KINETOTERAPIA ÎN

DEFICIENŢELE
GENUNCHIULUI ŞI
PICIORULUI

CURS NR 10
 CLASIFICARE
Genunchii prezintă deviaţii în :
plan sagital:
 genu flexum;
 genu recurvatum.
plan frontal:
 genu varum;
 genu valgum.
combinaţii:
 genunchi în K
 genunchi in ghilimele ((.
 Deficienţe în plan sagital

Genu flexum-reprezintă deficienţa în care

gamba realizează cu coapsa un unghi
deschis posterior, extensia completă fiind
imposibilă. Deficienţa se instalează
compensator în atitudinea global cifotică,
dar poate fi şi secundară unei gonartroze,
artrite acute sau cronice, unor traumatisme
ale genunchiului sau paraliziei spastice.
 Tratament kinetic
Tratamentul are ca obiective:

 scurtarea muşchilor de pe faţa anterioare a coapsei şi

gambei, realizabilă prin mişcări concentrice în cursă internă,
constând în extensii ale gambei pe coapsă executate cu
rezistenţă;
 alungirea muşchilor de pe faţa posterioare a coapsei şi
gambei, realizabilă prin mişcări excentrice în cursă externă.
Exerciţiile se efectuează din poziţia aşezat şi constau din extensii
simple sau îngreunate prin rezistenţe externe reprezentate de
forţa manuală a kinetoterapeutului sau de greutăţi variabile
(saci cu nisip). Se execută şi exerciţii de mers pe vârfuri sau cu
extensia puternică a gambelor (pas de defilare).
 Genu recurvatum

Genu recurvatum reprezintă deficienţa în care

gamba este în hiperextensie şi realizează cu
coapsa un unghi deschis anterior. Deficienţa se
instalează la adolescenţii şi tinerii înalţi cu
atitudini insuficiente, determinate de atonie
musculară şi hiperlaxitate capsuloligamentară. La
acestea se adaugă: sechele de poliomielită sau
traumatisme (genunchi balant posttraumatic).
 Tratament kinetic
Tratamentul vizează:
 scurtarea muşchilor flexori de pe faţa posterioare a

coapsei şi gambei, realizabilă prin mişcări concentrice în

cursă internă, constând în flexii ale gambei pe coapsă
executate cu rezistenţă;
 alungirea muşchilor de pe faţa anterioară a coapsei şi

gambei, realizabilă prin mişcări excentrice în cursă

externă.
Exerciţiile se execută din poziţiile decubit ventral
sau lateral şi constau din flexii simple sau cu rezistenţă
externă.Se recomandă mers cu genunchii flectaţi, mersul
ascensional şi practicarea ciclismului.
Deficienţe în plan frontal
În mod normal, axa mediană a gambei se află în
prelungirea axei mediane a coapsei , formând practic
un unghi de 1800. Se consideră normal şi când
unghiul se deschide lateral şi are o valoare de 1700.
 Genu-varum

Genu varum-reprezintă deficienţa în care axa mediană a gambei realizează cu axa

mediană a coapsei un unghi cu deschiderea mediană. În formele bilaterale,
membrele inferioare formează un „O”.
La examenul clinic se constată că:
 distanţa dintre condilii femurali interni este mare;
 distanţa dintre maleolele tibiale este mică, deoarece gleznele sunt mai apropiate.
Evoluţia sub tratament se apreciază prin măsurători antropometrice
speciale reprezentate de distanţa dintre condilii femurali interni. Deficienţa
apare mai frecvent la băieţi şi este secundară unor boli metabolice (rahitism),
acondroplaziei, fracturilor tibiei etc.
 Tratamentul kinetic

Obiective:
 tonifierea în condiţii de scurtare a muşchilor latero-externi ai gambei şi
coapsei, realizabilă prin mişcări concentrice în cursă internă, constând în
orientarea gambelor spre lateral;
 tonifierea în condiţii de alungire a muşchilor interni ai gambei şi coapsei.
Se utilizează următoarele poziţii corective:
 stând cu vârful picioarelor abduse, cu membrele inferioare depărtate;
 aşezat sau decubit cu genunchii flectaţi şi apropiaţi şi picioarele abduse.
Din decubit dorsal sau aşezat cu genunchii flectaţi şi apropiaţi se execută
rotaţii interne ale coapsei, care orientează gambele lateral; mişcările se efectuează
activ sau cu rezistenţă. Se recomandă şi mersul cu picioarele abduse şi genunchii
apropiaţi.
 
