Sunteți pe pagina 1din 15

Introducere

Realizarea unui proiect web reprezintă o activitate complexă și de durat, ce antrenează


resurse materiale, umane și timp. Prin analogie, realizarea unui sistem informatic se poate
asemana foarte bine cu realizarea unui obiectiv de investitii. La fel cum obiectivele de investiții
necesită un plan de realizare și de urmarire sub aspectul încadrarii în costuri, termene de punere
în functiune și niveluri calitative, tot la fel se pune problema si pentru realizarea unui proiect
web. Managementul proiectelor este o abordare relativ noua in cadrul organizatiilor. Acesta ofera
organizațiilor instrumente puternice prin care acestea își îmbunătățesc abilitățile de planificare,
aplicare și control, precum și modul de utilizare a oamenilor și a celorlalte resurse. Planificarea şi
controlul eficient al proiectelor cer ca informaţiile privind scopul, desfăşurarea în timp, resursele,
finanţarea şi riscurile asociate să clar definite și gestionate. Activitatea firmelor din domeniul IT
este organizata pe proiecte, fiecare cu o echipa de resurse umane stabilita din start, cu obiective
clare, cu termene precise de realizare, cu bugete precise și standarde de calitate bine precizate.
În continuare vom analiza în detaliu bazele privind derularea proiectelor și vom aborda în
special ceea ce privește proiectele web sau informatice. Vom proceda de la simplu la compus,
astfel că vom începe cu definirea noțiunii de proiect și a gestiunii acestuia. Apoi vom intra în
detaliile proceselor organizatorice, a etapelor derulării proiectelor, metodologiilor, etc, și vom
accentua specificul proiectelor web și punctele de care depinde succesul proiectelor. Ultima parte
a lucrării va prezenta concluziile pe marginea celor expuse.
Noţiunea de proiect
Firmele derulează proiecte pentru a atinge obiective propuse de dezvoltare economică.
Acest lucru implică mai multe acțiuni și comportă un anumit grad de risc. Așadar, u n proiect
reprezinta un demers unic, care are un început și un sfârșit clar, realizat cu scopul realizarii unor
teluri bine stabilite, cu respectarea anumitor parametri referitori la costuri, termene și calitate.
Din punct de vedere economic, un proiect este privit ca o cheltuială pe care o face un agent
economic cu scopul de a obine bunuri și/sau servicii. Evaluarea acestora în expresie bănească
este o necesitate în special pentru fundamentarea deciziilor economice ce privesc proiectul
respectiv. Proiectul este o investitie de resurse pe o perioada determinata, avand ca scop
realizarea unui obiectiv sau a unui set de obiective precise.
Alte definiții includ:
 un set de activități desfasurate conform unei planificari, în scopul atingerii unor obiective
intr-un interval de timp dat, care se termina atunci cand se ating obiectivele,
 colectie de activități, desfasurat organizat, cu un punct de plecare și unul de finalizare clar
definite, în vederea aparitiei unor rezultate dorite care sa satisfaca unele obiective bine
definite,

1
 insumare de activități organizate, desfasurate în vederea atingerii unor teluri sau obiective
prestabilite, care necesita resurse și efort și care reprezinta o intreprindere unica executata pe
baza unui buget și a unui program,
 un ansamblu de persoane și alte resurse grupate temporar pentru realizarea unui anumit
obiectiv, de regula intr-o perioada de timp data și cu utilizarea unui buget fixat,
Ce este un proiect web?
Un proiect web este procesul de dezvoltare și creare a unui site web, activități într-o rețea
care vizează un obiectiv predefinit. Rețeaua poate fi accesibilă atât pentru toată lumea, cât și
pentru Internet, sau numai pentru anumite persoane, ca intranet. Scopul proiectelor Web este
transferul de conținut static și dinamic - atât direct către utilizatorii finali, cât și indirect prin
intermediul diferitelor tipuri de interfețe. Proiectele Web se bazează pe tehnologia TCP / IP
(Transfer Control Protocol / Internet Protocol) și privesc transferul de conținut static și dinamic.
Un proiect Web implică multe aspecte, inclusiv programarea și dezvoltarea programelor
însoțitoare, a afacerilor web, administrarea de servere și web, găzduire, grafică / proiectare,
dezvoltarea și administrarea bazelor de date, construirea de interfețe, Optimizarea motorului de
căutare, menținerea datelor în sistemele de management / editare a conținutului și multe altele.
Programarea pentru un proiect web poate fi realizată utilizând una sau mai multe limbi de
marcare (cum ar fi HTML sau XML), limbi de scripting (JavaScript, Perl, PHP, de exemplu) sau
limbi de programare mai complexe (cum ar fi C / C ++ / Sau Java)1.
Obiectivele principale includ: furnizarea infrastructurii hardware și software necesare și
asigurarea faptului că sunt oferite cele mai înalte niveluri posibile de disponibilitate și fiabilitate.
Proiectarea grafică / web pentru proiectele Web trebuie să ofere utilizatorilor o înaltă calitate de
utilizare a site-ului.
Management de proiect
Initial, termenul dat a fost utilizat doar pentru proiectele foarte mari, complexe și de
durata. Pe masura dezvoltarii tehnicilor de gestiune, utilizarea acestora a inceput sa se
raspandeasca. Mai recent și în domeniul software, respectiv, al programării web.
Un proiect este realizat prin operațiile de concepție, de planificare, monitorizare, evaluare
și corectare a devierilor. Managementul proiectului este procesul de organizare și supraveghere a
proiectului prin care se asigură realizarea acestuia conform programării, în limitele bugetului și
conform specificațiilor. Acest tip de management are ca scop reducerea riscului şi incertitudinii
implementării proiectelor. Așadar, managementul proiectelor constă în aplicarea cunoștințelor,
capabilităților, instrumentelor și tehnicilor specifice pentru activitățile unui proiect, care au
obiective, scopuri și cerințe definite, referitoare la timp, costuri, calitate și parametri de
performanță, activități considerate ca importante și adecvate pentru finanțare. Timpul,
costul,calitatea și performanțele sunt constrângeri pentru proiect.2

