Fișa A

Data:
Grupa:
Profesor:
Disciplina:
Subiectul lecției:
Tipul lecției:
Durata:
Subcompetențe:
Obiective operaționale
 Cognitive
 Psihomotorii
Obiective afective:
-
Strategii didactice:
 Metode și procedee
 Mijloace de învățare
Forme de lucru: Individual, frontal, în grup
Bibliografie
 Demersul lecției

Etapele Obiective Conținutul lecției Strategii Evaluar Notă

lecției (activitatea didactice e
profesorului și a
elevului)
Evocarea Metode și
(Moment procedee
organizatoric
Reactualizarea
cunoștințelor)
Realizarea
sensului
(captarea
atenției,
anunțarea
temei și a
obiectivelor,
predarea
propriu zisă)
Reflecția
(Generalizarea,
întărirea
cunoștințelor,
notarea
elevilor, tema
pentru acasă)
 Taxonomia Revizuită a lui Bloom  
Categorii de Verbe

Cunoaştere Înţelegere    Aplicare Analiză Sinteză Evaluare

a cita a clarifica a aplica a analiza a actualiza a aprecia
a defini a confirma a calcula a aprecia a asambla a disputa
a descrie a apăra a desfăşura a aranja a amesteca a evalua
a enumera a discuta a alege a atribui a compune a verifica
a găsi a distinge a calcula a categorisi a pregăti a conchide
a identificaa a duplica a demonstra a clasifica a construi a convinge
eticheta a exemplifica a dramatiza a compara a concepe a critica
a localiza a explica a folosi a conecta a crea a deduce
a potrivi a exprima a estima a contrasta a concepe a apăra
a memora a extinde a executa a decide a dezvolta a evalua
a numi a ilustra a a deforma a proiecta a emite o
a recita a deduce experimenta a detecta a formula ipoteză 
a recunoaşte a interpreta a ilustra a determina a genera a judeca
a consemna a localiza a a schematiza a incorpora a rândui
a repovesti a parafraza implementa a diferenţia a integra a evalua
a repeta a prezice a face a discrimina a inventa a recomanda
a raporta a relata a modela a diseca a face a revizui
a remedia a raporta a modifica a distinge a modifica a scruta
a specifica a reproduce a opera a examina a iniţia a susţine
a declara a declara din a îndeplini a generaliza a plănui a evalua
a cataloga nou a practica a grupa a produce a cântări
a spune din a programa a emite o a propune
nou a arăta ipoteză a rearanja
a revedea a simula a imagina a înlocui
a alege a schiţa a inspecta a
a traduce a rezolva a inventaria transforma
a înţelege a folosi a ordona
a organiza
a prezenta
a examina
a întreba
a alege
a separa
a rezuma
a testa

Oboective afective:
Formarea atitudinii.........
A realiza , a reflecta, a încuraja, a convinge, a rezista........

TIPURI DE LECȚII:
 Lectia mixtă sau combinata
 Lecție de comunicare/însușire de noi cunoștințe
 Lecția de formare de priceperi și deprinderi
 Lecție de fixare și sistematizare
 Lecție de verificare și apreciere a rezultatelor școlare
 PROIECTAREA LECŢIEI
TIPURI DE ORGANIZARE A LECŢIEI
În funcţie de numărul participanţilor şi relaţia de lucru ce se stabileşte între cel educat şi
cel care educă, activităţile didactice pot fi:
 frontale (lecţia, seminarul, activitatea de laborator, vizita, excursia, activitatea
în cabinete pe specialităţi, vizionarea de spectacole sau conferinţe, prezentări
tehnice etc.);
 de grup (consultaţii, meditaţii cu scop de recuperare, experimente cu caracter
de cercetare ştiinţifică, cercul de elevi, întâlniri cu specialiştii, concursuri,
redactarea revistelor, dezbateri, serate literare, sesiuni de comunicări etc.);
 individuale (munca independentă şi studiul individual, rezolvarea de exerciţii,
rezolvarea independentă de probleme, instruirea programată, instruirea
asistată de calculator, elaborarea de compuneri, elaborarea de proiecte, lucrări
practice independente, pregătirea şi susţinerea unor comunicări, pregătirea şi
susţinerea unor examene, elaborarea de material didactic sau întreţinerea lui
etc.).
Lecţiile nu pot acoperi în întregime aspectele de conţinut sau de deprinderi vizate. Ele
răspund unor performanţe minimale. Performanţa se obţine prin activităţi complementare, care se
pot desfăşura în şcoală, dar în afara orelor alocate disciplinei. Aceste activităţi motivează
învăţarea, aprofundează conţinuturi, întăresc achiziţiile informaţionale, dezvoltă imaginaţia şi
creativitatea. În egală măsură este recomandat ca elevii să fie încurajaţi a lua parte la activităţi
extraşcolare organizate de alte instituţii: dezbateri publice, dezbateri televizate, tabere şcolare de
pregătire de specialitate etc.
CONCEPTUL DE UNITATE CADRU ŞI LECŢIA CA
MICROSISTEM PEDAGOGIC