 Genu valgum
 Genu valgum-reprezintă deficienţa în care axa mediană a gambei realizează
cu axa mediană a coapsei un unghi cu deschiderea laterală, sub 170 0. În
formele bilaterale membrele inferioare formează un „X”. Genu valgum apare
de obicei în perioadele de creştere (genu valgum din prima şi a doua
copilărie), dar şi în luxaţia recidivantă a rotulei, fracturi ale tibiei, anchiloză
vicioasă a şoldului.
La examenul clinic se constată că:
 distanţa dintre condilii femurali interni este mică;
 distanţa dintre maleolele tibiale este mare, deoarece gleznele sunt depărtate.
Evoluţia sub tratament se apreciază prin măsurători antropometrice speciale
reprezentate de distanţa dintre maleolele tibiale.
 Tratamentul kinetic

Tratamentul are ca obiective:

 tonifierea în condiţii de scurtare a muşchilor interni ai gambei şi
coapsei, realizabilă prin mişcări concentrice în cursă internă constând
în orientarea gambelor spre medial;
 tonifierea în condiţii de alungire a muşchilor latero-externi ai gambei şi
coapsei.
Se utilizează următoarele poziţii corective:
 stând pe vârfuri, cu picioarele adduse;
 aşezat sau decubit cu gambele încrucişate, cu un picior pe genunchiul
opus.
 Exemple de exercitii
 Din decubit dorsal sau aşezat, cu genunchii flectaţi şi depărtaţi se execută rotaţii
externe ale coapsei, care orientează gambele medial; mişcările se efectuează
activ sau cu rezistenţă (rezistenţa sau autorezistenţa se aplică pe faţa internă a
genunchilor sau gambelor). Din aceleaşi poziţii cu o minge între genunchi se
încearcă apropierea picioarelor.
 Se execută şi genuflexiuni cu palmele aplicate încrucişat pe feţele interne
ale genunchilor. Se recomandă şi mersul pe vârfuri cu încrucişarea gambelor, cu
vârfurile picioarelor adduse sau pe marginea externă a picioarelor.
 Deficienţe atipice
 În unele situaţii, un membru inferior respectă aliniamentul normal, iar celălalt
prezintă o deviaţie în plan frontal, genu valgum, realizând aspectul de
genunchi „în K”, forma literei sugerând poziţia membrelor inferioare.
 Există situaţii când un genunchi este deviat in valgus iar celalalt este deviat in
varus şi formează aspectul de genunchi în ghilimele.
 DEFICIENŢELE GAMBEI
Gambele pot prezenta deformaţii în plan sagital sau frontal; acestea
sunt consecinţa bolilor metabolice (rahitism), paraliziilor, traumatismelor
etc.
 În deviaţiile postrahitice, încurbările se produc la nivel diafizoepifizar şi
nu la mijlocul diafizei.
 În paralizii sau posttraumatic pot apare inegalităţi sau asimetrii ale
gambelor.
 DEFICIENŢELE GLEZNEI

Gleznele participă la deviaţiile şi deformaţiile piciorului, mai ales în

picior equin, talus, valgus sau varus. La nivelul gleznei se pot constata şi
asimetrii după traumatisme maleolare (fisuri, fracturi), urmate de procese de
periostită sau de formarea unui calus gigant.
 DEFICIENŢELE PICIORULUI
Piciorul prezintă cele mai diverse atitudini, care prin stabilizare
determină deformări caracteristice. Cauzele se grupează în congenitale şi
dobândite.
Deficienţele piciorului se sistematizează în două mari categorii
legate de :
 modificarea suprafeţei de sprijin şi includ:
picior plat; picior talus; picior scobit.
 modificarea axului longitudinal al piciorului:
picior abdus; picior addus; picior valgus; picior varus.
 Modificările suprafeţei de sprijin

Suprafaţa de sprijin este reprezentată de faţa plantară a piciorului

comparată – datorită formei anatomice – cu o boltă.
Bolta piciorului se poate împărţi în:
 două bolţi longitudinale, internă şi externă;
 o boltă transversală anterioară.

