Sunteți pe pagina 1din 30

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Specializarea Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar -ID

STUDENT: Ruxandari Ioana (căs. Gavrilă)


Anul III
Grupa 1
1.Concepeti o activitate de educatie muzicală pentru perioada prenotatiei utilizând un
joc didactic în vederea formării deprinderilor melodice:

Clasa:I
Aria curriculara: Arte
Disciplina: Muzică și mișcare
Subiectul :”Repeta melodia!”
Mijloc de realizare:joc didactic
Desfăşurarea jocului:

Intr-un bol sunt bilete cu titlurile cantecelor din repertoriul clasei. Clasa este impărțită în
două grupe. Copii dintr-o grupă sunt rugati sa-si acopere ochii. Un reprezentat din grupa cealaltă
este invitat să extragă un biletel al cărui continut il descoperă doar cu cei din grupa sa, după care
vor canta doar refrenul melodiei. Colegii din cealaltă grupă trebuie să ghicească titlul si sa cante
acelasi refrenul. In cazul unui raspuns corect sunt recompensati cu o stelută. Câstigă grupa care a
acumulat cel mai mare număr de stelute, iar drept recompensă castigătorii isi vor spune numele
după o melodie improvizată de el, iar clasa in răspunde pe aceeaşi melodie.

Exemple:
1. elev: „Pe mine mă cheamă….”; clasa: „Pe tine te cheamă…”
2. elev: „Numele meu este…”; clasa: „ Numele tău este…”
3. elev: „Eu sunt …”; clasa; „ Tu eşti…” etc

2.Concepeti o activitate de educatie muzicală pentru perioada notatiei muzicale utilizând


o metodă interactivă pentru însusirea elementelor ritmice.
Proiect didactic

CLASA: a IV-a
ARIA CURRICULARĂ: Arte
DISIPLINA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: Muzica si miscare
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE : Ritmul muzical
DETALIERI DE CONŢINUT:Durata de un timp - pătrimea
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ:
1.2- să marcheze prin mişcare anumite elemente de limbaj muzical;
1.3- să diferenţieze intuitiv, în audiţie, elemente de limbaj muzical, corelându-le cu cele utilizate în
practica muzicală de cântare.
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
O1- să intoneze clar și corect cântecul „Mișcă vântul frunzele” , de Dimitrie Cuclin;
O2- să tacteze timpii, păstrând egalitatea succesiunii lor;
O3- să identifice corect durata de un timp în cântecul „Mișcă vântul frunzele” şi în exerciţiile prezentate;
O4- să citească ritmic un fragment muzical din cântecul „ODA BUCURIEI”;
O5- să reprezinte grafic durata de un timp(pătrimea).
BIBLIOGRAFIE:
 Programa şcolară pentru clasa a IV-a,Educaţie muzicală, Bucureşti, 2005.
 Aldea Georgeta, Munteanu Gabriela, Didactica educaţiei muzicale în învăţământul primar, Bucureşti, EDITURA DIDACTICĂ ŞI
PEDAGOGICĂ, R.A. , 2005.
Etapele lectiei Ob op Metode Mijloace Forme
Conţinut instructiv educativ şi de de Evaluare
procedee învăţământ organizare

1 2 3 4 5 6 7
„Pentru a cânta frumos şi corect este necesar să începem fiecare explicaţia frontal
Moment oră de Educaţie muzicală cu exerciţii de respiraţie şi vocalize.”
organizatoric „Spatele drept, picioarele pe pământ, mâinile pe bancă!”

Exercitii de Exerciţii de respiraţie: instructajul


incalzire a „Imaginaţi-vă că sunţeţi într-o grădină plină de flori. Culegeţi o
vocii floare şi o mirosiţi. Inspirăm şi exclamăm<<Ce frumos miroase
floarea!>>”
exerciţiul frontal realizarea
demonstraţia corectă a
explicaţia exerciţiilor de
„Imaginaţi-vă că sunteţi la plimbare, iar vântul suflă cu putere. respiraţie
Imitaţi sunetul produs de vânt!”
„Colega voastră Andreea dă o petrecere. Haideţi să o ajutăm sa
umfle baloanele!”

