Prof.Maria Hancea Caracteristici bio-psiho-comportamentale ale vârstelor adulte
În secolul XX, studiul ontogenezei umane s-a concentrat
preferenţial asupra copilăriei şi adolescenţei. Această stare de lucruri se datorează unor autorităţi în domeniu (A.Gessel, S.Freud, J.Piaget) care considerau că evoluţia personalităţii umane este cristalizată deja în pragul tinereţii. Limitele cronologice ale maturităţii , în general ca şi ale substadiilor sale sunt dificil de jalonat , pentru că există mai multe criterii şi unghiuri Aşa cum menţionează Dacey şi Travers, culturile preindustriale şi cele non-occidentale nu acceptă o subsecvenţializare a vârstei adulte , care cuprinde intervalul dintre 25 şi 60 de ani. Aceste repere cronologice sunt susţinute şi de şcoala românească de psihologie pein E. Verza şi U. Şchiopu. Tinereţea-24/25-35 ani Erikson(1965)-tinereţea reprezintă a şasea etapă a vieţii. Mobilul care-i asigură tînărului evoluţia ulterioară constă în găsirea unui partener de viaţă. În caz contrar, apare tendinţa spre însingurare. Levinson(1978)-tinereţea este cuprinsă între 22 şi 30 de ani. Trăsături : dorinţa de a evada din mediul parental şi de a-şi dobândi independenţa, nevoia de a transforma visul în realitate, de a-ţi întemeia o familie , de agăsi un mentor. Sub raport fizic, potenţialul tânărului e la „turaţie” maximă. Individul posedă forţă , rapiditate, o bună coordonare motrică şi o remarcabilă rezistenţă la efort.Organele interne, între 19 şi 26 de ani ating parametri cei mai ridicaţi.
La 30 de ani, randamentul maxim este atins de metabolismul
bazal, de indexul cardiac, de capacitatea respiratorie, de viteza de recepţie neuronală, de capacitatea vitală.La tinereţe starea de sănătate este, de regulă, foarte bună.
Ornstein şi Sobel(1987) apreciază că sănătatea unui individ
depinde nu atât de cuceririle ştiinţei, cât de un stil de viaţă armonis şi constructiv care presupune deopotrivă:o alimentaţie raţională, odihnă suficientă, moderaţie în consumul de alcool, evitarea fumatului, practicarea exerciţiilor fizice şi a unor hobby-uri, cultivarea prieteniilor de calitate Sub aspect psihic, exercitarea consecventă a unei profesii, în funcţie de specificul ei, poate contribui la rafinarea unei capacităţi senzoriale, ce se concretizează prin apariţia unor discriminări subtile la nivelul celor cinci analizatori, la progrese intectuale evidente. Memoria înregistrează momente de vârf la 19, 23, 24 şi 30 de ani, iar inteligenţa, între 20 şi 23 de ani, respectiv la 30 de ani. Contrar şcolii piagetiene ce susţine că aparatul intelectiv se definitivează în parametri săi esenţiali încă din adolescenţă, o serie de specialişti consideră că modelarea gândirii operatorii formale continuă. Aşa cum demonstrează Kohlberg şi Gilligan, 65 % dintre indivizi uzitează de operaţii formale abia între 21 şi 30 de ani. Studiile mai recente semnalează apariţia operaţiilor post formale(Cavanaugh, 1993).Pe ruta de evoluţie a gândirii, operaţiile formale se definesc prin câteva trăsături: relativismul, caracterul dialectic şi caracterul sistemic. Referitor la limbaj, s-a demonstrat că acesta funcţionează în tinereţe la parametri înalţi, ceea ce nu absolvă tânărul de necesitatea stimulării asidue a acestei funcţii.Altfel, în absenţa unei exersări sistematice, capacităţile lingvistice ale tânărului pot înregistra evidente eroziuni(Denney, apud Munteanu, 2004). Cât priveşte învăţarea, definitorie pentru adultul tânăr specifică este deplasarea de la învăţarea dirijată social la autodidacticism. Afectivitatea tânărului adult este de o bogăţie şi o intensitate particulară. La această vârstă se petrec cele mai multe şi mai importante evenimente existenţiale: găsirea unui partener stabil, căsătoria, implicarea într-o profesie. Aşa cum observă White(apud Birch, 2000), identitatea tinereţii se defineşte nu numai printr-o diluare a interesului faţă de sine şi o deschidere faţă de semeni(inclusiv faţă de vitregiţii vieţii), dar şi prin sporirea receptivităţii faţă de rezonanţele umane ale valorilor Vârstele adulte mijlocii(35-65 de ani) În literatura de specialitate este frecvent semnalat caracterul de criză al vârstelor care ocupă perioada de mijloc a vieţii. Potrivit lui Erikson(1965), specific maturităţii mijlocii este conflictul dintre generativitate şi stagnare.
