuri.
5. Complicaţii digestive : gastroenteritele ( enantemul rujeolic al mucoasei digestive
favorizează dezvoltarea unor infecţii bacteriene , sau redeşteptarea unei infecţii dizenterice
prezentă până atunci sub formă latentă sau ca stare de purtător ).
Rujeola şi sarcina: rujeola, apărută în primele trei luni de sarcină, poate provoca
malformaţii congenitale la făt. Riscul de malformaţii se apreciază la 50% pentru rujeola
apărută în prima lună de sarcină, scăzând apoi în lunile următoare. Moartea fetală şi naşterile
premature rămân pe primul plan în lunile următoare.

DIAGNOSTICUL POZITIV
 In general, diagnosticul pozitiv se sprijina pe date epidemiologice (lipsa rujeolei in
antecedente, contact infectat cu 10 - 12 zile inainte ) datele clinice si datele de laborator
(leucopenie cu neutrofile la inceput, apoi limfocitoza).
Izolarea virusului rujeolic se poate face din secretiile (nazofaringiene,
traheobronsice, conjuctivale) si din sange, dar nu constituie o metoda de rutina.
Diagnosticul serologic este posibil si util, in cazurile problema de diagnostic sau
pentru verificarea eficacitatii antirujeolice.
Rujeola tipică poate fi suspicionată la un pacient cu antecedente de expunere la
rujeolă, cu coriză, fotofobie și semne de bronșită, iar înainte de apariția iritației diagnosticul
poate fi pus numai prin identificarea semnului Koplik. În majoritatea cazurilor, diagnosticul
este stabilit prin prezența acestor pete, urmate de febră ridicată, alterarea stării generale și
iritație cu progresia sa caracteristică craniocaudală. Cu toate că este rareori necesar, virusul
poate fi depistat precoce prin colorația imunofluorescentă rapidă a celulelor epiteliale
urinare și faringiene sau poate crește pe culturi tisulare; virusul este mai ușor de depistat, cu
toate acestea, prin evidențierea unei creșteri a nivelului de anticorpi între serurile de fază
acută și cea de convalescență.

DIAGNOSTIC DIFERENTIAL

Diagnosticul diferențial al rujeolei tipice include rubeola, scarlatina, iritațiile

medicamentoase, boala serului, roseola infantum, mononucleoza infecțioasă, infecțiile cu
adenovirusuri, cu echo- și coxsackievirusuri. Trăsăturile distinctive ale rubeolei includ
evoluția sa ușoară cu simptome generale minime sau absente, ganglioni măriți (și de obicei
sensibili) în regiunea postauriculară și suboccipitală, subfebră, formulă leucocitară normală,
absența uzuală a unui prodrom recognoscibil și durată redusă. Scarlatina poate fi în primul
rînd sugerată de faringită și de febră, dar leucocitoza existentă în scarlatină este absentă în
rujeolă, iar morfologia iritației este distinctă. Erupțiile medicamentoase (de exemplu, după
fenobarbital sau sulfamide) se aseamănă cu iritația rujeolica, dar, din nou, lipsește
prodromul tipic, tusea și progresiunea cranio-caudală a iritației, iar palmele și plantele sînt
cel mai frecvent implicate. În această situație, anamneza este importantă. Roseola infantum
poate produce o iritație cutanata similara aceleia din rujeolă, dar se constată rareori la copiii
 > 3 ani. În general poate fi diferențiată prin temperatura inițială crescută, absența semnului
Koplik și a stării generale alterate, iar iritația apare simultan cu defervescența.
Diagnosticul diferențial al sindromului rujeolei atipice este similar cu cel al rujeolei
tipice; cu toate acestea pleiomorfismul iritației și semnele generale severe care se constată
uneori pot sugera febra pătată a Munților Stîncoși, leptospiroza, varicela hemoragică sau
infecție meningococică; alte diagnostice diferențiale includ anumite pneumonii bacteriene
sau virale, colagenoze, cum ar fi AR juvenilă, și sindromul Kawasaki (sindrom ganglionar
cutaneomucos). Antecedentele de expunere la rujeolă și administrarea anterioară a
vaccinului cu virus inactivat sugerează diagnosticul, dar confirmarea diagnosticului poate să
facă necesară izolarea virusului, studii serologice sau ambele.
In stadiul preeruptiv rujeola poate fi confundata cu viroza respiratorie (gripe,
adenoviroza, guturai) de care trebuie diferentiata anamneza epidemiologica, examenul local,
semnul Koplik , triplu catar: catar conjunctival ( “facies plans”), catar digestiv (greata,
varsaturi, diaree), catar respirator (tuse, rinoree, tulburari respiratorii) si manifestari
neurologice (mai ales la adulti), iritabilitate, cefalee, uneori fenomene de tip encefalitic.
In stadiul eruptiv diagnosticul diferential se face cu urmatoarele boli:
• scarlatina (angina evidentiata, absenta catarului respirator, eruptie cu caracter
punctat, aspru, cu paloare circumorala)
• rubeola ( prodroame discrete, eruptia este rara si de scurta durata, adenopatii
evidente, evolutie usoara)
• varicela si variola – caracterul veziculelor, al eruptiilor respective cu topografia si
evolutia caracteristica
• infectii cu enterovirusi – echo tipurile 2, 4, 9, 16, insotite de eruptie rujeoliforma
 “ Facies plans”

