TRAUMA

OCLUZALĂ
ȘI
IMPLICAȚIILE
PARODONTALE
• Terminologie:
– Ocluzie traumatizantă/traumatogenă
– Trauma ocluzală
– Traumatism ocluzo-parodontal
– Supraîncărcare ocluzală
– Traumă de origine ocluzală
= alterări patologice/adaptative ale parodonțiului
ca urmare a acțiunii traumatice a unor forțe
ocluzale anormale (forțe mecanice)
• Forțele ocluzale anormale pot afecta și:
– ATM
– Musculatura masticatorie
– Pulpa dentară
– Țesuturi dure dentare
• Variația valorilor normale adaptative tisulare →
posibilitatea unor variații ale forțelor ocluzale fără
afectarea parodonțiului
• Trauma provenită de la nivel ocluzal se referă la
afectarea tisulară (efecte), nu la forța ocluzală (cauză)
• Trauma ocluzală este legată indiscutabil de forțele
ocluzale excesive (anormale), dar termenul ”traumă
provenită din ocluzie” este utilizat în legătură cu
leziunile parodontale
• Contact prematur = contact dento-dentar anormal
survenit în anumite poziții ale ciclului masticator
• Interferență = contact dento-dentar anormal survenit
în timpul efectuării unei mișcări de
propulsie/lateralitate în cadrul ciclului masticator
• Parodonțiul are capacitatea de a se adapta la
forțele ocluzale transmise de la nivelul
coroanelor dentare
• Capacitatea de adaptare variază:
– în funcție de individ (variație individuală)
– în diferite momente pt. același pacient (variație
temporală)
1. CONCEPTE PATOGENICE ALE
TRAUMEI OCLUZALE
 Modelul lui Glickman
• Glickman consideră că trauma ocluzală este un
factor etiologic (co-distructiv) al
parodontopatiilor marginale
• Leziunile parodontale existente pot fi
modificate de trauma ocluzală
• Dinți fără traumă ocluzală – procesul patologic
este reprezentat de alveoliza orizontală și
formarea unei pungi supraosoase
• Dinți cu traumă ocluzală – procesul patologic
este reprezentat de alveoliza angulară și
formarea unei pungi infraosoase
• Teoria se bazează pe existența a 2 componente:
– O zonă de iritație a parodonțiului superficial
(marginea gingivală și gingia interdentară) sensibilă
numai la agenți bacterieni locali (placă bacteriană,
tartru)
– O zonă de co-distrucție a parodonțiului profund
(cement, desmodonțiu, os alveolar) ce este supusă
acțiunii atât a agenților bacterieni (placa bacteriană,
tartru), cât și a celor mecanici (trauma ocluzală)
• Cele 2 componente sunt separate de către fibrele
transseptale și dento-alveolare
• În zona de iritație se produce inflamația ca
urmare a acțiunii factorilor bacterieni
• Dacă nu se adaugă nici un factor suplimentar
→ progresare în timp și în profunzime a
inflamației → antrenarea unei distrucții
orizontale a osului alveolar tradusă prin
pierdere orizontală de masă osoasă
• Dacă se adaugă și o supraîncărcare ocluzală →
zona de inflamație este deviată și spre
desmodonțiu, cu apariția unei leziuni
infraosoase
Zona de iritatie

