Sunteți pe pagina 1din 14

Școala Gimnazială Chiuieșt

Județul Cluj
Anul școlar : 2018 – 2019

Proiectarea unităţii tematice: „Poveste de toamnă”


Perioada: 11.10. 2018 – 16. 11. 2018
Ziua / Competenţe Activităţi integrate şi forme de organizare Detalii de conţinut Resurse Evaluare
Data specifice
Întâlnirea de dimineață, noutăți, meteo
Luni  exerciţii de reprezentare a numerelor punând în evidenţă sistemul
poziţional de scriere;
01.10.  exerciţii de trecere de la o formă de reprezentare la alta;
2018  exerciţii de scriere şi citire a numerelor de la 0 la 10000 cu  Materiale :
cifre/litere Numerele naturale de la manual, culegere, fisă de
Matematică Observarea
 exerciţii de reprezentare prin obiecte sau desen a unui număr din 0 la 1000 lucru, videoproiector
1.1; 1.2; 1.3; 2.1; concentrul 0 – 10000 sistematică
3.1; 3.2  exerciţii de identificare, într-un număr, a cifrei unităţilor / zecilor /  Procedurale :
Formarea, scrierea,
sutelor / miilor explicatia, exercițiul, Aprecieri
AVAP – 1.2; 2.1;  exerciţii de compunere şi descompunere a numerelor în din mii, citirea numerelor
naturale de la problematizare, jocul diactic
sute, zeci şi unităţi globale și
 exerciţii de numărare cu pas dat «înainte şi înapoi», din 1 în 1, din 2 0 la 10 000 Organizare:
JM – 2.1; 2.2;
în 2, din 5 în 5 în concentrul 0 – 10000, cu precizarea limitelor frontal, individual, perechi, individuale
intervalului (de la ...până la.., mai mic decât ... dar mai mare decât ..) echipe
 exerciţii de identificare a unor numere mai mici decât 10 000, ale
căror cifre îndeplinesc condiţii date (de exemplu, cifra unităţilor este
1, cifra zecilor este cu 2 mai mare decât cifra unităţilor etc.)
 exerciţii de identificare a regulii de construcție a unui șir; exerciţii de
completare a unor șiruri de numere
Extragerea unor informații de de detaliu din textul literar
 exerciții de citire a unui text
Limba și  Materiale :
 exerciţii de identificare a elementelor componente ale textului literar
literatura manual, CD, culegere, fisă de 
 exerciţii de identificare a structurii textului literar
lucru, prezentări PPT,  Observarea
română  exerciţii de înţelegere a textului: răspunsuri la întrebări, exprimarea Textul literar videoproiector sistematică
1.1; 1.2; 1.4; 1.5;
opiniei personale Text­suport:  Procedurale :
 identificarea cuvintelor-cheie dintr-un text „Matilda”
2.1; 2.2; 2.3; 2.5; explicatia, exercitiul, Aprecieri
 extragerea din textul literar a unor dovezi, argumente în scopul
3.1; 3.3; 3.4; 3.6; problematizare, jocul de rol
susținerii unor afirmații
după Roald Dahl globale și
4.1; 4.2; 4.3; 4.4;,  utilizarea unor organizatori grafici - hărţi ale textului – pentru Organizare:
4.5; identificarea unor elemente privind locul, timpul, spaţiul acţiunii, frontal, individual, echipe, individuale
titlul, autorul, personajele, cauza acțiunii etc.
MM - 2.1; 3.2; perechi
 identificarea trăsăturilor fizice ale unui personaj ( realizarea
portretului unui personaj;
Transpunerea textului în versuri apoi cântarea acestora
Educaţie fizică

Redactat: prof. Cristna - Nastasia BOB 1


Școala Gimnazială Chiuieșt
Județul Cluj
Anul școlar : 2018 – 2019
 Materiale :
Persoana. Ce înseamnă să fim persoane? Persoana manual, CD, videoproiector Observarea
Educație  enumerarea caracteristicilor unei persoane  Procedurale : sistematică
civică  exerciţii de selectare/înlocuire a cuvintelor ce denumesc
citire explicativă, conversaţia,
1.1; 3.1; persoane
explicaţia, învăţarea prin Aprecieri
 activităţi realizate de persoane Ce înseamnă să fim
CLR- 2.5;  reprezentarea prin desen a mai multor fiinţe şi identificarea persoane? descoperire, exercitiul globale și
AVAP - 2.2; persoanelor din desen Organizare: individuale
Memorarea versurilor „Eu, tu, noi” act. frontală, pe grupe
act. individuală
Limba și Întâlnirea de dimineaţă- prezenţa, noutăţi, meteo Textul literar  Materiale :
literatura  exerciţii de identificare a cuvintelor sa/s-a, sau/s-au, la/l-a, într- Elemente de vocabular, manual, CD, videoproiector
Marţi română o/ într-un …… Text­suport: Observarea 
 exerciţii de scriere în propoziţii a cuvintelor sa/s-a, sau/s-  Procedurale :
02.10. „Matilda” sistematică
au…….. citire explicativă, conversaţia,
2018 1.1; 1.2; 1.4; 1.5;
2.1; 2.2; 2.3; 2.5;  explicarea folosirii cratimei în scrierea unor cuvinte. după Roald Dahl explicaţia, învăţarea prin
 scrierea corectă a unor enunţuri care conţin ortograme scrise descoperire, exercițiul Aprecieri 
3.1; 3.3; 3.4; 3.6;
greşit Organizare:
4.1; 4.2; 4.3; 4.4;, globale si 
 alcătuirea unor enunţuri cu ortograme/cuvinte date
4.5; act. frontală, individuală, pe  individuale
 redactarea unor texte de scurtă întindere cu grupuri de cuvinte
MM - 2.1; 3.2; care conţin ortograme grupe
AVAP – 1.2; 2.1; Compoziție muzicală – ”Cântecul ortogramelor”
Matematică  exerciţii de reprezentare a numerelor punând în evidenţă sistemul  Materiale : Observarea 
1.1; 1.2; 1.3; 2.1; poziţional de scriere; Numerele naturale de la
 exerciţii de trecere de la o formă de reprezentare la alta; manual, culegere, fisă de sistematică
3.1; 3.2 0 la 10000
 exerciţii de scriere şi citire a numerelor de la 0 la 10000 cu lucru, videoproiector
AVAP – 1.2; 2.1;
cifre/litere  Procedurale : Aprecieri 
 exerciţii de reprezentare prin obiecte sau desen a unui număr din Formarea, scrierea,
concentrul 0 – 10000 citirea numerelor explicatia, exercițiul, globale si 
JM – 2.1; 2.2;  exerciţii de identificare, într-un număr, a cifrei unităţilor / zecilor / naturale de la problematizare, jocul diactic individuale
sutelor / miilor 0 la 10 000 Organizare:
 exerciţii de compunere şi descompunere a numerelor în din mii,
frontal, individual, perechi,
sute, zeci şi unităţi
 exerciţii de numărare cu pas dat «înainte şi înapoi», din 1 în 1, din 2 echipe
în 2, din 5 în 5 în concentrul 0 – 10000, cu precizarea limitelor
intervalului (de la ...până la.., mai mic decât ... dar mai mare decât ..)
 exerciţii de identificare a unor numere mai mici decât 10 000, ale
căror cifre îndeplinesc condiţii date (de exemplu, cifra unităţilor este
1, cifra zecilor este cu 2 mai mare decât cifra unităţilor etc.)
 exerciţii de identificare a regulii de construcție a unui șir; exerciţii de
completare a unor șiruri de numere

