-Capitolul 1-

I)Consideratii generale privind practicarea luptelor

Cunoscute si practicate din cele mai vechi timpuri,luptele
au constituit un important mijloc de dezvoltare fizica.
In anumite perioade istorice luptele au contribuit in mod
nemijlocit la pregatirea armatei.
Practicarea luptelor are o serie de efecte pozitive,cum sunt:
a)prelungirea capacitatii de munca intelectuala si fizica
b)intarirea sanatatii
c)cresterea randamentului activitatii
d)dezvoltarea fortei,vigorii si a vointei
Spre exemplificare,istoricul luptelor ne prezinta o serie de
personalitati marcante,adepte ale sportului
luptelor:Socrate,Platon(castigator la concursul de lupte la
Jocurile
Istmice),Avicena,Rustanelli,L.N.Tolstoi,Al.Kuprin,A.Lincoln,si
altii.
Dupa spusele istoricului grec Herodot,luptele erau la vechii
greci sportul cel mai complet,solicitand perseverenta,vigoare
corporala,suplete si indemanare,mai deosebite elogii.
La aceste aprecieri se mai adauga faptul ca insasi eroul
legendar Hercule fusese specialist in sportul luptelor.
 Astazi luptele greco-romane fac parte din programul
intrecerilor celei mai inportante competitii,cu cea mai larga si
valoroasa participare:Jocurile Olimpice.
Practicate dupa un regulament unitar,alcatuit in spiritual
cresterii dinamismului luptei,al spectaculozitatii si acuratetei
tehnice,astazi luptele greco-romane recastiga increderea si
inimile spectatorilor,justificand in acest fel perenitatea lor in
arena Olimpica.
1.Caracterizarea efortului la lupte
Luptele greco-romane fac parte din grupa sporturilor cu
manifestare complexa a calitatilor motrice,ce asigura astfel
fondul concret pe care se valorifica procedeele tehnice si
combinatiile tehnico-tactice.
Pentru obtinerea performantelor maxime in sportul luptelor
greco-romane sunt necesari ce-l putin 7-8 ani de pregatire.
In stransa legatura cu acesta durata se afla varsta la care se
incepe pregatirea.
Experienta specialistilor nostril arata ca varsta ce-a mai
potrivita pentru inceperea instruirii in luptele greco-romane
este de 11-12 ani.
Cercetarile stiintifice intreprinse in alte tari,precum si unele
cercetari efectuate in tara noastra indica posibilitatea
coborarii varstei pentru inceperea instruirii sub 10 ani.
 Pentru a ajunge la un nivel superior de pregatire este necesar
ca in cadrul lectiilor de instruire si antrenament,cresterea
efortului sa se faca progresiv,asigurandu-se astfel o adaptare
treptata a organismului la efortul specific luptelor.
In procesul de pregatire efortul variaza in functie de
volumul,intensitatea si complexitatea mijloacelor folosite.
Volumul se refera in special la latura cantitativa a
efortului,fiind determinat de numarul repetarilor sau durata
exercitiilor.
El difera in diferitele perioade ale pregatirii si este raportat la
posibilitatilor colectivului.
Datorita existentei unui mare numar de mijloace
specifice,stabilirea volumului nu ridica problem deosebite
antrenorului.
Un volum mare de lucru poate fi asigurat atat prin mijloacele
pregatirii fizice specifice,cat si prin mijloacele pregatirii
tehnice.
Intre acestea,exercitiile cu partener si cu manechin au un rol
deosebit,fie ca ele vizeaza insusirea prizelor,a partilor
componente ale procedeelor,a variantelor de executie a
procedeelor tehnice,fie ca se refera la dezvoltarea fortei de
mentinere a podului,a fortei de ridicare,a mobilitatii coloanei
vertebrale.
Intensitatea reprezinta raportul dintre lucrul efectuat si
timpul necesar.
 In cadrul procesului de pregatire la luptele greco-
romane,intensitatea lucrului se realizeaza pe seama cresterii
vitezei de executie a procedeelor tehnice,a variantelor
acestora sau a mijloacelor metodice(cu o structura motrica
precisa) si pe seama maririi incarcaturii cu care se
lucreaza(respective lucrul cu un partener mai greu).
Tot legat de acest aspect se poate aminti schimnul de
parteneri in timpul efectuarii aceleiasi sarcini,fapt ce solicita
in mod deosebit functiile organismului executantului.
Pauzele dintre repetari sau dintre reprizele de lucru
contribuie in egala masura la stabilirea nivelului de
intensitate cu care se lucreaza si care isi gaseste o exprimare
potrivita in procente(%).
Complexitatea efortului se afla in legatura directa cu
dificultatea insusirii si executarii unor procedee tehnice sau
tehnico-tactice,datorita dificultatilor de coordonare a
miscarilor ce intra in structura acestora.
Specific luptelor este faptul ca atat procedeele tehnice,cat si
combinatiile tactice au un grad ridicat de complexitate.
Insusirea numai a tehnicii de baza inseamna insusirea unui
numar ridicat de procedee tehnice,fiecare diferit de celalalt si
compus din miscari combinate ale bratelor,trunchiului,capului
si picioarelor,in care interdependenta acestora se inscrie in
linia reusitei sau nereusitei executiei.
Grupele de procedee care alcatuiesc tehnica luptelor,greco-
romane (duceri de jos,doborari,aruncari,rasturnari) se
caracterizeaza printr-o complexitate diferita a continutului
tehnic pe care-l contin.
In timpul antrenamentului,fie ca este vorba de volum de lucru
mare sau de o intensitate mare,complexitatea efortului nu
poate fi niciodata foarte mica,tocmai datorita specificitatii
tehnicii luptelor.
Datorita posibilitatilor diferite ale subiectilor de a efectua
efort fizic specific(in raport cu varsta si gradul de pregatire),
planificarea efortului privind volumul,intensitatea si
complexitatea efortului se va face in mod diferentiat atat in
cadrul fiecarei lectii,cat si pe parcursul unei etape mai
indelungate de pregatire.
In ceea ce priveste lucrul cu copiii si cu juniorii incepatori,atat
volumul efortului,cat si intensitatea si complexitatea sa vor fi
reduse.
La grupa juniorilor avansati ,volumul,intensitatea si
complexitatea efortului vor creste progresiv in raport cu
posibilitatile de efort ale elevilor.
Pregatirea juniorilor in aceasta perioada va viza adaptarea
organismului la efortul specific de concurs,deoarece sistemul
competitional intern prevede concursuri oficiale in scopul
angrenarii juniorilor si pe plan competitiv.
 Sportivii juniori(in special in cadrul limitei superioare de
varsta) din grupele de performanta se apropie prin
capacitatea lor de efort de posibilitatile luptatorilor seniori.
Pentru acestia,volumul,intensitatea si complexitatea efortului
vor fi sporite considerabil,evitandu-se insa excesele.
Posibilitatea efectuarii unui volum mare de lucru sau a unei
activitati specific cu o mare intensitate se subordoneaza
nivelului de dezvoltare a marilor
functiuni(circulatia,respiratia),nivelului de dezvoltare a
sistemului nervos,precum si dezvoltarii morfologice a
organismului.
Capacitatea organismului de a efectua un efort specific
crescut sub aspectul volumului sau intensitatii se afla in
directa legatura cu starea de oboseala.
Oboseala trebuie considerate ca un process fiziologic
normal,trecator,care se manifesta dupa o activitate
prelungita sau excesiva,caracterizandu-se prin scaderea
temporara a capacitatii de munca a organismului,datorita
solicitarii la effort a functiunilor sale.
Desi cercetarile efectuate atesta ca adolescentii pot desfasura
activitati in care solicitarile la efort reprezinta aproximativ 70-
75% din valorile atinse de adulti,in practicarea luptelor greco-
romane de catre junior trebuie sa se tina seama de
particularitatile motrice si functionale ale celor doua categorii
de sportive:junior mici si junior mari.
 Intre juniorii de 13 ani si cei de 17 ani exista deosebiri
inseminate in legatura cu capacitatea de efort,ultimii fiind
capabili sa realizeze eforturi mai intense pe o durata de timp
de 2,5 mai mare.
2.Caracterizarea tehnico-tactica a luptelor greco-romane
Spre deosebire de alte ramuri de sport,in lupte este
foarte greu sa delimitam precis actiunile tehnice de cele
tactice.
Pe masura perfectionarii maiestriei luptatorului,procedeele
tehnice folosite sunt legate mai organic de actiunile tactice.
Folosirea oricarui procedeu tehnic,fie el cat de
simplu,presupune o orientare tactica legata de momentul si
locul inceperii executiei propuse.
De aceea prezentarea in continuare a unor caracteristici
tehnice si a unor caracteristici tactici ale acestei ramuri
sportive are numai o justificare de ordin didactic.
3.Caracteristicile-tehnicii luptelor greco-romane
Continutul tehnic al luptelor greco-romane este alcatuit
dintr-un numar mare de procedee si variante ale
acestora,inscrise in limitele regulamentului,prin care se poate
realiza superioritatea asupraa adversarului in conditiile
concursului.
Majoritatea procedeelor de atac si contraatac urmaresc
ducerea adversarului in pozitia de tus,sau in pozitia
periculoasa de tus,in timp ce procedeele de aparare au drept
scop evitarea acestor pozitii.
Prevederile regulamentului actual de lupte greco-
roman,obliga pe luptatori sa-si insuseasca un numar cat mai
mare de procedee tehnice,cu posibilitati de aplicare in
concurs.
