CURS 1 - 

STRUCTURA SI MODUL DE REPLICARE A VIRUSURILOR

Virusurile nu sunt numai agenti etiologici ai unor boli infectioase, ci si

instrumente extraordinar de versatile pentru terapia unor boli din cele mai diverse. 
Exista virusuri care sunt folosite ca vectori (vehicule de transport) pentru o serie de
gene, gene care pot fi  ilustrate in tesuturi din ce in ce mai diverse si care pot fi baza
unei terapii moderne (terapia genica sau a medicinei personalizate).
Prof. Stefan S. Nicolau  - prima catedra din lume dedicata studiului virusurilor

Virusurile  au fost cunoscute foarte tarziu, deoarece talia lor este extraordiar de
mica, se masoara in nm = 10 m (bacteriile se masoara in microni).
-9

Virusurile sunt ultrafiltrante adica trec prin filtrele obisnuite folosite pentru
purificarea bacteriilor si de multe  ori in bolile infectioase s-a cautat un agent etiologic
care se credea ca este asemanator bacteriilor, insa s-a pierdut acest agent datorita
ultrafiltrabilitatii.
Primele virusuri au fost descoperite foarte tarziu (1892) – s-a descris un fluid
infectios viu care ar putea sa dea o boala infectioasa la plante 🡺virusul mozaicului
tutunului (frunzele patate au fost luate, mojarate si apoi  filtrate, rezultand un  lichid
care se presupunea a fi steril; acesta a fost pus pe plante sanatoase si la nivelul lor s-
au dezvoltat rapid aceleasi tip leziuni => astfel s-a constatat ca exista un agent
ultrafiltrant extraordinar de mic care trece prin filtrele bacteriene obisnuite si care este
contagios, se transmite);
Al doilea virus descoperit - un virus animal – virusul febrei aftoase (boala care se
manifesta prin aparitia unor ulceratii nu numai la nivelul mucoasei gingivale, ci pe intreg
tubul digestiv si care afecteaza major productia de carne si derivate de carne)
Virusurile se vad numai la microscopul electronic (1931).

Virusul poliomielitic
In 1909- primul virus care afecteaza omul - VIRUSUL POLIOMIELITIC care determina o
boala extraordinar de severa: paralizia infantila/poliomielita - determina afectiuni severe in
special in copilarie, afectiuni care provoaca sechele neuromotorii si handicap motor permanent
necesitand protezare si o serie de interventii chirurgicale foarte dificile (spre exemplu, atrofie
musculara severa la nivelul mb inferior picior ecvin – picior mai scurt decat celalalt, cu pozitie
vicioasa,cu mers schiopatat si cu musculatura perfect atrofiata – sechela determinata de
afectarea neuronilor motori periferici din coarnele anterioare ale maduvei spinarii).
Boala este o viroza cu transmitere digestiva.
Virusul exista in ape curgatoare,este foarte stabil in mediul extern, rezista la variatii
foarte mari de temperatura si poate contamina apa potabila sau poate contamina fructele si
legumele, fiind ingerat si adus in organismul uman.
Se replica major la nivelul instinului subtire si se elimina prin materiile fecale.
In 1:100 de cazuri infectia cu virusul poliomielitic se cantoneaza la nivelul maduvei
spinarii🡺 numai unul din 100 de cazuri este de natura paralitica, dar nr de cazuri este unul
foarte mare de ordinul zecilor de miloane la nivel global.
In momentul in care virusul ajunge la nivelul maduvei spinarii incepe sa afecteze neuronii
motori din coarnele anterioare ale maduvei, determinand criza neuronala - aparitia unui
infiltrat inflamator si aparitia unor fenomene specifice de tip neuronofagie - macrofagele din jur
incep sa omoare neuronii infectati 🡺 leziuni permanente sub forma unor paralizii flasce acute cu
degenerescenta nervoasa si musculara.
 Poliomielita poate fi localizata strict la nivelul maduvei spinarii (poliospinala) cu astfel de
leziuni permanente sau se poate cantona la nivelul bulbului rahidian si poate genera o forma de
poliomielita bulbara cu insuficienta respiratorie progresiva care necesita protezarea
respiratorie permanenta.