Redactat: prof. Cristna - Nastasia BOB 2


Școala Gimnazială Chiuieșt
Județul Cluj
Anul școlar : 2018 – 2019
 Cântec: În clasă Cântarea vocală  Materiale :
 reproducerea în gcolectiv a cântecului însușit intuitiv,  colectivă calculator, CD Observarea 
Muzică și respectând sincronizarea  Procedurale :
mișcare sistematică
1.1; 1.2; 1.3; 2.1;  dialog între grupe, sugerat de textul cântecului conversaţia, expli­caţia,
3.1;  cântarea în nuanţă medie firească, cu participare afectivă; demonstratia, exercitiul
 joc de rol Organizare:
AVAP – 1.2; Aprecieri 
Modelaj­ „Corul clasei” frontal, individual,  pe grupe
2.3; globale și 
individuale

Limba engleză
 compararea şi ordonarea numerelor mai mici decât 10 000
 folosind numărătoarea poziţională sau reprezentări
Miercuri  exerciţii de comparare a unor numere mai mici sau egale cu 10 000 utilizând
 Materiale :
03.10. algoritmul de comparare manual, culegere, fisă de Observarea 
2018
Matematică  exerciţii de completare a şirurilor date cu numere corespunzătoare;
Numerele naturale de la
1.1; 1.2; 1.3; 2.1; lucru, videoproiector sistematică
 exerciţii de scriere a vecinilor numerelor date în concentrul 0 – 10000; 0 la 10000
3.1; 3.2  utilizarea simbolurilor (<, ≤,>, ≥,=) în compararea numerelor cu ajutorul  Procedurale :
LLR – 1.2; 3.4; unor exemple concrete şi a unor reprezentări grafice Compararea şi explicatia, exercițiul, Aprecieri 
 exerciţii de identificare a succesorului şi/sau a predecesorului unui număr
 ordonarea crescătoare/descrescătoare a unor numere mai mici sau egale cu
ordonarea numerelor problematizare, jocul diactic globale și 
AVAP – 1.2; 2.1; 10 000 naturale Organizare:
individuale
 determinarea unor numere care să respecte condiţii date (mai mic decât ...,  frontal, individual, perechi,
mai mare sau egal cu ... etc.)
 extragerea şi sortarea de numere dintr-un tabel, pe baza unor criterii date echipe
Desen – „Castelul 10000”
Limba și Explorarea textului Textul literar  Materiale : Observarea 
literatura  citirea textului: în şoaptă, cu voce tare, citire în lanţ, citire pe roluri Personajele unei  manual, CD, videoproiector sistematică
română  exerciţii de recunoaştere a elementelor constitutive ale textului întâmplări, ordinea 
 formularea de răspunsuri la întrebările referitoare la textul citit şi  Procedurale :
1.1; 1.2; 2.1; 2.2; întâmplărilor într­o 
evidenţierea personajelor citire explicativă, conversaţia, Aprecieri 
2.5; 3.1; 3.3; 4.1;  formularea de întrebări şi evidenţiere a ordinii desfăşurării povestire. Povestirea 
4.4; întâmplărilor orală explicaţia, învăţarea prin globale și 
 exerciţii de îmbogăţire a vocabularului- alcătuire de propoziţii Text­suport: individuale
descoperire, exercițiul
MM - 2.1; 3.2; folosind cuvintele noi
Cântec – „Limba românească” În bibliotecă Organizare:
act. frontală, pe grupe
AVAP – 2.5;
de Ana Blandiana act. individuală

Redactat: prof. Cristna - Nastasia BOB 3


Școala Gimnazială Chiuieșt
Județul Cluj
Anul școlar : 2018 – 2019
 Tehnici de lucru: linie modulată, repetiția, colaj  Materiale :
Arte vizuale și  Elemente de limbaj plastic: linia, punctul, forme neregulate manual, imagini specifice 
abilități  Dialog dirijat  toamnei, acuarele, pensule
practice  ­ Explicarea tehnicii de lucru, a etapelor  Procedurale : Observarea 
Trusa micului artist
1.1; 1.2; 1.3 2.1;  explorarea mediului cultural-artistic pentru a identifica forme, explicatia, exercitiul sistematică
culori, materiale, tehnici, obiecte artistice; discutarea problematizare
2.2; 2.3; 2.4; „Drumul către școală”
mesajului şi a impresiilor; Organizare:
2.5; Proba practică
 identificarea mai multor texturi, a formelor în mişcare, a
frontal, individual
CLR – 2.1; formelor ce au suferit deformări minore, etc;
2.3;4.3;  Realizarea lucrării; prezentarea colegilor
Auditie: Poezii si cântece de toamnăI
Religie ortodoxă
Educaţie fizică
Întâlnirea de dimineaţă- prezenţa, noutăţi, meteo  Materiale :
 despărţirea cuvintelor în silabe  manual, CD, videoproiector
Joi scrierea corectă a cuvintelor 

