Sunteți pe pagina 1din 6

PREGĂTIREA BIOLOGICĂ

Deshidratarea şi rehidratarea la fotbalişti

- importanţa şi detaliile privind deshidratarea şi rehidratarea sunt mult mai puţin cunoscute
de către antrenorii români;
- „paznicul” ce ne păzeşte de deshidratare (setea) este mai puţin fidel şi mai puţin demn de
încredere (deci ne poate induce în eroare) decât paznicul înfometării (foamea);
- hidratarea este cel puţin la fel de importantă, dacă nu chiar mai importantă, ca alimentaţia
pentru fotbalişti.
De ce este foarte importantă rehidratarea pentru fotbalişti ? Deoarece alimentaţia
inadecvată are efecte negative doar asupra prestaţiei din teren a fotbalistului, prin urmare asupra
performanţei, pe când hidratarea necorespunzătoare conduce la deshidratare.
Deshidratarea poate avea efecte devastatoare:
- asupra performanţei fizice şi psihice (le scade drastic/con- siderabil);
- asupra sănătăţii;
- supraîncălzire/şoc caloric;
- cârcei;
- rupturi musculare şi tendinoase, etc.
Cum poate fi abordată tema rehidratării şi deshidratării la fotbalişti?
Această temă poate fi abordată în două moduri:
a) prin oferirea unor „reţete” şi tipare de a acţiona/interveni;
b) prin prezentarea şi explicarea:
- aspectelor fiziologice ce stau la baza deshidratării şi a rehidratării;
- principiilor după care trebuie să ne ghidăm în aceste probleme.
Deşi mulţi antrenori ar dori „reţete” în loc de principii, acest lucru nu este recomandat din
mai multe motive ce ţin de specificul jocului de fotbal.
Care sunt aceste motive ?
a) efortul fizic din fotbal este intermitent, inconstant şi imprevi-zibil;
b) există o mare variabilitate inter-individuală şi intra-individuală în ce priveşte efortul
depus (deci şi deshidratarea) într-un meci sau antrenament;
c) condiţiile ambientale (temperatură, vânt, umiditate) variază foarte mult de la o situaţie
la alta, ceea ce este diferit de ce se întâmplă chiar în cazul altor jocuri (volei, baschet, handbal);
d) nu se ştie de ce jucătorii de fotbal (la fel ca şi cei de la alte jocuri) au o capacitate
redusă de a aprecia şi previziona gradul de deshidratare (amploarea sudoraţiei);
e) regulamentul jocului de fotbal nu permite înlocuiri temporare de jucători, ca în alte
jocuri, ci doar înlocuiri definitive.
Astfel, toate aceste motive reprezintă factorii ce fac dificilă evaluarea corectă a gradului de
deshidratare în fotbal.
Dar fotbalul are şi avantajul ca prin:
- modul de desfăşurare;
- desele întreruperi;
- şi acum chiar prin regulament (până în 1995, F.I.F.A. nu permitea consumul de lichide
decât strict în pauze); rehidratarea este posibilă în condiţii destul de bune. Totul este ca
antrenorul, medicul şi jucătorii să vrea să o facă şi să ştie cum să realizeze o rehidratare adecvată.
Totodată, există foarte multe cercetări care probează că, se pot atinge pierderi de lichide de până
la 3,6 – 4 litri/meci, iar pe de altă parte, destul de frecvent temperatura rectală depăşeşte 40 de
grade Celsius.
Efectele negative ale deshidratării
a) deshidratarea uşoară (până la 20 % din greutatea corporală);
- scade performanţa fizică (deoarece glicogenul se consumă mai repede; acidul lactic
creşte mai mult, frecvenţa cardiacă este mai accelerată);
- afectează evident coordonarea motorie (deci tehnica) şi gândirea tactică.
b) deshidratarea severă poate fi chiar fatală. De exemplu, într-un studiu efectuat, 34 de
jucători au ajuns în colaps, 28 de fotbalişti decedaţi prin hipertermie (supraîncălzire) şi
deshidratare, iar 50 de fotbalişti au decedat datorită şocului caloric.