Zona de
co-distructie
 Modelul lui Waerhaug
• Examinarea parodonțiului dinților umani (autopsii)
• Repartizare egală a leziunilor infraosoase la dinții
supuși/nu unei traume ocluzale (dinții abrazați/nu)
• Distanța apropiată dintre localizarea plăcii bacteriene
subgingivale și fundul pungii parodontale (moale și dur)
→ originea bacteriană a bolii parodontale
• Totuși unele leziuni infraosoase nu se instalează dacă
există un volum osos periradicular suficient de
consistent pt. a nu fi distrus
• Waerhaug consideră că extinderea apicală (localizarea
cât mai profundă) a plăcii bacteriene și volumul osos
periradicular sunt cele 2 elemente ce determină forma
leziunii parodontale, indiferent de supraîncărcarea
ocluzală
2. TRAUMA OCLUZALĂ ACUTĂ SAU
CRONICĂ
• Acută:
– Cauze:
• Impact ocluzal brusc (șoc) – mușcarea unui obiect dur
în timpul ciclului masticator (sâmbure de măslină)
• Restaurări odontale sau protetice incorecte
(modificarea direcției forțelor ocluzale)
– Simptome:
• durere dentară,
• sensibilitate la percuție,
• mobilitate dentară crescută
– Forța ocluzală diminuată de modificarea poziției
dintelui/abraziunea dentară/corectarea restaurării
→ vindecarea leziunii și dispariția simptomelor
• Cronică:
– Cauze ale modificării graduale a ocluziei:
• Uzură dentară
• Modificări de poziție a dinților
• Parafuncții
• Orice ocluzie ce determină afectare
parodontală este considerată traumatică
• Lezarea parodonțiului poate apare chiar și
atunci când ocluzia este aparent normală
• Dinții pot fi acceptabili d.p.d.v. estetic și
anatomic, dar ocluzia să fie nefuncțională
• Existența malocluziilor nu implică obligatoriu
și afectarea parodontală
• Relațiile ocluzale traumatice se referă la:
– Dizarmonia ocluzală
– Dezechilibru funcțional
– Distrofie ocluzală
și au legătură cu efectele ocluziei asupra
parodonțiului, nu cu poziția dinților
3. TRAUMA OCLUZALA PRIMARĂ
SAU SECUNDARĂ
• Traumatismul ocluzal primar = afectare a
parodonțiului normal al unuia/unor dinți ca urmare a
supraîncărcării ocluzale
• Nu este alterată capacitatea de atașare a fibrelor
parodontale
• Nu este indusă formarea de pungi parodontale
• Cauze:
– Trauma ocluzală este factor etiologic primar al distrucției
parodontale
– Alterarea locală dentară provine numai de la nivel ocluzal
• Exemple:
– Obturație ”înaltă”
– Lucrare protetică ce determină transmiterea de forțe
excesive la nivelul dinților stâlpi și al dinților antagoniști
– Migrări dentare în breșele edentate neprotezate
– Deplasarea ortodontică a unor dinți în poziții nefuncționale
acestora
• Traumatism ocluzal secundar = afectarea
parodonțiului redus al unuia/mai multor dinți sub
acțiunea unor forțe ocluzale normale
• Capacitatea de adaptare tisulară față de forțele
ocluzale este depășită
• Determinată de pierderea de os alveolar prin
inflamație
• Consecințe:
– Reducerea suprafeței alveolare de prindere a fibrelor
parodontale
– Scăderea protecției celorlalte țesuturi
– Parodonțiu mult mai vulnerabil la injurii
– Forțele ocluzale normale devin patologice/traumatice
• Situații de apariție a traumei ocluzale
(corelate cu semne clinice/radiologice):

1. Parodonțiu normal cu os alveolar de înălțime

mare → traumă primară
2. Parodonțiu normal cu os alveolar cu înălțime
redusă a osului alveolar → traumă secundară
3. Parodontopatie marginală cu os alveolar cu
înălțime redusă → traumă secundară
1 2 3
4. TIPURI DE RĂSPUNS PARODONTAL
FAȚĂ DE SOLICITĂRILE OCLUZALE
• Creșterea intensității forței ocluzale:
– lărgirea spațiului ligamentului parodontal,
– creșterea numărului de fibre parodontale
– creșterea lățimii fibrelor parodontale
– creșterea densității osului alveolar
• Modificarea direcției forței ocluzale:
– reorientarea transmiterii tensiunilor în interiorul
fibrelor parodontale (normal – în axul lung dentar)
– patologice:
• forțe orizontale (laterale)
• rotaționale (torque)
• Răspunsul osului alveolar la forțele ocluzale
este influențat de:

– Durată (presiunea/tensiunea contantă este mult

mai patogenă față de forțele intermitente)
– Frecvență (mare → efect patogen)
5. TIPURI DE RĂSPUNS TISULAR LA
CREȘTEREA INTENSITĂȚII FORȚELOR
OCLUZALE
 Stadiul 1: lezarea (stadiul lezional)
• Este produsă prin acțiunea unor forțe ocluzale
excesive
• Zonele cele mai susceptibile = furcațiile radiculare
• Organismul încearcă să repare aceste leziuni
• Fenomenul de reparație poate apare dacă forțele
diminuă în intensitate sau dacă dintele nu mai
este supus acțiunii lor
• Dacă acțiunea forțelor ocluzale este cronică →
parodonțiul este modelat să se comporte ca un
tampon → ligamentul parodontal se lărgește pe
seama osului alveolar → defecte angulare fără
pungi parodontale → pierderea dintelui
• Presiunea ușor excesivă
– Stimularea resorbției osului alveolar
– Lărgirea spațiului ligamentului alveolar
– Alungirea fibrelor ligamentului parodontal
– Apoziția de os alveolar
– Vase sangvine în număr crescut și de dimensiuni mici
• Presiunea excesivă
– Compresiunea fibrelor parodontale → zone de
hialinizare
– Lezarea fibroblaștilor și a altor celule conjunctive →
zone de necroză ligamentară
– Fragmentarea vaselor sangvine → dezintegrarea lor →
eliberarea conținutului în țesuturile înconjurătoare
– Resorbție crescută a osului alveolar
– Resorbții ale suprafeței radiculare
• Presiunea (tensiunea) severă
– Lărgirea ligamentului parodontal
– Tromboză, hemoragie
– Ruperea ligamentului parodontal
– Resorbția osului alveolar
• Presiunea severă suficient de puternică de a
muta rădăcina împotriva rezistenței osului
alveolar
– Necroza ligamentului parodontal
– Necroza osului alveolar
– Resorbția osului alveolar pornește din jurul suprafeței
radiculare și poate ajunge până la zonele osoase
medulare = subminare resorbtivă
 Stadiul 2: reparația
(stadiul de reparație)
• Fenomen constant în parodonțiul sănătos
• Îndepărtarea țesuturilor alterate și apariția de noi
celule, fibre, os și cement în dorința de a repara
parodonțiul lezat
• Forțele sunt considerate traumatice atunci când
depășesc capacitatea de reparație
• Atunci când osul alveolar este resorbit sub
acțiunea forțelor ocluzale excesive, organismul
încearcă să întărească osul alveolar subțiat prin
adăugare de țesut osos nou = consolidarea
formării osoase
• Aspect important al procesului de reparație
asociat cu trauma ocluzală
• Fenomenul apare și în afecțiuni inflamatorii
ale osului alveolar sau tumori osteolitice
• Are loc:
– În interiorul maxilarelor (consolidare centrală)
– La suprafața osoasă (consolidare periferică)
 Stadiul 3: remodelarea adaptativă a
parodonțiului
• Dacă procesul de reparație nu poate ține pasul cu
distrucția cauzată de dezechilibrele ocluzale →
fenomene de remodelare a parodonțiului
• Remodelarea are loc în dorința de a se realiza o relație
structurală în care forțele ocluzale să nu mai fie
traumatice
• Exprimarea fenomenului:
– Ligament parodontal îngroșat
– Ligament sub formă de pâlnie la nivelul crestei alveolare
– Defecte angulare osoase
– Fără formarea de pungi
– Dinte slăbit
– Creșterea vascularizației
6. TRAUME OCLUZALE SPECIFICE
 Trauma ocluzală de tip ortodontic
• 2 modalități/zone de acțiune
1. Presiune => resorbție osoasă
– Vascularizație crescută→permeabilitate vasculară
crescută→tromboză vasculară + dezorganizare
celulară și matriceală
– Dacă forța nu este f. importantă (mare)
→vascularizația nu este perturbată→resorbție
osoasă directă sub acțiunea osteoclastelor
– Dacă forța este importantă (mare)→vascularizație
inhibată în zona de aplicare a forței→siderare
tisulară→pătrunderea osteoclastelor din zonele
adicente→resorbție osoasă indirectă→hialinizare
2. Tensiune => apoziție osoasă
• Rezultatul este deplasarea dentară în sensul
acțiunii forței (presiunii)
• Deplasarea este stabilizată dacă forțele sunt
echilibrate (forța ortodontică și rezistența
țesuturilor)
• Dintele se deplasează cu parodonțiul
• Inflamațiile/retracțiile gingivale nu apar dacă
deplasările dentare se fac în cadrul anvelopei
osoase și în absența plăcii bacteriene
 Trauma ocluzală tip ”du-te-vino”
(engl. jiggling)
• Poate apare în:
– Bruxism
– Obiceiuri vicioase de tensionare dentară
– Tratament ortodontic
• 2 zone de presiune și 2 zone de tensiune plasate
la nivele diferite pe același dinte
• Rezultatul = lărgirea spațiului desmodontal →
mobilitate dentară ușor mărită, dar care permite
absorbirea supraîncărcărilor ocluzale
• Nu se formează pungă parodontală în lipsa plăcii
bacteriene
 Forțele ocluzale insuficiente
• Stimulare insuficientă a parodonțiului
• Consecințe:
– Subțierea ligamentului parodontal
– Atrofia fibrelor parodontale
– Osteoporoza osului alveolar
– Reducerea înălțimii osului alveolar
• Apare în:
– Ocluzie deschisă
– Absența antagoniștilor
– Masticație unilaterală
7. SEMNE CLINICE ȘI RADIOLOGICE
ALE TRAUMEI OCLUZALE
 Semne clinice
• Creșterea MOBILITĂȚII DENTARE
• Nepatologică:
– Distrugerea fibrelor parodontale (stadiul lezional)
– Lărgirea ligamentului parodontal (stadiul de
acomodare/remodelare)
• Patologică:
– Pierdere osoasă
– Inflamarea ligamentului parodontal
– Boli sistemice
– Tumori mandibulare
 Semne radiologice
1. Creșterea lățimii spațiului parodondal
2. Îngroșarea laminei dura
3. Distrucție mai mult orizontală decât verticală
a septurilor interdentare
4. Radiotransparență și condensare a osului
alveolar
5. Resorbție radiculară