1
Wikipedia, articolul Web project, disponibil la https://en.wikipedia.org/wiki/Web_project 9.6.17
2
În literatura de specialitate putem găsi și alte definiții:
 Managementul proiectului include planificarea, organizarea, monitorizarea, controlarea,
raportarea și într-eprinderea acțiunilor corective necesare tuturor proceselor proiectului, de
care este nevoie pentru realizarea obiectivelor proiectului, în mod continuu. 3
 Managementul de proiect constă în planificarea, organizarea și gestionarea (controlul)
sarcinilor și resurselor, ce urmărește atingerea unui anumit obiectiv, în condițiile existenței
unor constrângeri, referitoare la timp, resurse și costuri.4
 Managementul proiectelor este ansamblul activităților de planificare și monitorizare a
performanței unui proiect, în special în sensul procesului de afaceri.5
Procese care compun managementul proiectelor
Există o serie de lucruri care necesită a fi gestionate în cadrul unui proiect, unele sunt:
Managementul timpului asigura derularea proiectului în limitele de timp stabilite.
Managementul riscului. Riscul este masura probabilitatii și a consecintelor de a nu atinge un
obiectiv al proiectului. El are intotdeauna asociat un cost. În derularea oricarui proiect exista
riscul neindeplinirii totale sau partiale a obiectivelor propuse. Cel mai des, riscurile se
concretizeaza prin nerespectarea termenelor, depasirea bugetului aprobat sau prin neincadrarea în
parametrii de performanta și calitate impusi. Evaluarea, minimizarea efectelor riscurilor, deci
managementul riscului, constituie sarcina managerului de proiect. În aceste conditii managerul
de proiect va trebui sa identifice riscurile posibile și sa-și stabileasca o strategie de minimizare a
efectelor lor, în caz de aparitie.
Acesta reuneste procesele prin care se asigura identificarea, analiza (cantitativa și
calitativa) și ameliorarea riscului6:
 planificarea activitatii de management al riscului;
 identificarea riscului, cu precizarea caracteristicilor acestuia;
 analiza (cantitativa și calitativa) a riscului;
 conceperea modalitat ilor de a raspunde situatiilor de risc;
 contracararea efectiva a riscului;
 monitorizarea și controlul riscului.
Indiferent de profilul managementului de proiect, este important ca, odata diferentiat un
risc, sa se elaboreze scenarii alternative care sa prevada activitatile care necesită derulate în cazul
2
Wikipedia, articolul Managementul proiectelor, disponibil la
https://ro.wikipedia.org/wiki/Managementul_proiectelor 9.6.17
3
Standardul român SR ISO 10006:2005.
4
Manualul de management al proiectelor, Guvernul României, 1998.
5
Wikipedia, articolul Glossary of project management, disponibil la
https://en.wikipedia.org/wiki/Glossary_of_project_management 9.6.17
6
Preferatele, articolul Managementul proiectelor, disponibil la
http://www.preferatele.com/docs/marketing/1/managementul-proiect6.php 9.6.17
3
aparitiei sau în absenta aparitiei evenimentului nedorit. Pentru alternative aparitiei
evenimentului, criteriul care sta la baza elaborarii scenariului il constituie diminuarea efectelor
negative cauzate de eveniment.
Managementul costurilor - reuneste procesele care asigura derularea proiectului în limitele
financiare stabilite. Costurile necesare derularii unui proiect au un caracter diferentiat. Ele se
refera la toate cheltuielile necesare obtinerii rezultatului dorit. În cazul unei derulari defectuoase
a proiectului apare riscul depasirii bugetului prevazut.
Acesta include:
 planificarea resurselor (financiare, umane);
 estimarea costurilor pe care le presupune alocarea acestor resurse;
 alocarea resurselor);
 monitorizarea modului în care este respectata planificarea și alocarea initiale;
 controlul coordonat al eventualelor schimbari care intervin pe parcursul derularii
proiectului din punctul de vedere al costului.
Bugetul de proiect reprezintătotalitatea nevoilor și disponibilităților financiare pentru
proiectul respectiv. Bugetul de proiect poate fi privit ca o planificare a proiectului din punct de
vedere financiar. Bugetul atribuie valoare financiară activiților proiectului, în paralel cu
planificarea activităților. Respectiv, bugetul este un instrument de control al resurselor financiare
ale proiectului, unde orice abatere este luată în considerare. Întocmirea unui buget trebuie să fie
începută din timp. Dese ori, depasirea costurilor poate fi cauzata de o penalizare, stabilita prin
contract, ca urmare a depasirii unor termene.
Managementul calității - procesele care asigura derularea proiectului în conformitate cu nevoile/
problemele pentru care a fost declansat. Acesta presupune: conceperea standardelor de calitate;
asigurarea calitatii; monitorizarea modului în care standardele stabilite sunt respectate.
Managementul resurselor umane - procesele care asigura utilizarea eficienta a resurselor umane
implicate în proiect. Acesta presupune: planificarea organizațională; recrutarea personalului care
lucreaza pe proiect; formarea și dezvoltarea echipei de proiect.
Managementul comunicarii - reuneste procesele care asigura generarea, diseminarea, stocarea,
utilizarea, prelucrarea și interpretarea informatiilor de relevante pentru proiect.
Managementul achizitiilor - uneste procesele prin care se asigura achizitionarea bunurilor și
serviciilor din afara organizat iei promotoare. Acesta presupune: planificarea activității de
achiziție; organizarea achizițiilor; administrarea contractelor; administrarea relatiei cu furnizorii;
inchiderea contractelor.
Structura organizatorica internă a unui proiect
Un proiect implica atat implicarea unor persoane individuale cat și a unor organizatii. O
categorie importanta o constituie partile implicate direct, din care fac parte în principal cei care

