Unitatea de studiu 9

VERIFICAREA CALITĂŢII OUĂLOR

9.1. Introducere
9.2. Obiectivele unităţii de studiu
9.3. Structura si compoziţia oului
9.4. Caracteristicile de calitate ale ouălor
9.5. Defecte ale ouălor
9.6. Conservarea ouălor
9.7. Ambalarea, marcarea şi depozitarea ouălor
9.8. Rezumat
9.9. Teste de autoevaluare
9.10. Concluzii
9.11. Bibliografie

9.1. Introducere

Potenţialul nutritiv al ouălor este foarte înalt datorită

conţinutului complex în substanţe nutritive, fiind considerat
alături de laptele de mamă un aliment complet. La o greutate
de 50-60 g furnizează circa 100 kcal.
Ouăle sunt alimente foarte valoroase pentru hrana
omului datorită bogăţiei lor în factori nutritivi indispensabili
organismului uman.
Oul este un aliment uşor digerabil, cu o valoare nutritivă
mare dată de componentele conţinute în special de gălbenuş :
proteine (ovovitelina), grăsimi uşor digerabile, elemente
minerale (fosfor , fier, calciu, sulf) şi vitamine (A, D, E, B 1, B2,
B6, PP).
In alimentaţia omului se folosesc ouăle diferitelor specii de
pasări : găină, raţa, bibilică, curcă, prepeliţă şi gâscă.

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 100

minute

9.2. Obiectivele unităţii de studiu

În urma parcurgerii acestei unităţi de învăţare, studenţii vor trebui

să :
✓ însuşirea noţiunilor teoretice legate de structura şi
compoziţia oului;
✓ însuşirea noţiunilor teoretice legate de determinarea
caracteristicilor de calitate ale ouălor; defecte ale acestora,
conservarea lor;
✓ însuşirea noţiunilor teoretice cu privire la metodele de
ambalare si indicatorii pentru aprecierea economică a
ambalajelor

9.3. Structura si compoziţia oului

Oul de găină are o greutate cuprinsă între 36 şi 70 g şi se

compune din coajă, albuş şi gălbenuş.
 Coaja este partea solidă a ouălor, reprezintă ca 11% din
greutate şi este compusă din: carbonat de calciu (94 %) ; carbonat
de magneziu (2%) ; fosfaţi şi substanţe organice insolubile în apă
(4%). Coaja este perforată de o mulţime de pori prin care are loc
schimbul de gaze dar pe unde se pot infiltra şi microbi în caz că oul
este păstrat într-un mediu umed şi infectat. Pe măsură ce se
evaporă lichidele din compartimentele interioare ale oului, se
formează camera de aer care creşte odată cu creşterea timpului de
păstrare, mărimea ei servind drept criteriu de apreciere a
prospeţimii oului. Pe suprafaţa cojii se află cuticula, o peliculă
subţire ce împiedică pătrunderea impurităţilor, microorganismelor
şi care se distruge uşor prin spălare sau frecare.
Sub coaja se află două membrane cochilifere care după
ouat, prin răcirea oului se contractă din cauza evaporării apei şi
eliminării de gaze, formând între ele un gol de aer, care pe măsura
învechirii oului se măreşte.
Albuşul reprezintă 57 % din greutatea oului, fiind format
dintr-o masă coloidală transparentă aproape incoloră. La oul
proaspăt albuşul e format din trei straturi de diferite consistenţe;
stratul extern este fluid, cel mijlociu este mai dens şi cel interior
ceva mai fluid. În albuşul interior se disting două cordoane răsucite
numite salaze, care pornesc către cei doi poli, fixând gălbenuşul de
centrul oului şi ferindu-l totodată de şocuri mecanice.
Compoziţia chimică a albuşului este: apă 85,4% ; protide
13% ; lipide 0,3% ; săruri minerale 0,6% ; substanţe neazotate 0,7.
Gălbenuşul reprezintă 32 % din greutatea oului si este
separat de albuş prin membrana vitelină. Culoarea gălbenuşului
variază de la galben deschis la galben roşietic sau portocaliu
roşcat. La oul proaspăt gălbenuşul e situat în centrul oului şi la
spargere îşi păstrează integritatea, fiind bombat. Pe suprafaţa
gălbenuşului se găseşte un mic punct albicios numit disc
germinativ sau bănuţ (sesizabil prin proba ovoscopiei). Compoziţia
chimică a gălbenuşului este următoarea: apă 52% ; protide 17% ;
lipide 30% (bogate în lecitină şi vitaminele A, D, E); săruri minerale
1% (în special calciu, fosfor, fier) şi vitaminele B 1 şi B2. Compoziţia
chimică a oului întreg este în funcţie de specie, cu variaţii destul de
restrânse între componenţi.
Ouăle destinate consumului alimentar sunt supuse unor
analize organoleptice şi fizice în scopul stabilirii în ce măsură
calitatea ouălor corespunde condiţiilor prevăzute în Stas.
Verificarea se face pe loturi formând probe astfel: se iau din lot 10
% din ambalaje, iar din fiecare ambalaj se iau 12 - 16 ouă. Fiecare
ou din probă este analizat bucată cu bucată.
Compoziţia chimică a oului întreg diferă de la o specie la
alta astfel principalele componente regăsite în compoziţia ouălor
de diverse specii se regăsesc în tabelul 36.