Semnul Koplik

TRATAMENTUL RUJEOLEI

Tratamentul rujeolei este simptomatic şi de susţinere. Nu există nici un mijloc de

tratament specific. Gammaglobulinele au numai o valoare preventivă şi nu curativă. După
unii administrarea de gammaglobuline în stadiul prodromal ar scădea frecvenţa
complicaţiilor şi întrucâtva gravitatea bolii.
Rujeola necomplicată se tratează la domiciliu (îngrijiri, igienă, dietă, medicaţie cât
mai simplă); spitalizarea este indicată numai pentru formele severe complicate, sau în
situaţii de necesitate. Repaosul la pat este indicat pentru toată perioada febrilă şi câteva zile
după aceea.
 Izolarea va fi individuală, excluzându-se orice vizită. În spital, pe cât posibil,
izolarea se face într-o cameră individuală sau de cel mult 2-3 paturi, evitându-se contactul cu
bolnavi cu leziuni supurative, cu germeni piogeni, cu complicaţii pulmonare, sau cu
tuberculoză.
Tehnica aseptică este obligatorie, ca şi dezinfecţia continuă şi cea terminală.
Îngrijirea tegumentelor se face cu loţiuni cu apă alcoolizată (baia este permisă în
convalescenţă). Îngrijirea mucoaselor necesită multă atenţie. Ochii trebuie protejaţi de
acţiunea iritativă a luminii şi ţinuţi curaţi prin spălături zilnice cu ceai de muşeţel
călduţ.Cavitatea bucală trebuie curat întreţinută (gargară cu ceai de muşeţel , apă de gură).
Secreţiile se îndepărtează, iar uscăciunea mucoasei se combate printr-o hidratare
adecvată şi prin aplicări de comprese umede. Cavitatile nazale se curăţă de secreţii, iar
narinele se ung cu o cremă simplă. Urechile şi mastoidele se controlează atent zilnic.
Dieta constă, în perioada febrilă, din lichide (supe, ceaiuri, limonadă, sucuri de
fructe, lapte, apă minerală, sifon, etc), administrate cu stăruinţă şi grijă, în funcţie de
toleranţa gastrică. Vărsăturile repetate, urmate de deshidratare, necesită o hidratare pe cale
parenterală. Imediat ce toleranţa gastrică permite, dieta se îmbogăţeşte treptat, devenind
completă în convalescenţă (fără nici o restricţie ).
Febra se combate cu medicamente antitermice (Acid acetilsalicilic, Aminofenazonă,
supozitoare, Paracetamol comprimate şi supozitoare , Acalor supozitoare) şi cu împachetări
umede. Tusea iritativă supărătoare se tratează cu antitusive (Calmotusin, Codenal ). Ulterior,
se pot da ceaiuri sau siropuri expectorante. Laringita poate fi calmată cu comprese umede şi
calde, inhalaţii şi umidificarea aerului. Împotriva vărsăturilor, se dau poţiuni calmante (cu
novocaină), sau antiemetice (Emetiral). În caz de agitaţie, se poate recurge la doze mici de
antihistaminice hipnotice (Romergan), care se pare că au şi efectul de a atenua erupţia.
Vitaminele sunt indicate numai la cei cu carenţe anterioare (denutriţi, distrofici).
Indicaţiile antibioticelor şi sulfamidelor. Nimic nu justifică folosirea de rutină a
substanţelor antimicrobiene în tratamentul rujeolei. Folosirea acestora în scop “profilactic”,
pentru prevenirea complicaţiilor bacteriene, dă rezultate nefavorabile, prin selectarea unei
flore rezistente şi apariţia de complicaţii mai frecvente şi mai grave (la un grup de bolnavi
trataţi “profilactic” astfel, au apărut complicaţii bacteriene în 28% din cazuri, în timp ce la
grupul netratat, au apărut în numai 14% din cazuri). Unii autori recomandă, totuşi, folosirea
profilactică a antibioticelor în formele severe de rujeolă, mai ales la copii distrofici sau cu
diateză exudativă (copii “catarali”) şi la convalescenţii de la alte boli infecţioase.
 Rujeola complicată. Antibioticele vor fi folosite, imediat ce a apărut, sau se
suspectează o complicaţie bacteriană.
Pneumoniile şi bronhopneumoniile se tratează cu antibiotice în doze mari, folosindu-
se antibiotice diferite (Penicilină G, Eritromicină, Tetraciclină, Cloranfenicol, Peniciline
semisintetice), în funcţie de bacteria cauzală şi de sensibilitatea ei la antibiotice. Bineinteles,
se adaugă tratamentul simptomatic şi de susţinere (oxigen, analeptice, cardiovasculare,
prişniţe toracice, etc).
Crupul rujeolic se tratează, în formele uşoare, cu aer umidificat, inhalaţii, comprese
calde şi sedative (luminal, antihistaminice). În cazurile severe, se recurge la corticosteroizi,
pentru acţiunea lor antiinflamatoare (hidrocortizon, hemisuccinat; 100 mg x 3/zi, timp de 2-
3 zile). Se mai administrează după nevoie, oxigenoterapie, aspiraţia secreţiilor, antibiotice
(de obicei, există suprainfecţie bacteriană) şi eventual traheostomie.
Encefalita (encefalomielita) rujeolică se tratează cu sedative, (la nevoie), soluţii
hipertonice intravenoase de glucoză, soluţie de sulfat de magneziu, antipiretice, vitamine din
grupul B şi mai ales, aplicarea intravenoasă precoce şi în doze mari de corticosteroizi
(hidrocortizon, hemisuccinat: 200 -600 mg/zi), urmată de corticoterapie orală (Prednison).
Corticoterapia dă rezultate excelente, în comparaţie cu cei trataţi fără corectarea
dezechilibrului hidroelectrolitic etc.