 Procedurale : Observarea 
04.10. Limba și Alcătuirea unei cărți
 cuvinte cu sens opus și sens asemănător sistematică
2018 literatura citire explicativă, conversaţia,
 Acte   de   vorbire:   exprimarea   opiniei   față   de   anumite Text­suport:
română întâmplări explicaţia, învăţarea prin
Aprecieri 
1.1; 1.2; 2.1; 2.2;  Organizarea   textului   scris:   scrierea   pe   caiet   dictando; În bibliotecă descoperire, exercitiul
2.5; 3.3; 4.1; 4.4; aşezarea textului în pagină  globale și 
 scrierea corectă și utilizarea semnelor de punctuație Organizare:
MM - 2.1; 3.2; de Ana Blandiana  individuale
 portretul unui personaj act. frontală, pe grupe
Cântec – „Școlărei și școlărițe” act. individuală 

 compararea şi ordonarea numerelor mai mici decât 10 000


 folosind numărătoarea poziţională sau reprezentări
 Materiale :
 exerciţii de comparare a unor numere mai mici sau egale cu 10 000 utilizând
algoritmul de comparare Numerele naturale de la manual, culegere, fisă de Observarea 
 exerciţii de completare a şirurilor date cu numere corespunzătoare; lucru, videoproiector sistematică
Matematică  exerciţii de scriere a vecinilor numerelor date în concentrul 0 – 10000;
0 la 1000
1.1; 1.2; 1.3; 2.1;  utilizarea simbolurilor (<, ≤,>, ≥,=) în compararea numerelor cu ajutorul  Procedurale :
3.1; 3.2 unor exemple concrete şi a unor reprezentări grafice Compararea şi explicatia, exercițiul, Aprecieri 
 exerciţii de identificare a succesorului şi/sau a predecesorului unui număr ordonarea numerelor
 ordonarea crescătoare/descrescătoare a unor numere mai mici sau egale cu
problematizare, jocul diactic globale și 
AVAP – 1.2; 2.1; 10 000
naturale
Organizare:
individuale
 determinarea unor numere care să respecte condiţii date (mai mic decât ..., frontal, individual, perechi, 
mai mare sau egal cu ... etc.)
 extragerea şi sortarea de numere dintr-un tabel, pe baza unor criterii date echipe
Jocuri – „Identifică ce număr a scris Matilda!”
Limba engleză

Redactat: prof. Cristna - Nastasia BOB 4


Școala Gimnazială Chiuieșt
Județul Cluj
Anul școlar : 2018 – 2019
Stil de viață activă  Materiale :
 deplasări cu numărarea pașilor și transport de diferite obiecte
mingi,  jetoane cu numere Observarea 
Joc și mișcare  participarea la ștafete și jocuri cu utilizarea unor deprinderi de
locomoție  Procedurale : sistematică
 transportarea de obiecte pe trasee stabilite, cu respectarea regulilor Stil de viață activă  conversaţia, explicaţia,
1.1; 1.2; 1.3; 2.1;  participarea la ștafete și jocuri cu utilizarea unor deprinderi de Jocuri de mișcare în aer exercițiul, jocul de rol Aprecieri 
2.2; manipulare
 realizarea unor sarcini motrice de manipulare a diferitelor obiecte, în liber – „Cărăușii” Organizare: globale și 
Educație civică
cadrul unui grup frontal, individual,  în echipă
- 2.3;  felicitarea coechipierilor/adversarilor
individuale
 autoanaliza randamentului propriu
 analiza randamentului echipelor
 Materiale :
imagini specifice, acuarele,
burete, pahar cu apă, baloane,
Activități  discuții despre Ziua Internațională a Educației floricele din butere 
dedicate Zilei  realizarea unei cărți cu titlul „Ce o fi educația?” Educația – pasul necesar  Procedurale :
Internaționale  reaizarea unui panou dedicat Zilei Internaționale a Educației spre un viitor ideal explicatia, exercițiul
Vineri  scrierea de mesaje proprii legate de educație
05.10. a Educației problematizare, argumentarea
 scrierea de mesaje despre educație pe baloane
2018  lansarea de baloane Organizare:
 cântece frontal, individual, perechi

Ziua / Competenţe Activităţi integrate şi forme de organizare Detalii de conţinut Resurse Evaluare
Data specifice
Matematică Întâlnirea de dimineață, noutăți, meteo Numerele naturale de la  Materiale : Observarea
Luni 1.1; 1.2; 1.3; 2.1;  exerciţii de aproximare la mii, sute, zeci și unități a numerelor date; 0 la 10000 sistematică
manual, culegere, fisă de
3.1; 3.2; 5.1  exerciţii de scriere a numerelor cu cifre sau cu litere;
08.10. lucru, videoproiector
 exerciţii de comparare şi ordonare a numerelor de la 0 la 10000
2018 Rotunjirea numerelor
AVAP – 1.2; 2.1;
 exerciţii de completare a casetelor cu cifre corespunzătoare pentru a  Procedurale : Aprecieri
obţine relaţii adevărate; naturale
explicatia, exercițiul, globale și
 ex. de reprezentare grafică pe axa numerelor
 exerciţii de rotunjire/aproximare a numerelor în contexte similare problematizare, jocul diactic individuale
unor situaţii din viaţa cotidiană Organizare:
Desen – „Numărul cărților din bibliotecă – rotunjite” frontal, individual, perechi,
echipe