Procedeele tehnice de aparare sunt mai putin
insusite,accentual cazand pe procedeele de atac si
procedeele de contraatac,care contribuie in mod
corespunzator la realizarea unei angajari spectaculoase pe
fondul unei dispute permanente.
Tehnica luptelor greco-romane se caracterizeaza prin aceea
ca succesiunea miscarilor se face aciclic,neregulat,fara o
ordine strict determinate.
Fiecare procedeu tehnic are un mechanism de baza
propriu,valabil pentru toti jucatorii care-l
executa,deosebindu-se evident de cel al altor procedee
tehnice.
Numarul procedeelor aplicate in concurs de catre fiecare
luptator este variabil in functie de propriul bagaj de
cunostinte tehnico-tactice si de particularitatile tehnico-
tactice si fizice ale adversarului.
In legatura cu acest aspect se poate evidentia pregatirea
tehnica a unor luptatori din elita mondiala a acestui
sport,cum sunt:K.Lipien(Polonia),creditat cu un numar de 40
de actiuni tehnice din diferite grupe(29 din pozitia de lupta in
picioare si 11 din pozitia de lupta la parter),aplicate in
concurs,si sportivul cehoslovac Macha creditat cu un numar
de 22 de procedee tehnice din grupe diferite,executate in
concurs.
Numarul procedeelor tehnice insusite de catre luptatori si
aplicate in concurs scade odata cu trecerea de la o categorie
mai mica la alta mai mare.
Astfel,in medie,pentru o repriza la categoria de 48 kg,revin
5,9 procedee tehnice;pentru sportivii din categoriile de
greutate 52,57,62 kg-cate 5,7 procedee,iar pentru luptatorii
din categoriile 74,82,100 si +100---corespunzator
4;3,8;2,8;1,5; procedee.
Face exceptie categoria de greutate 90 kg—4,5
procedee(cifrele enuntate rezulta din cercetarile specialistilor
sovietici V.I.Pudnitki si O.P.Iuskov,efectuate cu prilejul C.M
din 1974).
4.Caracterizarea tehnico-tactica a luptelor greco-
romane
Spre deosebire de alte ramuri de sport,in lupte este
foarte greu sa delimitam precis actiunile tehnice de cele
tactice.
Pe masura perfectionarii maiestriei luptatorului,procedeele
tehnice folosite sunt legate mai organic de actiunile tactice.
Folosirea oricarui procedeu tehnic,fie el cat de
simplu,presupune o orientare tactica legata de momentul si
locul inceperii executiei propuse.
De aceea prezentarea in continuare a unor caracteristici
tehnice si a unor caracteristici tactice ale acestei ramuri are
numai o justificare de ordin didactic.
5.Caracteristicile tehnicii luptelor greco-romane
Continutul tehnic al luptelor greco-romane este alcatuit
dintr-un mare numar de procedee si variante ale
acestora,inscrise in limitele regulamentului,prin care se poate
realiza superioritatea asupra adversarului in conditiile
concursului.
Majoritatea procedeelor de atac si contraatac urmaresc
ducerea adversarului in pozitia periculoasa de tus,in timp ce
procedeele de aparare au drept scop evitarea acestor pozitii.
Prevederile regulamentului actual de lupte greco-
romane,obliga pe luptatori sa-si insuseasca un numar cat mai
mare de procedee tehnice cu posibilitati de aplicare in
concurs.
Procedeele tehnice de aparare sunt mai putin
insusite,accentual cazand pe procedeele de atac si
procedeele de contraatac,care contribuie in mod
corespunzator la realizarea unei angajari spectaculoase pe
fondul unei dispute permanente.
Tehnica luptelor greco-romane se caracterizeaza prin aceea
ca succesiunea miscarilor se face aciclic,procedeu tehnic are
un mechanism de baza propriu,valabil pentru toti luptatorii
care-l executa,deosebindu-se evident de ce-l al altor
procedee tehnice tehnice.
Numarul procedeelor tehnice aplicate in concurs de catre
fiecare luptator este variabil in functie de propriul bagj de
cunostinte tehnico-tactice si de particularitatile tehnico-
tactice si fizice ale adversarului.
6.Caracteristicile tacticii luptelor greco-romane
Tactica reprezinta modalitatea rationala de folosire a
procedeelor tehnice in timpul luptei,in scopul obtinerii
victoriei.
In alcatuirea tacticii de lupta sunt determinante doua
conditii:
a)pregatirea adversarului
b)pregatirea proprie
Asupra mijloacelor tactice,parerile specialistilor sunt
impartite,ele referindu-se de fapt mai mult la sistemul de
clasificare decat la continutul propriu-zis.
Mijloacele pregatirii tactice si cu nivelul de dezvoltare a
calitatilor motrice.
Pregatirea tactica trebuie sa insoteasca in permanenta
pregatirea tehnica.
Fiecare procedeu tehnic trebuie sa-si gaseasca locul in cadrul
unor combinatii tehnico-tactice simple sau complexe.
Pregatirea tactica se face diferentiat pe categorii de
greutate,tinand seama de caracteristicile
tehnice,motrice,psihice si morfologice ale luptatorului.
Gandirea tactica a luptatorului trebuie dezvoltata in procesul
de instruire si revalorificata in cadrul concursurilor.
Este cunoscut faptul ca sporturile de lupta ofera un camp larg
pentru manifestarea tactica a sportivului.
Luptele greco-romane ca sport de contact direct cu
adversarul reprezinta cadrul ce-l mai potrivit pentru
valorificarea gandirii tactice a fiecarui luptator.
Folosirea procedeelor tehnice,intr-o anumita
succesiune,ofensiva sau defensive,intr-un ritm sustinut sau in
condiile variatiei acestuia,asigura luptei o nota de control,de
stapanire,precum si o desfasurare spectaculoasa,rationala si
economicoasa.
Conceperea,exersarea si aplicarea in concurs a combinatiilor
tehnico-tactice intre procedeele de lupta din grupe
diferite,precum si intre procedee de lupta in picioare si
procedee de lupta la parter duc la dinamizarea luptei,sporirea
randamentului luptatorilor si cresterea gradului de
spectaculozitate.
Acest lucru este insa posibil numai odata cu invatarea
procedeelor tehnice pe ambele parti de catre fiecare luptator.
La oricare esalon de varsta se poate vorbi de o anumita
pregatire tactica.
Intelegerea angajarii concursului ca o forma(ca o necesitate)
de valorificare superioara a cunostintelor tehnice nu
inseamna altceva decat necesitatea folosirii unei anumite
tactici de intrecere.
Este cunoscut faptul ca numarul mijloacelor tactice,al
deprinderilor de ordin tactic,al priceperilor proprii acestei
component a antrenamentului creste odata cu cresterea
nivelului instruirii tehnice si al dezvoltarii calitatilor motrice in
manifestarea lor specifica,concomitant cu dobandirea unei
proprii experiente de concurs,dar tinand seama si de
dezvoltarea gandirii luptatorului.
Din acest motiv se poate aprecia ca luptatorii junior nu
poseda o pregatire tactica de concurs egala cu a luptatorilor
seniori.
Nu inseamna ca lor nu trebuie sa li se solicite o astfel de
pregatire.
Dimpotriva,luptatorii junior trebuie deprinsi sa foloseasca
fiecare mijloc tehnic insusit intr-o maniera tactica.
Ei trebuiesa stie ca succesul in intrecere in concurs a unui
numar de procedee tehnice,ci de felul cum sunt folosite ele.
Acest mod trebuie exersat in angajarile cu tema,angajarile
scoala sau angajarile concurs din cadrul antrenamentului.
 Din parerile specialistilor privind pregatirea tactica a
juniorilor rezulta ca gresita orientarea adoptata,uneori de a
lasa tactica sa se “dezvolte in voie” in urma
tehnicii,accentuate fiind ideea ca juniorii trebuie pregatiti din
punct de vedere tactic,potrivit posibilitatilor lor prin mijloace
specific acestei componente,in asa fel incat odata cu
perfectionarea tehnicii sa dobandeasca si o maturizare
tactica.
7.Forta
Luptele greco-romane si-au dobandit de-a lungul
mileniilor atributul de sport al barbatilor puternici.
Cu toata evolutia tehnicii luptelor greco-romane forta detine
si astazi un rol important in instruirea luptatorilor.
Foarte multi factori clasifica efortul de forta specific luptelor
greco-romane dupa actiunea de baza efectuata.
Aceasta clasificare,are un avantaj functional si operator
pentru antrenor,facand o legatura mai directa intre
obiectivele dezvoltarii fortei si mijloacele folosite.
In acest context se desprind:
a)forta de apucare(de prindere)
b)forta de ridicare
c)forta de trantire
d)forta de fixare a adversarului
 Oricat ar fi considerentele ce stau la baza clasificarii
formelor de manifestare a fortei la luptele greco-
romane,raman cateva elemente care nu pot fi neglijate.
Dupa o intrerupere de 3 luni a lectiilor de antrenament forta
dobandita scade cu aproximativ 22,8%,dupa o intrerupere de
6 luni forta scade cu aproximativ 43%,dupa o intrerupere de 6
luni forta scade cu aproximativ 55%,iar dupa o intrerupere de
un an scade cu aproximativ 71,5%.