Echilibrul hidric ca element de bază în procesul depregătire - refacere

Apa este componenta principală a organismului uman, ea reprezentând în medie 65 % din


greutatea corporală (pentru a fi mai exacţi, de la 45 la 75 % în raport cu fracţiunea de grăsimi
corporale prezente). Astfel, patrimoniul hidric este conţinut, în parte, în interiorul celulelor
(compartimentul intracelular: 30–40 % din greutatea corporală) şi, în parte, în compartimentul
extracelular, care cuprinde plasma sanguină, lichidul interstiţial, limfa şi lichidele cavităţii
seroase (pleura, peritoneu, sinoviile articulare, etc.) precum şi unele lichide produse de organism
(ex. sucul gastric), această cotă atingând 20-25 % din greutatea corporală.
Prin urmare, la un adult normal cu greutatea de 70 kg, se pot considera ca orientative
următoarele valori:

● APA INTRACELULARĂ – 30,8 LITRI


● APA EXTRACELULARĂ – 11,2 LITRI (din care 3,5 litri plasmă)
● APA TOTALĂ – 42 LITRI

Volumul hidric corporal este conservat în cadrul unor limite constante, printr-un echilibru
sensibil între intrări şi ieşiri.
Intrările sunt reprezentate aproape în totalitate de alimente şi băuturi, doar o cantitate mică
fiind produsă şi/sau eliberată în cadrul proceselor metabolice din ţesuturi (oxidarea zaharurilor şi
a grăsimilor, distrugerea rezervelor de glicogen, etc.).
Apa se pierde însă, prin urină, fecale, salivă, transpiraţie şi evaporare din plămâni (aşa
numita „respiraţio insensibilis”). Pierderea de apă prin piele (dermă) şi plămâni, variază amplu în
raport cu temperatura, umiditatea atmosferică şi activitatea musculară.
De fapt, necesitatea menţinerii în limitele fiziologice a temperaturii corporale, implică
activarea unor mecanisme de termodispersie, dintre care cel mai important este reprezentat de
evaporarea transpiraţiei.
Într-adevăr, s-a calculat că, în absenţa unui asemenea mecanism, temperatura corporală ar
urca cu circa 0,3 grade C pe minut. Aceasta confirmă producţia mărită de transpiraţie, observată
în timpul eforturilor fizice, care poate fi cuantificată la circa 1-1,5 l./oră.

-
INTRĂRI IEŞIRI
ALIMENTE DERMĂ (transpiraţie)
1200 cc 500 cc
(solide şi semisolide) CĂI AERIENE
BĂUTURI „Respiraţio insensibilis”
1000 cc 350cc
OXIDĂRI METABOLICE RINICHI (urina)
300 cc 1500cc
APARAT DIGESTIV (fecale)
150 cc
TOTAL TOTAL
2500cc 2500cc
Dacă acest fenomen este însoţit de unele adaptări fiziologice compensatorii (ca de exemplu
reducerea producţiei de urină), apare necesitatea unei refaceri adecvate şi corecte a lichidelor.
Pierderile hidrice chiar modeste (egale, de exemplu, cu 3 % din greutatea corporală) pot într-
adevăr influenţa negativ calitatea performanţei fizice până la a compromite, dacă sunt foarte mari
(10 % din greutatea corporală), starea sănătăţii fotbalistului, expunându-l riscurilor deshidratării
şi şocului caloric.
Abordarea practică a deshidratării şi rehidratării la o echipă de fotbal

Problema deshidratării şi rehidratării fiind atât de complexă şi importantă, trebuie abordată


foarte sistematic, profesional şi în permanenţă (nu doar la meciurile mai importante). Aceasta
presupune luarea în consideraţie şi soluţionarea următoarelor aspecte:
1. Evaluarea gradului de deshidratare (în cazul fiecărui jucător) în antrenamente şi jocuri;
2. Caracterizarea fiecărui jucător din perspectiva ingestiei spontane în lichide;
3. Lucruri de care trebuie să ţinem cont în alegerea soluţiilor pe care vrem să le
administrăm;
4. Strategia şi protocolul hidratării jucătorilor.
În continuare, vom oferi câteva indicaţii esenţiale cu privire la fiecare dintre cele patru
aspecte menţionate anterior.
1. Evaluarea gradului de deshidratare în cazul fiecărui jucător la antrenament şi meciuri.
Este o activitate ce intră în sarcina medicului, dar dacă echipa nu are medic, ea va trebui
executată de masor sau antrenor.
În esenţă, este vorba de întocmirea unor fişe individuale, în care se vor consemna cât mai
des posibil datele indicate în continuare.
Astfel, în fişa individuală se înregistrează:
a) culoarea urinii înainte de meci (ideal este să fie ca apa);
b) greutatea (foarte exactă, cu cântărirea până la 50 de grame, iar cântarul trebuie să fie
unul cât se poate de exact: înainte de meci (antrenament); la pauză, la sfârşitul meciului
(antrenamentului).
În acest sens, cântărirea se va face:
- complet dezbrăcat, pentru a nu cântări şi sudoarea cu care este îmbibat echipamentul;
- şters bine cu prosopul, pentru a nu cântări şi sudoarea care se află întinsă pe piele.
c) la modul ideal: temperatura bucală sau rectală, luate cu un termometru obişnuit (dacă
se ia temperatura bucală, este necesar ca jucătorul să ţină gura închisă şi să respire numai pe nas);
d) temperatura ambiantă pe teren;
e) umiditatea atmosferică.