9.4. Caracteristicile de calitate ale ouălor

Din punct de vedere al consumului alimentar acestea trebuie sa

corespunda condiţiilor de calitate, prospeţime şi greutate impuse:

Tab. 37 Categorii de ouă

Categoria de oua Numărul de zile de la ouat
 Dietetice (foarte max 5 zile
proaspete)
Proaspete peste 5 zile
Conservate Ouă cărora li se aplica unul din
procedeele de conservare amintit

Tab. 38 Condiţiile de calitate pentru ouă sunt prezentate în

următorul tabel
Categoria de ouă
Ouă foarte Ouă
Caracteristici Ouă conservate
proaspete proaspete
aspectul cojii nevătămată, curată, de mată şi rugoasă la
formă normală, uscată cele conservate în
var; cu luciu la cele
parafinate
camera de aer imobilă, cu mobilă, putând fi plasată pe
înălţime de maxim jumătate din lungimea
maxim 5 mm oului şi cu înălţime maximă de 9
mm
albuş clar, translucid translucid; se
translucid admite puţin fluid
gălbenuş uşor vizibil, vizibil, uşor vizibil, uşor
sferic, uşor aplatizat, aplatizat
mobil, la imobil
răsucire
revenind în
poziţie
centrală
miros şi gust caracteristice oului se admit miros şi
proaspăt, fără miros şi gust gust specific
străin procedeului de
conservare
substanţe nu se admit
grase
masa g/buc
- ouă mari - peste 50 g
- ouă mici - peste 40 g până la 50 g inclusiv