Vocalize:
exerciţiul
„Repetaţi după mine!”
explicaţia
demonstraţia
exerciţiul frontal relizarea
explicaţia corectă a
demonstraţia exerciţiilor
melodice de
încălzire a
vocii
Intonez primele două fragmente, apoi elevii repetă. exerciţiul frontal relizarea
Intonez următoarele două frgmente, iar apoi elevii repetă. explicaţia corectă a
demonstraţia exerciţiilor
melodice de
încălzire a
vocii

„Ce alte silabe mai cunoaşteţi şi doriţi să folosim?”


(„...le”)

„Am o surpriză pentru voi. Mie îmi place foarte mult sa cânt la un
instrument. Care credeţi că este acela?”
(„... chitară, vioară, fluier”).
Captarea
„Aşa este, aţi ghicit! Îmi place să cânt la fluier. Fiţi foarte atenţi.
atentiei
Am să vă cânt la fluier, iar voi trebuie sa măsuraţi prin bătaia
timpilor lungimea duratei pe care o auziţi.”
Interpretez la fluier o durată lungă.
expunerea fluier frontal

„Câte durate am bătut pe un timp?” exerciţiul


„Cât durează această durată muzicală?” („...doi timpi”) demonstraţia
„Cum se numeşte duratămuzicală care are doi timpi?” („...doime”)

„Câte durate am bătut pe un timp?” („...una”)


„Cât durează această durată?” („...un timp”)
„Cum se numeşte durata muzicală care are un timp?” recunoaşterea
(„...pătrime”) corectă a
duratelor
„Foarte bine! Aţi descoperit titlul lecţiei de astăzi.” frontal musicale
„Deschideţi caietele şi scrieţi data şi titlul <<Durata de un timp – expunerea fluier
pătrimea>>”. Scriu la tablă data si titlul lecţiei, iar elevii în caiete. exerciţiul
Anuntarea „Fiecare dintre voi primeşte un jeton pe care este scrisă o definiţie demonstraţia
temei si a a durtei de un timp.”
obiectivelor „Pentru a scrie pătrimea vom crea un semicerc deasupra liniei a
doua a portativului si un altul sub acesta, realizând un oval. Vom
Dirijarea haşura ovalul şi îi vom adăuga o linie verticală, astfel vom obţine
invatarii semnul grafic al duratei de un timp. Atunci când scriem de pe al
treilea spaţiu în sus, semnul grafic al pătrimii este următorul:
realizăm un oval pe care îl haşurăm şi tragem în jos o linie
verticală.” Scriu la tablă, iar elevii în caiete. expunerea frontal

„Scrieţi în caiete semnul grafic al pătrimii pe prima linie si pe al


treilea spaţiu.”
Un elev vine în faţă si scrie la tablă rezolvarea sarcinii de lucru. Se
verifică corectitudinea rezolvării acesteia.
O5 explicaţia table frontal scriere
demonstraţia caietele corectă a
„Fiţi atenţi! Eu vă cânt la fluier, iar voi îmi spuneţi ce aţi exerciţiul elevilor semnului
observat.” marker grafic al
instrument de pătrimii
scris

„Ce aţi observat?” („... există pauze între durate”)


„Aşa este, aceasta se numeşte pauza de pătrime.
Pauza de pătrime se scrie de pe al treilea spaţiu: un semioval
deschis în sus, o diagonală şi un semioval deschis în jos”.
Demonstrez la tablă, elevii notează în caiete. explicaţia individual

frontal
„Pauza de pătrime este o pauză care durează un timp.”
„Cu ce măsurăm lungimile sunetelor?” („…timpi muzicali”)
explicaţia Anexa 1 individual corectitudinea
„Aşa este! Durata sunetelor muzicale se măsoară prin timpi
exerciţiul rezolvării
muzicali. Ei se reprezintă prin mişcări ale braţului sau bătăi uşoare
fişei de
din palme.”
muncă
frontal independentă
Exerciţii de măsurare a duratei sunetelor:
Intonez sunete cu durate dedoi timpi pe care le măsor prin baterea
timpilor cu degetul în palmă alături de elevi.
Intonez sunete cu durate de un timp pe care le măsor prin baterea
instructajul fluier frontal
timpilor cu degetul în palmă alături de elevi.
exerciţiul
MĂR (pătrimea) MĂĂR(doimea)