Prin unitate cadru se înţelege o succesiune de momente didactice caracterizate de coerenţă

de conceptualizare a conţinuturilor care vizează atingerea unor obiective operaţionale specifice.
Noţiunea se suprapune parţial celei de lecţie. Lecţia se consideră o entitate de învăţământ, ceva
mai mult decât un cadru de organizare a instrucţiei, ea presupune mecanisme şi legităţi de
structurare şi funcţionare bine cunoscute. O lecţie are:
 o dimensiune funcţională (îşi propune un scop şi obiective specifice);
 o dimensiune structurală (implică resurse umane, materiale, procedee şi
metode didactice, mijloace de învăţământ, presupune un timp determinat şi un
mediu didactic de desfăşurare în vederea unui transfer informaţional);
  o dimensiune operaţională (o strategie specifică de atingere a obiectivelor şi
de evaluare a calităţii achiziţiilor).

TIPURI ŞI VARIANTE DE LECŢII

Lecţia, ca unitate de bază a desfăşurării procesului instructiv-educativ,
Îmbracă forme de organizare diverse care întăresc convingerea celor implicaţi în managementul
educaţiei şi profesorilor că este o manieră comodă, sigură, eficientă, care imprimă ritm şi
continuitate procesului. Literatura de specialitate consemnează următoarele tipuri de lecţii:
 lecţia mixtă sau combinată;
 lecţia de comunicare / însuşire de noi cunoştinţe;
- lecţia introductivă;
- lecţia prelegere;
- lecţia seminar;
- lecţia programată;
 lecţia de formare de priceperi şi deprinderi;
- lecţia de formare de deprinderi de acţiune intelectuală.
- lecţia de rezolvare de probleme;
- lecţia de lucrări de laborator;
- lecţia de formare a unor deprinderi tehnice;
 lecţia de fixare şi sistematizare;
 lecţia de verificare şi apreciere a rezultatelor şcolare.

LECŢIA MIXTĂ

Lecţia mixtă este cea mai frecventă formă de organizare a activităţii didactice în
învăţământul preuniversitar. Ea urmăreşte atingerea mai multor scopuri sau sarcini didactice
distincte: transferul de noi cunoştinţe, sistematizarea şi consolidarea achiziţiilor şi verificarea sau
evaluarea performanţei şcolare.

LECŢIA DE COMUNICARE / ÎNSUŞIRE

DE NOI CUNOŞTINŢE
 Acest tip de lecţie este recomandat la început de capitol, la teme mai
dificile în care se urmăreşte în mod deosebit învăţarea în clasă, sau la clasele terminale, când
tema este amplă şi impune prezentarea sub formă de prelegere. Lecţia are ca specific eliminarea
etapelor ce ţin de lecţia anterioară, trecându-se, după momentul organizatoric, direct la anunţarea
titlului, obiectivelor de referinţă şi competenţelor specifice. Cea mai mare parte a lecţiei se
consumă cu comunicarea şi însuşirea de noi cunoştinţe, ultimile minute servind pentru
consolidarea ideilor principale, fixării relaţiilor, cristalizării concluziilor, precum şi la indicarea
temei pentru acasă.
a) LECŢIA INTRODUCTIVĂ
Această lecţie este un pic mai specială, ea având rolul de a oferi o imagine de ansamblu
asupra unei ştiinţe, discipline şcolare, unui capitol etc. şi are drept scop acomodarea celui instruit
cu mediul pedagogic şi noţional în care se va desfăşura etapa de instruire pe care o parcurge.
b) LECŢIA PRELEGERE
Este o lecţie care se centrează pe metoda clasică cu acelaşi nume fiind rezervată
claselor de liceu sau grupurilor de elevi care au puterea de a recepta, având pregătirea necesară,
conţinuturi vaste dintr-un domeniu ştiinţific.
c) LECŢIA SEMINAR
Este o lecţie care se recomandă vârstelor şcolare mari. Ea presupune dezbaterea
unui subiect pe baza studiului prealabil al unei literaturi de specialitate recomandate de către
profesor. O astfel de lecţie se sprijină pe nivelul de pregătire al elevilor şi pe interesul pe care
aceştia îl manifestă în mod constant pentru disciplina şcolară în cauză.
d) LECŢIA PROGRAMATĂ
Lecţia programată este o lecţie de comunicare / însuşire de cunoştinţe concepută pe
baza manualelor sau textului programat. Învăţământul programat şi instruirea asistată de
calculator pot constitui strategii didactice care să asigure transferul de conţinuturi către grupul
celor care se instruiesc.