Tratamentul rujeolei, forma severă, la etapa prespitalicească

Tratamentul rujeolei, forma severă, la etapa prespitalicească
1. La febra de peste 380C – amestec litic, i.m:
Sol. Metamizol 50% – 0,1ml/an viaţă şi
Sol. Difenhidramină 1% – 0,1ml/an viaţă, şi
Sol. Papaverină 2% – 0,1 ml/an viaţă.
2. Anticonvulsivante (la necesitate), i.m sau i.v:
Sol. Diazepam 0,5% – 2 ml – copilul cu vîrsta (doza unica):
- pînă la 1 an – 0,3-0,5 ml;
- 1 an -7 ani – 0,5-1 ml;
- 8-14 ani – 1,2 ml-1,4 ml sau sol. Diazepam rectal – 10 mg/2 ml –
doza 0,5 mg/kg, copiilor cu vîrsta de:
- 4-12 luni – 1 ml;
- 1-3 ani – 1,25 ml;
- 3 ani-5 ani – 1,5 ml [6].
3. Prednisolon 1-2 mg/kg, i.m sau i.v.
4. Salbutamol (în sindrom bronhoobstructiv) [7, 8]:
Salbutamol în aerosol (inhalator) – 20 mg/10 ml – 1 doză (0,1 mg – 1 puf)
copiilor cu vîrsta de: 2-12 luni – 1 puf; 1-5 ani – 2 pufuri; 5-12 ani – 3 pufuri
sau
Salbutamol comprimate – 2 mg, copiilor cu vîrsta de: 2-12 luni – ½ din
comprimat la o priză; 12 luni - 5 ani – 1 comprimat; 6-12 ani – un comprimat;
mai mari de 12 de ani – 1-2 comprimate la o priză, per os, sau, în lipsa
Salbutamolului,
Sol. Aminofilină 2,4% – cîte 6-8 mg/kg/24 de ore, i.v.
5. Oxigen.
 Tratamentul pacienţilor cu rujeolă
Tipul de tratament Recomandările obligatorii
Tratamentul nemedicamentos
Regimul zilei Repausul la pat 8-10 zile (pînă la cedarea febrei)
Igiena cavităţii bucale (spălături cu infuzie de muşeţel, sol.
Nitrofural 1: 5000, sol. Hidrocarbonat de sodiu 2%
Igiena ochilor (folosind tamponul curat şi apa)
Dieta Regimul alimentar adaptat toleranţei digestive, cu alimente
bogate în vitamine şi în microelemente, cu excepţia alimentelor
picante şi grase
Aportul de lichide (apă minerală plată, sucuri, compot, ceai,
lapte)
Tratamentul medicamentos

Antipiretice Paracetamol – 10-15 mg/kg, doză unică, la febra de peste 380C, la

fiecare 6 ore, per os:
- 1-3 ani – 125 mg
- 3-5 ani – 250 mg
- > 5 ani – 500 mg
Vitamine Acid ascorbic – 100 mg × 2 ori pe zi, per os, 7-10 zile sau
Revit, per os, 10-14 zile copiilor cu vîrsta de:
- 1-3 ani – 1 drajeu pe zi
- 3-7 ani – 1 drajeu de 2 ori pe zi
- > 7 ani – 1 drajeu de 3 ori pe zi
Retinol (Vitamina A) (vezi tabelul 3)
Antitusive şi expectorante Broncholitin* 125 ml, sirop, la copiii de:
- 3–10 ani – 5 ml de 3 ori pe zi, 5 zile
- >10 ani – 10 ml de 3 ori pe zi, 5 zile
Bromhexină 8 mg, la copiii de:
- 1–4 ani – 4 mg de 2 ori pe zi, 5 zile
- 5–10 ani – 4 mg de 3 ori pe zi, 5 zile
- > 10 ani – 4-8 mg de 3 ori pe zi, 5 zile
Antihistaminice Cloropiramină – 25 mg, per os, 5-7 zile, la copiii de:
- 1-12 luni – ¼ din comprimat de 2 ori pe zi
- 1-6 ani – ⅓ din comprimat de 2 ori pe zi
- 7-14 ani – ½ din comprimat de 2 ori pe zi
- > 14 ani – 1 comprimat de 2 ori pe zi
Preparate nazale de uz Sol. Nafazolină 0,1% – cîte 1-2 picături în fiecare hiat nazal de 3
topic (vasoconstrictoare ori pe zi, 3 zile
sau decongestante)
Sulfamide Sol. Sulfacetamidă 20%, 30% – 1 picătură în sacul conjunctival al
ochilor de 3 ori pe zi, 5-7 zile
Tratamentul rujeolei, formele uşoare şi medii
 EPIDEMIOLOGIA BOLII

