Sunteți pe pagina 1din 9

G.P.P. NR.

„PRICHINDEL” SUCEAVA

- Activitate opţională –

Durata: 1 an
Nivelul: II (5-7 ani)
Anul şcolar: 2013-2014
Prof.: Ungureanu Ramona Mihaela
Prof.: Râşca Dorina
Necesitatea desfăşurării activităţilor opţionale s-a remarcat în momentul
descoperirii talentelor celor mici sau dorinţei lor de a participa la alte activităti decât
cele din programul săptămânal. Cunoaşterea si valorificarea frumosului, stimularea şi
formarea interesului pentru esteticul întrupat in toate aspectele vieţii îşi găsesc un
sprijin de neînlocuit în educarea preşcolarilor.
Arta îl aduce pe om mai aproape de frumos, îi oferă posibilitatea să creeze
frumosul, să-l descopere sub aspecte noi.
Grădiniţa este primul factor care contribuie în mod organizat la conturarea
personalităţii umane, la formarea şi cultivarea gustului pentru frumos, oferind
preşcolarului posibilitatea stimulării câmpului emoţional tonic şi îndepărtarea
inhibiţiilor. Activitatea artistico-plastică din grădiniţă este foarte îndrăgită de copii, ei
fiind oricum atraşi de culoare, de diversitatea tehnicilor de lucru, prin care îşi pot
dovedi spontaneitatea, creativitatea, pot da frâu liber imaginaţiei şi fanteziei lor.
În cadrul activităţilor artistico-plastice desfăşurate la grupa mijlocie, am
observat că unii copii au dovedit înclinaţie spre desen, modelaj şi pictură. La această
vârstă copiii sunt atraşi de culoare, de varietatea instrumentelor tehnice, îşi dovedesc
spontaneitatea, dând frâu liber imaginaţiei şi fanteziei..
Prin acest opţional de activitate plastică doresc să îndrept atenţia copiilor
numai spre ceea ce este frumos, să-i învăţ să combine formele, să alăture culorile,
astfel încât să obţină efecte cât mai plăcute ochiului. Voi încerca să le dezvolt
răbdarea şi perseverenţa, iar celor timizi să capete curaj şi încredere în forţele proprii.
Din aceste considerente, ne-am propus ca în acest an şcolar să desfăşurăm
activitatea opţională „Fantezie şi culoare”, înlesnind astfel explorarea universului
mirific al culorilor. Derularea opţionalului „Fantezie şi culoare” vizează stimularea
creativităţii preşcolarilor astfel încât aceştia să se formeze ca persoane autonome şi
creative, aplicând deprinderile şi abilităţile formate şi consolidate în acest opţional,
precum şi în restul activităţilor didactice, dar şi înafara lor, la grădiniţă şi acasă.
Durata opţionalului : 1 an şcolar (30 minute/ săptămână)
Discipline implicate : D.E.C.
Strategii didactice :
1) Metode si procedee: conversaţia, observaţia, explicaţia, exerciţiul, demonstraţia,
munca individuală;
2) Mijloace : bloc desen, foi A4, A5, creioane colorate, acuarele, guaşe, pensoane,
pahare, paletă pentru culori, plastilină, planşete, şerveţele umede, pic, cerneală, ceară,
burete, imagini cu ouă de Paşti, şabloane cu animale, planşă cu animale şi casa
fermierului ;
3) Forme de organizare : frontal, pe grupe, individual.