Redactat: prof. Cristna - Nastasia BOB 5


Școala Gimnazială Chiuieșt
Județul Cluj
Anul școlar : 2018 – 2019
 exerciţii de identificare a titlului, a autorului, personajelor și a altor  Materiale :
elemente esențiale dintr-un fragment manual, CD, videoproiector
Limba și  identificarea unor pasaje din text care să respecte cerințele date Observarea
Alcătuirea unei cărți  Procedurale :
literatura  despărțirea în silabe a unor cuvinte date
citire explicativă, conversaţia, sistematică
română  identificarea sinonimelor și antonimelor pentru cuvinte date Text­suport:
 alcătuirea de enunțuri în care un cuvând dat să aibă sensuri diferite explicaţia, învăţarea prin
1.1; 1.4; 3.2; 3.3;
 completarea unui text cu semnele de punctuație adecvate În bibliotecă Aprecieri
 completarea unor spații lacunare cu ortogramele studiate descoperire, exercitiul
3.6.  integrarea de cuvinte date în enunțuri proprii Organizare: globale și
 redactarea unui bilet de Ana Blandiana act. frontală, pe grupe individuale
act. individuală 

Educaţie fizică
Persoana. Ce înseamnă să fim persoane?
 enumerarea caracteristicilor unei persoane
 Materiale :
 exerciţii de selectare/înlocuire a cuvintelor ce denumesc
persoane Persoana manual, CD, videoproiector Observarea
Educație  Procedurale : sistematică
 activităţi realizate de persoane
civică
 reprezentarea prin desen a mai multor fiinţe şi identificarea citire explicativă, conversaţia,
1.1; 3.1;
persoanelor din desen explicaţia, învăţarea prin Aprecieri
Ce înseamnă să fim
 modalităţi de identificare a unei persoane (identitatea) descoperire, exercitiul
CLR- 2.5; persoane? globale și
 enumerarea trasăturilor fizice şi morale a unei persoane Organizare:
J M- 2.1  asemănări şi deosebiri intre persoane individuale
act. frontală, pe grupe
 realizarea autoportretului şi a portretului colegului de bancă
 mimarea unor acţiuni specifice persoanelor act. individuală
Joc de rol: Să ne cunoaştem
Limba și Întâlnirea de dimineaţă- prezenţa, noutăţi, meteo Textul nonliterar  Materiale : Observarea 
literatura  exerciții identificarea titlului, autorului si a personajelor unui  manual, CD, videoproiector sistematică
Marţi română fragment narativ Text­suport:
 Procedurale :
09.10. 1.1; 1.2; 2.1; 2.2;  formularea de răspunsuri la întrebări
2.5; 3.3; 4.1; 4.4; Povestea cărții mele citire explicativă, conversaţia, Aprecieri 
2018  completarea unui text cu semnele de punctuație potrivite
 selectarea din text a unor cuvinte  care respectă cerinte date explicaţia, învăţarea prin globale si 
MM-2.1; 3.2;  formularea de enunturi la sfârsitul cărora să folosească punctul,  de Mihaela Iordache descoperire, exercițiul individuale
semnul întrebării si al exclamării Organizare:
 ordonarea alfabetică a unor cuvinte act. frontală, individuală, pe 
grupe

Redactat: prof. Cristna - Nastasia BOB 6


Școala Gimnazială Chiuieșt
Județul Cluj
Anul școlar : 2018 – 2019
 exerciţii de aproximare la mii, sute, zeci și unități a numerelor date;  Materiale :
 exerciţii de scriere a numerelor cu cifre sau cu litere; Numerele naturale de la manual, culegere, fisă de
Matematică  exerciţii de comparare şi ordonare a numerelor de la 0 la 10000
0 la 10000 Observarea 
 exerciţii de completare a casetelor cu cifre corespunzătoare pentru a lucru, videoproiector
1.1; 1.2; 1.3; 2.1; sistematică
obţine relaţii adevărate;
Rotunjirea numerelor  Procedurale :
3.1; 3.2; 5.1  ex. de reprezentare grafică pe axa numerelor
naturale explicatia, exercițiul,
 exerciţii de rotunjire/aproximare a numerelor în contexte similare Aprecieri 
AVAP – 1.2; 2.1; unor situaţii din viaţa cotidiană problematizare, jocul diactic
globale si 
MM - 3.2 ” Câtecul rotunjirii”– compoziție muzicală Organizare:
individuale
frontal, individual, perechi, 
echipe
 Cântec: În clasă Cântarea vocală  Materiale :
 reproducerea în gcolectiv a cântecului însușit intuitiv,  colectivă calculator, CD Observarea 
Muzică și respectând sincronizarea  Procedurale :
mișcare sistematică
1.1; 1.2; 1.3; 2.1;  dialog între grupe, sugerat de textul cântecului conversaţia, expli­caţia,
3.1;  cântarea în nuanţă medie firească, cu participare afectivă; demonstratia, exercitiul
 joc de rol Organizare:
AVAP – 1.2; Aprecieri 
Modelaj­ „Corul clasei” frontal, individual,  pe grupe
2.3; globale și 
individuale

Limba engleză
 exerciţii de aproximare la mii, sute, zeci și unități a numerelor date;  Materiale : Observarea 
Miercuri Matematică  exerciţii de scriere a numerelor cu cifre sau cu litere;
Numerele naturale de la manual, culegere, fisă de lucru sistematică
 exerciţii de comparare şi ordonare a numerelor de la 0 la 10000
10.10. 1.1; 1.2; 1.3; 2.1;  Procedurale :
 exerciţii de completare a casetelor cu cifre corespunzătoare pentru a 0 la 10000
2018 3.1; 3.2; 5.1 obţine relaţii adevărate; explicatia, exercițiul, Aprecieri 
AVAP – 1.2; 2.1;  ex. de reprezentare grafică pe axa numerelor Rotunjirea numerelor problematizare globale și 
LLR – 1.2; 3.4;  exerciţii de rotunjire/aproximare a numerelor în contexte similare naturale
unor situaţii din viaţa cotidiană Organizare: individuale
Compoziție literară – „Ce e rotunjirea?””  frontal, individual
Limba și  exerciții identificarea titlului, autorului si a personajelor unui  Textul nonliterar  Materiale : Observarea 
literatura fragment  manual, culegere, fisă de sistematică
română  formularea de răspunsuri la întrebări Text­suport:
lucru, videoproiector
1.1; 1.2; 2.1; 2.2;  completarea unui text cu semnele de punctuație potrivite
2.5; 3.1; 3.3; 4.1; Povestea cărții mele  Procedurale : Aprecieri 
 selectarea din text a unor cuvinte  care respectă cerinte date
4.4; explicatia, exercițiul, globale și 
 formularea de enunturi la sfârsitul cărora să folosească punctul, 
MM - 2.1; 3.2; de Mihaela Iordache problematizare, jocul diactic
semnul întrebării si al exclamării individuale
AVAP – 2.5; Organizare:
 ordonarea alfabetică a unor cuvinte
 sinonime și antonime pentru cuvinte date frontal, individual, perechi, 
echipe