Caractere generale.
Rujeola este o boala infectioasa de mare raspândire universala, aparând în toate
continentele si tarile, la orice latitudine.
 Rujeola afecteaza pana la 99,9% din populatie, receptivitatea fiind generala(într-o
populatie nevaccinata). În populatia urbana, boala apare endemo-epidemic, cu valuri
epidemice la 2-3 ani; în zonele rurale, apare sporadic sau în epidemii extinse, la intervale
mari.
Aspectul clinic al epidemiilor s-a pastrat în general acelasi, dar severitatea lor a
scazut mult în ultimele decenii, mai ales în tarile dezvoltate cu nivel crescut de nutritie si
igiena si accesibilitatea la înjrijirile medicale moderne. Gravitatea rujeolei în unele tari din
Africa si Asia se explica prin îmbolnavirea predominanta a copiilor la vârsta mica (sub 3
ani) si prin malnutritia acestora, cu rezistenta scazuta fata de evolutia bolii si aparitia de
complicatii.
În regiuni cu totul isolate, în special în insule rujeola apare la intervale mari, de zeci
de ani, cu ocazia importului unui caz contagios si atunci cuprinde toata populatia receptiva
expusa, inclusive pe batrâni. Aparând astfel în tinuturile virgine, epidemiile de rujeola sunt
mai severe.
Morbiditatea prin rujeola variaza annual, în functie de nivelul endemic si de aparitia
de epidemii, între 300 si 800 de cazuri la 100.000 de locuitori. În tara noastra, morbiditatea a
fost de 370,1/100.000 de locuitori.
În ultimii ani, în tarile în care s-a aplicat programul de vaccinare antirujeolica a
copiilor, morbiditatea a scazut considerabil (la câteva zeci, sau sute de cazuri pe an).
În curba multianuala a morbiditatii, se remarca o periodicitate a crosetelor epidemice
la intervale de 2-4 ani. În mediul urban, aceste crosete survin pe un fond mai crescut
endemic.
Amploarea acestor variatii epidemice tine de masa receptiva cuprinsa, prin
acumularea de noi generatii receptive care apar. Curba lunara si sezoniera a incidentei
rujeolei arata umaximum în lunile de primavara (aprilie-mai) si un minimum in august si
septembrie.
Reaparitia pe grupe de vârsta arata ca imensa majoritate a populatiei se îmbolnaveste
în copilarie (mai ales în orase), asfel ca adultii sunt imuni. În tara noastra, în 1964, 80% din
cazuri au aparut între 1 si 9 ani si numai 1% din cazuri peste vârsta de 15 ani.