Parteneri : educatoare, părinţi, bunici ;
Obiectivele cadru:
 Perceperea şi înţelegerea frumosului din natură, artă şi viaţa socială, sesizând
armonia formelor şi culorilor;
 Formarea unor deprinderi de lucru pentru realizarea unor desene, picturi;
 Stimularea expresivităţii şi creativităţii prin desen, pictură, modelaj;
 Formarea deprinderii de a exprima idei, gânduri, sentimente şi cunoştinţe, prin
intermediul limbajului plastic, în mod liber creativ şi original;
Obiective de referinţă:
1. să recunoască culorile primare, secundare, binare, calde, reci şi nonculorile în
natură, reproduceri de artă şi lucrări ale colegilor;
2. să diferenţieze materiale, tehnici de lucru şi reguli de utilizare a acestora;
3. să folosească corect materialele de lucru şi instrumentelor de lucru;
4. să obţină tonuri închise şi deschise de culoare prin amestecul culorilor cu alb
sau negru;
5. să obţină din plastilină diferite forme prin modelare;
6. să manifeste originalitate şi creativitate în relizarea temelor;
7. să recunoască elemente ale limbajului plastic diferenţiind forme şi culori;
8. să compună spaţii plastice combinând culorile, preparând tonuri şi nuanţe,
utilizând diverse tehnici de lucru;
9. să compună în mod original şi personal spaţiul plastic;
10.să redea prin limbaj plastic aspecte ale mediului înconjurător;
EVALUARE
1. Secvenţială : lucrări artistico-plastice – probă practică
2. Finală: expoziţie cu lucrări, portofoliul copiilor, fotografii
BIBLIOGRAFIE :
1. Revista învăţământului preşcolar Nr.1-2, 2009, M.E.C
2. Revista învăţământului preşcolar, Nr.3-4, 2008, M.E.C
3. Popa, Carmen – Elemente de Pedagogie Preşcolară aplicată, Editura
Universităţii din Oradea, 2006
4. „Curriculum pentru învăţământul preşcolar”, D.P.H., 2009
5. Popa, V – Activităţi de educaţie plastică în grădiniţă, Ed. V&Integral, Buc,
2000
Nr. Ob. Conţinutul învăţării Tema Mijloc de Strategii didactice Evaluare Data
Crt. Ref. realizare Metode şi Resurse
procedee materiale
1. 2,3 Cunoaşterea şi utilizarea „Cu ce lucrăm?” Observaţia conversaţia, Pensoane, Exerciţii de folosire 25.09.201
materialelor de lucru observaţia, acuarele, apă, a materialelor şi 3
explicaţia, foi albe, caiete instrumentelor de
exerciţiul de desen, lucru
creioane,
plastilină,
planşete
2. 1 Recunoaşterea culorilor „Mozaic” Pictură culori explicaţia, Pensoane, apă, Realizarea lucrărilor 02.10.201
primare (roşu, galben şi primare conversaţia acuarele, foi 3
albastru) exerciţiuş albe
munca
individuală;
3. 6, 8, Colorarea diferită prin „Tablou de Tehnica Conversaţia, Pensoane, apă, Expoziţie cu lucrări 09.10.201
9, amestecarea culorilor toamnă” pensulei explicaţia, acuarele, foi 3
10 direct pe hârtie aplicate demonstraţia, albe
exerciţiul
4. 5, 6 Dezvoltarea deprinderii „Fructe de Modelaj Explicaţia, Plastilină, Capacitatea de a 16.10.201
de a modela cu plastilină tomană” demonstraţia, planşete realiza fructe prin 3
exerciţiul modelare
5. 9, Redarea unor aspecte ale „Copacul toamna” Dactilopictur Demonstraţia, Foi albe, Expoziţie cu 23.10.201
10 mediului înconjurător ă exerciţiul, acuarele, apă lucrările copiilor 3
prin tehnica explicaţia
dactilopicturii
6. 1, Recunoaşterea culorilor „Covor de frunze Pictură culori Conversaţia, Foi albe, Expunerea şi analiza 30.10.201