Arcul longitudinal al piciorului:1-calcaneu; 2-talus; 3-scafoid; 4-cuneiform; 5- metatars; 6-falange; 7-aponevroza plantară.
Modificările suprafeţei de sprijin
Prin acţiunea tuturor elementelor, din care sunt alcătuite aceste bolţi,
este posibilă biomecanica piciorului în cele mai variate acţiuni: mers,
alergare, sărituri, dans, transport de greutăţi.
În sprijin, contactul cu solul se realizează în mod normal pe:
 călcâi;
 marginea externă a piciorului;
 faţa plantară a antepiciorului.
 Modificările suprafeţei de sprijin
Bolta plantară se poate aplatiza în sens:
 longitudinal, realizând deficienţa

numită picior plat,

 transversal, realizând deficienţa numită

picior transverso-plan;
 longitudinal şi transversal realizând

deficienţa numită picior plat- Arcele transverse:

tarsal(1);

transverso-plan, deficienţă foarte metatarsal(2);

capetele metatarsienelor(3).

gravă, întâlnită, mai ales la fete în

perioada pubertară.
 Piciorul plat
Piciorul plat are etiologii variate:
 congenitală;
 rahitică;
 posttraumatică;
 supraîncărcare ponderală;
 eforturi profesionale prelungite în poziţie ortostatică.
Gravitatea se apreciază prin examen radiologic sau podoscopic, pe baza
amprentei plantare.
Piciorul plat este:
 fiziologic, se instalează unilateral în sprijin unipodal sau bilateral după o zi
prelungită de ortostatism. Bolta plantară îşi revine la forma normală după
repaus;
 patologic, se caracterizează prin modificări structurale la nivelul elementelor
anatomice ale piciorului.
 Piciorul plat
Piciorul se consideră normal, atunci când scobitura bolţii plantare nu
depăşeşte spre interior jumătatea distanţei liniei transversale, ce uneşte cele
două linii tangenţiale marginale. Depăşirea moderată a jumătăţii distanţei
traduce piciorul plat de gradul I, a trei pătrimi din distanţă gradul II, iar
atingerea liniei tangenţiale interne pe cel de gradul III.