PROFILAXIE SI COMBATERE
 Fata de marea ei raspândire, prevenirea rujeolei constituie o problema însemnata.
Deoarece masurile de izolare nu pot împiedica raspândirea bolii, profilaxia rujeolei se
bazeaza pe imunizarea pasiva si mai ales, pe imunizarea activa.
Masuri la ivirea unui caz.
Izolarea (la domiciliu sau la spital ) se face de la primele semne de boala pâna la 6
zile dupa aparitia eruptiei.
Dezinfectia continua, si cea terminala, a camerei bolnavului sunt necesare. Suspectii
sunt izolati pâna la precizarea diagnosticului. Carantina contactilor este necesara, desi dificil
de realizat în practica. Se aplica în colectivitatile de copii, unde s-a ivit un caz, prin
interzicerea intrarii de noi copii receptivi si de vizitatori. scolile nu se inchid, însa copiii sunt
supusi unui control medical zilnic. Copiii-contacti, la care se cunoaste data precisa a
contactului, pot fi lasati la scoala primele zile de incubatie, dupa care este recomandabil sa
fie izolati la domiciliu.
Contactii (copiii mici sub 3 ani vârsta, convalescentii dupa alte boli infectioase,
copiii cu boli debilitare, etc) primesc imonoglobuline "standard" ( gammaglobulina 10% sau
16%) în doza de 0,3 ml/kg corp, din concentratia de 16% (imunizare pasiva). Aplicata în
primele 5 zile de la contact, efectul preventiv al gammaglobulinei este sigur. Durata de
protectie se extinde la 3 saptamâni. Daca administrarea s-a facut dupa a 5-a zi de la contact,
efectul este numai de atenuare si cu atât mai redus, cu cât administrarea gammaglobulinei s-
a facut în ultimile zile de incubatie. În locul gammaglobulinei "standard", se pot folosi
imunoglobuline specifice (imunoglobuline umane specifice anti-rujeola), doza de 0,2-0,3
ml/kg corp .
Masuri de prevenire si combatere permanente.
Depistarea bolnavilor trebuie facuta cât mai precoce, ca si izolarea lor (4 zile
înainte si 6 zile dupa aparitia eruptiei). Se va evita contactul direct al celor receptivi cu cei
bolnavi. Sectiile de rujeola din spitale vor fi cât mai riguros separate (conagiozitate mare,
transmitere aerogena).
Protectia receptivilor se poate realiza prin masuri de profilaxie specifica (pasiva sau
activa)
A. Protectia prin imunizare pasiva se face cu gammaglobuline"standard" sau
specifice, cu efect de protectie, daca se administreaza în primele 5 zile de la contact si cu
efect de atenuare, daca se dau în urmatoarele zile de incubatie. Durata protectiei este de 3
saptamâni.
 B. Protectia prin imunizare activa. În prezent, prevenirea rujeolei, este, cu success,
asigurata prin imunizarea în masa cu vaccinul cu virus rujeolic viu atenuat. Introdus în 1963,
acest vaccin a aratat o înalta eficacitate, determinând o imunitate protectiva în circa 95% din
cazuri, reducând substantial morbiditatea prin rujeola (în S.U.A. de la 400.000 de cazuri pe
an, la mai putin de 3000 de cazuri in 1984).
Vârsta de vaccinare. În mod usual, se începe de la vârstade 12 luni (chiar 15 luni
dupa unii autori) âsi ulterior se face la orice vârsta. Experienta a aratat ca efectuarea sub