Primul are conotaţii evident altruiste şi evocă strădania
individului de a se implica în formarea generaţiei tinere , atât prin educaţia propriilor copii(deveniţi adolescenţi), mentorizarea colegilor mai tineri de la serviciu, cât şi participarea la o serie de acţiuni utile comunităţii din care face parte (inclusiv cele de factură caritabilă).
Referitor la cel de-al doilea termen, acesta este impregnat de
nuanţe egocentrice, întucât persoana în cauză îşi focalizează atenţia îndeosebi asupra ei însăşi, poate şi fiindcă , în etapele anterioare, slujindu-i pe cei dragi s-a neglijat pe sine Profilul psihologic. Levinson şi colaboratorii săi(1978) plasează criza respectivă în intervalul de vârstă 35-45 de ani şi o compară cu cea din adolescenţă. Cauze generatoare de criză la această vârstă pot fi schimbări la locul de muncă, perspectiva îmbătrânirii, decesul unor persoane dragi, modificări în structura familiei, odată cu plecarea copiilor etc. Durkin(1995) consideră că adultul de vârstă mijlocie traversează sau nu o perioadă critică în funcţie de „lentile” prin care îşi priveşte exixtenţa şi care depinde nu numai de structura sa de personalitate, ci şi de modul în care a ştiut să surmonteze provocările dramatice ale vieţii. Din fericire, cei mai mulţi adulţi se vor angaja într-o atitudine ofensivă, de reconstrucţie a propriei vieţi, prin activarea unor valenţe latente şi asumarea unor libertăţi şi roluri noi. Vârsta adultă mijlocie este confruntată o multitudine de evenimente stresante şi care influenţează semnificativ nu numai starea de sănătat, ci şi configuraţia psihologică. Fox afirma că marea artă în a gestiona cu succes multiplele probleme ale maturităţii mijlocii constă în a-ţi exersa capacitatea de a accepta proximitatea suferinţei. În plan senzorial, vârsta adultă mijlocie afectează toţi analizatorii fundamentali. După 40 de ani ochiul suportă o serie de deteriorări ce diminuează acuitatea vizuală, vederea periferică, adaptabilitatea vederii atât la lumina intensă, cât şi la întuneric, abilitatea de a identifica anumite culori, îndeosebi nuanţele de albastru şi verde(Dacey şi Travers, 2002). Cel mai afectat de vârstă este auzul. Studiul capacităţii mnezice demonstrează că memoria mecanică se diminuează , în timp ce memoria logică rămâne performantă şi în continuare(Salthouse, 1994). Abilitatea mnezică în ceea ce priveşte informaţia verbală atinge apogeul între 50 şi 60 de ani. Memoria primară (pe termen scurt) înregistrază deteriorări evidente, comparativ cu memoria secundară (pe termen lung), care este mai puţin expusă la patina corozivă a timpului. Referitor la memoria terţiară(datorită căreia putem arhiva amintiri străvechi), aceasta rămâne imperturbabilă. Deteriorări apar la nivelul memoriei muzicale, a memoriei de perspectivă, a memoriei-sursă. Rămâne intactă capacitatea de a memora chipurile. Cu privire la procesele memoriei, s-a constatat că mai afectată de timp este capacitatea de recunoaştere, fixare şi conservare a informaţiilor în memoria de lungă durată.După 55 de ani se deteriorează şi capacitatea de reproducere. Analizând problema inteligenţei , semnalăm că o serie de cercetări autorizate semnate de Horn şi Donaldson(1976) şi