4
comanda proiectul, beneficiarii proiectului și cei care deruleaza proiectul. Astfel, structura
organizatorica interna a unui proiect cuprinde toate partile implicate direct – decizional,
operational sau consultativ – în proiect.
O parte dintre aceștia sunt:
 Sponsorul/ii – persoanele /a care finanteaza proiectul. De cele mai multe ori sponsorul este
chiar beneficiarul proiectului.
 Promotorul proiectului - o persoana externa cu renume sau o institutie, care asigura
proiectului o imagine pozitiva și il sustine în situatii de criza.
 Comitetul de coordonare a proiectului - el decide asupra etapelor de proiect, structurilor
organizatorice și de personal, supervizeaza indeplinirea obiectivelor și planul propus, decide
asupra alocarii bugetelor planificate și asupra mijloacelor financiare suplimentare.
 Comisia de consultanta
 Membrii functionali din proiect - ei au urmatoarele functii: functii consultative, de decizie în
domeniul de specialitate, de reprezentare a intereselor unor grupuri, de consultanta etc.
 Reprezentantii beneficiarului
Managerul de proiect
Conducatorul de proiect raspunde de indeplinirea obiectivelor, de respectarea termenelor
de proiect, inclusiv de persoanele implicate și de resursele alocate în asa fel incat rezultatele
muncii de proiect sa fie optime. Acesta răspunde de planificare, de evaluare, de informare și
documentare, de supravegherea și realizarea proiectelor. El are funcția de coordonare și
conducere a membrilor echipei de proiect. De personalitatea conducatorului de proiect și de
calificarea acestuia depinde în mare parte succesul proiectului. El este cel care păstreaza
contactul cu sponsorul și cu beneficiarul proiectului și răspunde de buna derulare a lucrurilor.
Activitatile în care este implicat managerul proiectelor sunt:
 conducere;
 administrare;
 relatii bune cu beneficiarii;
 rezolvarea problemelor tehnice;
 managementul conflictelor;
 managementul echipei;
 managementul riscului și al schimbarii.
Ce este o metodologie pentru managementul proiectelor?
Pentru a derula un proiect, avem nevoie de o metodologie. Acesta reprezintă un set de
proceduri documentate, pentru a derula un proiect. Metodologia de management de proiect,
contine proceduri pentru managemetul proiectelor care descriu fiecare pas în detaliu, astfel incat
oricine stie ce trebuie facut pentru a derula activitatile din proiect.
O metodologie pentru managementul proiectelor clarifică:
5
 obiectivele proiectului,
 activitatile și procesele necesare pentru derularea proiectelor,
 formularele (modelele) de documente care se utilizează,
 rolurile și responsabilitățile în proiect,
 proceduri de management,
 puncte de control al evoluției proiectului.
Exemple de metodologii
Există numeroase metodologii de management de proiect, majoritatea sunt private sau au la baza
tehnici de planificare specifice.
Metodologia Cascadei (Waterfall)
Metodologia dată urmează un proces consecutiv și este cea mai populară versiune a
ciclului de viață al dezvoltării sistemelor pentru inginerie software, web și proiecte IT. Se
numește "cascadă", deoarece acest tip de dezvoltare este deseori planificat utilizând o diagramă
Gantt - realizați o fază înainte de a trece la faza următoare. Odată ce una dintre etape este
completă, echipa de dezvoltare se îndreaptă spre pasul următor. Echipa nu se poate întoarce la o
etapă anterioară fără a reîncepe întregul proces.
Metodologiile Agile
Acestea, se adresează managerilor care urmăresc atingerea satisfacţiei clientului prin realizarea
unei aplicaţii software care să fie pe deplin funcţională de-a lungul întregului proces de realizare.
Agile se referă la o abordare iterativă, în care cerinţele şi soluţiile evoluează prin colaborarea
dintre client și echipa de dezvoltare. Aceste metodologii sunt deschise cerințelor de schimbare și
încurajează feedback-ul constant de la beneficiarii finali. Echipele lucrează la iterațiile unui
produs într-un interval de timp, avînd drept prioritate satisfacerea cerințelor clientului.
Metodologia SCRUM
Este o metodologie de tip Agile de management a proiectelor IT. Metodologia este un proces
iterativ și incremental pentru dezvoltarea proiecte web și software acolo unde cerintele se schimba
dinamic. La sfirsitul fiecarei iteratii, echipa de proiect produce un produs software cu un set partial
de functionalități, care este încercată de client. Este o metodologie iterativă care urmează un set de
roluri, responsabilități și întâlniri care nu se schimbă niciodată.
Programarea Extrema (XP)
Deasemenea o metodologie Agile. XP propune un set de procedee pentru manageri și
dezvoltatori; procedee trebuie sa cuprinda și incurajeze valori particulare (care conduc la o
calitate crescuta a solutiei software), procesele de dezvoltare sunt mai apropiate de cerințele
clientului. Principiile XP includ feedback-ul, presupunând simplitatea și adoptarea schimbării.