Redactat: prof. Cristna - Nastasia BOB 7


Școala Gimnazială Chiuieșt
Județul Cluj
Anul școlar : 2018 – 2019
 Tehnici de lucru: linie modulată, repetiția, colaj  Materiale :
Arte vizuale și  Elemente de limbaj plastic: linia, punctul, forme neregulate manual, imagini specifice 
abilități  Dialog dirijat  toamnei, acuarele, pensule
practice  ­ Explicarea tehnicii de lucru, a etapelor  Procedurale : Observarea 
Trusa micului artist
1.1; 1.2; 1.3 2.1;  explorarea mediului cultural-artistic pentru a identifica forme, explicatia, exercitiul sistematică
culori, materiale, tehnici, obiecte artistice; discutarea problematizare
2.2; 2.3; 2.4; „Lumea în linii”
mesajului şi a impresiilor; Organizare:
2.5; Proba practică
 identificarea mai multor texturi, a formelor în mişcare, a
frontal, individual
CLR – 2.1; formelor ce au suferit deformări minore, etc;
2.3;4.3;  Realizarea lucrării; prezentarea colegilor
Auditie: Poezii si cântece de toamnăI
Religie ortodoxă
Educaţie fizică
Întâlnirea de dimineaţă- prezenţa, noutăţi, meteo
 despărţirea cuvintelor în silabe 
Joi  scrierea   corectă   a   cuvintelor   care   conțin  â  în   interiorul  Materiale :
11.10. cuvintelor, sau î la început, final și înteriorul cuvintelor manual, culegere, fisă de Observarea 
2018 Limba și  cuvinte cu sens opus și sens asemănător Textul nonliterar
lucru, videoproiector sistematică
literatura  exerciții identificarea titlului, autorului si a personajelor unui 
Text­suport:  Procedurale :
română fragment narativ
 formularea de răspunsuri la întrebări explicatia, exercițiul, Aprecieri 
1.1; 1.2; 2.1; 2.2; Povestea cărții mele
2.5; 3.3; 4.1; 4.4;  completarea unui text cu semnele de punctuație potrivite problematizare, jocul diactic globale și 
MM - 2.1; 3.2;  selectarea din text a unor cuvinte  care respectă cerinte date Organizare:
de Mihaela Iordache individuale
 formularea de enunturi la sfârsitul cărora să folosească punctul,  frontal, individual, perechi, 
semnul întrebării si al exclamării echipe
 ordonarea alfabetică a unor cuvinte
 Cântec – „Școlărei și școlărițe”
Matematică  exerciţii de scriere şi citire a numerelor folosind cifrele romane (I, V, Numerele naturale de la  Materiale : Observarea 
1.1; 1.2; 1.3; 2.1; X)
 exerciţii de realizare a corespondenței între numere scrise cu cifre
0 la 10000 manual, culegere, fisă de sistematică
3.1; 3.2; 5.1;
arabe/romane lucru, , CD, calculator,
AVAP – 1.2; 2.1;
 exerciţii de utilizare a cifrelor romane în situaţii uzuale (de Formarea, scrierea, videoproiector Aprecieri 
exemplu, scrierea datei)
 exerciţii de identificare a regulii de construcție a unui șir
citirea numerelor cu  Procedurale : globale și 
 exerciţii de completare a unor șiruri de numere scrise cu cifre cifre romane explicatia, exercițiul,
(I, V, X) individuale
romane problematizare, jocul diactic
 ordonarea crescătoare/descrescătoare a a unor numere scrise cu
Organizare:
cifrele romane (I, V, X)
 exerciţii de identificare a unor numere scrise cu cifrele romane (I, frontal, individual, perechi, 
V, X), care îndeplinesc condiţii date echipe
Jocuri de construcție cu bețișoare – „Împărăția cifrelor
romane”
Redactat: prof. Cristna - Nastasia BOB 8
Școala Gimnazială Chiuieșt
Județul Cluj
Anul școlar : 2018 – 2019
Limba engleză
Stil de viață activă  Materiale :
 deplasări cu numărarea pașilor și transport de diferite obiecte
mingi,  jetoane cu numere Observarea 
Joc și mișcare  participarea la ștafete și jocuri cu utilizarea unor deprinderi de
locomoție  Procedurale : sistematică
Stil de viață activă 
 transportarea de obiecte pe trasee stabilite, cu respectarea regulilor conversaţia, explicaţia,
1.1; 1.2; 1.3; 2.1;  participarea la ștafete și jocuri cu utilizarea unor deprinderi de Jocuri de mișcare în aer
exercițiul, jocul de rol Aprecieri 
2.2; manipulare liber – „Țintașii 
 realizarea unor sarcini motrice de manipulare a diferitelor obiecte, în Organizare: globale și 
Educație civică iscusiți”
cadrul unui grup frontal, individual,  în echipă
- 2.3;  felicitarea coechipierilor/adversarilor
individuale
 autoanaliza randamentului propriu
 analiza randamentului echipelor
Întâlnirea de dimineaţă- prezenţa, noutăţi, meteo
 exerciții identificarea titlului, autorului si a personajelor unui 
 Materiale :
fragment narativ
Limba și manual, culegere, fisă de Observarea 
 formularea de răspunsuri la întrebări Textul nonliterar
literatura  completarea unui text cu semnele de punctuație potrivite lucru, videoproiector sistematică
română  selectarea din text a unor cuvinte  care respectă cerinte date Text­suport:  Procedurale :
 formularea de enunturi la sfârsitul cărora să folosească punctul,  explicatia, exercițiul, Aprecieri 
1.1; 1.4; 3.2; 3.3; semnul întrebării si al exclamării Povestea cărții mele
problematizare, jocul diactic globale și 
3.6.  ordonarea alfabetică a unor cuvinte Organizare:
de Mihaela Iordache individuale
MM - 2.1; 3.2;  scrierea corectă a cuvintelor care conțin consoana m înainte frontal, individual, perechi, 
de p și b
echipe
Joc didactic: „Cântec pentru învățătorul meu” – compunerea
unui cântec
Științe ale  observarea unor corpuri  Materiale : Observarea 
Vineri naturii  clasificarea corpurilor în funcție de diferite criterii Diversitatea lumii vii manual, culegere, fisă de lucru sistematică
12.10. 1.1; 2,2; 2,2;
 stabilirea deosebirilor dintre lucruri și ființe Corpurile cu viață și  Procedurale :
2018  realizarea unor cărți de identitate pentru anumite vietuitoare corpuri fără viață explicatia, exercițiu problematizare
3,1; 3,2; Aprecieri 
Organizare:
LLR: 2.3; globale și 
frontal, individual
individuale
OPȚIONAL  folclorul – definirea folclorului  Materiale : Observarea 
„Întoarcerea la  prezentarea noțiunilor teoretice legate de folclor Folclorul. Definirea imagini, costum popular
 discuții legate de obiceiurile și tradițiile populare specifice  folclorului.  sistematică
obârșii”  Procedurale :
zonei Repere tradiționale explicatia, exercitiul
1.1; 1.2; 1.3; 1.4;
 prezentarea costumul popular specific zonei Aprecieri 
1.5; 1.6; 2.1 problematizare
Audiție – cântece populare specifice zonei Organizare: globale și 
MM-1.4
frontal, individual individuale