2. Caracterizarea fiecărui jucător din perspectiva ingestiei spontane în lichide.


Acest lucru este foarte necesar, deoarece există două categorii de fotbalişti: unii care se
hidratează (acceptă să se hidrateze); alţii care refuză („nu obişnuiesc” – „reluctanţi”. Prin urmare,
trebuie să ştim în care dintre cele două categorii se încadrează fiecare jucător.
Deci, în fişa individuală se consemnează:
a) câte lichide consumă:
- în mod spontan, adică dacă nimeni nu-i spune nimic, nu-l îndeamnă să bea (pentru a
măsura exact, se folosesc sticle individuale);
- în ultima oră înainte de antrenament (meci);
- la încălzire;
- în prima repriză;
- în a doua repriză;
- în primul sfert de oră după meci (antrenament).
b) temperatura ambiantă;
c) umiditatea atmosferică.
3. Lucruri de care trebuie să ţinem cont în alegerea soluţiilor pe care vrem să le
administrăm.
a) palatabilitatea soluţiei (cât de băubilă este soluţia). Trebuie să-i placă jucătorului
(gust/aromă/ cât de dulce);
b) „digestibilitatea” soluţiei (trecerea ei din stomac, în intestin):
- temperatura (preferabil mai rece);
- concentrarea substanţelor conţinute.
c) utilitatea/eficienţa soluţiei.
Foarte important este ca soluţia să conţină glucide (mai ales când meciurile sunt la 3 zile).
Glucidele au rol:
- energetic (cruţă glicogenul; oferă muşchilor şi creierului glucoză);
- amână/reduce oboseala centrală, ceea ce are mare importanţă pentru randamentul
tehnic şi tactic, dar şi pentru mecanism: reduce intrarea triptofanului în creier şi prin aceasta,
reduce concentraţia serotoninei (serotonina se mai numeşte şi a 5-a hidroxitriptamină, fiind
substanţa care cauzează oboseala centrală în efortul fizic).
d) posibile efecte adverse:
- apa gazoasă (balonări, acidifiere);
- soluţiile prea concentrate (nu trec în intestin, greutate în stomac, diaree, crampe).
4. Strategia şi protocolul hidratării jucătorilor:
a) Principii:
- individualizarea în funcţie de ce avem de notat în fişele jucătorului;
- strategia şi protocolul se aplică în antrenamente şi meciuri;
- se ţine foarte strict cont de temperatura şi umiditatea atmosferică:
- lichidele să fie mai reci (măsuri organizate special);
- măsuri speciale pentru aclimatizarea la căldură când în localitatea de bază a echipei
este iarnă, şi urmează să se dispute un meci într-o zi caldă.
b) La momentul începerii meciului fiecare jucător trebuie să fie euhidratat (adică să
aibă urina ca apa, galbenă deschis sau galbenă închisă). Celor care în mod spontan, adică „lăsaţi
de capul lor”, nu se hidratează corect (prezintă urina închisă), li se dirijează aportul de lichide şi
în ultimele 2–3 ore dinaintea meciului.
c) Pe durata încălzirii se administrează 5 ml soluţie/kg.corp. Este o cantitate de lichide
foarte bine suportată de fotbalişti.
d) Pe parcursul primei reprize:
- se va folosi orice ocazie pentru ca toţi (dacă se poate) jucătorii să bea 100-150 ml
soluţie la 10-15 minute (regula golirii stomacului);
- în cazuri speciale, se pot chiar provoca (deliberat) pauzele pentru hidratare.
e) La pauză. Se administrează lichide:
- imediat după fluierul arbitrului (pe marginea terenului), nu abia în cabină,
deoarece se pierde mult timp;
- în cabină, ad libitum (cât vrea fiecare);
- imediat înainte de intrarea în teren (pe marginea terenului, nu doar în cabină)
f) Pe parcursul reprizei secunde: idem repriza I.
BIBLIOGRAFIE

1 ABORDĂRI INTERDISCIPLINAREÎN FOTBAL AURELIAN DRĂGAN Lector


universitar doct Prof. ADRIAN OPREA Editura ACADEMICA 2007
2.CONCEPTE PRIVIND APROFUNDAREA PREGĂTIRII ÎN FOTBAL-
Lector.universitar.doctor Aurelian Dragan Editura Fundaţiei Universitare “Dunărea de Jos” din
Galaţi 2012