vârsta de 12 luni poate reduce sansa si gradul seroconversiunii, din cauza persistentei mai
prelungite a anticorpilor transmisi de la mama. Toti autorii sunt însa de accord ca în cazurile
de risc mare de contact infectios pentru sugari (epidemii în crese, morbiditate mare la vârsta
mica) este indicat sa se faca vaccinarea de la vârsta de sase luni. În aceste cazuri, este însa
necesar sa se repete vaccinarea la vârsta de 15 luni, pentru o protectie completa (sub 12 luni
protectia este de numai 67%). Copiii mai mari si adolescentii se vaccineaza daca sunt
receptivi. Expunerea la rujeola (contact infectant) nu constituie o contraindicatie a
vaccinarii. Daca vaccinul este efectuat în primele 3 zile de la contact, vaccinul induce o
protectie, care împiedica dezvoltarea rujeolei.
Precautii si contraindicatii. Vaccinarea antirujeolica se amâna pentru 2-3 luni,
daca copilul a primit gammaglobuline, sânge sau plasma (interferarea vaccinarii).
Se exclud de la vaccinare: gravidele (risc de malformatii la fat), copiii cu boli
febrile severe, tuberculoza activa, precum si cei cu imunitate alterata (leucoze si alte boli de
sânge, persoane tratate cu corticoizi, citostatice, iradiate), din cauza pericolului de dezvoltare
a unor reactii grave. Copiii cu aceste contraindicatii se protejeaza (în caz de contact
infectant) cu imunoglobuline "standard" sau specifice.
Reactii adverse. Experienta de peste 15 ani cu vaccinul rujeolic a aratat o
securitate foarte buna si o toleranta acceptabila. Între 5-15% dintre vaccinati, dezvolta febra
pana la 390C, începând de la a 6-a zi dupa inoculare si durând câteva zile; mai rar apar
eruptii usoare. Modificarile EEG, trecatoare si reversibile, sunt posibile, ca si convulsii, dar
manifestari neurologice s-au semnalat numai în proportia de 1-1,2/1000.000 de vaccinari.
Alti autori dau proportii mai mari (1 : 25.000) de complicatii neurologice.
Exceptional s-au citat cazuri de sindrom Guillain-Barré si pareze. Riscul de panencefalita
subacuta sclerozanta este considerat cu totul exceptional.
 Durata imunitatii. Experienta de pâna acum arata ca imunitatea dureaza 10-12
ani de la vaccinare ( observatiile continua), sugerând o imunitate pentru toata viata ( desi
apare mai putin puternica decât aceea dupa infectia naturala).
Esecurile vaccinarii antirujeolice sunt rare (1-5%) si explicabile fie prin
prezenta de anticorpi la copilul vaccinat (sugar sau primitor recent de imunoglobuline), fie
mai ales prin defectiuni de conservare a vaccinului la rece ("lantul de frig" necesar de la
producator pâna la aplicare), deoarece vaccinul rujeolic este foarte labil la temperatura inalta
si la lumina (un mare impediment pentru zonele tropicale).
Pentru a evita esecurile prin imunitatea umorala reziduala la sugari, s-au facut
încercari de vaccinare la acestia cu vaccin rujeolic administrat pe cale nazala, prin aerosoli,
cu rezultate bune. Eradicarea rujeolei este posibila numai pe baza unui progrom de vaccinare
antirujeolica cu vaccin viu, generalizat si sustinut a fiecarei generatii anuale de copii.