LECŢIA DE FORMARE DE PRICEPERI ŞI DEPRINDERI

Lecţia de formare de priceperi şi deprinderi este specifică învăţământului vocaţional,

unde este utilizată în mod sistematic ca sistem de desfăşurare a procesului educativ. Fizica este o
disciplină şcolară care vizează prin îndeplinirea obiectivelor cadru şi dezvoltarea capacităţilor de
explorare / investigare a realităţii şi de experimentare.
 a) LECŢIA DE FORMARE DE DEPRINDERI DE ACŢIUNE
INTELECTUALĂ.

LECŢIA DE REZOLVARE DE PROBLEME

Lecţia de rezolvare de probleme, implicând aplicarea şi exersarea contribuie la fixarea,

aprofundarea lărgirea cunoştinţelor şi la evaluarea performanţelor. O astfel de lecţie poate servi la:
 asimilarea cunoştinţelor;
 rezolvarea unor situaţii practice;
 fixarea limitelor unor teorii;
 particularizări şi generalizări a unor rezultate;
 valorificarea cunoştinţelor;
 dezvoltarea gândirii logico-matematice;
 dezvoltarea creativităţii;
 organizarea şi reorganizarea conţinuturilor;
 evaluarea rezultatelor învăţării;
 dezvoltarea personalităţii;
 încrederea în disciplină;
 încrederea în calităţile personale;
 perseverenţa;
 calităţi de cercetător.

b) LECŢIA DE LUCRĂRI DE LABORATOR

Disciplină experimental aplicativă, fizica, condiţionează obţinerea de bune rezultate prin
folosirea experimentului ca principala modalitate de comunicare-însuşire a cunoştinţelor. Este
foarte importantă dotarea laboratorului şi desfăşurarea activităţii didactice de fizică în laborator.
Astfel vor putea fi întărite deprinderile de investigare a naturii, aptitudinile de a organiza
(planifica) un experiment şi de interpretare a rezultatelor obţinute.
 c) LECŢIA DE FORMARE A UNOR DEPRINDERI TEHNICE

Este o lecţie care se poate desfăşura pe o structură în mare măsură asemănătoare lecţiei de
laborator. Ea asigură formarea de priceperi şi deprinderi pentru elevii de vârstă şcolară mare, care
se pregătesc în cadrul învăţământului vocaţional pentru o profesie, lecţia având un pronunţat
caracter tehnic.

LECŢIA DE FIXARE ŞI SISTEMATIZARE

O astfel de lecţie asigură consolidarea cunoştinţelor însuşite şi aprofundarea lor pe nivele

superioare de înţelegere şi aplicare prin recapitulare. Lecţia de recapitulare presupune desfăşurarea
unei activităţi intelectuale susţinute, pe baza căreia elevul valorifică conţinuturile achiziţionate
într-o etapă de pregătire (studiul unui capitol al fizicii, al unei discipline etc.). Gândirea elevului
poate fi disciplinată în baza unui algoritm pe care îl stabilesc de comun acord profesorul şi
colectivul de elevi. Accentul cade pe înţelegere, analiză şi sinteză. Sunt întărite priceperile de a
argumenta şi demonstra teorii ştiinţifice, dar şi acelea de a formula judecăţi de valoare cu privire la
aplicabilitatea unor ipoteze de lucru. Lecţia de recapitulare va consolida competenţele pe care
elevul va trebui să le dovedească toată viaţa.

LECŢIA DE VERIFICARE ŞI APRECIERE A

REZULTATELOR ŞCOLARE

Lecţia de verificare şi apreciere a rezultatelor şcolare urmăreşte constatarea nivelului de

pregătire a elevilor în scopul remedierii învăţării şi creşterii performanţei şcolare. Ea trebuie să
servească diagnosticării nivelului de pregătire al elevilor şi să formuleze judecăţi de valoare în
legătură cu performanţa. Variantele lecţiei de verificare şi apreciere pot fi: evaluare orală, evaluare
prin lucrări scrise, evaluare prin lucrări practice, evaluare cu ajutorul programelor computerizate.
 PROIECTAREA LECŢIEI
TIPURI DE ORGANIZARE A LECŢIEI