Modul de calcul
al indicelui plantar
 Piciorul plat
Piciorul plat reductibil – este o deficienţă funcţională. Se caracterizează
prin oboseală şi dureri la mers prelungit.
La examenul clinic se constată: tegumente reci, transpirate şi cianotice,
dublă maleolă internă (sub maleola internă se mai palpează o masă osoasă
reprezentată de calcaneu). În această fază, diagnosticul poate fi stabilit chiar de
părinţi, care constată tocirea excesivă a tocului şi tălpii pantofilor pe partea
înclinării externe a piciorului care este consecinţa hipotoniei muşchilor
marginii interne a plantei.
Răspunsul la proba funcţională ne permite să realizăm diagnosticul
diferenţial între această formă funcţională şi celelalte două forme, care
reprezintă forme structurate. Astfel, dacă la ridicarea pe vârfuri bolta plantară
devine concavă, deficienţa este atitudinală.
De asemenea, revenirea bolţii plantare la aspectul normal în timpul
repausului nocturn, susţine diagnosticul de picior plat funcţional
 Piciorul plat
Piciorul plat contractat – se manifestă prin
dureri la nivelul gambei, cu iradiere în regiunea
lombară.
Durerile sunt determinate de contractura
muşchilor gambei, care încearcă să menţină bolta
plantară. Mersul este dificil şi se realizează pe
marginea externă a plantei. Contractura este
puternică şi imobilizează practic piciorul.
 Piciorul plat
Piciorul plat fixat – se caracterizează prin modificări artrozice,
deformante în evoluţie. Mersul este penibil, dureros, sprijinul se efectuează pe
partea medială a piciorului, unde se constată şi existenţa unor durioame
(bătături).
Cel mai mare număr de cazuri de picior plat se constată între 12 -16 ani
şi afectează în mod egal ambele sexe. Deficienţa este izolată sau asociată cu
alte deformaţii ale membrelor inferioare şi ale coloanei vertebrale. Se
instalează mai ales la cei care cresc repede în înălţime şi prezintă laxitate
ligamentară, urmată de scăderea rezistenţei la efort static şi dinamic
 Piciorul plat
Tratamentul corectiv prin mijloace kinetice este dependent de gravitatea
aplatizării bolţii plantare şi de cauza generatoare. Începând cu vârsta adultă
şansele de corectare se reduc substanţial.
Obiectivele tratamentului constau din:
 formarea reflexului de aşezare corectă a picioarelor pe sol în timpul mersului;
 tonifierea în condiţii de scurtare a muşchilor extensori ai piciorului;
 combaterea redorii articulare;
 asigurarea circulaţiei şi nutriţiei elementelor de sprijin.
 Indicaţii tehnico-metodice
 Programul corectiv se va institui din faza precoce şi se va executa zilnic, în
cadrul unei lecţii speciale cu durata de 5-15 minute repetată 3-5 ori pe zi;
 Programul corectiv se va efectua iniţial din poziţii stabile, puţin obositoare, fără
sprijin pe plante: decubit, aşezat şi pe genunchi. Pe măsură ce musculatura
plantară se tonifică greutatea corpului se repartizează progresiv pe plante,
recomandându-se exerciţii din poziţia stând şi din mers pe vârfuri şi călcâie.
Exerciţiile din articulaţiile gleznelor se execută simultan sau alternativ sub
următoarele forme: extensii şi circumducţii în planul de mişcare al extensiei.
 În timpul tratamentului se evită eforturile statice şi dinamice grele,
ortostatismul prelungit, ridicarea şi transportul de greutăţi şi orice activităţi care
încarcă plantele.
 Indicaţii tehnico-metodice
 Se recomandă săriturile cu coarda, prinderea şi ridicarea unor obiecte cu
degetele picioarelor, desenarea unor cercuri în aer cu vârfurile picioarelor,
rularea unui baston sau a unei mingi medicinale sub plante, lovirea ritmică a
unui perete cu plantele, deplasarea cu paşi mici pe perete, mersul desculţ pe
nisip, pietriş sau pe bicicletă.
 Se recomandă purtarea de talonete corective.
 În cazul piciorului plat contractat se recurge sub anestezie la aplicarea unui
aparat gipsat de imobilizare corectivă pentru o perioadă de 3 săptămâni;
rezultatele obţinute se vor consolida prin exerciţiile prezentate.
 În anumite situaţii, în această fază, dar obligatoriu în faza de picior plat rigid
se recurge la tratament chirurgical.
 Piciorul scobit
Piciorul scobit reprezintă exagerarea bolţii plantare, sprijinul
realizându-se pe antepicior şi călcâi. Din această cauză pe partea dorsală a
piciorului tendoanele extensorilor degetelor şi a tibialului anterior sunt
proeminente. Deformaţia apare la pubertate, afectează mai ales băieţii, fiind
mai mult bilaterală.
Pentru prevenirea acestei deficienţe se recomandă mersul desculţ. În
formele incipiente se recomandă purtarea încălţămintei ortopedice iar în
formele ireductibile tratamentul chirurgical.
 Piciorul ecvin
 Piciorul ecvin se caracterizează prin sprijin pe degete sau
antepicior, piciorul fiind în acelaşi ax cu gamba. Este întâlnit
în toate cazurile de scurtări mari necorectate. Din această
cauză subiectul calcă numai pe vârful piciorului respectiv .
 Rezolvarea acestei situaţii este ortopedică şi chirurgicală,
kinetoterapia fiind indicată după actul operator, în contextul
recuperării funcţionale complexe.
 Piciorul talus
Piciorul talus este o deformaţie întâlnită foarte rar şi reprezintă
piciorul care se sprijină exclusiv pe călcâi, este rigid, fără capacitate de
efort .
Piciorul este fixat in flexie dorsală.
 MODIFICĂRILE AXULUI LONGITUDINAL