6
Etape ale managementului proiectelor
Ciclului de viață al proiectelor, se referă la ansamblul logic de etape ale proiectului, ale
căror denumiri și număr sunt determinate de necesitățile realizării scopurilor sau obiectivelor
proiectului. Indiferent de scop sau complexitate, fiecare proiect trece prîntr-o serie de faze. Nu
toate proiectele trec prin toate etapele, deoarece unele proiecte pot fi terminate înainte de a
ajunge la "finalizare". Etapele nu reprezintă pur și simplu un lanț secvențial de pași, ci constituie
procese iterative.
În abordarea tradițională, pe etape faze, succesiunea fazelor de realizare a
managementului proiectelor este următoarea:
Inițierea proiectului
Toate proiectele au la baza o idee, sunt initiate în urma constientizarii unei nevoi practice,
a unei probleme importante care pretinde dezlegare. Studiul preliminar are ca scop evaluarea cu
costuri reduse a oportunitatii proiectului. Acesta stă la baza deciziei pentru continuarea sau
intreruperea proiectului. În faza de inițiere se autorizează proiectul, este numit managerul de
proiect și se nominalizează competențele și atribuțiile lui, sunt formulate obiectivele și scopurile
proiectului. Totodată, se angajează resursele (materiale și umane) și se creează baza de date a
proiectului. În faza de inițiere se elaborează un plan de management al proiectului, care ar trebui
să includă sau să se refere la planul de managementul calității în proiecte. În etapa dată, pot fi
definite rezultatele cerute de diferitele părți interesate. Obiectivele de proiect vor fi clar
precizate, se stabilesc domeniile care trebuie abordate și rezultatele care trebuie livrate, se
stabilesc solutiile alternative și posibilitatile de realizare. Elaboratorul ofertei decide
descompunerea proiectului într-un ansamblu cît mai detaliat de sarcini elementare grupînd aceste
sarcini în faze, etape, loturi. definind astfel o varianta de proces de dezvoltare specifica
proiectului în cauza. De regula, elaboratorul caietului de sarcini organizeaza lista sarcinilor
aferente proiectului într-o diagrama Grantt și o diagrama Pert. Dupa aprobarea contractului cu
clientul, directorul tehnic numeste un sef de proiect care va conduce la dezvoltarea proiectului,
comitetul de proiect solicita managerului calitatii desemnarea unui responsabil de calitate pentru
proiect. Șeful de proiect va primi caietul de sarcini și repartiza sarcinile din plan pentru fiecare
membru al echipei de realizare și tine gestiunea proiectului folosindu-se de un dosar al
proiectului pe care îl va actualiza periodic.7 Faza dată concretizeaza toate celelalte faze.
Planificarea proiectului
Managementul cu succes al proiectului necesită planificarea minuțioasă pentru
satisfacerea obiectivelor tehnice, satisfacerea cerințelor de timp ale proiectului și încadrarea în
bugetul proiectului. O data cunoscute cerintele planificarii, managerul de proiect realizeaza
planificarea detaliata a proiectului. Ultima este un proces diferit de planificarea generala a
sistemului informatic și va cuprinde o evaluare a cerintelor informationale ale sistemului la
7
Scritub, articolul Managementul proiectelor software, disponibil la
http://www.scritub.com/management/MANAGEMENTUL-PROIECTELOR-SOFTW21220783.php 9.6.17
7
nivelul intregii organizatii. Planificarea proiectului este procesul prin care are loc definirea clara
a activitatilor și a eforturilor necesare infaptuirii lor în cadrul fiecarui proiect.
Studiul de fezabilitate va pune în evidență existența sau absența soluțiilor în studiul
asupra oportunității derulării unui proiect. El se bazează pe studiul de piață pentru produsul sau
serviciul care ar urma să fie furnizat și cuprinde studii tehnico-economice succinte ale tehnicilor
specifice, studiul de impact, studiul de rentabilitate. În cadrul analizei fezabilității se definește
obiectivul proiectului și sunt previzionate resursele necesare.
Sarcinile se caracterizează prin durate, determinate de un început și un sfîrșit,
identificabile, și prin costuri previzionnale. Sarcinile pot fi programate pentru a fi executate în
serie sau în paralel, conform cu dependențele lor reciproce. Dependențele logice dintre activități
pot fi definite utilizând o diagramă în rețea a activităților, care permite identificarea unui drum
critic. O structură de descompunere a lucrărilor este o grupare a elementelor proiectului,
orientată pe sarcini și activități, care organizează și definește scopul global al proiectului, ajută la
stabilirea bugetului previzionat și identifică rezultatele livrabile dorite.
În concluzie, realizarea unui proiect începe deci cu exprimarea cerintelor și se finalizeaza
prin obtinerea unui program operațional. Între aceste jaloane se deruleaza asa numitul ciclu de
dezvoltare software, format dintro suita de perioade care se numesc etape/faze și care se
suprapun în parte. În interiorul etapelor se definesc activități. Mai precis ciclul de viata înseamna
definirea unei suite de faze, a activitatilor efectuate în timpul acestor faze, a rezultatelor
(documente, programe) ce se obtin și a dependentelor între faze.
Planificarea include:
 definirea și descrierea obiectivelor de realizat;
 descrierea activităților generale sau particulare;
 planificarea resurselor necesare, atât umane, cât și materiale;
 compararea mijloacelor disponibile cu mijloacele necesare;
 planificarea calendaristică, stabilirea datei de finalizare a proiectului;
 identificarea standardelor de calitate impuse;
 estimarea costurilor resurselor necesare pe fiecare tip de activitate;
 stabilirea planului de management al proiectului;
 identificarea activităților;
 identificarea relațiilor și dependențelor activităților (a succesiunii lor);
 realizarea unui plan al comunicarilor;
 determinarea standardelor și procedurilor proiectului;
 identificarea și evaluarea riscului;
 definitivarea planului de baza al proiectului.