În funcţie de numărul participanţilor şi relaţia de lucru ce se stabileşte între cel educat şi

cel care educă, activităţile didactice pot fi:
 frontale (lecţia, seminarul, activitatea de laborator, vizita, excursia, activitatea
în cabinete pe specialităţi, vizionarea de spectacole sau conferinţe, prezentări
tehnice etc.);
 de grup (consultaţii, meditaţii cu scop de recuperare, experimente cu caracter
de cercetare ştiinţifică, cercul de elevi, întâlniri cu specialiştii, concursuri,
redactarea revistelor, dezbateri, serate literare, sesiuni de comunicări etc.);
 individuale (munca independentă şi studiul individual, rezolvarea de exerciţii,
rezolvarea independentă de probleme, instruirea programată, instruirea
asistată de calculator, elaborarea de compuneri, elaborarea de proiecte, lucrări
practice independente, pregătirea şi susţinerea unor comunicări, pregătirea şi
susţinerea unor examene, elaborarea de material didactic sau întreţinerea lui
etc.).
Lecţiile nu pot acoperi în întregime aspectele de conţinut sau de deprinderi vizate. Ele
răspund unor performanţe minimale. Performanţa se obţine prin activităţi complementare, care se
pot desfăşura în şcoală, dar în afara orelor alocate disciplinei. Aceste activităţi motivează
învăţarea, aprofundează conţinuturi, întăresc achiziţiile informaţionale, dezvoltă imaginaţia şi
creativitatea. În egală măsură este recomandat ca elevii să fie încurajaţi a lua parte la activităţi
extraşcolare organizate de alte instituţii: dezbateri publice, dezbateri televizate, tabere şcolare de
pregătire de specialitate etc.
CONCEPTUL DE UNITATE CADRU ŞI LECŢIA CA
MICROSISTEM PEDAGOGIC

Prin unitate cadru se înţelege o succesiune de momente didactice caracterizate de coerenţă

de conceptualizare a conţinuturilor care vizează atingerea unor obiective operaţionale specifice.
Noţiunea se suprapune parţial celei de lecţie. Lecţia se consideră o entitate de învăţământ, ceva
mai mult decât un cadru de organizare a instrucţiei, ea presupune mecanisme şi legităţi de
structurare şi funcţionare bine cunoscute. O lecţie are:
 o dimensiune funcţională (îşi propune un scop şi obiective specifice);
  o dimensiune structurală (implică resurse umane, materiale, procedee şi
metode didactice, mijloace de învăţământ, presupune un timp determinat şi un
mediu didactic de desfăşurare în vederea unui transfer informaţional);
 o dimensiune operaţională (o strategie specifică de atingere a obiectivelor şi
de evaluare a calităţii achiziţiilor).

LECȚIA ERRE
Lecția ERRE- este un procedeu eficient prin care profesorii îi îndrumă pe elevi spre
înțelegere și crearea unei atitudini personale asupra celor învățate. Acest cadru
oferă posibilitatea ca elevii să examineze critic informațiile și în baza lor să-și
reconstituie propria imaginație asupra evenimentelor studiate.

Etapele astfel de lecții sunt:

1. Evocarea (provocarea interesului);
2. Realizarea sensului;
3. Reflecția;
4. Extinderea.
 La etapa evocării- se provoacă interesul, se stimulează elevul pentru a se
gîndi la ceea ce știe și poate să facă. La această etapă se stabilesc de obicei
obiectivele învățării , care permit formarea cunoștințelor, abilităților și aptitudinilor
celor ce învață. La această etapă este necesară implicarea activă a elevilor, datorită
careia ei devin conștienți de propria lor gindire și își formează limbajul propriu.
 La etapa realizarea sensului- cel care învață vine în contact cu noile
informații sau idei. Această fază de învățare permite profesorului să aibă o
influență asupra elevilor și să-și mențină în mod activ și independent străduința de
a-și forma noi concepte. Această etapă permite elevilor să-și mențină interesul care
a fost stabilit în faz a de evocare. Rolul profesorului în această etapă este de a
monitoriza această activitate. Subiectul lecției se va realiza prin diverse activități ,
care sunt relevante pentru obiectivele stabilite.
 Etapa reflecției- în această etapă permite să se consolideze cunoștințele noi
și să-și restructureze activ schema de învățare pentru a include în ea multe
concepte noi. Această etapă permite să aibă loc învățarea durabilă caracterizată de
schimbarea propriu zisă, care permite formarea unui nou set de comportamente sau
a unor convingeri noi. Aici tot este bine totodată să ne amintim și să înțelegem
toată experiența parcursă în activitate.
 Etapa extinderii- reflectă sistemul de cuniștințe, abilități și aptitudini, care
permit formarea unor competențe și este nevoie de a le aplica în diferite situații de
integrare. Sarcina acestei etape este de a implica elevii în condiții de integrare
autentice, adica de a rezolva situații reale din viață, care stimulează mobilizarea
resurselor interne și externe ale elevilor. La această etapă se propu: studiu de caz;
elaborarea de proiecte fie individuale , fie în grup, care sunt realizate nu pe
percursul unei lecții dar se realizează pe durată mai mare de timp.