Redactat: prof. Cristna - Nastasia BOB 9


Școala Gimnazială Chiuieșt
Județul Cluj
Anul școlar : 2018 – 2019
 Tehnici de lucru: linie modulată, repetiția, colaj  Materiale :
Arte vizuale și  Elemente de limbaj plastic: linia, punctul, forme neregulate manual, imagini specifice 
abilități  Dialog dirijat  Redarea spațiului toamnei, acuarele, pensule
 ­ Explicarea tehnicii de lucru, a etapelor natural
practice  Procedurale :
1.1; 1.2; 1.3 2.1;  Pictură: tehnica buretelui explicatia, exercitiul
 Realizarea lucrării,  prezentarea colegilor „Magia culorilor”
2.2; 2.3; 2.4; 2.5; problematizare
CLR – 2.1;2.3;4.3; Auditie: Poezii si cântece de toamnă Organizare:
frontal, individual

Ziua / Competenţe Activităţi integrate şi forme de organizare Detalii de conţinut Resurse Evaluare
Data specifice
Matematică Întâlnirea de dimineață, noutăți, meteo Numerele naturale de la  Materiale : Observarea
Luni 1.1; 1.2; 1.3; 2.1;  exerciţii de scriere şi citire a numerelor folosind cifrele romane (I, V, sistematică
0 la 10000 manual, culegere, fisă de
3.1; 3.2 X)
15.10. lucru, videoproiector
 exerciţii de realizare a corespondenței între numere scrise cu cifre
2018 arabe/romane  Procedurale : Aprecieri
AVAP – 1.2; 2.1; Formarea, scrierea,
 exerciţii de utilizare a cifrelor romane în situaţii uzuale (de exemplu, citirea numerelor cu explicatia, exercițiul, globale și
scrierea datei)
cifre romane problematizare, jocul diactic
JM – 2.1; 2.2;  exerciţii de identificare a regulii de construcție a unui șir individuale
 exerciţii de completare a unor șiruri de numere scrise cu cifre (I - XXX) Organizare:
MM – 1.2; 2.1; romane frontal, individual, perechi,
 ordonarea crescătoare/descrescătoare a a unor numere scrise cu
cifrele romane (I, V, X) echipe
 exerciţii de identificare a unor numere scrise cu cifrele romane, în
concentrul 0 - 30, care îndeplinesc condiţii date
Cântecul cifrelor romane – compoziția clasei