„Fiţi foarte atenţi! Eu recit model, iar apoi veţi recita voi.”
Tic, tac, tic, tac, ba - te cea - sul,
Stâng, drept, stang, drept, ţi - nem pa - sul.
expunerea frontal scrierea
Elevii recită silabele sacadat.
demonstraţia corectă a
„Luaţi un creion. În timp ce recităm, la fiecare silabă rostită, vom
explicaţia pauzei de
bate cu creionul în bancă.”
exerciţiul pătrime
Elevii, la fiecare silabă rostită, bat cu creionul în bancă.
„Ridicaţi-vă în picioare, iar în timp ce recităm, mişcaţi-vă de pe un
picior pe celălalt.” Recit model, apoi împreună cu elevii.
„În timp ce recităm, batem uşor din palme.” Recit model, apoi
alături de elevi.

„Pentru a măsura durata fiecărei silabe ridicaţi mâna la nivelul


umărului şi mişcaţi braţul de sus in jos pentru un timp şi de jos în expunerea
sus pentru alt timp.”
Recit model, iar apoi împreună cu elevii.
„Ce fel de durate am cântat?” („...pătrimi”)

„Fiecare dintre voi primeşte o fişă pe care se află un cântec.”


Împart fişele.
„Cunoaşteţi acest cântec?” („....da”)
Cânt model cântecul. Asociez mişcări reprezentative ( bate
vântul, învârtesc morile, rândunica zboară). explicaţia frontal măsurarea
corectă
duratei
sunetelor

creion
demonstraţia bancă

„Despre ce este vorba în cântec?” („... despre vânt, rândunică, exerciţiul frontal
mama, bunica, moşul”) explicaţia
„Cine mişcă frunzele?” („... vântul)
„Pe unde zboară rândunica?” („... pe sus”)
„Ce jucărie apare în cântec?” („...un zmeu”)
„Cine face plăcinte?” („...mama”)
„Ce se spune despre bunica?” („...toarce lână”)
„Dar despre moş?” („...taie lemne”)
„Ce sunt surcelele?” („...aşchii”)

„Ce durate muzicale observaţi pe primul portativ?” („...pătrimi”) Tactarea


O2 „Caţi timpi durează o pătrime?” („...un timp”) explicaţia Anexa 2 frontal corectă a
demonstraţia timpilor
„Fiţi atenţi! Eu recit model prima strofă, iar apoi recităm
împreună.”
„Cântaţi prima strofă a cântecului!”
Recit model a doua strofă, iar apoi recit împreună cu elevii.
„Cântaţi cea de-a doua strofă a cântecului!”
„Intonăm cântecul, iar pe fiecare silabă batem timpul cu creionul în conversaţia frontal corectitudinea
bancă.” Intonez model, iar apoi împreună cu elevii. exerciţiul rezolvării
fişei de
muncă
independentă

„Intonăm cântecul tactând( prin mişcarea braţului). Ridicăm mâna


în dreptul umărului şi aplecăm braţul de sus în jos pentru un timp
şi de jos în sus pentru alt timp.”

Intonez model un fragment, iar apoi reiau cu elevii.

conversaţia frontal
Obtinerea „Fiecare dintre voi primeşte o fişă cu un cântec.” exerciţiul
performantei „Citiţi titlul cântecului!” („...ODA BUCURIEI”)

„ODA BUCURIEI este Imnul Uniunii Europene.”