de Horn(1981) afirmă că, între 30 şi 60 de ani, inteligenţa cristalizată (care se întemeiază pe acumularea de cultură şi expeienţă) creşte, în timp ce inteligenţa fluidă(care depinde de viteza gândirii, dexteritate şi memorie pe termen scurt) înregistrează o scădere, ceea ce generează o reducere a coeficientului intelectual(QI) cu 3-7 puncte la fiecare deceniu. Concluzia de mai sus a fost confirmată mai recent de Kaufman şi colaboratorii săi( apud Dacey şi Travers, 2002).Într-un studiu mai vachi a lui Lehman(apud Munteanu, 1994) se arată că fiecare domeniu solicită prioritar fie inteligenţa fluidă(ceea ce determină marile performanţe din matematică , muzică, poezie sau chimie înregistrate la vârsta tinereţii), fie inteligenţa cristalizată(ceea ce determină ca succesele din filosofie, istorie, psihologie, literatură sau astronomie să apară la vârstele adulte mijlocii). Un declin evident s-a decelat în ceea ce priveşte viteza perceptivă şi capacităţile numerice. La rândul său, Baltes(apud Dacey şi Travers, 2002) vorbeşte şi despre existenţa unei inteligenţe pragmatice, care se bazează pe învăţarea socială şi care este în ascensiune pe durata maturităţii. Referitor la capacitatea de învăţare şi, mai ales, la ritmul acesteia, notabilitatea domeniului subscriu la constatarea că aceasta declină odată cu trecerea anilor. Se susţine însă şi ideea că orice deţine indiferent de vârstă, o importantă abilitate de învăţare, dacă alocă suficient timp pentru aceasta(Botwinick, 19849. În literatura de specialitate, se acreditează ideea existenţei unui platou cu privire la viteza şi randamentul învăţării între 45şi 50 de ani. Aşa cum menţionează Dacey şi Travers(2002), adulţii de vârstă mijlocie versus tinerii, manifestă o motivaţie scăzută faţă de învăţarea ce se desfăşoară în condiţii artificiale, de laborator. În plus, coeficientul lor de anxietate sporeşte considerabil atunci când realizează că se urmăreşte testarea calităţii lor intelectuale.Afluxul informaţional şi schimbările necontenite din profesie şi viaţă determină pe mulţi adulţi să revină în învăţământul oficial. Unii o fac din respect pentru propria carieră, alţii pentru a descoperi noi orizonturi şi a-şi însuşi noi deprinderi. În ceea ce priveşte limbajul se constată o rută ascensionată pe toată durata maturităţii, capacitatea verbală rămânând constantă chiar şi la 65-70 de ani Ca expresie de sinteză a întregii personalităţii, potenţialul creativ general al adultului, ca mod de viaţă, se poate dezvolta mereu, dacă individul este cooptat să-şi exerseze acestă combustie Referitor la configuraţia personalităţii adultului de vârstă medie, cea mai frcventă opinie este aceea conform căreia vârsta adultă mijlocie nu generează modificări semnificative în sfera trăsăturilor de personalitate nu genereazămodificări semnificative în sfera trăsăturilor de personalitate. În pragul maturităţii se desăvârşeşte caracterul Creativitatea se dezvoltă prin practicarea organizată a unor tehnici special organizate în acest sens(Munteanu, 1994). Rularea unei asemenea strategii în
înseamnă efervescenţă, deschidere, prospeţime
Hallman(apud Dacey şi Travers, 2002) ”creativitatea este o distracţie profundă”. Necesitatea învăţării pe tot parcursul vieţii