Examenul organoleptic şi fizico-chimic se face atât asupra

oului întreg cât şi asupra componentelor acestuia. Se urmăreşte
aspectul, forma, mărimea, masa, volumul, prospeţimea, mirosul şi
gustul ouălor.
a. Aspectul cojii se face prin examen vizual al ouălor din probă.
Ouăle cu defecte ale cojii (coaja lucioasă, pătată, cu pori mărişi,
specifice ouălor vechi sau alterate) se exclud din vânzare.
b. Forma ouălor. Oul normal are o formă ovală cu un pol mai rotund
şi celălalt mai ascuţit. Forma se poate exprima prin indicele
formatului care reprezintă raportul dintre lungimea şi grosimea oului
măsurate cu şublerul. La oul de găină lungimea este de 5,5 - 6,2 cm
şi grosimea de 4 - 4,5 cm. Cu cât indicele formatului e mai mare oul
este mai oval.
c. Mărimea ouălor se determină prin trecerea lor printr-un inel cu
diametru de 41 mm.
d. Masa ouălor se verifică prin cântărire cu o precizie de 1 gram.
 f. Volumul ouălor se determină prin măsurarea volumului de
apă dizlocuit de ou într-un cilindru gradat sau prin calcul ;
g. Ovoscopia (proba mirajului) se bazează pe cercetarea
prospeţimii ouălor prin transparenţa faţă de un fascicul de lumină
provenit de la un bec electric montat într-un cilindru metalic cu o
fantă de 3,5 cm.
Prin ovoscopie se pune în evidenţă integritatea cojii, mărimea
şi mobilitatea camerei de aer, starea albuşului şi a gălbenuşului,
prezenţa cheagurilor de sânge sau a impurităţilor, starea discului
germinativ.
Prin ouăle proaspete lumina pătrunde uşor, făcându-le
transparente. Camera de aer este mică şi mobilă, cu înălţime
maximă de 5 mm (la ouăle foarte proaspete). Albuşul este
transparent, alb-roz deschis, dens sau puţin fluid. Gălbenuşul este
galben deschis, compact, aşezat central, puţin mobil şi uşor vizibil.
Discul germinativ nu se vede.
Pe măsură ce ouăle se învechesc transparenţa scade,
camera de aer creşte (până la o treime din ou) şi e foarte mobilă.
Vâscozitatea albuşului şi a gălbenuşului scade, dispare separarea
dintre ele şi conţinutul oului devine tulbure, opac.
g. Determinarea prospeţimii ouălor prin proba densităţii. Proba
densităţii se bazează pe proprietatea ouălor de a-şi micşora
densitatea pe măsură ce se învechesc, datorită pierderilor de apă,
volumul rămânând acelaşi. Densitatea oului proaspăt este
1,078 - 1,097, iar ouăle vechi de 21 zile ajung la densitate de 1,050
g/cmc. Proba densităţii se face prin introducerea ouălor în apă sau
în apă sărată.
Proba în apă. Oul introdus în apă poate ocupa diferite poziţii
în funcţie de prospeţimea lui. Astfel oul proaspăt până la patru zile
ia o poziţie orizontală pe fundul vasului cu axul mare paralel cu
fundul vasului. Pe măsura învechirii oul tinde să ia poziţie verticală
cu polul ascuţit în jos. Unghiul format de axul mare al oului şi fundul
vasului creşte până la 90 grade, după care oul începe să plutească :
- oul de 4 zile formează un unghi de cca 30 grade
- oul de 8 zile formează un unghi de 45 grade
- oul de 15 zile formează un unghi de 60 grade
- oul de 21 zile formează un unghi de 75 grade
- oul de 30 zile formează un unghi de 90 grade
- ouăle mai vechi de 30 zile iau o poziţie verticală cu vârful în
jos şi plutesc la diferite înălţimi.
Proba în apă sărată. Soluţia de NaCl în apă, de concentraţie
12 % are aproximativ aceeaşi densitate cu a ouălor proaspete.
Ouăle foarte proaspete (1 - 3 zile) iau o poziţie verticală în această
soluţie, cu camera de aer în sus şi cu vârful sprijinit de fundul vasului.
După 3 - 5 zile oul pluteşte în poziţie verticală la distanţă egală de
fundul vasului şi suprafaţa apei. La 6 - 7 zile oul pluteşte în poziţie
verticală, atingând cu polul rotund suprafaţa apei şi depăşind-o pe
măsură ce oul este mai vechi.
 Fig. 25 Verificarea calităţii ouălor ( proba in apa)

h. Determinarea prospeţimii ouălor prin determinarea

vâscozităţii albuşului (indicele de albuş). Indicele de albuş
reprezintă raportul dintre cantitatea de albuş fluid şi cea de albuş
vâscos. Vâscozitatea albuşului scade pe măsura învechirii ouălor.
Vâscozitatea se determină prin strecurarea albuşului prin site fine şi
compararea celor două volume de albuş obţinute. Albuşul fluid la
ouăle proaspete este o treime din volumul total de albuş, prin
învechire putând ajunge la jumătate din volumul total.
i. Determinarea prospeţimii ouălor prin intermediul indicelui
vitelinic. Indicele vitelinic reprezintă raportul dintre înălţimea şi
diametrul gălbenuşului, când acesta este pus pe o suprafaţă tare.
La oul proaspăt gălbenuşul are forma aproximativ a unei jumătăţi de
sferă (h Ÿ d/2); pe măsură ce oul se învecheşte înălţimea
gălbenuşului scade devenind o treime sau o pătrime din diametru.
j. Proba fierberii. Oul proaspăt fiert tare se decojeşte uşor, are
suprafaţa camerei de aer mică, albuşul are culoare albă curată, este
omogen şi elastic; gălbenuşul se găseşte în centrul oului, are contur
regulat, miros şi gust plăcut.
k. Mirosul şi gustul ouălor se apreciază organoleptic, atât la ouăle
crude, cât şi după o uşoară prăjire în puţin ulei. Ouăle vechi au miros
de stătut, iar dacă procesul de descompunere a început au miros de
hidrogen sulfurat.
Clasificarea ouălor după standarde internaţionale:
Tab. 39 Clase de calitate ale ouălor
Greutate (g)
Clase de calitate
Minima Medie de ambalaj
Speciale 65 66
Mari 60 61
Standard 55 57
Obişnuite 50 52
Mici 45 47
Foarte mici 40 42

Exportul de ouă se face pe baza standardelor internaţionale

sau al caietului de sarcini al importatorului, admiţându-se numai ouă
foarte proaspete şi proaspete, din primele patru categorii (speciale,
mari, standard, obişnuite).
Dimensiunile şi greutatea ouălor sunt în relaţie directă cu rasa
de găină, perioada ouatului, condiţiile de habitat etc.