„Care este numele celui care a realizat muzica acestui cântec?” conversaţia frontal
(„...Ludwig van Beethoven”) exerciţiul
„Priviţi! Acesta este Ludwig van Beethoven.” Le arat portretul lui
Ludwig van Beethoven. portretul lui
Ludwig van
„ Ludwig van Beethoven a fost un compozitor german care a trăit Beethoven
O3 acum 200 de ani. Acesta a compus numeroase compoziţii pentru exerciţiul frontal indentificarea
voce.” expunerea corectă a
duratelor
Intonez model cântecul. muzicale
O1 Iontonez cântecul alături de elevi. exerciţiul
demonstraţia frontal interpretarea
„Ascultaţi cu atenţie, iar pe fiecare silabă bateţi cu creionul în corectă a
bancă.” cântecului

Intonez cântecul alături de elevi cu negativ.

„Citiţi ritmic, folosind silaba TA, prima strofă a cântecului!”


Un elev citeşte ritmic prima strofă a cântecului, folosind silaba TA. explicaţia
observaţia intonarea
Asigurarea O2 „Despre ce am învăţat astăzi?” („...durata de un timp- pătrime”) exerciţiul frontal corectă a
retentiei si a „Ce este durata de un timp?” („...sunetul care ţine atât cât se cântecului
transferului efectuează o mişcare a braţului de sus în jos şi de jos în sus”)

„Care este semnul grafic reprezentativ pătrimii?” („... sau

”) explicaţia
O4 „Arătați cum se tactează măsura de un timp! ” („...de sus în jos și exerciţiul tactarea
de jos în sus”) frontal corectă a unei
„Fiecare dintre voi a primit o fişă de lucru pe care o are ca temă.” durate
jeton
Incheierea „Bravo, clasa a IV-a! Sunteti adevărați muzicieni. Ați răspuns reprezentând o
activitatii corect la întrebări, ați cântat corect și frumos. Iar drept răsplată veți steluţă
primi un jeton pe care este reprezentată o steluță muzicală muzicală frontal

3.Rezolvati o temă din unul din manualele alternative pentru clasa a III-a ce contine o problemă ritmică
a) Durata unui sunet inseamna timpul in care el este executat. Unele sunete pot fi mai lungi sau mai scurte.
b) Ritmul muzical inseamna succesiunea organizata a duratei sunetelor si a pauzelor.
c) Ritmul prezent in dans este marcat prin pasi si prin diferite gesture ale mainilor, ale corpului.
d) In muzica, ritmul este dat de imbinarea diferitelor durate ale sunetelor(lungi, scurte) cu accente si pause.termenii de nuanta intica
modul de intensitate(tarie) cu care va fi interpretata melodia

4.Rezolvati o temă din manualele alternative de clasa a IV-a ce contine o problemă melodică.

1 MELODIE 2 COMPOZITOR
1. Concepeti o activitate de educatie muzicală pentru perioada prenotatiei utilizând un joc muzical în vederea formării
deprinderilor armonico-polifonice.

Grupa:Mare
Domeniul Estetic si creativ- educatie muzicală
Tema:Procedee armonico-polifonice
Subiectul:Cine umblă pe cărare?
Mijloc de realizare:joc muzical
Obiective operationale:
-sa respecte pozitia corecta in timpul cantarii;
-sa intoneze corect,expresiv cantecele, respectand indicațiile primite;
-sa execute miscarile sugerate de linia melodica si textul cantecului
Desfasurarea jocului: Copii sunt impărțiți in două grupe, fiecare avand de cantat si executat miscări după cum urmeaza.
2.Concepeti o activitate de educatie muzicală pentru perioada notatiei muzicale utilizând o metodă interactivă pentru însusirea
elementelor armonico-polifonice.

Clasa: a III-a
Disciplina: Muzica si miscare
Subiectul lecţiei: procedee armonico-polifonice: cantarea in dialog
Obiectivul fundamental al lecţiei: consolidarea priceperilor si deprinderilor muzicale de interpretare
Obiectivele operaţionale ale lecţiei/competenţe:
¾ sa cante la unison melodia Randunica
¾ sa identifice si sa diferentieze fragmentele melodice cantate la unison si cele cantate pe mai multe voci din auditia cantecului Veverita
¾ sa solfegieze cantecul Randunica imbinand intonarea în gând cu cea a cântării individuale si în grup
¾ sa cante in aranjamente armonico-polifonice melodia Randunica
¾ sa improvizeze oral (si in scris scurte) fragmente ritmico-melodice