Pentru proiectele web există și unele activități particulare.


În cadrul studiului de fezabilitate:
 stabilirea și fundamentarea obiectivelor sistemului;

8
 realizarea analizei cost/beneficiu și obtinerea acordului compartimentului utilizator;
 schitarea arhitecturii(schemei de principiu) a sistemului propus
 identificarea constrângerilor (de resurse, de timp) pentru programare;
 stabilirea programării;
Etapa de analiza cuprinde urmatoarele tipuri de activități:
 întocmirea unui chestionar pentru utilizatori;
 strîngerea unui set complet de documente despre sistemul existent;
 planificarea interviurilor cu utilizatorii;
 pregatirea membrilor echipei în tehnica interviului;
 elaborarea schemelor fluxurilor și circuitelor informationale și analiza acestora;
 definirea intrarilor/iesirilor și estimarea volumului de date;
 elaborarea documentatiei pentru cele constatate;
 prezentarea situatiei în fata conducerii firmei beneficiare;
 definirea unor proceduri de control și raportare a schimbarilor.
Etapa de proiectare:
 definirea metodologiei de proiectare;
 proiectarea intrarilor;
 proiectarea procedurilor;
 proiectarea rapoartelor de iesire;
 proiectarea fisierelor sau a bazei de date;
 proiectarea strategiei de testare și integrare logica;
 elaborarea documentatiei proiectului de ansamblu;
 definirea interfetelor cu alte sisteme;
 proiectarea modulelor și datelor de test.
Metode pentru programarea setului de activități
Programarea setului de activități ale unui proiect se poate face utilizînd mai multe metode
care permit să se determine duratele tuturor activităților ce compun proiectul, fiind date limitele
de resurse și alte constrîngeri cunoscute. Cele mai cunoscute metode sunt metodele CPM și
PERT. Acestea sunt utilizate în toate tipurile de lucrări de construcții inginerești sau civile, în
proiecte cum sunt sistemelor de calculatoare mainframe, proiecte web. Există programe de
calculator disponibile pentru a efectua toate calculele necesare în metoda PERT.
Declansarea proiectului și formarea echipei
Una dintre abilitățile importante ale managerului de proiect este aceea de a delega
responsabilitățile și sarcinile. Managerul de proiect trebuie sa perceapa intotdeauna ansamblul, sa
ia deciziile corecte. În cadrul acestei etape, managerul de proiect identifica persoanele din
organizatie carora le pot fi atribuite roluri și responsabilitati în proiect. Rolurile și

9
responsabilitățile sunt adjudecate la nivelul echipei. O data adjudecate, ele trebuie prevazute într-
un document scris. Prezenta documentului scris repre zinta un semnal cu privire la seriozitatea
intelegerii, obliga ambele parți la respectarea acesteia. Deci se stabilește echipa de proiect pentru
rezolvarea sarcinilor sub conducerea managerului de proiect. Membrii echipei de proiect sunt
selectionati în functie de sarcina de proiect. Membrii echipei de proiect web trebuie sa fie
motivati și implicati în proiect pentru a obtine rezultate performante. Pe langa competentele lor
de specialitate, ei trebuie sa aiba aptitudini pentru munca în echipa, competente comunicationale
deosebite și sa fie creativi, datorita sarcinilor de proiect, sa aiba o personalitate puternica pentru
a-și sustine punctele de vedere și în situatii conflictuale, dar și sa accepte compromisul în cadrul
principiului solidaritatii decizionale.8 Dimensiunile echipei depinde de anvergura proiectului. De
regula, se alcatuiesc echipe formate din reprezentanti ai utilizatorilor/ conducerii și ai grupului de
dezvoltare a sistemului informatic.
Execuția proiectului
Daca etapa de planificare a proiectului a fost tratată cu seriozitate și rigurozitate, etapa de
executie are succesul asigurat într-o proportie considerabila. Cu toate acestea, subliniem faptul ca
nici un proiect nu se deruleaza 100% conform planului. Execuția proiectului este faza efectivă de
execuție a planului proiectului prin desfășurarea activităților prevăzute, perioadă în care proiectul
este realizat sau produsul proiectului este fabricat, iar majoritatea bugetului proiectului va fi
cheltuită pentru efectuarea acestui proces. În această fază sunt implementate planurile, sunt
distribuite informații, se fac contractări. În faza de execuție, echipa proiectului și resursele
necesare vor fi gata pregătite pentru a efectua activitățile proiectului, conform programării și
scopurilor definite anterior.
Proiectele pot esua și în cazul unei planificari bune în mod firesc, cu atat mai mult creste
pericolul de esec atunci cand erorile sunt „inscrise” în plan, în documentul pe baza caruia se
deruleaza proiectul.9
Pentru execuția proiectului sunt necesare anumite instrumente și tehnici:
 Aptitudini și cunoștințe asupra produsului proiectului,
 Sistemul de autorizare a activităților,
 Sistemul informațional pentru managementul de proiect,
 Proceduri organizaționale formale sau informale, utile în cursul execuției proiectului.
Monitorizarea și controlul proiectului are rolul de a asigura ca obiectivele proiectului să
fie îndeplinite și se realizează în timpul execuției proiectului prin monitorizarea resurselor, a
calității și a costurilor reale ale proiectului. Prin monitorizare vor fi identificate abaterile dintre
planificarea inițială și actualizări, pentru a ajusta planul proiectului prin adoptarea de acțiuni