  Picior abdus reprezintă orientarea totală sau partială a antepiciorului

spre exterior, vârfurile sunt orientate extern, unghiul dintre ele fiind cuprins
între 70-90°. Deficienţa poate fi consecinţa rotaţiei externe a şoldului,
însoţită de genu valgum sau picior plat şi în valg.
Tratamentul corectiv constă în apropierea vârfurilor picioarelor cu
depărtarea călcâielor.
MODIFICĂRILE AXULUI
LONGITUDINAL
Picior addus reprezintă orientarea totală sau partială a antepiciorului
spre interior, vârfurile sunt orientate intern apropiate, călcâiele depărtate.
Această poziţie se menţine în ortostatism şi mers şi se poate corecta în
alergare. Deficienta poate fi consecinta rotaţiei interne a şoldului, insoţită
de picioare în varus equin.
 MODIFICĂRILE AXULUI LONGITUDINAL

 Piciorul „în varus”, uni sau bilateral se produce piciorul este

întors spre interior, subiectul călcând numai pe marginea
externă a plantei, piciorul este în adducţie şi supinaţie. Este de
natură congenitală sau traumatică rezolvarea nu este integrală
decât chirurgical.
 Programul kinetic se relizează din poziţia stând cu menţinerea
picioarelor depărtate,din poziţia asezat şi decubit exerciţii de
pronaţie a piciorului.
 Mersul se recomandă cu picioarele depărtate şi sprijin pe
marginea internă.
 Piciorul „în var” este însoţit adesea de piciorul „addus”
(adică piciorul cu vârfurile apropiate şi călcâiele depărtate) şi de
genunchiul în var.
 MODIFICĂRILE AXULUI LONGITUDINAL

Piciorul „în valgus”, întâlnit de regulă bilateral, se înscrie ca o deviere

externă a unghiului pe care laba piciorului o face faţă de axul longitudinal al
gambei. Piciorul se răsuceşte în pronaţie, planta se sprijină pe marginea
internă. Corectarea se poate face atât activ, prin kinetoterapie din decubit,
aşezat, decubit, cât şi pasiv, cu ajutorul talonetelor.
Datorită poziţiei „în valg” a piciorului, liniile de forţă ce acţionează asupra
labei piciorului se deplasează spre interior, contribuind astfel şi la aplatizarea
bolţii plantare. Aceasta este explicaţia că piciorul valg este, destul de frecvent,
asociat cu piciorul plat, realizând aşa-numitul picior plat valg.
MODIFICĂRILE AXULUI LONGITUDINAL

Piciorul varus-equin reprezintă o deficienţă ce combină varusul cu

equinul şi este mai frecvent, unilateral. Corectarea sa este şi în acest caz
chirurgicală dacă este avansată, kinetoterapia contribuind la reeducarea sa
funcţională, în etapa postoperatorie.
De cele mai multe ori deficienţele prezentate nu sunt simple, realizează
forme complexe, prin asociere, recuperarea necesitând o atenţie deosebită.
 Bibliografie
 Cîmpeanu M., Kinetoterapia deficienţelor fizice, Editura Napoca
Star, Cluj 2008;
 Cordun Mariana. Postura corporală normală şi patologică. Editura
ANEFS, Bucureşti 1999;
 Duma Eugen, Deficienţele de dezvoltare fizică, Ed. Argonaut,
Cluj Napoca, 1997;
 Fozza Ana Cristina. Îndrumar pentru corectarea deficienţelor
fizice, Ed. Fundaţiei România de mâine, Bucureşti, 2002;
 Moţet D., Kinetoterapia în beneficiul copilului, Ed. Medicală,
Bucureşti, 2010.