Propun intonarea exercitiilor de incalzire vocala:


 Intoneaz cantecul Randunica

 Propun analiza cantecului (Elemente de construcţie a melodiei: repetiţii )


Ce este bara de masura?
Cate tipuri exista?
Ce reprezinta bara de repetitie?
 Pun cantecul Veverita pentru audiere, apoi voi purta o scurta conversatie:
-Ce voce se aude? (barbati,femei copii)
- se canta la fel peste tot?
-cate voci se aud?
- unde se aud mai multe voci, la inceput, pe parcurs, la sfarsit?
- cum sunt impartit copii pt a canta pe mai multe voci?
-cum se numeste cantarea pe mai multe voci?
- cum se numeste persoana care canta singura?
- daca intre grupe se realizeaza un dialog, cum se numeste cantarea?
 Propun pentru solfegiere cantecul Randunica. Elevii vor:
-repeta pe fragmente
-intoneaza o masura cu solfegiu, o masura in gand
-canta pe grup repeta pe fragmente
-intoneaza o masura cu solfegiu, o masura in gand
-canta pe grup
 Vom repeta schimband sarcinile grupelor
3.Prezentati o temă de auditie muzicală pentru clasa a III-a.

Clasa:a III-a A
Obiectul: Muzică și miscare
Subiectul: Audiție muzicală ,,Petrică şi lupul"– Serghei Prokofiev

Obiective operaționale:
O4.-să asculte cu atenție fiecare fragment musical, raspunzand apoi la intrebari
O5.-să înțeleagă muzica ca pe un limbaj sonor
O6.-să poată identifica personajele după melodie și instrumentul care-l reprezintă
O7.-să sesizeze dialogul instrumentelor
O8.-să recunoască partea folclorică și să o deosebească de cea clasică
O9-să recunoască un fragment muzical din creaţia compozitorilor români
Desfasurarea lectiei:

1.Exerciții muzicale (vocalize)


Se propune intonarea a două vocalize:
- vocaliza a) – combinată, conține intervale de 2M (secundă mare)și 3M (terță mare)
- vocaliza b) – alcătuită dintr-un interval de 5P (cvintă perfectă), alternând între toate vocalele; a,e,i,o,u.

2. Intonarea unui cântec cunoscut


“Domnuleț și Domn din cer”- Gh. Cucu
3. Exercițiulde respirație și exercițiul de dicție
a)exercițiul de respirație:
- umflarea balonului;
- stingerea lumânării;
Demonstrează inspirația profundă și expirația lungă (dozajul respirației)

b)Exercițiul de dicție
Se pronunță cu o singură respirație frământarea de limbă:
„Papucarul papucărește papucii nepapucăriți ai papucăresei”.
4. Exercițiul ritmic
Profesorul prezintă exemplul ritmic, alcătuit din bătăi din palme și pe bancă.
Voi mentiona importanța cunoașterii și recunoașterii instrumentelor muzicale după timbru, în lucrarea
audită.

Se prezintă familiile de instrumente simultan cu prezentarea acestora prin intermediul manualului digital.

Categorizarea după modul de producere al sunetelor:


a) Instrumente cu coarde;
- vioară, violoncel, chitară
b) Instrumente de suflat;
- flaut, clarinet, oboi, fagot, corn francez
c)Instrumente de percuție;
- tamburină, tobă, timpan
Jocuri muzicale
a)Identifică familia de instrumente,
de care aparține instrumentul
b) Ghicește instrumentul
Se vor audia scurte fragmente muzicale cu instrumentele principale din poemul simfonic.
Se prezintă date privind viața și creația compozitorului Serghei Prokofiev.
Se prezintă rezumatul lucrării “Petrică și lupul” folosind imagini reprezentând personajele basmului și
instrumentele reprezentative acestora.
Acțiunea basmului este redată prin interpretarea expresivă a orchestrei simfonice. Fiecare personaj poate fi
recunoscut prin melodia și timbrul instrumentului, care îl reprezintă:
Pasărea, cu trilurile ei melodioase, este redată prin sunetele gingașe ale flautului.
Rața, cu măcănitul ei, este ilustrată prin timbrul duios-hazliu al oboiului.
Pisica, stând la pândă să prindă păsărica, este redată prin sunetele catifelate ale clarinetului.
Bunicul cel sfătos, cu voce răgușită, este redat de sunetele fagotului.
Lupul cel viclean și lacom apare pe sunetele grave (joase) ale cornilor.
Viorile și alte instrumente cu coarde cântă o melodie veselă și zglobie, așa cum e Petrică.
Vânătorii sunt redați de sunetul tobelor, iar împușcăturile acestora, de loviturile timpanelor.

