27.

Alopecia areată
(conf.un. G.Morcov)

Generalităţi: alopecia areata sau pelada este o afecţiune circumscrisă întâlnită

frecvent în practica dermatologică; maladia a fost descrisă de Celsi şi mult timp a fost
numită ,,area Celsi”; se înregistrează mai frecvent la copii (circa 0,1% din populaţie),
incidenţa fiind la ambele sexe aproximativ egală.
Etiopatogenie
Etiologia maladiei este necunoscută. În patogenia maladiei sunt implicaţi mai
mulţi factori:
• factorii genetici – incidenţa familială se constată până la 25% cazuri, în 11%
cazuri observându-se la gemeni; s-a stabilit o corelaţie între antigenele HLA şi
alopecia areata – HLA-DR4, -DR5, -DQ3, etc.;
• modificări imune:
- modificări imune celulare prezentate de un înfiltrat inflamator la nivelul
foliculului pilos constituit din limfocite Th1 (CD4) şi T citotoxice (CD8) în
raport de la 2:1 până la 8:1; raportul CD4/CD8 este mai mare decât în
circulaţia sanguină, inducând o acumulare selectivă perifoliculară a
limfocitelor Th1; concomitent s-a constatat prezenţa unui număr crescut de
celule Langerhans în zona perifoliculară, mai ales în stadiul de acutizare a
maladiei; în circulaţia sanguină periferică numărul LTh este redus, pe când
numărul LTh în piele este în limita normală; acest dezechilibru dintre
subpopulaţiile de LT în sângele periferic se păstrează timp îndelungat (luni
şi ani);
- modificări imune umorale în alopecia areată se caracterizează prin prezenţa
unor depozite granulare de IgM, IgG şi complementului C3, situate în jurul
folicului pilos; rolul depozitelor granulare formate din Ig şi C nu este clar,

302
 deoarece ele sunt prezente nu numai în jurul foliculilor afectaţi, dar şi în
jurul foliculilor normale;
- modificări autoimune – studiile recente pun în evidenţă autoanticorpii faţă
de celulele tecii epiteliale externe, straturile bazale ale epidermului şi glanda
sebacee în focarele alopecice;
- asocierea alopeciei areate cu alte afecţiuni de origine imună sau autoimună –
tiroidita Hashimoto, vitiligo, lupusul eritematos de sistem, lupusul
eritematos diseminat, artrita reumatoidă, colita ulceroasă, etc;
• factorul infecţios – alopecia areată se asociează cu focarele cronice infecţioase
– caria dentară, tonzilita cronică, faringita, otita, etc; sanarea focarelor de
infecţie cronică conduce la ameliorarea alopeciei areate;
• factorul psiho-somatic este frecvent constatat ca factor declanşator al alopeciei
areate – perturbările psiho-neurotice au fost stabilite în 80-85% cazuri; la copii
frecvent se stabileşte o tensiune intracraniană crescută;.
• factorul endocrin – pe prim plan sunt citate afecţiunile tiroidiene (hipotiroidism,
tiroidita Hashimoto, hipertiroidism), urmate de anomaliile testiculare;
• tulburări ale microcirculaţiei locale – histologic s-au constatat modificări ale
capilarelor papilei foliculare, asociate cu alterări ale intimei vasculare în zonele
de bifurcare;
• deficitul latent de zinc – rezultatul dereglărilor la nivelul tubului digestiv; s-a
constatat că în părul pacienţilor cu alopecia areată este micşorată cantitatea de
Zn şi este majorată cantitatea de Cu.
Clinic: în alopecia areată are loc o pierdere accelerată şi, apoi, completă a firelor
de păr conducând la apariţia focarelor alopecice cu diametrul până la 5-7 cm, fără
senzaţii subiective. Rareori se constată un prurit moderat, parestezii, senzaţii de
tensiune, etc.; în 50-80% cazuri plăcile alopecice sunt situate pe scalp, în 7-25%
cazuri – la nivelul regiunii occipitale (alopecia ofiazică), în 3-12% – pe bărbie; mai
rar sunt afectate sprâncenele, genele, axilele şi regiunea pubiană.
303
 Tegumentul în focare are un aspect normal, este uşor deprimat, lipsit de scuame. În
faza acută la palpare se poate determina un înfiltrat moale. Perii la periferia focarelor
se înlătură cu uşurinţă, fără durere, fenomenul care determină avansarea maladiei.
Perii îndepărtaţi au aspect de ,,semn de exclamare” – partea distală are grosime
normală, dar se reduce spre partea proximală, indicând schimbări patologice ale
keratinizării la nivelul folicului pilos. Concomitent se reduce pigmentarea părului.
Mai frecvent afecţiunea se prezintă de o singură placă, mai rar de mai multe.
Pelada ofiazică (occipitală) este mai frecventă la copii. Debutează la nivelul cefei,
avansând lateral în mod simetric până în zona retroauriculară, luând un aspect de
coroană alopecică. Are o evoluţie lentă, cronică, rebelă la tratament. În unele cazuri
pelada ofiazică debutează la nivelul frunţii sau regiunelor temporale.
În majoritatea cazurilor cu tratament sau spontan alopecia se vindecă. Primele
firele de păr sunt subţiri şi depigmentate. Cu timpul părul se restabileşte complet fiind
mult timp depigmentat. În cazurile cu evoluţie nefavorabilă pe scalp apar focare noi
care cresc excentric, confluează, formând teritorii mari alopecice, evaluând spre
alopecie subtotală sau totală (universală), cu dispariţia genelor, sprâncenelor, părului
din fosele axilare şi regiunea pubiană.
Modificări unghiale: în circa 10% din cazuri alopecia areată este însoţită de
modificări unghiale – depresiuni punctiforme, striuri transversale, longitudionale,
leuconichie în macule, etc. Aceste modificări pot persista şi după dispariţia alopeciei.
Histopatologic: în faza acută, progresivă, se observă înfiltrate limfocitare în jurul
folicului, care invadează epiteliul folicular, papila părului şi matricea bulbului anagen,
proces care determină alterarea keratinocitelor foliculare; infiltratul este constituit
predominant din LT-helper; în faza cronică, persistentă – bulbul pilar este atrofic,
înfiltratul limfocitar este evident diminuat, numărul foliculilor anageni este redus;
membrana bazală perifoliculară este plisată şi îngroşată sclerotic; glandele sebacee
sunt normale sau mărite în volum.