Un alt aspect este legat de pregatirea luptatorilor prin
mijloace specific contractiilor izometrice,necesare datorita
prezentei acestui tip de contractii in cadrul structurilor
motrice specific.
Exercitiile statistice si intermediare duc la intarirea muschilor
luptatorului.
Se apreciaza insa ca durata unei contractii nu trebuie sa
depaseasca 5-6 secunde,iar volumul integral al acestora sa nu
depaseasca 15% din intreg procesul de antrenament.
Exercitiile de forta ocupa un loc special in procesul de
instruire si antrenament al juniorilor.
Ele nu trebuie neglijate,dar in acelasi timp trebuie aplicate in
concordanta cu particularitatile de varsta ale elevilor.
8.Viteza
Pentru invatarea corecta,dar mai ales pentru o
aplicare eficienta a tehnicii si tacticii luptelor greco-romane in
concurs,luptatorii au nevoie de o foarte buna viteza de
reactive,de executie,de repetitive,de deplasare in suprafete
restranse si de deplasare a segmentelor corpului.
Executarea procedeelor tehnice si a combinatiilor tactice in
timpul concursului solicita in mod succesiv sau uneori
simultan aceste forme de manifestare a vitezei.
In totalitatea formelor sale,viteza luptatorului este
conditionata de :
a)rapiditatea perceptiei stimului
b)transmiterea impulsului nervos la scoarta cerebrala
c)transmiterea impulsului nervos la centrii senzoriali la cei
motori
d)transmiterea impulsului motor efferent
e)receptionarea impulsului nervos motor de catre muschi si
rapiditatea contractiei musculare
In cadrul instruirii si in concursuri,viteza se afla intr-o stransa
legatura cu forta.
In multe situatii o viteza buna de executie poate suplini unele
lipsuri in dezvoltarea fortei.
Atat in instruirea luptatorilor,cat si in stabilirea tacticii de
concurs trebuie sa se tina seama de nivelul de dezvoltare al
vitezei sub formele sale,deoarece procedeele de aruncare(in
special) nu pot fi executate cu sanse de reusita decat de catre
luptatorii cu o buna viteza de executie.
De asemenea,procedeele tehnice de contraatac,precum si
combinatiile tactice bazate pe schimbarea directiei de actiune
sunt posibile numai in situatia in care luptatorii au o buna
viteza de reactive si de executie.
Datorita faptului ca manifestarea vitezei in formele specific
enuntate este influentata de calitatea sistemului neuro-
muscular,dezvoltarea(perfectionare) sa este in multe situatii
limitata.
De aceea selectionarea si aplicarea mijloacelor pentru
dezvoltarea cere o atentie deosebita.
Printre acestea pot fi retinute:
a)executarea unor exercitii din gimnastica acrobatica
b)sprinturi pe distante scurte(15-20 m)
c)jocuri sportive(uneori adaptate)
d)executarea unor parti din procedeele tehnice
e)executarea integral a unor procedee tehnice bine insusite
de catre luptatori
f)ridicari in pozitie de “pod” la semnal
g)executarea procedeelor tehnice la semnal auditiv sau visual
h)executarea procedeelor de aruncare cu manechinul contra
timp
i)executarea imitative a procedeelor tehnice
Dezvoltarea vitezei poate incepe de la varsta de 11-12.
Mijloacele folosite pentru dezvoltarea vitezei la juniori
trebuie sa fie cat mai naturala,de scurta durata,sa nu necesite
o indemanare si o coordonare deosebita.
Continuitatea preocuparii pentru dezvoltarea vitezei trebuie
sa fie corelata foarte bine cu preocuparea pentru dezvoltarea
fortei si dezvoltarea indemanarii.
9.Indemanarea
Luptele greco-romane,datorita structurilor diferite ale
procedeelor tehnice solicita in mod deosebit indemanarea.
Pe parcursul instruirii indemanarea joaca un rol important pe
linia invatarii corecte a procedeelor tehnice.
In timpul concursului indemanarea este solicitata la
rezolvarea unor situatii noi,create de particularitatile tehnico-
tactice si motrice ale adversarului.
Invatarea unui numar mare de procedee tehnice conduce la
dezvoltarea indemanarii.
De asemenea,alternarea executiilor procedeelor de ducere la
parter cu procedee de aruncare si procedee de doborare
contribuie la aceleasi efecte.
De un real folos in acest sens si elementele tehnice specific
sporturilor inrudite:luptele libere,judo.
In scopul dezvoltarii indemanarii prin mijloace specific sunt
preferate acele procedee care au un grad ridicat de
complexitate(ducere la sol cu tractiune de brat,aruncare prin
suspendare de brat,ducere la parter cu trecere la spate pe
sub brat),executarea acestora, pe ambele parti,precum si
executarea acestora in tempouri diferite.
Indemanarea trebuie sa asigure luptatorului usurinta si
corectitudinea executiilor,posibilitatea efectuarii unei
varietati mari de prize si,ca atare ,largi posibilitati de a
executa combinatii tactice.
10.Mobilitatea
Tehnica luptelor greco-romane impune o mare
mobilitate articulara,elasticitate si suplete musculara.
Coloana vertebrala(in zonele cervicala si lombara),articulatia
scapulohumerala si articulatia coxo-femurala influenteaza in
mod serios modul in care pot fi insusite si aplicate procedeele
tehnice specifice.
O buna mobilitate a coloanei vertebrale constituie o garantie
pentru invatarea procedeelor de aruncare peste piept,in timp
ce o buna mobilitate in articulatia scapula-humerala
contribuie la invatarea procedeelor de aruncare peste sold.
Pentru obtinerea unui bun plasament atat in timpul luptei la
parter,cat si in timpul luptei in picioare este necesara o
mobilitate crescuta in articulatia coxo-femurala.
Un rol hotarator in timpul luptei il joaca “podul”,pozitie ce
solicita un grad ridicat de mobilitate in toate articulatiile
amintite.
Luptele greco-romane reprezinta una din ramurile de sport in
care mobilitatea se afla la egalitate valorica cu celelalte
calitati motrice.
Mobilitatea contribuie astfel la insusirea si utilizarea unor
procedee spectaculoase si deosebit de eficiente cum sunt:
a)saltul la un brat
b)saltul cu centurare din fata si din spate(supleul)
c)saltul la ambele brate
d)aruncarea peste sold cu fixarea trunchiului
Astazi se pune un deosebit accent pe dezvoltarea mobilitatii
in concordanta cu celelalte calitati motrice si in special cu
dezvoltarea fortei.
Trebuie gasit pentru fiecare luptator raportul optim intre
dezvoltarea fortei si dezvoltarea mobilitatii.
Mijloacele specific pot asigura acest lucru,cu conditia ca ele
sa capete un caracter permanent in cadrul lectiilor de
instruire si antrenament.
11.Rezistenta
 Concursul actual,chiar si la nivelul juniorilor care
practica luptele,solicita o rezistenta in regim de forta si
viteza.
Rezistenta specifica trebuie dezvoltatea pe fondul rezistentei
generale.
Principalele mijloace pentru dezvoltarea rezistentei specific
sunt reprezentate de diferitele forme de angajare private sub
aspectul duratei,intensitatii si al marimii pauzelor dintre
reprize.
Concursul in cadrul luptelor greco-romane se caracterizeaza
printr-un mare consum de oxigen si prelungirea brusca a
fazei anaerobe.
La luptatorii junior se poate constata o slaba coordonare a
miscarilor respiratorii cu miscarile segmentelor corpului si o
aritmie evidenta in special in primele si ultimele minute ale
luptei.
La aceasta se mai adauga presiunile efectuate de catre
adversar prin apucari(prize) peste torace sau
abdomen(centura) sau prin asezarea greutatii corpului
deasupra in lupta la parter.
Concursul actual se caracterizeaza printr-un dinamism
deosebit.
Procedeele tehnice de atac,aparare si contraatac se succed
fara intrerupere,fapt ce solicita in mod deosebit rezistenta
lulptatorului.
Clipele de odihna in timpul luptei contravin regulamentului.
In acest context relaxarea luptatorului capata o noua
semnificatie.
Pe parcursul luptei trebuie evitate contractile musculare
inutile,inclestarile care nu permit crearea unui avantaj privind
fixarea prizei,actionarea pe seama unor parghii
dezavantajoase(in special in lupta la sol),evitarea fixarilor in
pozitie periculoasa de tus.
Toate aceste masuri au drept ca scop pastrarea unui ritm
crescut de lupta pe fondul unei stari de prospetime a
organismului.
-CAPITOLUL 2-
II)Procedee tehnice de baza folosite in instruirea
luptatorilor
Tehnica luptelor greco-romane cuprinde o serie de
procedee cunoscute sub numele de procedee de baza.
Prin procedeu tehnic intelegem modalitatea concreta de
aplicare a elementului tehnic.
Prin procedee tehnice de baza intelegem acele procedee care
nu pot lipsi din pregatirea luptatorilor si care in acelasi
timp,asigura temelia unui bagaj tehnic complex si variat al
viitorului luptator.
1.Fazele de executie ale procedeelor tehnice
 Fiecarea procedeu are una sau mai multe faze in executia
sa.
La majoritatea procedeelor una dintre faze detine un rol
determinant in executie.
Astfel pentru ducerile la parter cu trecere la spate,rolul
principal revine executarii trecerii la spatele adversarului,la
procedeele de aruncare peste piept faza determinant o
constituie desprinderea(ridicarea) adversarului de pe saltea.