CAPITOLUL II

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN PANUL DE INGRIJIRE

Asistenta medicala reprezinta cadrul sanitar care se ocupa de ingrijirea bolnavilor si

care trebuie sa aiba pe langa pregatirea de specialitate si o conduita etica adecvata acestei
meserii.
Este necesar sa cunoasca: epidemiologia bolilor infecto-contagioase precum si modul
lor de prevenire; modul de prevenire al infectiilor intraspitalicesti; tehnici de pregatire a
bolnavilor pentru investigatii; tehnici de administrare a medicamentelor; rezolvarea
problemelor de alimntatie. Totalitatea afirmatiilor de mai sus este oglindita intr-o alta
afirmatie a Virginiei Henderson: “Nursa este constiinta celor fara constiinta, iubirea de viata
a celui care a incercat sa se omoare, picorul celui care i-a fost amputat, ochii unui nevazator,
puterea de a se misca a sugarului, increderea tinerei mame, gura celor care sunt prea slabiti
sau care se tem sa vorbeasca.
 Cand sensibilitatea ei catre nevoile umane este cumulata cu abilitatea de a se foilosi
de o opinie experta si de a aplica in practica – influenta asistentei asupra ingrijirii bolnavilor
nu cunoaste limite in intreaga lume.”

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN EDUCATIA SANITARA

Asistenta medicala informeaza bolnavul si familia acestuia despre boala si

transmiterea ei, prevenire si tratament.
Pacientul se izoleaza pentru a nu transmite infectia si pentru a-i proteja mai ales pe
cei cu rezistenta scazuta, izolarea (la domiciliu sau spital) se face de la primele semne de
boala pana la 6 zile dupa aparitia eruptiei.
Dezinfectia continua si cea terminala, camerei bolnavului sunt necesare. Suspectii
sunt izolati pana la precizarea diagnosticului. Carantina contactilor este necesara, desi dificil
de realizat in practica. Se aplica in colectivitatile de copii, unde s-a ivit un caz, prin
interzicerea intrarii de noi copii receptivi si de vizitatori. Scolile nu se inchid, insa copii sunt
supusi unui control medical zilnic. Copiii – contacti, la care se cunoaste data precisa a
contactului, pot fi lasati la scoala primele zile de incubatie, dupa care este recomandabil sa
fie izolati la domiciliu sau spital.
Asistenta medicala educa bolnavul sa-si mentina igiena cavitatii bucale prin: spalarea
dintilor, gargara cu ceai de musetel asupra curatarii corecte a cavitatii nazale si protectia
narinelor prin aplicarea de creme simple.
Asistenta medicala sfatuieste bolnavul sa-si acopere nasul si gura cu o batista atunci
cand tuseste sau stranuta; sa foloseasca batista de hartie pentru tuse si pentru expectoratie;
acestea se arunca dupa folosire intr-un recipient prevazut aproape de patul bolnavului.
Asistenta medicala aeriseste si umidifica aerul din incaperea bolnavului, de mai
multe ori pe zi, foloseste metode umede de curatire a prafului.
Asistenta medicala sfatuieste bolnavul privind respectarea unui regim alimentar in
perioada febrila alcatuit din : lichide, supe, ceaiuri, limonada, sucuri de fructe etc.
Administrate cu staruinta, in functie de toleranta gastrica. Varsaturile repetate, urmate de
deshidratare, necesita o hidratare pe cale parentala. Imediat, daca toleranta gastrica permite,
dieta se imbogateste treptat.
 Asistenta medicala promoveaza vacinarea copiilor in jurul varstei de 12 luni cu
vaccinul antirujeolic, iar in cazurile de risc mare de contact infectios pentru sugari (epidemii
in crese, morbiditate mare la varsta mica), este indicat sa se faca vaccinarea de la varsta de 6
luni.
Experienta a aratat ca efectuarea sub varsta de 12 luni poate reduce sansa si gradul
de seroconveriuni, din cauza persistentei mai prelungite a anticorpilor transmisi de la mama.
In aceste cazuri, este insa necesar sa se repete vaccinarea la varsta de 15 luni, pentru o
protectie completa ( sub 12 luni protectia este de 67 % ). Copiii mai mari si adolescentii se
vaccineaza daca sunt receptivi. Expunerea la rujeola (contact infectant) nu constituie o
contraindicatie a vaccinarii. Daca vaccinul este efectuat in primele 3 zile de contact,
vaccinul induce o protectie, care impiedica dezvoltarea rujeolei.