STRUCTURA VIRUSURILOR

Orice virus este alcatuit obligatoriu dintr-un acid nucleic = genomul viral, de tip
ARN sau ADN,niciodata ambele molecule in acelasi virus 🡺 2 mari categorii de virusuri :
1.virusuri cu genom ARN = ribovirusuri – de obicei genomul lor este simplu
spiralat (ARNss)
2.virusuri cu genon ADN = dezoxiribovirusuri – de obicei genomul lor este dublu
spiralat (ADNds)

Dpdv al compozitiei, AN virali sunt identici cu AN celulari. Exista aceleasi caramizi =

nucleotide, aceleasi baze azotate care intra in compozitia nucleotidelor; singura
diferenta vine din inexistenta in interiorul virusurilor a intronilor (portiune non-codate)
pentru ca fiecare portiune din acidul nucleic viral trebuie tradusa intr-o proteina. Acizii
nucleici virali sunt prea mici ca sa-si poata permite sa aiba portiuni non-codate, deci nu
exista introni în genomului viral.
Este foarte greu sa interferi un acid nucleic viral fara sa afectezi si un acid nucleic
celular 🡺 medicamentele antivirale trebuie sa gaseasca niste brese in modul de
multiplicare al virusurilor care sa permita interferarea virusului si fara sa afecteze prea
mult celula.
In afara genomului, exista o serie de invelisuri proteice; multe virusuri au un singur
invelis proteic obligatoriu care poarta numele de capsida – de natura proteica si este
in intregime codificata de acidul nucleic viral. Proteinele care intra in alcatuirea capsidei
sunt traduse in interiorul unei celule-gazda pe matrita acidului nucleic viral.
Alte virusuri mai au si invelisuri pericapsidare, unele foarte complexe au si un
invelis care se numeste anvelopa si care seamana cu o membrana celulara. Anvelopa
este un bistrat lipidic la suprafata caruia exista o serie de proiectii glicoproteice (per
total, structura glicolipoproteica). 
Virusurile anvelopate, mai complexe si de dimensiuni mai mari, sunt mai putin
stabile decat virusurile neanvelopate, pentru ca invelisul extern este mult mai
susceptibil la actiunea unor solventi (detergent), variatii de temperatura.
Virusurile neanvelopate nu au decat un invelis proteic care alcatuieste un fel de
carcasa solida, foarte greu de atacat de conditiile mediului extern.

Virusul este o particula virala elementara = VIRION.

In fiecare virion definim cateva lucruri:
 tipul de acid nucleic (ADN sau ARN ) +o serie de alte informatii
 daca sunt anvelopate sau nu
  cum este organizata capsida: prin asamblarea unor structuri identice –
CAPSOMERE = proteine individuale codificate de genomul viral si care se
unesc dupa o anumita simetrie.  
1. Multe virusuri simple, in special virusurile filiforme care seamana cu
virusurile plantelor au simetrie helicoidala 🡺 capsomerele se
asambleaza precum petalele unei flori in jurul helixului aciului nucleic
viral, formand un tunel (por) central de care se agata acidul nucleic
viral. Este caracteristica virusurilor mai simple, mai putin evoluate.
2. A doua forma de organizare e capsidei este prin asamblarea
capsomerelor dupa o simetrie icosaedrica (20 fete - triunghi
echilateral), majoritar intlanita la virusurile animale. Acest  mod de
asamblare a capsomerelor permite crearea unui volum maxim in
interior pentru o suprafata minima de acoperire. AN nu depaseste
niciodata 10 kb si codifica toate proteinele virale. 
In aceste structuri (= VIRIONI) virusurile supravietuiesc in mediul extracelular, insa
majoritatea vietii virusurilor se petrece in interiorul unei celule, asta pentru ca virusurile
sunt paraziti strict intracelulari si nu pot sa supravietuiasca decat in interiorul unei
celule vii, deoarece virusurile nu au ribozomi deci nu au mecanisme de sinteza
proteica si nu au mitocondrii deci nu au surse proprii de energie.