8
Qreferat, articolul Managementul proiectelor, disponibil la
http://www.qreferat.com/referate/management/MANAGEMENTUL-PROIECTULUI521.php 9.6.17
9
Preferatele, articolul Managementul proiectelor, disponibil la
http://www.preferatele.com/docs/marketing/1/managementul-proiect6.php 9.6.17
10
corective, inclusiv prin repetarea proceselor de planificare, atunci când este necesar. Managerul
de proiect poate monitoriza desfășurarea proiectului pe baza rapoartelor asupra performanțelor,
care arată ce s-a realizat, față de plan. Rapoartele asupra performanțelor trebuie să conțină
informații asupra schimbărilor scopului, asupra programării, asupra costurilor și calității.
Există mai multe tipuri de rapoarte utilizate pentru monitorizarea proiectului 10:
 liste de activități, cu procentaje de îndeplinire;
 analize în timp ale proiectului;
 grafice-rețea;
 diagrame Gantt de eșalonare calendaristică a activităților;
 rapoarte de execuție lunare, trimestriale, semianuale sau anuale.
Managerul de proiect raspunde ca proiectul sa fie realizat în conditiile definite în planul
de dezvoltare a proiectului: se asigura ca primeste regulat de la membrii echipei rapoartele
privind evolutia proiectului și compara evolutia reala a proiectului dedusa din aceste rapoarte cu
cea planificata.
Pentru proiectele web, are loc etapa de programare care constă în:
 elaborarea specificatiilor programelor;
 verificarea specificatiilor programelor;
 descompunerea programelor pe module și atribuirea de sarcini programatorilor;
 scrierea programelor în limbaj ales;
 testarea modulelor și a legaturilor dintre acestea;
 verificarea calitatii programelor;
 elaborarea documentatiei programelor.
Monitorizarea / controlul proiectului
Monitorizarea este un proces de colectare și de analiză sistematică a informațiilor cu
privire la activitățile în cadrul proiectului. Se urmăresc informațiile privind indicatori cantitativi
dar și calitativi. Monitorizarea include: evaluarea resurselor disponibile; colectarea permanent de
informaii; respectarea planificării și a standardelor cantitative și calitative; ce s-a realizat până la
un moment dat, în ce măsură obiectivele au fost atinse. Sunt monitorizate resursele: resursele
investite în proiect: umane, materiale, financiare, informaionale și de timp. În general membrii
echipei de proiect, uneori membrii executivului cu responsabilități de supraveghere a proiectului
monitorizează activitățile. Pentru monitorizarea resurselor, pot fi intocmite tabele care sa reflecte
diferent ele intre ceea ce a fost planificat și ceea ce s-a realizat. Dupa cum se observa din cele
cele de mai sus, munca în echipa este specifica activitatii de realizare a sistemelor informatice,
conducerea proiectului revenind în sarcina sefului de proiect. Acesta va trebui sa-și defineasca
strategia și tactica care sa-I ofere nivelul optim de control pentru ca este stiut faptul ca prea multe
10
Wikipedia, articolul Managementul proiectelor, disponibil la
https://ro.wikipedia.org/wiki/Managementul_proiectelor 9.6.17
11
detalii înseamna consum de resurse, pe cînd prea putine înseamna date insuficiente pentru un
control eficient. În practica controlul se desfasoara de catre seful de proiect care verifica evolutia
acestuia și priveste obiectivele de calitate definite în planul proiectului: se asigura ca testele
planificate și verificarile au fost efectuate și ca rezultatele sunt satisfacatoare și aprobate de catre
responsabilul de calitate.
Proiectele web de complexitate medie, la care sunt angajate mai multe persoane sunt
structurate pe domenii și aplicatii. Pentru fiecare aplicatie pe domeniu poate fi numita o echipa și
un conducator al acesteia. Totodata, poate fi formata o echipa care sa se ocupe de software-ul de
sistem pentru dimensionarea, configurarea, controlul menentenenta hard-ului și soft-ului. Ţinînd
seama de dimensiunea și configuratia întregului proiect este posibil ca managerul acestuia sa nu
poata face fata controlului proiectului sub aspect calitativ, situatie în care poate recurge la
numirea unui responsabil cu controlul calitativ al proiectului.11
Pentru proiectele web ultima etapă, cea de testare și implementare cuprinde activitățile:
 asigurarea conditiilor pentru implementare;
 difuzarea instructiunilor de executare a procedurilor;
 instruirea personalului utilizator;
 asigurarea conditiilor organizatorice necesare;
 asigurarea conditiilor materiale;
 asigurarea fondului de date;
 executarea procedurilor de conversie;
 testarea integrarii complete;
 verificarea performantelor;
 definitivarea documentatiei;
 testarea de receptie completa;
 semnarea receptiei complete.
Evaluarea performanțelor proiectului
Prin evaluarea unui proiect înțelegem compararea stadiilor de realizare a proiectului fa de
cele stabilite inițial, fiind un proces continuu dar și o acțiune post-proiect. Evaluarea
permanentăreprezintă analiza desfășurării activităților planificate în timpul realizării proiectului
și este folosită în asigurarea informațiilor conținute pentru conducerea proiectului. Evaluarea
unui proiect se concretizează, în special, pe patru aspecte: resurse investite; activități desfășurate;
rezultate obinute; stadiul realizărilor. În același timp, evaluarea trebuie să răspundă la
următoarele aspecte: în ce măsură proiectul i-a atins obiectivele; în ce măsură fiecare activitate a
fost bine făcută; în ce măsură resursele au fost utilizate eficient; ce anume a rămas nerezolvat.
Pentru ca evaluarea proiectului să fie bine realizată sunt necesari indicatori și standarde de