CÂNTEC APLICATIV
Se propune un cântec aplicativcare conține în structura sa un exemplu de laitmotiv și personajul malefic,
lupul.
Se va audia întregul cântec, se va prezenta personajul asemănător și laitmotivul caracteristic.
Fragmentul din cântec vafi învățat după auz.
Se va furniza textul fragmentului. Se va recita, se va adăuga ritmul pe text și apoi melodia.
Profesorul demonstrează vocal toate etapele.
Se audiază fragmente selectate din lucrare.

4.Prezentati o modalitate de consolidare a unui cântec în perioada prenotatiei.

CLASA: Pregătitoare
DISCIPLINA ŞCOLARĂ: Muzică şi mişcare
SUBIECTUL: Primăvara a sosit
TIPUL LECŢIEI: consolidare
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
Cognitive
 Să reproducă corect textul şi melodia unui cântec cunoscut
 Să respecte înălţimea şi durata sunetelor muzicale
 Să execute corect, după indicaţii, toate tipurile de exerciţii
 Să aibă o dicţie, o respiraţie şi o poziţie corectă în timpul cântării
Desfasurarea activitatii:
- Haideţi să ne ridicăm în picioare şi să executăm câteva exerciţii. Ne închipuim că suntem pe câmp şi găsim o floare frumoasă. O culegem, o
mirosim şi exclamăm: „Ce frumos miroase floarea!”
Repetăm exerciţiul de două ori.
- Acum ne închipuim că avem în mână o lumânare. Noi suntem vântul şi vrem să stingem lumânarea. Suflăm cu putere. Inspirăm, expirăm.
Executăm câteva exerciţii ritmice
Demonstrez, dau tonul şi semnalul de început şi execut împreună cu copiii exerciţiile melodice.

Şi pentru că tot am vorbit despre primăvară, vă rog să fiţi atenţi pentru că voi interpreta un cântecel şi voi va trebui să-l recunoaşteţi.
Cânt cu silaba „la” cântecul Primăvara a sosit.
Astăzi vom învăţa să dansăm pe acest cântec.
Interpretăm cântecelul în diferite moduri:
 În cor, ritmizând prin bătăi din palme
 Pe grupe: prima grupă intonează, a doua ritmizează
 Se inversează sarcinile stabilite la exerciţiul anterior
 Pe grupe: fetele intonează, băieţii ritmizează
 Se inversează sarcinile stabilite la punctul anterior.
Intonăm cântecelul ritmizând prin bătăi din palme şi din picioare şi prin mers în formă de cerc, horă. Demonstrez, dau tonul, semnalul de început
şi ne jucăm astfel de 2-3 ori.
1. Concepeti o activitate de educatie muzicală pentru perioada prenotatiei utilizând un joc didactic în vederea formării
deprinderilor ritmice.

Clasa :I
Disciplina:Muzica si miscare
Tema lectiei:Elemente de limbaj muzical-ritmul
Mijloc de realizare: Joc didactic muzical

Obiective operationale:

O1 - să execute corect exerciţiile de încălzire a vocii;


O2 – să redea textul si melodia cantecului invatat in ora anterioara;
O3 -să bata pasul pe podea in ritmul cantecului invatat
O4 - să arunce minge catre partenerul din fata pe ritm

Desfasurarea lectiei:
Exerciţii de omogenizare şi acordare a vocilor
Exerciţii de respirat
Exerciţii de cântat pentru antrenarea aparatului fono-articular, pronunţând silaba „La”
Exercţii de reproducere a unor fragmente ritmico-melodice