Singurul scop al virusurilor este sa se multiplice si sa supravietuiasca; pentru

asta trebuie sa se raspandeasca si sa infecteze in permanenta cate o gazda care sa le
asigure ribozomii si mitocondriile. Ceea ce se intampla cu gazda respectiva nu are nicio
importanta pentru virus,pentru un virus este perfect egal daca in urma trecerii sale pe
acolo gazda isi revine complet (deci face o infectie usoara) sau gazda decedeaza
(deci face o infectie grava).
Singurul obiectiv al virusurilor este sa se multiplice si sa supravietuiasca si  pentru
asta au neaparat nevoie de o celula vie, asa incat forma in care gasim virusurile cel
mai frecvent o sa fie in interiorul unei celule vii si pentru asta trebuie ca un virus:
1. sa patrunda in celula respectiva,
2. sa foloseasca mecanismele celulei pentru propria reproducere si 
3. sa se elibereze din celula respectiva, gasind alte gazde disponibile 

Prin urmare, pentru orice virus trebuie sa cunoastem ceea ce se cheama CICLUL
REPLICATIV VIRAL – modul in care virusul se replica in  interiorul unei celule vii, si
atunci o sa avem de-a face:
1.  cu un virion initial care se cheama virion parental (parinte) - patrunde intr-o
celula vie pe care o deturneaza de la metabolismul ei normal, acaparandu-i
toate mecanismele pentru propria multiplicare si prin care se elibereaza ulterior
producand o serie de virioni care se numesc 
2. virioni progeni (copii) – ceea ce rezulta in urma multiplicarii virusului in celula
gazda.

 O celula gazda e o celula in care virusul poate sa patrunda adica o celula

SUSCEPTIBILA la infectie; nu orice celula vie poate sa fie infectata cu orice tip de
virus. Trebuie ca aceasta celula sa permita patrunderea virusului, iar acest lucru se
realizeaza prin existenta unor receptori specifici pe membrana celulei = sunt structuri
fiziologice existente pe membrana celulei pe care virusul adaptat in cursul anilor le
poate folosi drept porti de intrare.
Receptorii virusurilor sunt neuromediatori, sunt molecule importante in raspunsul
imun, sunt tot felul de componente structurale ale tesuturilor. 
In momentul in care o celula este infectata (cand un virus intra in celula) acesti
receptori sunt blocati, sunt luati de la rolul lor natural si celula respectiva este perturbata
de la functia ei fiziologica .

De ex, in cursul unor infectii virale anumite medicamente pe care le iau bolnavii
cronici nu mai sunt la fel de active pentru ca folosesc aceiasi receptori care acum sunt
folositi de virusuri si dozele de medicamente trebuie ajustate corespunzator in cursul
infectiei virale, apoi readuse la nivelul normal dupa ce aceasta infectie virala se
vindeca. 

Exemple de receptori:
 virusul rabic care determina turbarea: receptorul pentru Ach pe care il gaseste la nivelul
jonctiunii neuromusculare (virusul se transmite prin muscatura unui animal infectat, el trebuie sa
se replice initial intr-un tesut muscular, dar are afinitate maxima pentru celulele nervoase si
atunci foloseste acest receptor pentru Ach ca sa ajunga la tesutul care este mai prielnic)

 virusul HIV:  determinantul antigenic CD4 – defineste fenotipul LT Helper – participala

recunoasterea Ag virale facand legatura cu MHC II –in mod normal cand intra un agent strain in
organism, de ex virsul HIV, este preluat de niste fagocite (macrofag) care trebuie mai departe sa
il duca sa il prezinte celulelor sistemului imun; in cazul asta insa prezentarea se face tocmai prin
intermediul acestui receptor CD4 care ii permite virusului sa infecteze niste celule altfel
inaccesibile - LTH care sunt principalele celule in care acest virus se multiplica, deci intotdeauna virusul isi
ia niste porti de intrare foarte accesibile si le foloseste pentru a patrunde in interiorul unei celule
susceptibile. 