La executarea anumitor procedee tehnice fazele de executie
se succed cu o iuteala atat de mare incat par a se contopi in
una singura.
Acest lucru se intampla insa atunci cand procedeele tehnice
sunt executate corect si cu o viteza corespunzatoare.
Dar pana la realizarea acestei executii luptatorii incepatori vor
fi instruiti,prelucran de cele mai multe ori fiecare faza in
parte.
Datoria antrenorului este de a prezenta clar si concis fazele
de executie ale procedeului care se invata subliniind pe cea
mai importanta dintre ele.
Pentru o intelegere mai deplina de catre luptatorii juniori a
necesitatii insusirii si respectarii acestor faze,se pot folosi
expresii suggestive care sa intregeasca limbajul tehnic si sa
contureze mai precis reprezentarea miscarii.
La fiecare subiect,in acelasi scop trebuie sa se faca uz,de
fiecare data,de miscarile specific invatate anterior pentru a
folosi cat mai efficient experienta fiecaruia.
Prezentarea fazelor procedeelor nu reprezinta numai o
actiune de ordin didactic.
In foarte multe cazuri fazele procedeelor se constituie in
mijloace ale instruirii,contribuind astfel la formarea pe
drumul cel mai drept al deprinderii specifice.
Pentru exemplificarea,putem evidentia “pivotarea si ridicarea
pe sold a partenerului” in vederea aruncarii peste sold cu
fixarea capului si a bratului.
Desprinderea de pe saltea poate avea rol determinant in
executia procedeului,dar in acelasi timp intrarea repetata cu
soldul sub adversar si desprinderea lui de pe saltea constituie
unul din exercitiile de baza folosite in invatare.
Executarea tuturor procedeelor incepe printr-o apucare a
adversarului si se incheie printr-o fixare a acestuia(sau printr-
o incercare de fixare).
Fazele ce urmeaza executarii apucarilor pot fi insotite de
schimbari ale prizei(cum este cazul ducerii la parter cu trecere
la spate prin tractiune de brat) sau de pastrarea acesteia pana
la finalizare(la doborarea trunchiului,aruncarea peste spate
cu bratul fixat pe umar).
Pe de alta parte,fazele de executie a procedeelor tehnice pot
viza succesiv sau alternative pozitia atacantului,aparatorului
sau a ambilor luptatori.
Astfel la procedeele de aruncare peste sold si peste
piept,primele faze se refera la actiunile atacantului si la
pozitiile acestuia pe cand faza de zbor este legata de
“miscarea” aparatorului.
Toate fazele de executare ale procedeelor pot fi grupate in
urmatoarele:
a)apucarea(prizei)
b)declansarea atacului
c)desfasurarea atacului
d)trantirea;fixarea adversarului

2.Procedee tehnice de baza specific luptei la parter

a)ridicarea in pozitie de pod
Ridicarea in pozitia de pod se realizeaza printr-o proiectare
energica a bazinului in sus,folosind sprijinul pe talpile
picioarelor indoite(la inceput) din articulatia genunchilor si
asezate la o distanta aproximativ egala cu latimea umerilor.
Capul se asaza cu fruntea pe saltea.
Bazinul este mentinut permanent spre in sus in timp ce
picioarele (intinzandu-se in articulatia genunchilor)
deplaseaza centrul de greutate spre inainte.
b)intrarea in pozitie de pod prin rasucire
Din culcat lateral(pe umar si pe coapsa de aceeasi parte)se
asaza fruntea pe saltea prin rasucirea si extensia trunchiului si
prin trecerea in sprijin pe talpi concomitant cu impingerea
bazinului in sus si spre inainte.
c)lasarea inapoi in pozitie de pod
Acest procedeu se executa din pozitia fundamental(cu
picioarele pe aceeasi linie).
Miscarea incepe prin ducerea in extensie pronuntata a
capului(in asa fel incat subiectul sa priveasca salteaua inapoia
sa) concomitant cu impingerea bazinului inainte si in
sus,executand hiperextensia coloanei vertebrale in zona
lombara.
Se cauta luarea contactului cu salteaua,cu fruntea si nu cu
ceafa sau crestetul capului.
d)iesirea din pozitia de pod prin rasucire
Trecerea din pozitia de pod in alte pozitii se poate realiza
printr-o miscare de rasucire a trunchiului (din pod inalt)
asezand cotul din partea respective in sprijin pe saltea.
Fruntea se pastreaza in contact cu salteaua.
Dupa rasucirea trunchiului si introducerea cotului,picioarele
pasesc prin pasi adaugati spre partea de rasucire pana cand
miscarea de rasucire inceputa cu trunchiul este preluata de
intregul corp,iar luptatorul ajunge in pozitia de pod in fata pe
genunchi,sau pod in fata cu picioarele intinse.
e)pozitia de parter(pozitia de garda la sol)
Pozitia de parter reprezinta pozitia pe care o ia aparatorul in
vederea sporirii posibilitatilor sale de aparare si contraatac.
Aparatorul se sprijina pe genunchi,avand bratele usor flexate
din articulatia cotului,asezate pe saltea(cu pumnii semi-
inchisi) oblic inainte si oblic lateral.
Pentru marirea suprafetei de sprijin genunchii sunt departati
la latimea umerilor,iar bazinul este asezat pe glezne.
Capul se afla in prelungirea trunchiului,cu privirea proiectata
oblic inainte-jos,la o distanta de cca.3-4 m.
Pozitia de parter trebuie sa fie astfel aleasa incat sa ofere cele
mai bune posibilitati de deplasare,ridicare,intoarcere spre
atacant,contraatac.
Pozitia de garda la parter poate fi inalte,medie si joasa.
Dinamismul impus luptei in actuale etapa oblige luptatorii la o
pozitie de garda inalta sau medie si foarte rar la o pozitie de
lupta joasa.
f)fixarea in pozitia de parter
Acest procedeu constituie modalitatea prin care atacantul
incearca sa-l mentina pe adversar in poziti de lupta la
sol,pastrandu-si superioritatea ce i-o confera pozitia sa,in
vederea continuarii atacului prin diferite procedee tehnice.
Fixarea se realizeaza prin apucarea centurii si a bratului din
partea de atac(in majoritatea situatiilor) sau prin fixarea
centurii cu ambele brate.
Dupa locul pe care-l ocupa atacantul in raport cu aparatorul
pozitia sa devine o pozitie de atac pe stanga sau pe dreapta.
Plasamentul atacantului trebuie sa fie astfel efectuat incat sa
conduca la imobilizarea aparatorului(situatie tehnice in care
se acorda un punct pentru realizarea fixarii) in vedera aplicarii
cu mai multa certitudine a procedeelor de atac specific luptei
la sol.
In vederea realizarii fixarii atacantul se poate afla in sprijin pe
genunchi,cu picioarele intinse (sprijin pe abdomen) sau in
stand ghemuit.
f)fixarea in pozitia periculoasa de tus
Principalele modalitati de fixare a adversarului in pozitia
periculoasa de tus,si anume:fixarea din fata cu apucarea
capului si bratului;fixarea din lateral cap si brat sau brat-
centura.
In ambele situatii atacantul trebuie sa-si plaseze cat mai
aproape de saltea bazinul,cu picioarele departate.
Pieptul sau se afla numai cu partea superioara in sprijin pe
adversar.
Apasarea cu pieptul se executa asupra umarului
corespunzator bratului fixat.
Se recomanda ca in timpul fixarii atacantul sa nu schimbe
prizele,pentru a nu crea in acest fel posibilitatea aparatorului
de a se rasuci.
In cazul in care aparatorul incearca evitarea tusului prin
ridicarea in pozitia de pod(pozitie periculoasa),”ruperea”
podului nu trebuie fortata imediat,iar miscarile prin care se
urmareste fixarea cu omoplatii pe saltea nu trebuie sa fie
bruste si ele sa se execute spre partea din care s-a facut
fixarea.
In cazurile in care prin fixare se apuca si capul aparatorului,in
timpul manevrelor de rupere a podului se trage de capul
acestuia in timp ce cu partea superioara se apasa.
Se apreciaza ca orientarea atacantului cu abdomenul la saltea
in timpul fixarii adversarului in pozitia periculoasa ii ofera o
mai buna stabilitate si un control mai sigur asupra executiei.
Tinand seama de faptul ca pozitia periculoasa de tus nu este
apreciata numai atunci cand adversarul se afla in pozitia de
pod,ci si in alte situatii cand spatele aparatorului se afla
aproape de suprafata saltelei,putem enumera si alte
modalitati de fixare in pozitia periculoasa,cum ar fi:fixarea
trunchiului cu ambele brate;fixarea capului si a bratului cu
inclestarea mainilor;fixarea ambelor brate pe deasupra.
g)iesirea din pozitia periculoasa de tus
Executarea podului constituie in majoritatea cazurilor prima
actiune a aparatorului in vederea evitarii tusului.
Acest lucru este posibil fiindca forta musculaturii exterioare a
trunchiului este suficient de mare pentru a asigura o ridica
energica si rapida in pozitia de pod.
In functie de prizele efectuate de catre atacant,precum si de
plasamentul sau,iesirea aparatorului se poate realiza prin
rasucire spre atacant sau prin rasucire spre partea opusa.
Iesirea din rasucire spre partea opusa ofera aparatorului
posibilitatea de a trage la randul sau pe atacant in pozitia
periculoasa.