11
Qreferat, articolul Proiecte. management de proiect, disponibil la
http://www.qreferat.com/referate/management/PROIECTE-MANAGEMENT-DE-PROIECT813.php 1.6.17
12
performanță. Parametrii de performanță monitorizați trebuie să fie evaluați în fiecare punct de
analiză în timp, pentru a decide asupra acțiunii de corecție necesare.
Intervenții pentru schimbări în proiect
Dacă proiectul în derulare este în mod evident în afara limitelor de control stabilite, în
sensul că duratele de execuție, costurile și nivelurile de calitate sunt abătute semnificativ față de
cele planificate, atunci va fi necesar un anumit gen de intervenție. Natura exactă a intervenției va
depinde de caracteristicile tehnice ale proiectului.12
Finalizarea proiectului
Finalizarea proiectului constă în acceptarea formalizată a rezultatelor proiectului și
terminarea ordonată a acestuia. Ea poate fi una naturala sau nenaturala, în contextul ciclului de
viata al dezvoltari sistemelor, oprirea proiectului apare dupa faza de implementare. În aceasta
etapa, managerul de proiect deruleaza urmatoarele activități:
 obtine aprobarile pentru acceptarea rezultatelor finale;
 intocmeste și inainteaza rapoartele finale;
 informeaza partenerii în legatura cu inchiderea proiectului și cu rezultatele obtinute;
 ajuta echipa de proiect sa se dizolve, ajuta fiecare membru în parte sa isi asume noi
responsabilitati în organizatția respectiva;
 realizeaza o evaluare a proiectului pentru uz intern, se asigură că rezultatele reflectă
specificațiile finale;
 evidentiaza performantele;
 anunta public inchiderea proiectului și rezultatele care au fost obtinute;
 subliniaza eventualele tinte care nu au fost atinse.
Au loc:
 terminarea și decontarea contractului, inclusiv rezolvarea oricăror probleme deschise.
 verificarea și documentarea rezultatelor proiectului, pentru a formaliza acceptarea
produsului proiectului de către sponsor, client sau beneficiar.
Documentația proiectului
Documentele proiectului includ toate datele, informațiile, cunoștințele necesare pentru a
sprijini activitățile proiectului, pe parcursul întregului ciclu de viață. Un set minim de astfel de
documente ar include: rezumatul proiectului; studiul economic al afacerii; documentul de inițiere
a proiectului; planul proiectului sau planul de execuție a proiectului; raportul final al proiectului,
analiza post-proiect sau analiza post-implementare.