Se exclude de la vaccinare gravidele (risc de malformatii de fat ), copiii cu boli

febrile severe, tuberculoza activa, precum si cei cu imunitate alterata (leucoze si alte boli de
sange, persoane tratate cu corticoizi, citostatice, iradiate),din cauza pericolului de dezvoltare
a unor reactii grave. Copiii cu aceste contraindicatii se protejeaza (in caz de contact
infectant) cu imunoglobuline “standard” sau specifice.

Salonul asistentei medicale

 Utilizarea planului de interventii elaborat (precizarea corecta a inerventiilor).

5.Evaluarea consta in analiza rezultatului obtinut (daca interventiile au fost adecvate,

daca s-a obtinut rezultatul dorit sau nu) si daca au aparut noi date in evolutia starii
pacientului (care trebuie notate) si, eventual, daca este necesara reajustarea interventiilor si
obiectivelor (proces ciclic).
 BIBLIOGRAFIE
1. Titirica Lucretia – Ghid de nursing cu tehnici de evaluare si ingrijiri corespunzatoare
nevoilor fundamentale, Editura Viata Medicala Romaneasca, 2007
2. Titirica Lucretia – Ingrijiri speciale acordate pacientilor de catre asistentii medicali, Editura
Viata Medicala Romaneasca, 2006
3. Mózes Carol – Tehnica ingrijirii bolnavului, vol. I, Editura Medicala, 1967
4. Mózes Carol – Tehnica ingrijirii bolnavului, vol. II, Editura Medicala , 1967
5. Brezeanu Al., Dimache Ghe., Radu Valentin – Microbiologie si parazitologie, Editura
Didactica si Pedagogica, 1970
6. Titirica Lucretia – Dictionar de termeni pentru asistenti medicali, Editura Viata Medicala
Romaneasca, 2003
7. Oxford – Dictionar de Medicina , Editura All, 2005
8. Chiotan Mircea – Boli Infectioase , Editura Medicala Nationala, 2002
9. Voiculescu Marin - Boli Infectioase, Editura Medicala, 1981
10. Borundel Corneliu – Manual de Medicina Interna pentru cadre medii, Editura All, 1998HJ
11. Profesor Doctor Docent Marin Gh. Voiculescu Boli Infectioase, Editura Medicala,
Bucuresti 1990
12. Dr. Constantin Bocârnea Boli Infectioase si Epidemiologie, Editura INFO-TEAM,
Bucuresti 1995
13. 3Dr. Elvira Ciufecu -Virusul Rujeolos, Editura Academiei R.S.R , Bucuresti 1983