In concluzie, celula susceptibila la infectia virala este celula care are  receptori
specifici pe suprafata, celulele care nu au acesti receptori pe suprafata sunt
rezistente in mod natural la infectia virala. 
Daca putem sa luam un receptor de pe suprafata celulei fara sa alteram prea mult
functia normala a celulei respective = terapie excelenta, virusul nu mai are cum sa
patrunda in interiorul acelei celule. 

Mai departe, celula trebuie sa fie PERMISIVA, adica echipamentul ei enzimatic,

tipul de polimeraze active acolo trebuie sa permita multiplicarea virusului. 

Pentru ca un ciclu replicativ viral sa decurga corespunzator trebuie sa avem o

CELULA SUSCEPTIBILA SI PERMISIVA pentru infectia virala; daca avem doar o
celula susceptibila care nu permite mai departe replicarea virusului o sa facem ceea ce
se cheama INFECTIE ABORTIVA, adica virusul intra in celula dar nu reuseste sa se
inmulteasca corespunzator 🡺 simptomatologie minora sau absenta complet, dar o sa
avem semnele trecerii prin boala datorita prezentei unor Ac specifici antivirali care
sunt indreptati numai impotriva acestor prime virusuri care au infectat, nu si impotriva
progeniturilor rezultate in urma multiplicarii virale. 

CICLUL REPLICATIV VIRAL

In vitro, ciclul replicativ viral se imparte in 3 etape mari succesive (fiecare cu cate 3
subetape), care se intrica in vivo, nefiind exact delimitate:

1. Faza de Eclipsa – virusul se ataseaza de receptorii celulari si patrunde in

interiorul celulei; in acesta etapa avem aceeasi cantitate de virus ca la
inceput,nu se produce practic nicio crestere a cantitatii de virus; virusul este
ocupat numai sa treaca din exteriorul in interiorul celulei ceea ce duce la o
pierdere temporara a infectivitatii sale care da numele fazei; virusul e
eclipsat, infectivitatea lui nu se exprima bine in faza asta, se afla atat in afara,
cat si in interiorul celulei (FAZA DE STATIONARE);

2. Faza de crestere logaritmica- foarte importanta; invelisurile proteice au fost

indepartate singura portiune care conteaza este acidul nucleic viral. Acest acid
nucleic viral serveste ca matrita pentru sinteza in interiorul celulei gazda,
folosind mecanismele acesteia si formandu-si copii identice (AN viral nou) si
invelisuri proteice noi, deci niste componente care se preformeaza in interiorul
unei celule si din care vor rezulta virioni completi la sfarsit (virioni progeni,
formati pe matrita virionului parental); acesti virioni completi urmeaza sa fie
fabricati in cea de a treia etapa a ciclului replicativ viral (FAZA DE
MULTIPLICARE- in care s-au sintetizat multe componente separate pe matrita
furnizata de acidul nucleic initial)

3. Faza de platou – FAZA STATIONARA in care nu mai creste concentratia

componentelor virale, dar ele se unesc formand virionii care trebuie eliberati din
celula infectata.

Pentru fiecare din aceste trei etape exista cateva particularitati.

1. ECLIPSA
In eclipsa sunt 3 faze importante:
a. ADSORBTIA
Este un fenomen pasiv, virusul nu are organe de locomotie, prin urmare nu se
misca, nu e dirijat inspre o anumita celula; pur si simplu a patruns intr-un organism si
prin difuziune pasiva (prin miscare browniana) se loveste de tot felul de celule pana
cand gaseste una care are receptori – proces nefavorabil pentru virus pt ca permite
mecanismelor de aparare ale gazdei sa se mobilizeze si sa inlature ceea ce nu
reuseste sa ajunga la celula-tinta in timp real. 
In momentul in care s-a gasit o celula susceptibila, atunci are loc atasarea virusului
la receptori si aceasta atasare se face in mod diferit pentru virusrile anvelopate si cele
neanvelopate. 
Pentru virusurile anvelopate exista niste proiectii de natura proteica sau
glicoproteica care au niste epitopi (situsuri antigenice, portiuni mici) care se leaga la
receptori; e foarte important ca aceste portiuni sa fie inalt conservate si sa nu se
schimbe niciodata pentru ca virusul (indiferent de modificarile pe care le sufera in
cursul replicarii) sa recunoasca intotdeauna aceleasi celule.
Virusurile neanvelopate nu au aceste proiectii de suprafata, au doar cochilia –
capsida – si la locul de unire al capsomerelor se formeaza de obicei niste depresiuni
extraordinar de mici ca dimensiune = canioane; in aceste canioane se gasesc epitopii
care recunosc receptorii celulari – asta conditioneaza un anumit tip de receptori
celulari si un anumit tip de celula (care va fi) infectata si anume acele celule care
poseda niste receptori lungi filiformi si care sunt de obicei molecule de adeziune
intercelulara; de aceea, celulele infectate sunt de cele mai multe ori celule epiteliale,
celule din tesuturi de sustinere si mai putin celule inalt specializate pentru ca numai
primele mentionate au tipuri de receptori necesari pentru cuplarea la virusurile
neanvelopate.