Redactat: prof. Cristna - Nastasia BOB 10


Școala Gimnazială Chiuieșt
Județul Cluj
Anul școlar : 2018 – 2019
Extragerea unor informații de detaliu din textul literar
Limba și  exerciții de citire a unui text
literatura  exerciţii de identificare a elementelor componente ale textului  Materiale :
română  exerciţii de identificare a structurii textului manual, CD, culegere, fisă de 
 exerciţii de înţelegere a textului: răspunsuri la întrebări, exprimarea lucru, prezentări PPT,  Observarea
1.1; 1.2; 1.4; 1.5; opiniei personale, povestirea textului folosind sintagme identificării Textul nonliterar videoproiector sistematică
2.1; 2.2; 2.3; 2.5; ordinii cronologice a derulării acțiunii Text­suport:  Procedurale :
„Povestea cărții mele” explicația, exercițiul,
3.1; 3.3; 3.4; 3.6;  identificarea cuvintelor-cheie dintr-un text Aprecieri
4.1; 4.2; 4.3; 4.4;,  extragerea din textul literar a unor dovezi, argumente în scopul problematizare, jocul de rol
susținerii unor afirmații de Mihaela Iordache globale și
4.5; Organizare:
 despărțirea în silabe a cuvintelor care conțin grupurile de sunete „ua”
frontal, individual, echipe, individuale
MM - 2.1; 3.2; sau „ie” când aparțin sau nu aceleiași silabe
 identificarea trăsăturilor fizice ale unui personaj ( realizarea perechi
AVAP – 1.2; 2.1; portretului unui personaj;
Realizarea propriei cărți care să cuprindă o poveste sau poezie creată de
elev
Educaţie fizică
 importanța lucrurilor, a plantelor și animalelor pentru om  Materiale :
 selectarea importanței lucrurilor, a plantelor, a animalelor și a manual, CD, videoproiector, 
celorlalți Observarea
Educație PPT­uri
 stabilirea importanței membrilor familiei sistematică
civică  reprezentarea prin desen a mai multor fiinţe, lucruri şi
 Procedurale :
1.1; 3.1; identificarea importanței lor citire explicativă, conversaţia,
Nevoia de lucruri, plante, Aprecieri
Machetă : „Cele mai importante lucruri” animale și ceilalți explicaţia, învăţarea prin
CLR- 2.5; globale și
descoperire, exercitiul
AVAP - 2.2; Organizare: individuale
act. frontală, pe grupe
act. individuală
Întâlnirea de dimineaţă- prezenţa, noutăţi, meteo Textul literar  Materiale :
Limba și
Extragerea unor informații de detaliu din textul literar Text­suport: manual, CD, videoproiector,
 exerciții de citire a unui text la prima vedere „Poveste fără sfârșit”
literatura  exerciţii de identificare a elementelor componente ale textului fișă de lucru
română  Procedurale : Observarea 
Marţi  exerciţii de identificare a structurii textului după Michael Ende sistematică
16.10.  exerciţii de înţelegere a textului: răspunsuri la întrebări, exprimarea citire explicativă, conversaţia,
1.1; 1.2; 1.4; 1.5;
2018 opiniei personale, povestirea textului folosind sintagme identificării explicaţia, învăţarea prin
2.1; 2.2; 2.3; 2.5; ordinii cronologice a derulării acțiunii
3.1; 3.3; 3.4; 3.6; descoperire, exercițiul Aprecieri 
 identificarea cuvintelor-cheie dintr-un text
4.1; 4.2; 4.3; 4.4;,  extragerea din textul literar a unor dovezi, argumente în scopul
Organizare: globale si 
4.5; susținerii unor afirmații act. frontală, individuală, pe  individuale
MM - 2.1; 3.2;  identificarea semenărilor și deosebirilor dintre două personaje grupe
 identificarea trăsăturilor fizice ale unui personaj ( realizarea
AVAP – 1.2; 2.1;
portretului unui personaj;
Proiect tematic: „Cartea, pasiunea clasei a III-a”
Redactat: prof. Cristna - Nastasia BOB 11
Școala Gimnazială Chiuieșt
Județul Cluj
Anul școlar : 2018 – 2019
 exerciţii de reprezentare a numerelor punând în evidenţă sistemul
Recapitulare  Materiale :
poziţional de scriere;
 exerciţii de trecere de la o formă de reprezentare la alta; manual, manual digital,
Matematică  exerciţii de scriere şi citire a numerelor de la 0 la 10000 cu culegere, fisă de lucru, Observarea 
1.1; 1.2; 1.3; 2.1; cifre/litere Numerele naturale de la videoproiector sistematică
3.1; 3.2  exerciţii de reprezentare prin obiecte sau desen a unui număr din 0 la 10000
concentrul 0 – 10000  Procedurale :
AVAP – 1.2; 2.1;  exerciţii de identificare, într-un număr, a cifrei unităţilor / zecilor / explicatia, exercițiul, Aprecieri 
sutelor / miilor Formarea, scrierea, problematizare, jocul diactic globale si 
 exerciţii de aproximare a numerelor naturale
JM – 2.1; 2.2;  exerciții de formare, citire și scriere a numerelor utilizând cifrele
citirea numerelor cu Organizare: individuale
cifre romane frontal, individual, perechi,
romane
„La piață” – prețutile fructelor în cifre romane echipe
 Cântec: În clasă Cântarea vocală  Materiale :
 reproducerea în gcolectiv a cântecului însușit intuitiv,  colectivă calculator, CD Observarea 
Muzică și respectând sincronizarea  Procedurale :
mișcare sistematică
1.1; 1.2; 1.3; 2.1;  dialog între grupe, sugerat de textul cântecului conversaţia, expli­caţia,
3.1;  cântarea în nuanţă medie firească, cu participare afectivă; demonstratia, exercitiul
 joc de rol Organizare:
AVAP – 1.2; Aprecieri 
Modelaj­ „Corul clasei” frontal, individual,  pe grupe
2.3; globale și 
individuale

Limba engleză
Matematică  compararea şi ordonarea numerelor mai mici decât 10 000 Numerele naturale de la  Materiale : Observarea 
1.1; 1.2; 1.3; 2.1;  folosind numărătoarea poziţională sau reprezentări
Miercuri  exerciţii de comparare a unor numere mai mici sau egale cu 10 000 utilizând
0 la 10000 manual, culegere, fisă de sistematică
17.10. 3.1; 3.2 algoritmul de comparare lucru, videoproiector
2018 LLR – 1.2; 3.4;  exerciţii de completare a şirurilor date cu numere corespunzătoare; Compararea şi
 Procedurale : Aprecieri 
 exerciţii de scriere a vecinilor numerelor date în concentrul 0 – 10000; ordonarea numerelor
AVAP – 1.2; 2.1;  utilizarea simbolurilor (<, ≤,>, ≥,=) în compararea numerelor cu ajutorul naturale explicatia, exercițiul, globale și 
unor exemple concrete şi a unor reprezentări grafice problematizare, jocul diactic
 exerciţii de identificare a succesorului şi/sau a predecesorului unui număr individuale
 ordonarea crescătoare/descrescătoare a unor numere mai mici sau egale cu Organizare:
10 000  frontal, individual, perechi,
 determinarea unor numere care să respecte condiţii date (mai mic decât ...,
mai mare sau egal cu ... etc.) echipe
 extragerea şi sortarea de numere dintr-un tabel, pe baza unor criterii date
Desen – „Castelul 10000”