In acest scop,pastrand “podul inalt”,aparatorul flexeaza
bratul fixat din articulatia cotului si il apropie de partea
superioara a pieptului,dupa care incepe rasucirea
trunchiului,continuand cu tragerea atacantului si ducerea lui
in pozitia periculoasa.
Daca atacantul flexeaza aparatorul din lateral,fiind plasat
sezand pe o coapsa (si nu pe abdomen),iesirea se poate
realiza prin rularea atacantului dupa ce s-a efectuat
centurarea cu ambele brate.
Este obligatorie in acest caz apropierea aparatorului de
atacant si rasucirea lui spre acesta pana cand bazinul sau
(partea anterioara) se lipeste de bazinul atacantului,intrand
chiar sub acesta.
Prin ridicare in pozitie de pod si rasucire spre partea opusa
aparatorul se elibereaza,trecandu-l in acelasi timp pe atacant
in pozitia periculoasa.
h)rostogolire cu fixarea bratului opus
Pentru executarea rostogolirii,atacantul se plaseaza lateral pe
unul sau ambii genunchi,in apropierea aparatorului.
Se fixeaza bratul opus cu un brat prin fata bratelor
aparatorului si cu celelalt pe sub pieptul lui.
Tractiunea de brat este insotita de o impingere cu umarul
apropiat in flancul aparatorului pe o directive in forma de arc
de cerc,cu sensul lateral-inainte-jos.
Aparatorul ia contact cu salteaua incepand cu umarul.
Atacantul pastreaza bratele aparatorului apucate,presand cu
pieptul permanent pe trunchiul aparatorului.
===Aparare===
a)departarea bratului opus si impingere cu umarul in pieptul
atacantului
b)scoaterea piciorului (corespunzator bratului apucat)
lateral;in acest caz atacul poate continua pintr-o impingere
mai evidenta spre inainte
c)scoaterea piciorului lateral,intoarcere spre atacant si
ridicare
Ridicarea trebuie efectuata “prudent”,deoarece atacantul
poate tranti spre inapoi aparatorul,printr-o simpla schimbare
de prize:bratul care a fixat prin fata bratelor pe sub pieptul
adversarului apuca bratul apropiat,atacantul rasucindu-se in
timpul executiei cu fata spre saltea.
i)rostogolire cu bratul fixat in cheie
Ridicarea bratului in cheie se poate efectua prin mai multe
variante:
a)cu ajutorul capului
b)din forta
c)prin dezechilibrare
d)din elan
e)cum ambele brate
f)din culcat prin parghia bratului
g)prin centurare peste brat
Rostogolirea cu bratul fixat in cheie se numara printre cele
mai eficiente procedee specific luptei la sol,de aceea
invatarea lui de catre toti sportivii junior reprezinta o cerinta
deosebita
Fazele de executie ale procedeului sunt urmatoarele:
a)ridicarea bratului
b)fixarea bratului in cheie
c)culcarea adversarului pe abdomen(atunci cand adversarul
se afla in pozitia de parte in momentul fixarii cheii)
d)pasirea in jurul capului(roata la cap)
e)fixarea in pozitia periculoasa de tus
Asa cum am mentionat,ridicarea bratului adversarului se
poate realiza prin mai multe variante,dintre care acestea cele
mai frecvente sunt:
a)ridicarea bratului din forta
=in acest caz atacantul tine fixat soldul opus al aparatorului si
apuca bratul apropiat deasupra cotului pe partea anterioara
=cotul flexat se coboara cat mai jos la nivelul
antrebratului,lipindu-se de acesta pe partea interioara
=printr-o tractiune a bratului lateral si in sus se desprinde
bratul adversarului de pe saltea si se fixeaza sub propria
axila,deasupra cotului,in timp ce antebratul atacantului se
introduce pe sub axila aparatorului cu palma pe omoplat
=trebuie avut grija ca bratul adversarului sa fie fixat cat mai
adanc si cat mai strans
b)ridicarea bratului cu ajutorul capului
Acest procedeu se aplica in situatiile in care aparatorul
foloseste un sprijin larg al bratelor in pozitia de parter,sau
dupa o tractiune de soldul opus,urmata in mod obisnuit de
deplasarea bratului apropiat spre lateral,prin care aparatorul
intentioneaza sa-si restabileasca echilibrul.
Prin apucarea antebratului la nivelul articulatiei pumnului si
prin asezarea capului(cu fruntea) la nivelul sub-axilei
aparatorului(pe partea posterioara a bratului)se impinge spre
inainte si in jos(folosind actiunea capului,a pieptului si a
bazinului care se gaseste inapoia bazinului adversarului) pana
cand aparatorul este culcat pe saltea,retinandu-se bratul.
Cheia se fixeaza fara a pierde contactul cu bratul
adversarului,printr-o miscare de “alunecare” pe antebrat si
infasurarea bratului deasupra cotului.
Indiferent de varianta de ridicare a bratului folosita,este
recomandabil ca atacantul sa scoata lateral piciorul
corespunzator bratului care fixeaza centura (soldul opus)
pentru a preintampina contraatacul prin rulatul clasic.
Ridicarea bratului in cheie din forta se recomanda a fi folosita
de catre luptatorii cu brate si centura scapulara puternice,in
timp ce ridicarea bratului cu ajutorul capului se recomanda a
fi folosita in lupta cu adversari care au forta bratelor mai bine
dezvoltata si se bazeaza in aparare pe opunerea unei
rezistente mecanice,la toate actiunile
atacantului,mentinandu-si pozitia de garda.
Culcarea aparatorului in cazul variantelor de ridicare a
bratului din pozitia de parter se efectueaza numai dupa
incheierea bratului (pentru a reduce posibilitatea smulgerii
bratului ridicat in timpul culcarii) prin impingere inainte-
lateral-jos,spre locul lipsit de sprijin.
Daca opozitia aparatorului este mai mare decat forta
atacantului,atunci se poate folosi pentru culcare trantirea
spre inapoi prin rulare pe coapsa piciorului corespunzator
bratului care executa cheia.
Ridicarea bratului in cheie cu ajutorul capului prezinta
avantajul ca realizeaza in acelasi timp si ducerea aparatorului
pe abdomen.
Greseli la ridicarea si fixarea bratului in cheie:
a)actionarea la nivelul articulatiei cotului(la ridicarea din
forta)
b)impingerea in brat-subaxila cu crestetul sau chiar cu
ceafa(la ridicarea cu ajutorul capului)
c)fixarea bratului intr-o prize larga
Executarea rostogolirii incepe prin pasirea in jurul
capului(roata la cap) din pozitia cu abdomenul pe
saltea,avand pieptul cu partea superioara sprijinit pe
trunchiul aparatorului.
Acesta din urma trebuie inclinat cu umarul opus spre saltea
pana la lipirea lui,luand astfel un punct de sprijin mentinut tot
timpul sub apasarea atacantului.
Deplasarea atacantului se face prin pasi adaugati spre
inainte,impingand continuu cu pieptul sub bratul fixat in
cheie pana la apropierea acestuia de urechea proprie
aparatorului.
Deplasarea in jurul capului aparatorului trebuie sa fie facuta
fara opriri(continuu),iar presiunea executata cu pieptul
mentinuta tot timpul.
Rostogolirea aparatorului trebuie sa fie rezultatul schimbarii
pozitiei atacantului,care,folosind o prize fixa(cheia),produce o
actiune de desfasurare (rasucire) a aparatorului.
===Greseli===
a)deplasarea picioarelor spre inainte si ramanerea
trunchiului inapoi
b)impingerea din lateral spre partea opusa,prin urcarea
trunchiului pe aparator
c)inceperea pasirii inainte de a inclina aparatorul pe umarul
opus
d)deplasarea in jurul capului aparatorului in sprijin pe
genunchi
e)oprirea din deplasare(intreruperea pasirii)
f)inceperea pasirii cand adversarul are capul orientat spre
partea opusa
g)impingerea in cotul aparatorului(cand acesta reuseste sa
flexeze bratul)
===Fixarea in pozitie periculoasa===
In cele mai multe cazuri atacantul se plaseaza in
prelungirea aparatorului,mentinand bratul fixat in cheie si
apucand cu celalalt capul pe deasupra.
In cazul in care aparatorul reuseste sa-si elibereze
bratul,atacantul fixeaza capul aparatorului cu bratul care a
fixat cheia,iar cu celalalt bratul apropiat.
===Aparare===
a)smulgerea bratului ridicat in momentul “incheierii”;acest
lucru se realizeaza prin relaxarea si tractiunea brusca a
bratului inainte,simultan cu culcarea pe abdomen,in
momentul in care atacantul incepe introducerea antebratului
pe sub axila aparatorului
b)ridicarea din pozitia de culcat in pozitia de garda
c)intoarcerea cu fata spre atacant in timpul fixarii bratului in
cheie
d)scoaterea piciorului opus lateral(intins sau indoit) inainte
de inceperea deplasarii atacantului
===Contraatac
a)rulatul clasic(atunci cand atacantul fixeaza centura
aparatorului)
b)rulatul cu bratul fixat in cheie
c)trecere peste adversar prin impingere pe bratul care a fixat
cheia
j)rostogolire cu cheie la cap
Procedeul rostogolire cu cheie la cap se poate executa atat
prin pozitia de garda la sol,cat si din pozitia de culcat pe
abdomen a aparatorului.
Pentru inceperea atacului,executantul trebuie sa se deplaseze
lateral.