10 calde: roşu, galben, uscate” calde explicaţia, pensoane, lucrărilor 3
portocaliu demonstraţia, acuarele, apă
exerciţiul
7. 1, 9 Recunoaşterea culorilor „Ploaia” Pictură culori Conversaţia, Foi albe, Expoziţii cu lucrări 13.11.201
reci: verde, violet, reci explicaţia, pensoane, 3
albastru demonstraţia, acuarele, apă
munca
individuală
8. 2, 3 Aplicarea culorii pe „Crizantema” Pictură cu Conversaţia, Ştampile, Expoziţie cu 20.11.201
suprafeţe libere cu ştampile explicaţia, acuarele, apă, lucrările copiilor 3
ştampila demonstraţia foi albe
9. 5, 6 Dezvoltarea deprinderii „Legume de Modelaj Conversaţia, Plastilină, Expunerea şi analiza 27.11.201
de a modela cu plastilină toamnă” explicaţia, planşete lucrărilor 3
demonstraţia
10. 7, 9 Compunerea unui spaţiu „Să decorăm Desen – linie Conversaţia, Foi albe, Capacitatea de a 04.12.201
folosind elemente ale costumul şi punct explicaţia, creioane decora costumul 3
limbajului plastic naţional” demonstraţia, folosind linia şi
exerciţiul punctul
11. 5, 6 Dezvoltarea deprinderii „Cadoul de la Moş Modelaj Conversaţia, Plastilină, Realizarea diferitelor 11.12.201
de a modela cu plastilină Nicolae” demonstraţia, planşete, forme prin modelaj 3
explicaţia, şerveţele umede
exerciţiul
11. 2, 3 Obţinerea unor efecte „Copacii din Tehnica Explicaţia, Pai, foi albe, Expoziţie cu lucrări 18.12.201
plastice prin tehnica pădure” suflării cu demonstraţia, acuarele, apă 3
suflării cu paiul paiul munca
individuală
13. 1, 6 Sesizarea diferenţelor „Baloane dactilopictură Conversaţia, Apă, acuarele, Expoziţie cu lucrări 15.01.201
dintre culorile calde şi multicolore” exerciţiul, foi albe 4
culorile reci explicaţia,
demonstraţia
14. 4, 7 Îmbinarea armonioasă a „Noapte de iarnă” Fantezie de Conversaţia, Foi albe, apă, Expoziţii cu lucrări 22.01.201
culorilor şi formelor culori explicaţia, acurele, 4
demonstraţia, pensoane
exerciţiul,
munca
individuală
15. 2, 9 Obţinerea unor efecte „Omul de zăpadă” Tehnica Conversaţia, Foi A5, picuri Realizarea corectă a 29.01.201
plastice prin folosirea decolorării cu explicaţia, tehnicii decolorării 4
tehnicii decolorării picul exerciţiul cu picul
16. 1, 7 Utilizarea culorilor „Steagul Desen în Conversaţia, Foi albe, Expoziţie cu lucrări 05.02.201
primare pentru României” culori demonstraţia, creioane 4
reprezentarea unor primare explicaţia, colorate
obiecte din mediul munca
înconjurător individuală
17. 8, 9 Aplicarea în situaţii noi a Temă la alegere Pictură Exerciţiul Foi albe, Autoevaluare 12.02.201
tehnicilor învăţate în acurele, apă, 4
realizarea unor pensoane
compoziţii originale
18. 4, 6 Obţinerea unor tonuri de „Norii iernii” Pictură în Conversaţia, Foi albe, Expoziţie 19.02.201
albastru prin combinarea tonuri de explicaţia, acuarele, apă, 4
culorii cu alb şi negru în culoare demonstraţia, pensoane
diferite proporţii exerciţiul
19. 3, 7, Compunerea unei „Casa fermierului” Fantezie de Conversaţia, Acuarele, Amenajarea unor 26.02.201
8 suprafeţe folosind culori explicaţia, pensoane, apă, ferme cu lucrările 4
elemente ale limbajului exerciţiul, foi albe, planşe copiilor
plastic: punctul, linia, munca cu casa
pata de culoare, forma individuală fermierului