9.5. Defecte ale ouălor

 Defectele ouălor îmbracă diverse forme, de la aspectul cojii
sau a interiorului, dimensiunea ouălor până la mirosul şi gustul
ouălor.
Defectele pot avea diverse cauze printre care : hrana
păsărilor ;condiţiile de păstrare;perioada ouatului etc.;
Cele mai importante defecte[11] ale ouălor sunt : ouă cu
formă anormală (rotunde, lungi, elicoidale, strâmbe etc.); ouă foarte
mici, cu diametrul mai mic de 41 mm, cu valoare economică redusă;
ouă cu coaja murdară; ouă crăpate; ouă cu coaja subţire; ouă cu
corpuri străine în interior (pene, pietre, aşchii de lemn etc.). ouă cu pete
de sânge în interior (datorită unor hemoragii în timpul formării oului); ouă
de iarbă (datorită hrănirii găinilor cu iarbă gălbenuşul este verde, care prin
fierbere devine negru); ouă aromate, cu miros de fân (la deschidere au
miros anormal, de fân etc.); ouă încălzite care se cunosc după discul
germinativ vizibil, de culoarea albicioasă cu marginile brun-roşcate,
datorită păstrării ouălor câteva zile la temperatură ridicată ; ouă clocite.

9.6. Conservarea ouălor

In vederea menţinerii calităţii şi valorii nutritive a ouălor în

perioada de maximă producţie, pentru crearea posibilităţii de
consum în perioada când scade producţia, precum si pentru
utilizarea raţională a producţiei de ouă, este necesară aplicarea unor
metode de conservare.
Dintre metodele de conservare utilizate în conservarea modernă a
ouălor amintim:
a) Conservarea prin refrigerare. Refrigerarea constituie una din
cele mai răspândite metode de păstrare a ouălor; ea se realizează la
temperatura de -3... +2°C şi o umiditate relativă a aerului de 85... 88%.
Se supun refrigerării numai ouăle foarte proaspete, curate, cu coaja
întreagă, examinate la ovoscop. Refrigerarea asigură conservarea
ouălor pentru o perioadă de circa 6 luni după 4 luni ouăle dobândind un
miros de stătut.
b) Conservarea prin congelare. Congelarea se aplică numai
asupra conţinutului de ouă şi nu a ou lui în coajă. Se practică congelarea
separată a albuşului, gălbenuşului sau amestecului acestora cunoscut
sub numele de melanj de ouă, la temperatura de -10... -15°C. Ouăle
trebuie să fie foarte proaspete, cu coaja curată, întreagă, provenite de
la păsări sănătoase. Congelatele de ouă (albuş, gălbenuş, melanj), vor
fi folosite numai pentru preparatele care suferă o prelucrare termică.
c) Conservarea prin deshidratare. Conservarea ouălor prin
deshidratare a luat o extindere din ce în ce mai mare datorită nivelului de
stabilitate ce-l dobândeşte praful de ouă. Metoda constă în
deshidratarea prin pulverizare în instalaţii similare celor folosite la
laptele praf, a conţinutului oului, respectiv numai pentru albuş, numai
pentru gălbenuş, sau amestecul acestora (melanj). Prin reducerea
conţinutului de apă se pasivizează echipamentul enzimatic al oului,
microorganismele nu-şi pot desfăşura activitatea vitală, iar produsul
dobândeşte o stabilitate pe termen mediu (6-10 luni).
d) Conservarea în apă de var. Această metodă este simplă, cu
costuri reduse, cunoscută în toate ţările si aplicată pe scară redusă.
Metoda constă în introducerea ouălor în bazine de ciment ce conţin
soluţia de apă de var (5 g praf de var alb la l l de apă). Astfel se
realizează izolarea oului de contactul cu aerul şi microorganismele,
evitarea pierderilor în greutate. Sub influenţa bioxidului de carbon din
atmosferă pe suprafaţa apei de var se formează o peliculă subţire de
carbonat de calciu (CaCO3), care menţine constantă concentraţia
soluţiei. Astfel calciul nu trece din coajă în so-luţie si grosimea cojii oului
nu se subţiază. Prin această metodă ouăle îşi pierd din rezistenţă la
manipulare şi transport şi au o valoare senzorială mai redusă, fiind
inferioare ouălor conservate prin frig. De asemenea, datorită închiderii
porilor de către apa de var, ouăle puse la fiert se sparg. Acest defect se
previne dacă înainte de fierbere oul se înţeapă în dreptul camerei de
aer.