304
 Evoluţie: netratată alopecia areată se remite spontan după 4-10 luni în 30% cazuri,
după 1 an – în 50%, iar după 5 ani – în 70-80% cazuri; recidevele sunt constatate în
până la 50% cazuri.
Diagnostic diferenţial: pseudopelada Brocq, lupusul eritematos, sarcoidoza,
sclerodermia circumscrisă, tinea capitis, tricotilomania, sifilisul secudar, alopecia de
tracţiune şi alopecia neoplazică (metastaze ale cancerului de sân), etc.
Tratament general:
- sanarea focarelor de infecţie cronică;
- medicaţia sedativă, neuroleptică şi tranchilizantă pentru corectarea tulburărilor
neuropsihice şi tensiunii intracraniene (conform consultaţiei neurologului);
- terapia imunosupresivă şi imunomodulatoare; în faza activă sunt recomandate
doze medii/mari de glucocorticoizi în cure scurte până la obţinerea remisiunii;
- vitaminoterapie – gr.B, acidul nicotinic; polivitamine cu microelemente
(Novophane, Revalid, Fitoval, Forcapil, Vitrum, etc); sulfat de zinc sau
gluconat de zinc;
- PUVA terapie are un efect imunomodulator prin reducerea populaţiei de
limfocite Th şi celule Langerhans în înfiltratul perifolicular; se administrează 8-
metoxipsoralen 0,6 mg/kg; tratamentul se efectuează de 2-3 ori pe săptămână,
cu creşterea gradată a dozelor, cu iradierea întregii suprafeţi corporale; cura de
tratament 20-40 şedinţe, efectul pozitiv se observă în 40-70% cazuri;
- isoprinosine – determină regenerarea pilară şi reducerea înfiltratului
perifolicular, precum şi reducerea sau chiar dispariţia autoanticorpilor; se
administrează 50 mg/kg/zi în 4 prize.
Tratament topic: se efectuează în focarele staţionate, când căderea părului s-a
stopat; se recomandă vasodilatatoare topice – tinctura capsici; masaj cu azot lichid;
aplicaţii cu cignolină 0,5-1%; aplicaţii cu glucocorticoizi topici; soluţie minoxidil
de 2% sau 5%, etc.

305
 28. Cancere cutanate: epiteliomul bazocelular,
epiteliomul spinocelular şi melanomul malign
(conf.un. G.Morcov)

Epiteliomele cutanate
Introducere: epitelioame cutanate sunt reprezentate de un lot de tumori cutanate cu
evoluţie cronică, mai frecvent relativ benignă şi, mai rar, definitiv malignă,
constituind aproximativ 15-20% din totalul cancerelor umane.
Clasificarea cancerelor cutanate
Tumori derivate din ţesutul epitelial (epitelioame):
- epitelioame bazocelulare;
- epitelioame spinocelulare;
- epitelioame metatipice;
- epitelioame pilare – tumori anexiale maligne;
- epitelioame sebacee;
- epitelioame sudoripare;
- epitelioame cutanate sudoripare – metastaze cutanate ale cancerelor viscerale.
Etiopatogenia cancerelor cutanate este polifactorială:
- predispoziţia genetică – în unele cazuri cancerele cutanate au un caracter
familial sau apar pe fondul afecţiunilor cutanate ereditare (xeroderma
pigmentosum); modul de transmitere este, de regulă, autosomal-dominant; în
carcinogeneză sunt importante mutaţiile genelor care controlează apoptoza
celulară, în special gena de supresie tumorală p53; totodată a fost demonstrat
rolul major în dezvoltarea cancerelor cutanate în prisma disbalanţei funcţionale
şi structurale (mutaţii) a genelor sistemului de control al proliferării celulare
patched/hedgehog, etc.;

306