Exista 2 modele de cuplare: 

 unul este un model la distanta („MODEL IN PUNTE”) pt ca exista aceste
proiectii de la nivelul anvelopei virale care se leaga de alte proiectii de pe
membrana celulara –receptori 
 „MODELUL CREASTA-CANION” – celula are o „creasta” (prelungire;
receptorul) care patrunde intr-o depresiune („canion”) existenta pe capsida
virusurilor neanvelopate.

Anticorpii blocheaza usor virusurile anvelopate, atasandu-se de glicoproteinele de

suprafata, dar blocheaza mai greu pe cei neanvelopati, nereusind sa blocheze complet, ceea ce
poate sa duca la atasarea de receptorii celulari chiar daca se formeaza complexe Ac-Ag virale
ale unor virusuri neanvelopate.
In momentul adsorbtiei, se produc modificari conformationale ale proteinelor virale care
expun noi domenii susceptibile de a cupla alti determinati de pe membrana celulei numiti
coreceptori, cu modularea tropismului viral. Sunt cunoscuti receptorii pentru cca 90 specii de
virusuri: structuri asemanatoare proteinelor din superfamilia Ig, proteine de semnalizare, etc. 
O importanta aparte are folosirea drept receptori a unor molecule care caracterizeaza
celulele imunocompetente. Acesti determinati de citodiferentiere numiti CD caracterizeaza
elementele figurate ale sangelui, normale sau patologice, in stare de repaus sau de activitate. 

b. INTERNALIZAREA
Internalizarea este conditionata de modul de adsorbtie. 

Pentru un VIRUS ANVELOPAT, dupa ce proiectia anvelopei s-a  legat la

receptor,au loc o serie de modificari conformationale in structura virusului.
 De ex: o proiectie globulara se transforma intr-o proiectie piriforma, se produc niste
modificari la nivelul suprafetei virusului; virionul arata cu totul altfel, a inceput sa se
destabilizeze, sa se schimbe si asta permite expunerea unor structuri care erau situate
anterior undeva in interiorul invelisurilor virale; se expune o structura care initial era
cuprinsa in interiorul glicoproteinei de suprafata si care joaca rolul unui factor de
FUZIUNE – adica este acela care va amesteca lipidele din anvelopa virusului cu cele
din membrana celulara si va crea un corp de fuziune prin care acidul nucleic viral va
patrunde in interiorul celulei, in timp ce invelisurile raman la suprafata.
Singurul care conteaza pentru reproducerea virusului este acidul nucleic viral =
purtatorul infectivitatii virale. 
Invelisurile proteice sunt purtatoarele antigenicitatii, ele nu au nici un fel de
importanta pentu reproducerea virusului, deci factorii de fuziune permit intrarea virusului
in celule.

Toate aceste etape ale ciclului replicativ viral sunt tinte ale medicamentelor antivirale. Daca stim ca
un virus are un factor de fuziune, atunci putem sa incercam sa-l blocam.
De ex, pt virusul HIV, toti factorii de fuziune au o structura asemanatoare unor amortizoare,  sunt
compusi din mai multe parti flexibile care se pliaza una pe cealalta si care in timp ce fac miscarea aceasta
reusesc sa amestece lipidele din membrana celulara cu cele din anvelopa virusului.
Exista un medicament (Fuzeon) activ impotriva HIV care rigidizeaza aceasta structura, se interpune
exact intre spirele care alcatuiesc factorul de fuziune si impiedica miscarea de mixaj 🡺 fuziunea si
internalizarea virusului nu se mai produc, iar virusul este lasat in afara celulei prin adaosul unui astfel de
factor. 