Când vorbim despre învăţare, cel mai adesea ne gândim
la copii, tineri şi la şcoală. Dar utilizarea termenului învăţare numai cu referire la şcoală şi la copii şi tineri este, evident, restrictivă. Învăţăm nu numai în şcoală, ci şi în afara ei, nu numai într-o anumită perioadă a existenţei noastre(în copilărie şi tinereţe), ci pe tot parcursul vieţii. Şi adulţii/maturii învaţă, chiar dacă în mod specific, diferit; şi ei sunt supuşi unor activităţi de instruire- educare, de formare continuă pentru a se adapta dinamicii profesiunilor, solicitărilor diverse şi permanentă schimbare ale vieţii. Prelungirea duratei învăţării dincolo de vârsta copilăriei şi adolescenţei pune în discuţie problema specificului educaţiei şi învăţării la vârsta adultă, trecerea de la modelul pedagogic de instruire/ la cel andragogic. Modelul andragogic al educaţiei se caracterizează printr-o mai mare flexibilitate şi adaptabilitate la cerinţele, nevoile şi interesele cursanţilor, instruirea/formarea realizându-se într- un cadru mai puţin formalizat, prin metode şi tehnici adecvate, în contexte non-formale şi informale diverse.Adulţii învaţă altfel . Modelul andragogic(specific instruirii şi învăţării la vârsta adultă) poate fi evidenţiată în funcţie de şase parametri(Knowles, Holton, Swanson, 1998). nevoia celui ce învaţă de a şti, de a cunoaşte-de ce, ce, cum conceptul de sine a celui ce învaţă-autonomie, autodirecţionare rolul experienţei anterioare în realizarea învăţării-resurse, modele/scheme mentale pregătirea pentru învăţare-legat de viaţă, cu scop de dezvoltare orientarea spre învăţare-concentrarea pe probleme, contextualitatea motivaţia de a învăţa-valoarea intrinsecă, costuri personale Procesul învăţării la vârsta adultă este condiţionat, în desfăşurarea lui, de caracteristicile psihologice ale adulţilor: Adulţii au o anumită atitudine faţă de învăţare şi faţă de educaţie, în general Adulţii sunt persoane pragmatice, având scopuri proprii, bine definite În orice situaţie de învăţare s-ar afla, adulţii îşi valorifică propriile cunoştinţe şi propria experienţă de viaţă Constrângeri externe şi interne îi determină pe adulţi să înveţe pe tot parcursul vieţii Adulţii au o imagine de sine bine conturată şi consolidată, autodefinindu-seca persoane autonome, independente şi responsabile Scopurile învăţării autodirijate în câteva teze esenţiale: Conceperea pedagogiei autodirijate este diferită de cea a pe dagogiei normative –adulţii iau hotărâri şi răspund pentru hotărârile luate Învăţarea autodirijată pune accentul pe pe însuşirea şi nu pe transmiterea de cunoştinţe Învăţarea autodirijată are o determinare autobiografică Învăţarea autodirijată este o activitate bazată pe autoresponsabilizare În învăţarea autodirijată , autoorganizarea presupune constructivism; Didactica de tip constructivism se bazează pe anumite principii: -formatorul pune o problemă care pune mintea elevului în mişcare -confruntarea cu problema propusă are loc în mintea fiecăruia, potrivit regulilor autoreferenţiale şi dinamicilor autocreative -în contextul creat elevii sunt solicitaţi să rezolve şi alte probleme similare, utilizând modele asemănătoare.