Bratul corespunzator partii de atac se asaza cu antebratul pe
ceafa aparatorului,in timp ce celalalt brat se introduce pe sub
axila bratului apropiat al aparatorului,dinapoi spre inainte
pana cand se poate apuca cu palma antebratul care fixeaza
ceafa aparatorului.
Actiunea incepe prin tractiune cu ambele brate de cap spre
interior,jos si inainte,concomitant cu impingerea in subaxila
aparatorului,determinandu-l sa flexeze bratul opus si sa ia
contact cu umarul cu salteaua.
In continuare se impinge mai mult in subaxila aparatorului in
timp ce capul lui este fixat pe saltea,determinandu-l sa intre
in pozitia periculoasa.
In urma rostogolirii atacantul se culca cu abdomenul pe saltea
si departeaza picioarele pentru o mai buna stabilitate in
timpul fixarii.
Acest procedeu il pot executa cu mai multa usurinta juniorii
cu segmente lungi.
===Greseli===
a)impingere spre partea opusa
b)actionare mai mult spre inainte,incercand rasturnarea
aparatorului si nu rostogolirea lui
===Aparare===
a)eliberarea prizei prin desfacerea ei cu bratul corespunzator
partii din care se flexeaza
b)ridicarea capului(extensie) in timpul incercarii de fixare a
prizei si scoaterea piciorului opus in sprijin
c)scoaterea piciorului opus in sprijin,indreptarea trunchiului si
intoarcere spre atacant
k)rostogolire prin simplu nelson
Pentru executarea rostogolirii prin simplu nelson atacantul se
pastreaza lateral.
Fazele atacului:
a)fixarea cefei
b)pasirea in jurul capului
c)fixarea in pozitie periculoasa
In cele mai frecvente cazuri,ceafa adversarului se fixeaza
atunci cand acesta se afla culcat pe abdomen,fie in urma altor
actiuni de atac,fie in urma unei pozitii luate in mod voluntar
de catre aparator.
Daca introducerea bratului pe ceafa aparatorului se executa
cand acesta se afla in pozitia de garda,se impune ca prima
manevra sa fie culcarea pe abdomen a adversarului.
Palma bratului care se introduce pe sub axila apropiata
trebuie sa fixeze ceafa cat mai sus,pentru a efectua o parghie
puternica.
Pasirea in jurul capului se face cu pasi adaugati,fara
opriri,impingand cu pieptul sub bratul apropiat spre inainte si
apasand spre interior si in jos pe ceafa aparatorului.
Rostogolirea se produce in jurul umarului opus al aparatorului
care trebuie presat tot timpul pe saltea.
Bratul liber al atacantului poate fixa bratul opus al
aparatorului sau se poate aseza pe umarul acestuia
impiedicand o actiune suplimentara de apasare.
In timpul rostogolirii,pe masura ce aparatorul
cedeaza,atacantul trebuie sa incetineasca viteza de executie
pentru a pregati fixarea si mai ales pentru ingreuna ridicarea
in pozitia de “pod” a aparatorului.
===Greseli===
a)pasirea in sprijin pe genunchi
b)oprirea executantului in timpul pasirii in jurul capului
aparatorului
c)deplasarea spre inainte numai a picioarelor fara actiunea
trunchiului
===Aparare===
a)apropierea bratului de trunchi si impiedicarea introducerii
bratului
b)ridicarea din culcat in pozitia de parter
c)ridicarea din pozitia de parter si desfacerea prizei de pe
ceafa,folosind bratul de aceeasi parte
L)rostogolire prin dublu nelson
Procedeul poate fi executat cu mai multa usurinta de catre
luptatorii cu brate lungi.
Fazele atacului:
a)fixarea cefei cu ambele brate
b)culcarea aparatorului pe abdomen
c)pasirea in jurul capului
d)fixarea in pozitia periculoasa
Fixarea cefei se poate realiza prin mai multe manevre.
Cele mai frecvente si accesibile juniorilor sunt urmatoarele:
a)fixarea simultana cu ambele brate pe sub axilele
aparatorului
b)introducerea alternative a bratelor
Culcarea aparatorului pe abdomen se realizeaza printr-o
ridicare usoara a aparatorului la nivelul sub-axilelor,ducerea
trunchiului sau spre inainte(prin care se realizeaza intinderea
corpului) si apropierea lui cu pieptul de saltea.
Este indicat ca in momentul luarii contactului cu salteaua
aparatorul sa fie astfel manevrat incat sa stea sprijinit mai
mult opus.
Pasirea in jurul capului se aseamana ca tehnica de executie cu
pasirea cunoscuta la rostogolirea prin simplu nelson.
Este indicat insa ca tot timpul executiei capul aparatorului sa
fie tras spre interior(indoit lateral).
Pasirea in jurul capului este insotita de apasarea cu pieptul pe
trunchiul aparatorului si se continua fara opriri pana cand
atacantul se afla in prelungirea (sau chiar trecut)
aparatorului,cand acesta este determinat sa se apropie cu
omoplatii de saltea.
Fixarea in pozitie periculoasa poate fi identica cu fixarea
prezentata la rostogolirea prin simplu nelson (atunci cand
bratul care fixeaza ceafa pe sub axila opusa cedeaza) sau se
poate realiza mentinand prize initiala(cu bratele inclestate pe
ceafa aparatorului).
 ===Greseli===
a)introducerea mai intai a bratului de pe partea opusa
b)tractiunea capului in flexie,dupa fixarea prizei cu ambele
brate
c)deplasarea in jurul aparatorului in sprijin pe genunchi si fara
a apasa cu pieptul trunchiul acestuia
===Aparare===
a)ridicarea capului in extensie
b)blocarea bratelor atacantului(prin apropierea bratului
corespunzator al aparatorului) in timpul incercarii de fixare a
prizei
c)eliberarea cefei prin tractiune cu bratul de aceeasi parte
d)ridicarea din pozitia culcat pe abdomen in pozitia de parter

===Contraatac===
a)rulatul cu fixarea bratului
Acest procedeu se poate executa cu success si atunci cand
pentru fixarea prizei se foloseste cheia la cap pe partea
opusa(in vederea invingerii fortei musculaturii cefei
aparatorului)
Prinzand strans bratul atacantului sub axila,aparatorul se
rasuceste spre partea opusa tragand peste spatele sau
atacantul.
m)rostogolire prin centurare cu un brat
Acest procedeu de atac este cunoscut si executat de catre toti
luptatorii.
Folosirea sa cu o mare frecventa este determinata de pozitia
initiala a aparatorului,care este tocmai pozitia de garda si de
pozitia si prizele atacantului in majoritatea cazurilor cele
folosite pentru fixarea in lupta la parter.
Fazele de executie:
a)plasarea atacantului
b)tractiunea laterala a aparatorului(rostogolirea laterala
compacta)
c(ridicarea cu ajutorul bazinului
d)fixarea in pozitia periculoasa de tus
===Plasarea atacantului===
Dupa felul cum este fixat trunchiul aparatorului,deosebim
doua variante ale acestui procedeu.
In primul caz bratul atacantului,care fixeaza trunchiul
aparatorului,cuprinde adanc zona centurii astfel incat
antebratul se afla pe abdomen.
Pentru a preintampina contraatacul,executantul se poate
plasa initial pe partea de introducere a bratului la
centura,inapoia aparatorului,sau chiar pe partea de
executie,dar cu piciorul corespunzator bratului care
centureaza scos in sprijin lateral.
Bratul celalalt al atacantului apuca bratul
aparatorului(corespunzator partii pe care se va executa
procedeul) la nivelul articulatiei cotului(lateral sau pe partea
interioara).
Indiferent de pozitia pe care o adopta atacantul in timpul
fixarii prizelor,in momentul declasarii rostogolirii el trebuie sa
treaca pe partea spre care se va executa rostogolirea,avand
genunchiul sprijinit pe saltea si pe partea interioara a coapsei
lipita de coapsa aparatorului.
In acelasi timp bazinul se pastreaza lipit de bazinul
aparatorului.
Tractiunea laterala a aparatorului(rostogolirea laterala
compacta) reprezinta faza determinant a executiei.
Pastrand apucata strans centura aparatorului,atacantul se
duce in sprijin pe bazin(partea exterioara) si pe cot in timp ce
aparatorul(sub actiunea atacantului) il urmeaza culcat lateral
cu bazinul pe coapsa si bazinul atacantului.
In scopul scoaterii aparatorului din sprijin,atacantul trage
lateral de bratul aparatorului,pana cand acesta cedeaza(se
flexeaza) si aparatorul este dus cu umarul la saltea.
Atacantul,care a executat compact cu aparatorul culcarea pe
o latura,se gaseste cu bazinul sub bazinul aparatorului,dar cu
trunchiul mai sus decat acesta datorita sprijinului pe cot.
Pieptul atacantului este departat de spatele
aparatorului,formand cu acesta un unghi de aproape
90(grade) in timp ce bazinul se pastreaza inca strans lipit de
aparator.
Ridicarea cu ajutorul bazinului asigura continuarea rostogolirii
aparatorului in jurul umarului aflat pe saltea si presat in jos
prin tractiunea mentinuta de brat.
Ridicarea cu bazinul,combinata cu ridicarea cu ajutorul
bratului care centureaza,schimba pozitia centrului de
greutate al corpului aparatorului si in consecinta,pozitia
corpului,acesta trecand in pozitia periculoasa de tus.