Joc
Se precizează diferenţa de durată a sunetelor din melodie: sunete mai lungi, respectiv, sunete scurte.
Demonstrarea jocului ritmic
Invatatoarea efectuează bătăi din palme recitând versurile respectând durata acestora în cântec. Apoi interpretează model jocul marcând ritmul
cu ajutorul maracaşului .
Sugerează copiilor să execute bătăi lungi/scurte din palme, apoi din instrumentele –jucărie.
Joc de probă
Copiii marchează ritmul melodiei cu bătăi din palme efectuând un exerciţiu recitativ pentru prima strofă, apoi interpretează melodia efectuând
exerciţiile ritmice corespunzătoare duratei sunetelor.
Executarea jocului muzical
Se execută de două ori jocul, marcând duratele lungi şi scurte cu ajutorul instrumentelor –jucărie
Complicarea jocului
Copiii interpretează cântecul marcând ritmul cu ajutorul instrumentelor în tempoul indicat verbal de educatoare: repejor, rar, interpretând unele
fragmente doar copiii care au un instrument anume.

Jocul didactic „Cu mingea”


Resurse didactice: mingi.
Desfăşurarea jocului
Copiii stau aşezați față în față pe două linii la distanță de un metru. Cei din prima linie au fiecare câte o minge în mână. Toți copiii cântă primele
două strofe mergând ritmic pe loc. La strofa a III-a începe jocul cu mingile, care se aruncă la partenerii din față şi iarăşi vin înapoi, dar pe cât
posibil în ritmul cântecului – pe fiecare măsură o aruncare de minge. Jocul se reia de mai multe ori.
2.Concepeți o activitate de educație muzicală pentru perioada notației muzicale utilizând o metodă interactivă pentru însușirea
elementelor melodice

CLASA :a IVa
ARIA CURRICULARĂ: Arte
OBIECTUL: Educaţie muzicală
TEMA LECTIEI: Înălţimea sunetelor muzicale. Gama Do
COMPETENŢE GENERALE : - Receptarea unor cântece pentru copii şi a unor elemente simple de limbaj muzical
- Interpratarea unorcântece pentru copii
COMPETENŢE SPECIFICE: - Corelarea înălţimilor sunetelor muzicale cu notaţia muzicală
- Utilizara notaţiei înălţimilor sunetelor pentru însuşirea unor cântece(exersarea citirii unor fragmente din
melodii cunoscute)
- Cântarea în colectiv,însoţită de elemente de mişcare

OBIECTIVE: Pe parcursul şi la sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili:


O1 - Să precizeze în gama Do :numărul de trepte, modul de dispunere a sunetelor, denumirea acestora.
O2 - Să reprezinte grafic sunetele cuprinse între Do1 şi Do2
O3 - Să recunoască sunetele gamei Do în funcţie de poziţia acestora pe portativ
O4 - Să intoneze, după auz, sunetele gamei Do în diferite relaţii sonore
O5 - Să citească scurte fragmente melodice care cuprind sunetele gamei
O5 - Să intoneze corect cântecele învăţate
O6 –să execute mișcări coordonate după ritmul impus de o melodie
STRATEGII DIDACTICE:
 Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia, exerciţiul, munca independentă, munca în echipă, jocul didactic
 Mijloace de învăţământ: coli flipchat,semne grafice muzicale cu denumirea ssunetelor , CD-player, CD-uri, instrument muzical
BIBLIOGRAFIE:
 Georgeta Aldea, Gabriela Munteanu- “Didactica educaţiei muzicale în învăţământul primar”, E.D.P, Bucureşti, 2001
 Jean Lupu, Mihaela Stâneci- “Jocuri muzicale pentru copii mari şi mici ” , Editura Sigma Primex, 1999
 Dumitra Radu, Alina Perțea – manual de Muzică și mișcare pentru clasa I-IV,ed. Aramis
Nr. Momentele Conţinutul ştiinţific Ob.op. Strategii Evaluare Obs.
crt. lecţiei
1. Moment or-  Se pregătesc cele necesare începerii orei. Se grupează Conversaţia
ganizatoric elevii.
 Se asigură liniştea.
2. Captarea * Pregătirea vocilor pentru cânt. Explicația, Frontală
atenţiei - Exerciţii de respiraţie:”miroase floarea”, “stingerea Exercițiul,
lumânărilor de pe tort”, “păpădia”, “ce frumos miroase
floarea”.
- Exerciţii de încălzire a vocii: intonarea unor scurte
fragmente musicale,după instrument, folosindu-se
diverse silabe: ma, mu, di,ta, etc.