Învăţarea autodirijată necesită contexte sociale-depinde de
trăiri şi experienţe singulare. Învăţarea autodirijată este un proces cognitiv şi emoţional Necesitatea prelungirii duratei învăţării pe tot parcursul vieţii a produs schimbări în abordarea învăţării, a înţelesului şi a modalităţilor de realizare ale acesteia.Cele mai semnificative schimbări de accent sunt(Siebert,2001): -extinderea considerabilă a sferei conceptului de învăţare-a învăţa să ştii, a învăţa să faci, a învăţa să fii, a învăţa pentru a convieţui. -transformarea instruirii periodice în învăţare permanentă -conceptul de calificare este înlocuit cu dezvoltarea competenţelor -deplasarea de accent, în procesul învăţării, dinspre predare către consiliere În viziunea Memorandumului, învăţarea permanentă este o „umbrelă comună sub care sunt reunite toate tipurile de învăţare şi formare”; ea este definită ca activitate intenţionată, realizată continuu, cu scopul îmbogăţirii cunoştinţelor, deprinderilor, competenţelor şi atitudinior, pentru a face faţă unei lumi într-o continuă schimbare. Concluzia că a venit momentul pentru a acţiona în direcţia armonizării politicilor educaţionale ale tuturor statelor, în sensul considerării învăţării prmanente ca o prioritate a Uniunii Europene. Acest lucru este determinat de două motive fundamentale: -faptul că „Europa s-a deplasat către o economie şi o societate bazate pe cunoaştere” şi că accesul la cunoştinţe şi informaţii de ultimă oră reprezintă cheia asigurării şi menţinerii competitivităţii, factor esenţial al progresului;în acest context, învăţarea permanentă este calea şi mijlocul esenţial al dezvoltării sociale şi umane. -„europenii de astăzi trăiesc într-o lume complexă din punct de vedere social şi politic”;în acest context , indivizii doresc să-şi planifice propria viaţă, să se implice activ în viaţa societăţii(comunităţii), să accepte diversitatea culturală, etnică, lingvistică etc., să manifeste toleranţă şi deschidere Mesaje-cheie, menite să asigure o strategie coerentă şi comprehensivă pentru întreaga Europă: -noi competenţe de bază pentru toţi;aceste noi competenţe de bazătrebuie să acopere domeniile principale şi se referă la:abilităţi în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicării, cunoaşterea unor limbi străine, cultură tehnologică şi spirit antreprenorial, competenţe sociale(încrederea în sine, autoorientarea, toleranţa şi acţiunea în parteneriat etc.) şi abilităţi privind metaînvăţarea(a învăţa cum să înveţe). -realizarea unor investiţii superioare în resursele umane -încurajarea inovaţiei în predare ăi învăţare -valorificarea învăţării-ceea ce contează din ce în ce mai mult nu sunt calificările obţinute cât,- mai degrabă calificările dovedite practic. regândirea orientării şi consilierii-centrată pe satisfacerea intereselor şi aspiraţiilor individului(clientului), activităţile de consiliere şi orientare trebuie desfăşurate profesionist, într-o manieră comprehensivă, holistică, aşa încât să răspundă unei mari varietăţi de nevoi, interese şi aspiraţii ale oamenilor. -să apropiem mai mult învăţarea de domiciliu- educaâia deschisă şi la distanţă dă posibilitatea accesului cât mai multor oameni la instruire şi formare, inclusiv a persoanelor cu nevoi speciale, a comunităţilor dispersate şi izolate. În concluzie, cunoştinţele, competenţele şi aptitudinile dobândite în perioada copilăriei şi adolescenţei în familie, în şcoală sau universitate nu mai sunt valabilepe întreaga durată a existenţei individului, ci trebuie revizuite, restructurate şi reînnite permanent printr-o învăţare continuă desfăşurată de-a lungul vieţii acestuia în contexte formale, non-formale şi informale. A învăţa permanent şi, mai ales, a învăţa cum să înveţi(eficient, rapid şi durabil) este un deziderat de prim ordin al zilelor noastre, a cărui realizare trebuie îndeplinită necondiţionat de către toate statele lumii. Strategiile de instruire-învăţare utilizate de formatorii ce lucrează cu elevii adulţi trebuie să fie construite pe cinci”piloni” esenţiali(Wlodkowski, 1999): -expertiza -empatia -entuziasmul -claritatea predării -resposabilitatea In educatia adultilor sunt eficiente diferite metode , dintre care vom enumera mai jos o parte din ele. Metoda expozitiva: Expunerea; Conferinta de popularizare; Cursul magistral. Metoda interogativa: Dezbaterea; Simpozionul Colocviul; Interviul; Masa rotunda Metode practic-demonstrative: Metoda proiectelor; Metoda lucrului in grup; Metoda schimbului de experienta