Pentru VIRUSURILE NEANVELOPATE nu se poate administra un asemenea

medicament pt ca ele patrund altfel in celula, nu au niciun fel de factor de fuziune;
sunt la mila celulei pentru a intra in interiorul ei si aici profita de niste mecanisme pe
care celula le are oricum si prin care absoarbe substante nutritive sau internalizeaza tot
felul de alte molecule fiziologice = proces numit ENDOCITOZA.

In momentul in care un virus se leaga la un receptor,  impune o redistribuire a

tuturor receptorilor; in mod normal moleculele acestea sunt distribuite egal pe suprafata
membranei celulare, dar cand se produce acest punct de contact vin toate in jurul
locului de contact; asa se intampla in mod fiziologic cand se transporta ceva in interiorul
unei celule si in acest mod se creeaza un fel de invaginare la nivelul membranei
celulare care aduce inauntrul citoplasmei acel ceva din afara – virusul care patrunde in
interiorul citoplasmei celulare unde va fuziona cu lizozomii din citoplasma care vor
degrada invelisurile proteice si vor lasa din nou numai acidul nucleic viral.

Toata aceasta faza de eclipsa este dependenta de invelisurile proteice, deci aceste
invelisuri servesc virusului pentru forma extracelulara si pentru patrunderea la nivelul
celulei gazda.

Un virus poate sa functioneze ca un vector, ca un mecanism de transport si de

injectarea a unui acid nucleic.
Daca virusul vine cu propriul lui acid nucleic, atunci pe acidul asta nucleic incepe
multiplicarea.
 Un bacteriofag este un virus al bacteriilor, virus foarte simplu in care acidul nucleic
viral este cuplat cu niste invelisuri proteice care au fost marcate cu un izotop radioactiv,
acidul nucleic cu un alt izotop radioactiv, s-a infectat o bacterie si apoi s-a centrifugat
cultura asta infectata; acidul nucleic se depune, este locul in care se gaseste
radioactivitatea si in supernatant (ceea ce ramane deasupra) sunt invelisurile proteice
unde nu s-a gasit deloc reactivitate🡺 din parinte a ramas numai partea de ac nucleic,
partea de invelisuri proteice s-a pierdut in timpul multiplicarii iar partea de ac nucleic se
regaseste in toate celulele fiice generate, toti virionii progeni in acest caz.

2. Faza de crestere logaritmica

In replicarea oricarui virus exista o faza extraordinar de importanta - din genomul

parental trebuie sa se sintetizeze un ARNm care trebuie sa ajunga la ribozomii celulei
gazda si sa inceapa sa fabrice proteine virale. 
Deci dupa faza de eclipsa, in celula nu avem decat genomul viral, iar acesta trebuie
sa se autocopieze si sa serveasca pentru sinteza ARNm care la randul lui sa serveasca
drept matrita pentru producerea proteinelor virale care vor alcatui invelisurile proteice.

Exista diferite moduri de crestere logaritmica, in functie de tipul de acid nucleic: 