===Fixarea in pozitia periculoasa de tus===
Daca dupa ridicarea cu bazinul atacantul elibereaza centura
aparatorului,atunci acesta,datorita inertiei,este proiectat cu
picioarele spre inainte,in prelungirea atacantului,reusind,de
cele mai multe ori,sa execute podul.
In acest caz fixarea se executa in prelungirea
aparatorului,mentinand bratul fixat si apucand capul.
Daca nu se elibereaza centura,atunci aparatorul ramane
asezat transversal peste atacant in pozitia periculoasa de tus.
Dezavantajul acestei fixari il constituie faptul ca pentru
obtinerea tusului sunt necesare manevre suplimentare din
partea atacantului si in timpul executarii lor aparatorul se
poate rasuci pe abdomen.
In cel de-al doilea caz,cand trunchiul adversarului este fixat
prin apucarea soldului opus,fazele de executie sunt identice
cu cele enumerate.
Este necesar insa sa se actioneze cu mai multa forta,iar fazele
sa se succeada fara opriri.
Se impune o atentie deosebita tractiunii laterale a
aparatorului,care in cazul acestei variante se executa mai
greu.
===Greseli===
a)lipsa unei rostogoliri compact(atacant-aparator) in prima
jumatate a fazei a doua
b)sprijinul atacantului pe umar dupa culcarea laterala
c)lipirea pieptului atacantului de spatele aparatorului
d)impingerea spre inainte in timpul fazei a doua a executiei
e)eliberarea bratului care a fost flexat,pe parcursul executiei
===Aparare===
a)culcarea aparatorului pe soldul opus
b)scoaterea laterala a piciorului din partea de executie
c)culcarea pe abdomen si scoaterea piciorului din partea de
executie,lateral,indoit din genunchi sau intins
===Contraatac===
a)rulatul clasic
b)rulatul cu fixarea bratului
c)trecere peste adversar prin blocarea bratului
n)rostogolire prin centurare cu ambele brate
Rostogolirea prin centurare cum ambele brate constituie
dovada saltului calitativ in pregatirea luptatorilor juniori.
Posibilitatea finalizarii lui prin tus este mai redusa(aceasta
necesitand schimbarea apucarilor si intreruperea executiei
intr-un moment anume).
Procedeul se bazeaza pe trecerea aparatorului cu spatele pe
deasupra saltelei concomitant cu trecerea atacantului prin
pozitia de pod(regulamentul permite folosirea podului in atac
fara ca atacantul sa fie depunctat).
Fazele de executie:
a)fixarea centurii
b)intrarea cu bazinul sub aparator
c)ridicarea cu bazinul si trecerea aparatorului prin pozitia
periculoasa
Fixarea centurii se poate efectua prin mai multe modalitati in
functie de pozitia aparatorului.
Este important insa ca centurarea sa se execute cat mai
strans si cat mai aproape de bazinul adversarului.
Pentru cresterea fortei centurarii bratelor se inchei fie prin
prize in carlig(agatarea degetelor in semiflexie),fie prin
apucarea antebratului.
Atacantul se plaseaza cu corpul pe partea de executie,avand
de preferinta piciorul din partea e executie asezat pe talpa.
Bazinul si trunchiul atacantului sunt lipite de bazinul si
trunchiul aparatorului.
Intrarea cu bazinul sub aparator incepe prin ducerea
genunchiului inainte si asezarea sa pe saltea in fata
genunchiului aparatorului,concomitant cu dezechilibrarea
aparatorului spre lateral prin tractiunea bratelor si presiunea
pieptului pe trunchiul adversarului spre directia bratului de
sprijin,astfel incat acesta sa cedeze si aparatorul sa ajunga cu
capul si umarul din partea de executie pe saltea.
Fata atacantului se orienteaza spre partea partea opusa
executiei si obrazul se lipeste de spatele aparatorului.
In esenta,intrarea cu bazinul sub aparator se executa printr-o
culcare laterala pe coapsa corespunzatoare partii de
executie,tragand aparatorul pe bazinul sau.
Priza trebuie executata atat de strans incat odata cu
inceperea inclinarii atacantului spre saltea genunchiul opus al
aparatorului sa inceapa desprinderea de pe suprafata saltelei.
Presiunea exercitata de catre atacant asupra bratului din
partea de executie al aparatorului il impiedica pe acesta sa-si
consolideze sprijinul in vederea apararii.
===Ridicarea cu bazinul si trecerea aparatorului prin
pozitia periculoasa===
Dup ace aparatorul a luat contact cu salteaua prin
intermediul capului si umarului,atacantul continua
impingerea spre inainte,executand si o rasucire a trunchiului
in vederea intrarii in pozitia de pod.
Intrarea sa in pozitia de pod este insotita de o impingere
energica a bazinului in sus si inainte,astfel ca centrul de
greutate al aparatorului trece prin fata pieptului atacantului
in timpul continuarii rasucirii spre partea cealalta.
Trecerea aparatorului dintr-o parte in cealalta (de la umar la
altul),se realizeaza printr-o pozitie de pod,executat pe capul
aparatorului si pe picioarele atacantului,cele doua corpuri
fiind legate prin centurarea foarte stransa a atacantului.
Procedeul prezinta avantajul ca poate fi repetat fara a fi
nevoie de schimbarea apucarilor.
===Greseli===
a)fixarea trunchiului prea sus(peste torace)
b)executarea unei prize largi,in care se poate rasuci trunchiul
aparatorului
c)tragerea aparatorului numai spre lateral
d)intrarea atacantului in pozitia de pod inaintea aparatorului
e)executarea podului cu o mica amplitudine
===Aparare===
a)impiedicarea atacantului sa fixeze prizele
b)desfacerea prizei sau tragerea ei in sus,unde executia este
greu de declansat
c)scoaterea bratului din partea de executie in sprijin lateral
d)asezarea pe soldul opus partii de executie cu pieptul spre
atacant
e)scoaterea piciorului din partea de executie lateral,indoit sau
intins
In acest caz atacul poate fi continuat printr-o rostogolire prin
centurare cu ambele brate,peste bratul adversarului.
Piciorul atacantului se asaza in fata piciorului aparatorului,iar
bratele atacantului centureaza,cuprinzand si bratul din partea
de executie care este scos in acest fel din sprijin.
In acest caz actiunea de impingere spre inainte este mai
evidenta decat la procedeul anterior.
===Contraatac===
a)rulatul clasic
b)rulatul cu fixarea bratului
c)trecerea peste adversar prin blocarea bratului
d)trecere peste adversar prin pasire(in timpul intrarii cu
bazinul sub aparator)
N)rasturnare prin centurare cu un brat pe dedesubt
Procedeul are un mecanism de executie simplu,dar nu are
sanse de reusita decat in situatia in care aparatorul adopta o
pozitie de garda cu pieptul apropiat de saltea si cu bazinul
intr-o pozitie mai inalta decat pieptul.
Fazele executiei:
a)fixarea centurii
b)ridicarea bazinului
c)fixarea in pozitia periculoasa
Fixarea centurii se executa cu un singur brat introdus cat mai
adanc sub abdomenul aparatorului.
Celalalt brat apuca bratul apropiat al aparatorului(cu palma
sau cu antebratul),flexandu-l la nivelul cotului.
Pozitia atacantului este laterala fata de aparator in sprijin pe
ambii genunchi sau numai pe genunchiul din fata.
Ridicarea bazinului incepe printr-o tractiune usoara spre
atacant concomitant cu ducerea umarului apropiat al
aparatorului spre saltea in asa fel incat rasturnarea sa se
produca prin partea lipsita de spriin.
In timpul rasturnarii atacantul se culca pe o latura,presand in
continuare umarul aparatorului in saltea.
===Fixarea in pozitie periculoasa===
Dupa rasturnarea aparatorului se mentine apucarea bratului
si se fixeaza cu celalalt brat trunchiul aparatorului pe
deasupra sau capul prin fata.
===Greseli===
a)ridicarea umarului apropiat al aparatorului
b)incercarea de a rasturna direct peste capul aparatorului
===Aparare===
a)asezarea bazinului pe glezne
b)sprijinirea bratelor pe saltea inainte
c)culcarea pe abdomen cu pieptul ridicat si orientat spre
aparator
O)rasturnare prin centurare inversata(rebusul)
Procedeul se bazeaza pe forta de ridicare a
atacantului,reprezentata de musculature extensoare a
trunchiului si picioarelor si de musculature flexoare a
bratelor.
Este unul din cele mai spectaculoase procedee din lupta la
parter.
Fazele executiei:
a)centurarea inversata
b)ridicarea aparatorului
c)trantirea prin “cosire”
d)fixarea in pozitie periculoasa
Centurarea inversata se realizeaza cu mai multa usurinta
atunci cand aparatorul se afla in pozitia de parter.
Atacantul se plaseaza lateral cu un genunchi in fata
genunchiului aparatorului,cu pieptul lipit de trunchiul
acestuia cuprinzand cat mai aproape de linia bazinului
mijlocul(centura) aparatorului.
Ridicarea aparatorului incepe printr-o tractiune spre
atacant,continuata cu intinderea picioarelor atacantului si
indreptarea trunchiului sau.
Este preferabil ca in timpul ridicarii proiectia centrului de
greutate sa cada inapoia atacantului si nu inaintea sa.
Ridicarea nu se considera incheiata decat atunci cand
aparatorul este desprins complet de pe saltea.