12
Wikipedia, articolul Managementul proiectelor, disponibil la
https://ro.wikipedia.org/wiki/Managementul_proiectelor 9.6.17
13
Concluzii
Orice proiect este unic în felul său, cere abordare individuală. La fel și în cazul
proiectelor web. Totuși există și o serie de elemente generale care sunt caracteristice oricărui
proiect. Bineînțeles că totul începe de la o idee sau o necesitate. În cadrul acestei lucrări am
abordat noțiunea de proiect și management al acestuia în detaliu. Succesul unui proiect web este
legat de gestiunea acestuia. E clar că există un set de restricții și rezultate care trebuiesc
respectate și respectiv, atinse. Acestea se conturează în obiectivele stabilite. Gestiunea unui
proiect web cere cunoștințe specifice în domeniul programării dar și organizare. Ca și îîn cazul
oricărui alt proiect este necesar de format o echipă. De fapt, există o structură organizatorică a
fiecărui proiect care definește toate entitățile participane într-un fel sau altul. În managementul
proiectul este utilizată o metodologie aleasă. Metodologia de gestiunii proiectului, conține
proceduri pentru managemetul proiectelor care descriu fiecare pas în detaliu, astfel incat oricine
stie ce trebuie facut pentru a derula activitatile din proiect. În domeniul proiectelor web populare
sunt metodologiile de tip Agile. Deasemenea foarte important este rolul managerului de proiect
care trebuie simultan să monitorizeze realizarea obiectivelor proiectului, să respecte
constrângerile şi să îndrume membrii echipei. În cazul proiectelor software există și standarde ai
calității care necesită a fi respectate (cum ar fi ISO 9001).
Fiecare proiect are o serie de etape care, unele pot fi parcurse consecutive sau
concomitant, în dependență de metodologia aleasă. Inițierea proiectului pune piatra de temelie.
Planificarea definește și rafinează obiectivele de realizare a proiectului (termene, costuri etc.) și
selectează cea mai bună dintre alternativele de desfășurare a activităților pentru a atinge
obiectivele propuse, stabilește scopurile proiectului, modul în care va fi efectuat proiectul
(proceduri și sarcini), rolurile și responsabilitățile, estimările de timpi și costuri. Planificarea
insuficientă poate fi una din cauzele principale care poate conduce la eșecul proiectelor, în
special a celor legate de software. Schema de monitorizare și evaluare se stabilete la etapa dată și
ea trebuie să fie inclusă atât în planificarea activităților, cât și a costurilor. Necesitatea estimarii
costurilor rezulta din cerintele de încadrare în timp și de utilizare eficienta a resurselor. Aceasta
problema este deosebit de dificila și, în consecinta și-a gasit tîrziu în raport cu celelalte ramuri
ale ingineriei software o modelare și încercari de solutii. Pe toata durata de realizare și de punere
în functiune a proiectelor informatice, între managerul de proiect și factorii de decizie din
unitatea beneficiara trebuie sa existe o permanenta colaborare și conlucrare. În aceasta
colaborare, se determină conditiile și planul de desfasurare a proiectului informatic. După
execuția proiectului, monitorizarea și controlul, are loc finalizarea acestuia, respectînd toate
procedeile relevante. Deasemenea, în derularea proiectelor are lor și procedura de documentare,
în sensul atestării, semnării tuturor actelor respective de către persoanele autorizate.
Bibliografie
1. Academia de Studii Economice din București, articolul Conceptul general de proiect,
disponibil la http://www.asecib.ase.ro/mttp/Capitolul_1.pdf 9.6.17

14
2. I. Rosca, N. Davidescu, E. Macovei, V. Răileanu, Proiectarea Sistemelor Informatice
Financiar Contabile, Bucuresti 1993.
3. Kepler Blog, articolul Care este cea mai bună abordare pentru a realiza un proiect
software? , disponibil la http://blog.kepler.ro/Kepler/tags/proiect 1.6.17
4. Manualul de management al proiectelor, Guvernul României, 1998.
5. Mihai Alexandru Botezatu, Cornelia Paulina Botezatu, George Carutasu, Managementul
proiectelor informatice, Editura Pro Universitaria, 01.12.2016
6. Preferatele, articolul Managementul proiectelor, disponibil la
http://www.preferatele.com/docs/marketing/1/managementul-proiect6.php 9.6.17
7. Qreferat, articolul Managementul proiectelor, disponibil la
qreferat.com/referate/management/MANAGEMENTUL-PROIECTULUI521 9.6.17
8. Qreferat, articolul Proiecte. management de proiect, disponibil la
qreferat.com/referate/management/PROIECTE-MANAENT-DE-PROIECT813 1.6.17
9. Rasfoiesc, articolul Managementul proiectelor, disponibil la
rasfoiesc.com/business/management/REFERAT-Managementul-Proiectel63.php 9.6.17
10. Rasfoiesc, articolul Strategii privind managementul proiectelor de sisteme informatice,
disponibil la http://www.rasfoiesc.com/business/management/STRATEGII-PRIVIND-
MANAGEMENTUL69.php 9.6.17
11. Regie Live, articolul Managementul proiectelor informatice, disponibil la
https://biblioteca.regielive.ro/cursuri/calculatoare/managementul-proiectelor-
informatice-186277.html 9.6.17
12. Scribd, articolul Managementul proiectelor informatice, disponibil la
www.scribd.com/document/51168958/Managementul-Proiectelor-Informatice 9.6.17
13. Scritub, articolul Managementul proiectelor software, disponibil la
http://www.scritub.com/management/MANAGEMENTUL-PROIECTELOR-
SOFTW21220783.php 9.6.17
14. Stiucum, articolul Ce este un proiect?, disponibil la
stiucum.com/management/managementul-proiectelor/Ce-este-un-proiect32395 9.6.17
15. Trilex, articolul Metodologii pentru managementul proiectelor - selectie și
implementare, disponibil la http://www.trilex.ro/Metodologii/metodologii-proceduri-
management-proiect.htm 1.6.17
16. Wikipedia, articolul Glossary of project management, disponibil la
https://en.wikipedia.org/wiki/Glossary_of_project_management 9.6.17
17. Wikipedia, articolul Managementul proiectelor, disponibil la
https://ro.wikipedia.org/wiki/Managementul_proiectelor 9.6.17
18. Wikipedia, articolul Web project, disponibil la
https://en.wikipedia.org/wiki/Web_project 9.6.17

15

S-ar putea să vă placă și