a. pentru un virus ADN are loc copierea acidului nucleic dupa modelul replicarii
semiconservative, exact cum face ADN-ul celular, singurul lucru de care avem
nevoie este reprezentat de polimeraze care sa ajute la copierea propriului cod
genetic (pentru ca celula sa aiba polimeraze, ea trebuie sa fie in faza de
diviziune si virusul FIE infecteaza o celula capabila de diviziune si se replica
odata cu replicarea celulei a carei crestere normala este perturbata, FIE virusul
forteaza celula sa intre in diviziune atunci cand trebuia sa stea in repaus 🡺
virusurile care induc malignizare (tumori, cancere) pentru ca determina o
crestere necontrolata, haotica. 
Acelasi ADN viral (genomul initial) trebuie sa serveasca ca matrita pentru sinteza
ARN m viral si avem nevoie de o polimeraza ADN dependenta care sa sintetizeze
ARNm viral si acesta asociat ribozomilor gazdei trebuie sa fabrice proteinele care sa
acopere genomul viral.
Exista 3 etape succesive, astfel: 
I. se sintetizeaza niste proteine virale timpurii - aceste proteine fac in celula
gazda un fel de nise in care virusul isi vede mai departe de replicare (celulele
infectate prezinta niste incluzii = fabrici de produse virale, acumulari de proteine
virale timpurii, care sunt marca trecerii prin infectia virala); 
II. in interiorul incluziilor, se sintetizeaza acid nucleic viral nou;
III.  in final, se sintetizeaza proteinele structurale virale tardive - capsidele si
anvelopele virale; se sintetizeaza pe matrita alcatuita de noii acizi nucleici virali
produsi in interiorul celulei; de multe ori se sintetizeaza mai multe proteine decat
ar fi nevoie pentru alcatuirea virionilor, iar aceste proteine virale in exces sunt
importante pentru ca ele pot fi autoasamblate si pot alcatui un fel de virioni care
nu au acid nucleic 🡺 particule vide sau particule asemanatoare virusurilor
care sunt antigenice, induc un raspuns imun si reactioneaza cu el, dar nu sunt
 infectioase, nu au deloc acid nucleic viral (pe baza acestei observatii s-au creat
vaccinurile cele mai recente).
Ex de virusuri ADN – virusurile cele mai complexe: POX🡺 variola si HERPES-
VIRUSURILE care se pot replica si in celule aflate in repaus sau in stadiu de
diferentiere terminala pentru ca isi aduc propriile polimeraze, iar restul virusurilor mai
mici au nevoie de polimerazele celulei gazda;

b. Virusurile ARN – de cele mai multe ori, au un genom simplu spiralat (ARNss),
adica cu o singura spira, iar ceea ce conteaza este polaritatea acestei spire🡺
sunt virusuri ARN cu polaritate pozitiva [ARNss(+)],deci exista numai spira 5' -
functioneaza ca ARNm, deci ele pot sa-si inceapa replicarea direct cu
asocierea la ribozomi si cu traducerea de proteine, nu au nevoie de alte etape;
ARN-ul lor functioneaza ca ARNm si se  duce si se asociaza la ribozomul celulei
gazda si gazda incepe sa ii aduca tot felul de molecule ARNt (de transport) care
poarta aminoacizi si care vor contribui la crearea unor proteine, fiecare din ele
fiind codificata de secventa acidului nucleic viral.
Diferenta fata de ARNm celular este ca nu exista o portiune 5’ metilata asa cum
exista la ARNm eucariot, deci ARN-ul viral nu ar prea avea cum sa se lege de ribozomi,
dar virusurile au rezolvat acest lucru: au facut o mica pista de aterizare ribozomala la
capatul 5’ al acidului lor nucleic = situs intern de intrare la nivelul ribozomilor (IRES)
care serveste pentru agatarea de ribozomi si este singurul moment in care virusul
cedeaza o mica parte din acidul lui nucleic nu pentru a codifica o proteina, ci pentru a
se lega de aparatul care codifica proteina respectiva.
Pentru un virus ARNss(-) acesta are in mod obligatoriu asociat acidul nuclei viral
cu o transciptaza (replicaza) virala = enzima preformata care vine din genomul
parental si care serveste ca ARN polimeraza-ARN dependenta, element pe care
celula gazda nu il are si care poate sa sintetizeze spira complementara (cu polaritate
pozitiva) care va juca rol de ARNm 🡺 de aici restul va decurge ca la virusurile cu
polaritate pozitiva.
Pe matrita ARNm se sintetizeaza atat noi acizi nucleici virali, cat si proteine
virale (aceste proteine se sintetizeaza de obicei intr-o forma codificata de acidul nucleic
nou format).
Faza de crestere logaritmica este foarte fidela pentru virusurile ADN si foarte
variabila pentru virusurile ARN. 
In cursul replicarii virale exista posibilitatea unor erori. 
Recapituland, pentru multiplicarea virusului, trebuie facuti noi acizi nucleici din
nucleotide care exista intracelular, codificati fiind doar de matrita virala. 
In timpul asamblarii, insa, se pot face o serie de erori care in cazul virusurilorADN
pot fi corectate 🡺 de aceea acestea sunt foarte stabile dpdv al genomului si stabile dpdv
antigenic si nu variaza prea mult pentru ca proteinele (partea antigenica) corespund
numai partii genomice initiale, parentale. 
In schimb, la virusurile ARN aceasta reproducere a acidului nucleic este grevata
de o serie de erori, polimerazele ARN fac foarte multe greseli si nu exista mecanisme
de corectie pentru ca celula gazda nu este obisnuita sa sintetizeze ARN. Astfel, in
virionii progeni nu vor exista copii identice (clone) ale virionului parental, ci va exista o
varietate foarte mare de virusuri asemanatoare, insa distincte.
Virusurile ARN exista sub forma unui amestec, a unei populatii heterogene de
virion🡺 infectiile cu virus ARN se pot croniciza pentru ca sunt foarte multe populatii usor
diferite care pot sa scape de sub supravegherea raspunsului imun viral. Din aceasta
cauza, vaccinul corespunzator virusurilor ARN nu va fi la fel de eficient. 
Ex de virusuri ARN: virusuri gripale, virusul hepatitic C, virusul HIV.