===Trantirea prin “cosire”===
Dupa ridicarea aparatorului,atacantul incepe trantirea prin
rasucirea capului catre umarul apropiat al
aparatorului,urmand apoi o rasucire a trunchiului in acelasi
sens,combinata cu flexia picioarelor si asezarea sa pe partea
laterala a coapsei din fata.
In tot acest timp aparatorul este condus astfel spre saltea
incat sa ia contact cap-umar cu aceasta,iar trunchiul sau sa fie
rasturnat si orientat cu spatele la saltea.
Traiectoria trantirii este influentata de pozitia trunchiului
aparatorului.
Cu cat acesta se afla mai flexat,traiectoria este mai scurta si
orientate mai mult spre saltea.
Daca in timpul ridicarii aparatorul isi duce trunchiul in
extensie,pentru realizarea rasturnarii este necesara o
traiectorie mai lunga completata de o rasucire(cosire) mai
ampla.
Fixarea in pozitia periculoasa se realizeaza mai greu atunci
cand trantirea se executa pe traiectorii mai lungi.
In aceste cazuri se elibereaza prize,reusindu-se doar trecerea
prin pozitia periculoasa.
Daca trantirea se realizeaza pe o traiectorie mai scurta este
posibila mentinerea aparatorului in pozitia periculoasa de tus
fara a schimba priza.
===Greseli===
a)fixarea prea sus a trunchiului
b)dezechilibrarea atacantului spre inainte in timpul ridicarii
c)trantirea aparatorului pe o directie corespunzatoare axului
sau longitudinal(inainte,fara cosire)
===Aparare===
a)asezare pe coapsa opusa in timpul accentuarii
b)deplasarea in jurul atacantului in timpul incercarii de
ridicare
c)blocarea in jurul atacantului in timpul incercarii de ridicare
d)blocarea cu cotul apropiat a bazinului atacantului si
departarea centrului de greutate
e)dupa ridicare,flexia si extensia energica a trunchiului pentru
dezechilibrarea atacantului
===Contraatac===
a)rulatul cu fixarea bratului
b)intoarcerea spre atacant,centurare inversata si executarea
rasturnarii
c)trecerea prin pasire peste atacant in timpul primei parti a
ridicarii
d)dupa trantire,rulatul din fata cu fixarea antebratelor
atacantului
p)rasturnare prin centurare inversata
Rasturnarea prin centurare inversata poate fi executata si
fara ridicare(desprinderea aparatorului de pe saltea),fiind mai
des executata in situatia in care aparatorul se afla culcat cu
abdomenul pe saltea in momentul inceperii atacului.
In acest caz ridicarea aparatorului si desprinderea sa de pe
saltea se executa cu mai multa greutate.
Pentru executie,dupa centurare,atacantul trage bazinul
aparatorului spre el,introducand totodata coapsa piciorului
din partea de executie sub acest.
Tractiunea spre atacant continua cu o impingere cu
trunchiul(zona subaxilei) in omoplatul aparatorului pana cand
acesta ajunge in sprijin umar-cap,pe saltea.
In acest moment,mentinand presiunea pe umarul
aparatorului,se ridica energic cu bratele si cu bazinul,in asa fel
incat aparatorul este rasturnat peste umarul apropiat in
pozitia periculoasa de tus,unde poate fi mentinut fara a
schimba prizele sau poate fi eliberat.
In scopul evitarii posibilitatilor de contraatac se recomanda ca
in timpul atacului trecerea de la tractiunea aparatorului pe
bazinului atacantului la ridicarea cu bazinul sa fie executate
repede pentru a nu facilita aparatorului pasirea peste atacant
si surprinderea acestuia in pozitia periculoasa.

===Greseli===
a)incercarea de a rasturna direct inainte peste capul
aparatorului
b)tragerea exagerata a aparatorului de catre atacant pe
propriul bazin
c)lasarea atacantului pe spate in timpul fazei de rasturnare
d)largirea prizei in timpul rasturnarii
===Aparare===
a)departarea bazinului de atacant
b)orientarea cu pieptul spre atacant si interpunerea cotului
pentru a impiedica apropierea acestuia
c)deplasare in jurul atacantului pastrand pieptul ridicat de pe
saltea si bazinul lipit de aceasta
===Contraatac===
a)pasirea peste atacant
b)rulatul din fata cu apucarea antebratelor atacantului in
timpul fazei de rasturnare
p)ridicarea din pozitia de parter prin centurare inversata
Ridicarea din pozitia de parter in vederea desprinderii
integrale a aparatorului de pe saltea se poate realiza cu
ajutorul celor doua centurari(ambele brate),obisnuita si
inversata.
Ridicarea din parter folosind centurarea inversata se
realizeaza la randul sau prin doua variante distincte:
a)ridicarea prin indreptarea trunchiului
b)ridicarea cu ajutorul piciorului
1.In primul caz atacantul se afla lateral fata de aparator,cu
latura spre acesta si cu fata orientate spre bazinului primului.
Fixarea centurii se realizeaza prin semiflexia genunchilor si
printr-o flexie adanca a trunchiului.
Dupa inclestarea mainilor sub abdomenul aparatorului incepe
ridicarea acestuia prin extensia trunchiului.
Aceasta ridicare este recomandata luptatorilor cu o
musculature extensoare foarte bine dezvoltata.
2.Ridicarea cu ajutorul genunchilor incepe prin introducerea
sub abdomenul aparatorului (o data cu centurarea) a
genunchiului piciorului din fata.
In prima parte a ridicarii aparatorul este tras spre atacant
pana ce greutatea sa se sprijina cat mai mult pe coapsa
acestuia.
Atacantul il mentine apoi pe aparator in aceasta pozitie si
incepe extensia picioarelor,realizand in acest fel desprinderea
aparatorului de pe saltea.
Lectia de lupte
 Lectia reprezinta forma organizatorica de baza a
procesului de instruire si antrenament,in care se transmit
cunostinte,se formeaza deprinderi,si priceperi motrice
specific si nespecifice luptelor,se dezvolta calitatile motrice si
indicii morfofunctionali ai organismului si se asigura
pregatirea psihologica a luptatorilor.
Continutul este diferit de la o lectie la alta,in functie de varsta
si nivelul de pregatire ale componentiilor grupei,in functie de
conditiile material in care se lucreaza,in functie de scopul
urmarit,precum si in functie de efortul impus in rezolvarea
sarcinilor lectiei.
In cadrul lectiilor,avand in vedere o judicioasa folosire a
metodelor de intruire si antrenament se va da o atentie
deosebita modului in care sunt alese sarcinile,asigurandu-se
continuitate in insusirea continutului tehnico-tactic si in
dezvoltarea calitatilor motrice.

Structura lectiei
Mijloacele selectionate in vederea realizarii sarcinilor
lectiei trebuie sa se subordoneze urmatoarelor verigi:
a)organizarea colectivului
b)pregatirea organismului pentru effort
c)insusirea cunostintelor(deprinderilor) noi
d)consolidarea deprinderilor motrice insusite anterior
e)dezvoltarea calitatilor motrice specific
f)aplicarea cunostintelor,deprinderilor si priceperilor in
conditii de lupta
g)scaderea treptata a efortului
h)aprecieri asupra desfasurarii lectiei si recomandari
Tipurile lectiei de lupte
Lectia practica constituie forma organizatorica de baza
a procesului de instruire si antrenament,in parallel cu aceasta
insa se organizeaza lectii teoretico-metodice in scopul
transmiterii unor cunostinte legate de regulamentul de
lupte,notiuni de igiena,de metodica antrenamentului
sportive,de anamtomie si fiziologie,transmiterea unor
cunostinte politico-ideologice si educative.
Lectia practica poate fi:
a)de instruire
b)de instruire si antrenament
c)de antrenament
d)de verificare si control
In cadrul lectiei de instruire deosebim ca sarcini invatarea si
repetarea elementelor,procedeelor tehnice si manevrelor
specific si dezvoltarea calitatilor motrice.
Lectia de instruire si antrenament vizeaza invatarea si
perfectionarea unor variante ale procedeelor de
contraatac,invatarea si perfectionarea procedeelor de
contraatac si aparare.
Dezvoltarea in continuare a calitatilor motrice trebuie sa se
faca in concordanta cu solicitarile specifice.
Lectia de antrenament este rezervata perfectionarii tehnico-
tactice in conditii cat mai apropiat de concurs,cresterii
capacitatii de efort a organismului si pregatirii volitiv-afective
a luptatorilor.
In functie de ponderea factorilor antrenamentului in
lectie,deosebim:
a)lectii de tehnice
b)lectii tactice
c)lectii de pregatire fizica specifica sau generala
d)lectii mixte
e)lectii concurs
Esalonarea continutului instruirii in lectii
 Continuitatea procesului de instruire este asigurata e
modul in care sunt intocmite si aplicate documentele de
planificare.
Intocmirea documentelor trebuie sa tina seama de
obiectivele instruirii(anuale si de etapa),iar aplicarea lor
trebuie sa tina seama ,in primul rand,de posibilitatile de
asimiliare (insusire) ale colectivului si de sistemul mijloacelor
metodice cu care se actioneaza.
Selectionarea sarcinilor de lectie si implicit a mijloacelor de
actionare joaca un rol preponderant in cadrul procesului de
instruire.
In acest scop pentru a veni in sprijinul antrenorilor care
lucreaza cu incepatorii(copii si juniori) prezentam o
succesiune de lectii de invatare a tehnicii si partial a tacticii
luptelor greco-romane.