Redactat: prof. Cristna - Nastasia BOB 12


Școala Gimnazială Chiuieșt
Județul Cluj
Anul școlar : 2018 – 2019
Explorarea textului Textul literar  Materiale : Observarea 
Limba și  citirea textului: în şoaptă, cu voce tare, citire în lanţ, citire pe roluri Personajele unei  sistematică
literatura manual, CD, videoproiector
 exerciţii de recunoaştere a elementelor constitutive ale textului întâmplări, ordinea 
română  formularea de răspunsuri la întrebările referitoare la textul citit şi  Procedurale :
întâmplărilor într­o 
1.1; 1.2; 2.1; 2.2; evidenţierea personajelor
citire explicativă, conversaţia, Aprecieri 
 formularea de întrebări şi evidenţiere a ordinii desfăşurării povestire. Povestirea 
2.5; 3.1; 3.3; 4.1;
întâmplărilor orală explicaţia, învăţarea prin globale și 
4.4;
 exerciţii de îmbogăţire a vocabularului- alcătuire de propoziţii Text­suport: individuale
descoperire, exercițiul
MM - 2.1; 3.2; folosind cuvintele noi
Cântec – „Limba românească” În bibliotecă Organizare:
act. frontală, pe grupe
AVAP – 2.5; act. individuală
de Ana Blandiana
 Tehnici de lucru: linie modulată, repetiția, colaj  Materiale :
Arte vizuale și  Elemente de limbaj plastic: linia, punctul, forme neregulate manual, imagini specifice 
abilități  Dialog dirijat  toamnei, acuarele, pensule
practice  ­ Explicarea tehnicii de lucru, a etapelor  Procedurale : Observarea 
Trusa micului artist
1.1; 1.2; 1.3 2.1;  explorarea mediului cultural-artistic pentru a identifica forme, explicatia, exercitiul sistematică
culori, materiale, tehnici, obiecte artistice; discutarea problematizare
2.2; 2.3; 2.4; „Drumul către școală”
mesajului şi a impresiilor; Organizare:
2.5; Proba practică
 identificarea mai multor texturi, a formelor în mişcare, a
frontal, individual
CLR – 2.1; formelor ce au suferit deformări minore, etc;
2.3;4.3;  Realizarea lucrării; prezentarea colegilor
Auditie: Poezii si cântece de toamnăI
Religie ortodoxă
Educaţie fizică
Limba și Întâlnirea de dimineaţă- prezenţa, noutăţi, meteo Alcătuirea unei cărți  Materiale : Observarea 
literatura  despărţirea cuvintelor în silabe  manual, CD, videoproiector sistematică
Joi scrierea corectă a cuvintelor  Text­suport:
română 
 Procedurale :
18.10. 1.1; 1.2; 2.1; 2.2;  cuvinte cu sens opus și sens asemănător
2018 În bibliotecă citire explicativă, conversaţia, Aprecieri 
2.5; 3.3; 4.1; 4.4;  Acte   de   vorbire:   exprimarea   opiniei   față   de   anumite
MM - 2.1; 3.2; întâmplări explicaţia, învăţarea prin globale și 
 Organizarea   textului   scris:   scrierea   pe   caiet   dictando; de Ana Blandiana  descoperire, exercitiul individuale
aşezarea textului în pagină 
 scrierea corectă și utilizarea semnelor de punctuație Organizare:
 portretul unui personaj act. frontală, pe grupe
Cântec – „Școlărei și școlărițe” act. individuală 

Redactat: prof. Cristna - Nastasia BOB 13


Școala Gimnazială Chiuieșt
Județul Cluj
Anul școlar : 2018 – 2019
 compararea şi ordonarea numerelor mai mici decât 10 000
 folosind numărătoarea poziţională sau reprezentări
 Materiale :
 exerciţii de comparare a unor numere mai mici sau egale cu 10 000 utilizând
algoritmul de comparare Numerele naturale de la manual, culegere, fisă de Observarea 
 exerciţii de completare a şirurilor date cu numere corespunzătoare; lucru, videoproiector sistematică
Matematică  exerciţii de scriere a vecinilor numerelor date în concentrul 0 – 10000; 0 la 1000
1.1; 1.2; 1.3; 2.1;  utilizarea simbolurilor (<, ≤,>, ≥,=) în compararea numerelor cu ajutorul  Procedurale :
3.1; 3.2 unor exemple concrete şi a unor reprezentări grafice Compararea şi explicatia, exercițiul, Aprecieri 
 exerciţii de identificare a succesorului şi/sau a predecesorului unui număr ordonarea numerelor
 ordonarea crescătoare/descrescătoare a unor numere mai mici sau egale cu problematizare, jocul diactic globale și 
AVAP – 1.2; 2.1; 10 000
naturale
Organizare:
individuale
 determinarea unor numere care să respecte condiţii date (mai mic decât ..., frontal, individual, perechi, 
mai mare sau egal cu ... etc.)
 extragerea şi sortarea de numere dintr-un tabel, pe baza unor criterii date echipe
Jocuri – „Identifică ce număr a scris Matilda!”
Limba engleză
Stil de viață activă  Materiale :
 deplasări cu numărarea pașilor și transport de diferite obiecte
mingi,  jetoane cu numere Observarea 
Joc și mișcare  participarea la ștafete și jocuri cu utilizarea unor deprinderi de
locomoție  Procedurale : sistematică
 transportarea de obiecte pe trasee stabilite, cu respectarea regulilor Stil de viață activă  conversaţia, explicaţia,
1.1; 1.2; 1.3; 2.1;  participarea la ștafete și jocuri cu utilizarea unor deprinderi de Jocuri de mișcare în aer exercițiul, jocul de rol Aprecieri 
2.2; manipulare
 realizarea unor sarcini motrice de manipulare a diferitelor obiecte, în liber – „Cărăușii” Organizare: globale și 
Educație civică
cadrul unui grup frontal, individual,  în echipă
- 2.3;  felicitarea coechipierilor/adversarilor
individuale
 autoanaliza randamentului propriu
 analiza randamentului echipelor
 Materiale :
imagini specifice, acuarele,
burete, pahar cu apă, baloane,
Activități  discuții despre Ziua Internațională a Educației floricele din butere 
dedicate Zilei  realizarea unei cărți cu titlul „Ce o fi educația?” Educația – pasul necesar  Procedurale :
Internaționale  reaizarea unui panou dedicat Zilei Internaționale a Educației spre un viitor ideal explicatia, exercițiul
Vineri  scrierea de mesaje proprii legate de educație
19.10. a Educației problematizare, argumentarea
 scrierea de mesaje despre educație pe baloane
2018  lansarea de baloane Organizare:
 cântece frontal, individual, perechi

Redactat: prof. Cristna - Nastasia BOB 14

S-ar putea să vă placă și