3. Faza de platou

In aceasta etapa se succed etapele de maturare, asamblare si eliberare a

virionilor progeni din celula infectata. 
Asamblarea este guvernata de legile simetriei care tind sa asigure soliditatea
particulei virale ca element cu minima energie libera. Uneori, in procesul de asamblare
intervin proteine “chaperon” care dirijeaza  asamblarea posttranslationala, impachetarea
proteinelor si previn agregarea in structuri nefunctionale a lanturilor proteice nou-
sintetizate. Proteinele chaperon sunt implicate in transportul transmembranar. Virionii se
vor elibera in doua moduri, in functie de tipul de virus.
Asamblarea se face cu ajutorul unor proteine celulare ce joaca rol de ‘schele’ care
duc la formarea unor invelisuri proteice goale, care inca nu au AN in interior. Se pot face
astfel capside in laborator, lipsite de AN, care se pot administra ca vaccin. (VHB, HPV). 
In acest proces se formeaza viroporine, molecule mici hidrofobe care
oligomerizeaza si formeaza pori in membranele celulelor infectate.

Virusurile anvelopate ies din celula fara sa altereze membrana celulara. Preiau,
insa, o parte din lipidele membranare pe care le inglobeaza in propria anvelopa, fiind
astfel virusuri dublu codificate (virus + gazda). Procesul se numeste INMUGURIRE. 
Virusurile neanvelopate forteaza eliberarea prin membrana celulara, ceea ce duce
la CITOLIZA datorita alterarii membranei celulare.

PATOGENIA INFECTIILOR VIRALE/ EVOLUTIA CICLICA A VIROZELOR

Transmitere   
 orizontala 🡺 respiratorie, digestiva , tegumente si mucoase: contact direct,
parenteral, sexual, prin intermediul unor vectori;
 verticala 🡺 materno-fetala: antepartum (înainte de nastere, transplacentar- ex
v. Rubeolos; CMV), peripartum (în cursul nasterii - ex: HSV2; VHB; HIV) sau
postpartum (de multe ori prin alãptare, ex: HIV). 
Infectia este cu atat mai grava cu cat survine in fazele timpurii ale embriogenezei,
mai ales in primul trimestru al sarcinei. 
Doua virusuri sunt atent monitorizate pentru potentialul lor teratogen: virusul
rubeolei si CMV. Transmiterea poate fi antepartum (inaintea nasterii, transplacentar) si
peripartum (in cursul nasterii) sau postpartum (de multe ori, prin alaptare). 
 Transmiterea verticala a contribuit la mentinerea virusurilor in colectivitatile umane
primitive (izolate) si cu densitate mica a locuitorilor.