3. Anunţarea  Li se comunică elevilor că vor repeta tot ceea ce ştiu Frontală


temei şi obiec- despre sunetele muzicale învăţate până acum la Conversaţia
tivelor muzică. Elevii sunt anunţaţi că îi aşteaptă multe
surprize plăcute, jocuri didactice, sarcini pe care le vor
rezolva individual sau în grup.
4. Dirijarea  Recapitularea cunoştinţelor teoretice legate de Gama
invatarii Do.
Ex.1.* Jocul didactic “Găsește-mi locul” O1 Conversația,
Pe coala flipchat se află desenată scara gamei Do pe Explicaţia , Frontală
treptele căreia se vor lipi cartonașe cu un semn muzical Exerciţiul
pe care sunt scrise denumirile sunetelor muzicale ale
gamei DO . Se discută mai întâi despre scara muzicală ( Jocul didactic Observa
ce reprezintă, ce sunete se află pe fiecare treaptă, de ce rea siste-
sunt aşezate sunetele pe trepte, etc). Se explică matică
desfăşurarea jocului. . Explicaţia ,
EX.2.*Intonarea notelor muzicale de pe scara O5 Exerciţiul
muzicală,cu ajutorul instrumentului.
Ex.3.* Pe coală va fi desenat și un portativ pe care vor
scrie diferite note muzicale de către un elev. Sarcina O2,3
celorlalți elevi este de a recunoaște notele muzicale. Frontală
EX.4.*Se vor intona notele muzicale cu ajutorul
instrumentului; O5
Ex.5 *Se vor recunoaște unele sunete musicale cantata la Observa
instrument. Exercițiul rea siste-
Ex.6.*- Rezolvarea unor sarcini în grup(3 grupe) O3 matică
Fiecare echipă primeşte ca sarcină de lucru citirea Conversaţia
notelor muzicale de pe primul portativ al
cântecelor:„Toamna și
școala(pag.6),Rândunica,(pag.8)Ariciul(pag15). Elevii
vor avea ca sarcină să citească în cadrul grupului de
lucru notele muzicale şi să-şi desemneze un Munca în
reprezentant care va răspunde oral în numele grupului. echipă Individua-
Se lasă timp de lucru şi se prezintă rezolvarea în lă
ordinea numită de învăţător. O5
Ex.7*Intonarea cântecelor învăţate:Cântecul Frontală
gamei,Toamna și școala. Exerciţiul Probă
practică
- Se intonează Cântecul gamei” în diverse modalităţi: în
cor, cântare în lanţ (fiecare grupă intonea-ză câte două Observa
măsuri din cântec). Se discută pe textul cântecelor. Exerciţiul rea siste-
- Se intonează cântecul “Toamna și școala” în diverse matică
modalităţi: în cor, în dialog. Exerciţiul Probă
. practică
5 . Obţinerea  Ex.7.Intonarea „Cântecului gamei ” cu alte versuri O5 Exercițiul Probă
performanţei şi decât cele din manual, cu acompaniament muzical . practică
evaluarea

6 Încheierea  Intonarea cântecului „La joacă” cu mișcările specifice O5,6 Exercițiul Aprecieri
activității finale
3.Rezolvați o temă din manualele alternative de clasa a III-a ce conține o problemă melodică.

Rezolvare:
4.Rezolvați o temă din manualele alternative pentru clasa a IV-a ce conține o problemă ritmică.

La primul exercitiu masura este de trei timpi, iar la al doilea masura este de doi timpi.

S-ar putea să vă placă și