8.

EXPLORAREA HEMOSTAZEI PRIMARE

Acţiunea agresivă asupra organismului a unor factori fizici (mai ales traumatici), biologici sau
chimici poate provoca leziuni vasculare care produc hemoragii de amploare variabilă. Hemoragia se
defineşte ca extravazarea în afara patului vascular a unei cantităţi de sânge. In funcţie de diametrul şi
tipul vasului lezat (arteră, venă, capilar), de durata şi severitatea hemoragiei, se produc modificări ale
volemiei şi capitalului eritrocitar.
Prin hemostază se înţelege ansamblul mecanismelor care intervin pentru oprirea hemoragiilor.
Hemostaza fiziologică sau spontană este un proces complex, care implică participarea a peste 50 de
factori, plasmatici şi tisulari. Ea este eficientă doar în cazul hemoragiilor produse prin lezarea vaselor
mici şi mijlocii; lezarea unui vas mare impune ligaturarea lui, adică hemostaza chirurgicală.
Există patru timpi principali ai hemostazei, sau mai corect spus ai echilibrului fluido-coagulant:
 Hemostaza primară, sau timpul vasculo-plachetar, prin care se formează dopul (trombusul) alb,
plachetar sau provizoriu
 Hemostaza secundară sau coagularea sângelui, prin care se formează dopul (trombusul) roşu,
fibrino-plachetar, de fibrină insolubilă sau definitiv
 Timpul trombodinamic sau retracţia cheagului
 Fibrinoliza, prin care se dizolvă trombusul fibrinos.
În mod fiziologic există un echilibru foarte fin reglat între factorii hemostatici şi cei
fibrinolitici, perturbarea acestuia punând în pericol viaţa organismului. În realitate procesele biologice
cuprinse în hemostaza primară şi secundară se desfăşoară în mare parte concomitent şi se influenţează
reciproc. Studierea lor separată are scop didactic şi nu reflectă realitatea fiziologică.

1. Timpul de sângerare
Timpul de sângerare (TS) se face in vivo şi are o mare valoare practică deoarece investighează
global hemostaza primară. El reprezintă timpul cât sângerează o leziune cutanată standard. TS depinde
de: calitatea peretelui vasului de sânge, de calitatea şi numărul trombocitelor, de prezenţa factorului
von Willebrand şi a fibrinogenului.
Principiul metodei
 Se efectuează o incizie standard la nivel cutanat, urmată de absorbţia sângelui, la 15 secunde
interval, cu o hârtie de filtru care nu atinge incizia, până când hârtia nu se mai colorează în roşu.
 Există două metode numite Duke şi Ivy. Pentru metoda Duke se practică o incizie de 1-2 mm
lungime şi 1-2 mm adâncime la nivelul lobului urechii.

1
 Hârtia de filtru nu trebuie să atingă leziunea. De asemenea trebuie să se ţină cont de condiţiile
locale la nivelul inciziei, deoarece o temperatură scăzută a zonei are efect vasoconstrictor, pe când
ştergerea cu alcool înainte de efectuarea inciziei are efect vasodilatator.
Interpretarea rezultatelor
 TS prin metoda Duke este de 2-4 min. Valorile peste 4 min ar trebui controlate prin metoda Ivy.
 TS este prelungit în: vasculopatii, trombocitopenii, trombocitopatii, boală von Willebrand, dar şi în
lipsa fibrinogenului, când trombocitele nu mai pot fi legate în cheagul provizoriu prin intermediul
acestei molecule.
 De asemenea, unele medicamente ca aspirina, dipiridamolul şi ticlopidina au efect antiagregant,
determinând astfel creşterea timpului de sângerare.

2. Testul Rumpel-Leede
Este un test relativ nespecific, numit şi test de fragilitate capilară. Principiul metodei constă în
creşterea presiunii capilare prin stază venoasă, manevră în urma căreia apar peteşii cutanate, cu atât
mai multe cu cât hemostaza primară este mai afectată.
Principiul metodei
Se plasează un tensiometru la plica cotului, presiunea se ridică până la valoarea medie a
tensiunii arteriale şi se menţine astfel timp de 5 min. Apoi se apreciază numărul de peteşii la nivelui
cotului pe o arie circulară de 5 cm diametru (Figura 1).
Interpretarea rezultatelor
 Normal testul este negativ, adică apar sub 10 peteşii.
 Testul este slab pozitiv dacă apar 10-30 peteşii.
 Testul este intens pozitiv dacă apar 40-50 de peteşii. Testul este pozitiv în cazul fragilităţii capilare
crescute dar şi în afectările cantitative şi calitative ale trombocitelor, care în mod normal intervin
foarte rapid în reparaţia vasului lezat, încât hemoragia subcutanată (peteşia) nu mai apare.

Figura 1. Peteșii la nivelul plicii cotului

2
 3. Numărătoarea trombocitelor
Numărătoarea trombocitelor se poate face manual (în camera de numărat) sau automat, cu
aparate de tip Coulter.
Numărătoarea automată este mult mai precisă, iar aparatele computerizate furnizează
concomitent şi date despre morfologia plachetelor.
Principiul metodei
 Pentru numărătoarea automată se recolteazâ sânge în tub cu EDTA.
 Pentru numărătoarea plachetelor în camera de numărat, se procedează mai întâi la liza hematiilor
cu ajutorul unei substanţe hemolizante care în acelaşi timp inhibă aderarea şi agregarea plachetelor.
Se utilizează de preferat microscopul în contrast de fază.
Interpretarea rezultatelor
 Numărul de trombocite este cuprins normal între 150000 – 450000/mmc dar poate varia în limite
relativ normale între 100000 – 500000/mmc.
 Valorile sub 150000/mmc (după alţi autori sub 100000/mmc) semnifică trombocitopenie.
 La valori mai mici de 70000/mmc apare tendinţa crescută la sângerare, manifestată mai ales prin
peteşii, purpură şi hemoragii la nivelul mucoaselor.
 Valori mai mici de 20000/ mmc ameninţă viaţa prin riscul de hemoragii grave.