Sunteți pe pagina 1din 2

Factorii care influențează la intensitatea

procesului de respirație în timpul păstrării


culturilor cerealiere și oleaginoase

In procesul respiratiei se consuma substanta organica si se elibereaza bioxid de carbon,


caldura si apa.
Glucoza oxidata si descompusa este o pierdere nerecuperabila a unei parti inseminate din
substanta uscata a semintei.
Bioxidul de carbon eliberat contribuie la modificarea compozitiei chimice a aerului din
spatiul intergranular si favorizeaza pastrarea semintelor numai in anumite conditii de
temperatura ( sub 15sC) si umiditate (sub 17 %). Peste aceste limite se creeaza conditii inpropii
de dezvoltare pentru microorganizmele aerobe,se intensifica respiratia anaeroba si se formeaza
alcoolul etilic care in concentratie mare devine toxic penrtu seminte. Totodata, pe seama
hidratilor de carbon solubili, microorganismele anaerobe provoca fermentatia lactica in masa de
boabe ce conduce la alterarea produselor.
Datorita termoconductibilitatii reduse a boabelor, caldura degajata in procesul respiratiei
se acumuleaza treptatsi contribuie la crestere temperaturii semintelor. Aceasta crestere intensifica
respiratia, favorizeaza dezvoltarea microorganismelor, iar daca umiditatea este ridicata conduce
la aparitia focarelor de incingere.
Apa, ca produs al resdpiratiei aerobe, este retinuta in masa de seminte, avand ca efect
saturarea aerului din spatiul intergranular, intensificarea respiratiei si dezvoltarea activitatii
microorganismelor, cu conseinte grave in pastrare.
Asadar, produsele respiratiei au o influenta negative asupra pastrari semintelor. Pentru
micsorarea pierdelor prin prastrare trebuie luate toate masurile care conduc la reducerea
intensitatii respiratiei.
În masa de seminţe, marea majoritate a componentelor este formată din organisme vii:
seminţele culturii de bază şi cele de buruieni, microorganismele care alcătuiesc spermosfera şi
eventual insecte aflate în sau între seminţe. Toate aceste componente vii, după cum prezintă N.
Bucurescu şi colab. (1992), respiră cu atât mai intens cu cât umiditatea şi temperatura sunt mai
ridicate.
Ca atare, şi produsele degajate în cursul respiraţiei lor aerobe, respectiv bioxidul de carbon,
vaporii de apă şi căldură, cresc în aceeaşi măsură. Bioxidul de carbon, mai greu decât aerul, are
tendinţa să se deplaseze în jos. Masele de seminţe fiind rele conducătoare, căldura se răspândeşte
şi se pierde destul de greu; de obicei, ea se acumulează în zona de formare, contribuind astfel la
intensificarea respiraţiei.
Diferenţele de temperatură care apar în anumite situaţii în masele de seminţe determină
migrarea vaporilor din spaţiul intergranular din zonele mai calde spre cele mai reci, unde
provoacă umezirea seminţelor şi deci intensificarea respiraţiei. Nu numai seminţele îşi intensifică
activitatea în asemenea condiţii, ci şi microorganismele şi dăunătorii care găsesc condiţii
prielnice pentru înmulţire, contribuind la rândul lor la creşterea progresivă a temperaturii şi a
umidităţii.
Apare astfel fenomenul de încingere, care reprezintă ultima fază de deteriorare a
seminţelor, faza degradării lor totale, în care îşi pierd nu numai însuşirile fiziologice, ci şi pe cele
tehnologice sau alimentare, bineînţeles în măsura în care procesul a mers până în faza finală.
Fenomenul apare mai frecvent la seminţele proaspăt recoltate, uneori chiar înainte ca acestea să
ajungă la depozit, de obicei însă în primele etape ale păstrării. Încingerea seminţelor în câmp sau
pe arii poate avea loc atunci când se întârzie transportul lor la locul de condiţionare şi păstrare.
Ea este mai frecventă în cazul recoltării cu combina în orele de dimineaţă, când seminţele şi
resturile de plantă sunt încă pline de rouă. În depozit, după locul unde apare iniţial focarul care
declanşează fenomenul, se deosebesc mai multe forme de încingere.