20. 3, 7 Aplicarea culorii pe „Animale de la Tehnica Conversaţia, Acurele, foi Amenajarea unei 05.03.201
suprafeţe date cu fermă” folosirii explicaţia, albe, apă, hârtie ferme de animale 4
ghemotoace de hârtie hârtiei demonstraţia, mototolită
mototolite exerciţiul
21. 2, 3 Utilizarea corectă a „Animalul Tehnica Conversaţia, Şabloane cu Carte cu animale 12.03.201
tehnicii şablonnului preferat” şablonului explicaţia, diferite 4
exerciţiul, animale,
munca acurele, apă, foi
individuală albe
22. 3, 6, Obţinerea unor efecte „Mărţişor pentru Tehnica Explicaţia, Lumânări, foi Recunoaşterea 19.03.201
9 plastice prin tehnica mama” tratării cu demonstraţia, albe, acuarele, tehnicii tratării cu 4
tratării cu ceară ceară exerciţiul, pensoane ceară
munca groase, apă
individuală
23. 5, Dezvoltarea deprinderii „Flori pentru Modelaj Explicaţia, Plastilină, Capacitatea de a 27.03.201
10 de a modela cu plastilină mama” demonstraţia, planşete modela corect 3
exerciţiul plastilina
24. 2, 8 Obţinerea unor efecte „Ouă de Paşte” Fuzionarea Explicaţia, Imagini cu ouă Amenajarea unui coş 23.04.201
plastice prin tehnica culorilor exerciţiul de Paşti, cu ouă de Paşte” 4
fuzionării în masă acuarele,
pensoane, apă
25. 3, 6, Utilizarea corectă a „Iepuraşul de Tehnica Conversaţia, Şabloane cu Expoziţie 30.04.201
9 tehnicii şablonului Paşti” şablonului explicaţia, iepuraşi, burete, 4
exerciţiul acuarele
26. 2, 3, Obţinerea unor efecte „Flori de Pictură prin Conversaţia, Foi albe, guaşe Amenajarea unei 07.05.201
6 plastice prin tehnica primăvară” presarea unor explicaţia, grădini cu flori de 4
presării pete de demonstraţia, primăvară
culoare exerciţiul
27. 1, 7, Exersarea unei tehnici „Copacul Dactilopictur Conversaţia, Foi albe, guaşe, Amenajarea unei 14.05.201
10 învăţate: dactilopictura primăvara” a explicaţia, apă, imagini cu livezi 4
demonstraţia, copaci de
exerciţiul primăvară
28. 7, 8 Compunerea unui spaţiu „Vase decorative” Desen cu Conversaţia, Foi albe, Autoevaluarea 21.05.201
folosind elemente de linii, puncte explicaţia, creioane 4
limbaj plastic demonstaţia,
exerciţiul
29. 2, 8 Folosirea tehnicii „Câmp cu flori şi Fuzionarea Conversaţia, Foi albe, Expoziţie 28.05.201
fluidizării culorilor fluturi” culorilor explicaţia, pensoane 4
pentru obţinerea unei demonstraţia, groase,
compoziţii figurative şi exerciţiuş acuarele, apă
nonfigurative
30. 2, 3, Exersarea tehnicii prin „Fluturi Pictură prin Conversaţia, Foi albe, guaşe Cărticică cu fluturi 04.06.201
6 presarea unor pete de multicolori” presarea unor explicaţia, multicolori 4
culoare pete de demonstraţia,
culoare exerciţiul
31. 1, 6, Recunoaşterea culorilor „Tapet pentru Tehnica Explicaţia, Foi, apă, Amenajarea camerei 11.06.201
8, 9 secundare: mov, verde; camera păpuşii” tamponării cu demonstraţia, acuarele, burete păpuşii 4
obţinerea unor efecte buretele exerciţiul
plastice prin tehnica
tamponării hârtiei cu
buretele
32. 3, 8, Aplicarea în situaţii noi a „Să fii copil” Pictură liberă Conversaţia, Foi albe, Expoziţie 18.06.201
9 unor tehnici de lucru exerciţiul pensoane, 4
învăţate, pentru relizarea acuarele, apă
unor compoziţii originale

NOTĂ: Tematica se poate schimba în funcţie de preferinţele educatoarei

S-ar putea să vă placă și