9.7. Ambalarea, marcarea şi depozitarea ouălor

Ambalarea ouălor proaspete se face pe cofraje, în poziţie

verticală, cu vârful în jos, aşezate în lăzi de 360 bucăţi. Ouăle foarte
proaspete se livrează numai preambalate în cutii de carton de tip cofraj
în număr de 6-12 bucăţi. Ambalajele trebuie să conţină ouă din aceeaşi
categorie de prospeţime si greutate. Marcarea ouălor se face, după
caz, direct pe coajă si pe ambalaj. Pentru marcarea pe coajă se
foloseşte tuş special, nevătămător sănătăţii si persistent. Ouăle
dietetice se marchează pe coajă, la locul producţiei, cu data ouatului
(ziua, luna) prin cifre arabe (04.03). Ouăle proaspete se marchează pe
ambalaj cu data sortării şi ambalării, însoţite de o fisă de control care
cuprinde numărul de ordine al ambalatorului.
Ouăle conservate se marchează pe coajă cu literele „CF" în
cazul conservării prin frig şi cu litera „C" în cazul conservării prin alte
mijloace. Păstrarea ouălor se face în spaţii curate, răcoroase, cu
temperatura de 0-14°C, uscate, respectiv o umiditate relativă a aerului
de 70-80%, fără mirosuri străine şi dăunători. Standardul interzice
depozitarea ouălor sub cerul liber sau în spaţii expuse razelor solare.
Termenul de valabilitate pentru ouăle proaspete şi ouăle conservate
este în funcţie de categorie şi sezon (tabelul 40 ).

Tab. 40 Termenul de valabilitate în funcţie de sezon

Categoria Termenul de valabilitate în
funcţie de sezon
1.04-14.09 15.09-31.03
Oua proaspete
10 zile 20 zile
Oua refrigerate
Oua conservate prin 5 zile 10 zile
alte metode

Valorile termenului de valabilitate sunt valabile în condiţiile de

ambalare şi păstrare menţionate mai sus; ele decurg de la data sortării
şi ambalării, în cazul ouălor proaspete şi de la scoaterea de la
conservare, pentru ouăle conservate.
H.G. 784/1996 - prevede obligativitatea afişării la locul de
vânzare a unei etichete pe care se va menţiona „ouă proaspete mari”
(cu masa peste 50g/buc) sau „ouă proaspete mici” ( cu masa cuprinsă
între 40-50g/buc).
9.8.Rezumat

Această temă conţine precizări la modalităţile de familiarizare a

studenţilor cu noţiunile de verificare a calităţii ouălor, cunostinţe
despre potenţialul nutritiv al acestora, despre valoarea calorică şi
bogaţia lor în factori nutritivi indispensabili organismului uman.
Oul este un aliment uşor digerabil, cu o valoare nutritivă mare
dată de componentele conţinute în special de gălbenuş : proteine
(ovovitelina), grăsimi uşor digerabile, elemente minerale (fosfor ,
fier, calciu, sulf) şi vitamine (A, D, E, B 1, B2, B6, PP).

Cuvintele cheie sunt folosite pentru a identifica noţiunile noi

introduse în unitatea de studiu curentă: structura şi compoziţia
oului, caracteristicile de calitate, ovoscopia, conservarea, valoare
nutritivă, etc.

9.9. Teste de autoevaluare

1. Structura, compoziţia si valoarea nutritiva a ouălor.

2. Determinarea caracteristicilor de calitate ale oualor.

9.10. Concluzii
Ouăle sunt alimente foarte valoroase pentru hrana omului
datorită bogăţiei lor în factori nutritivi indispensabili organismului
uman.
Oul de găină are o greutate cuprinsă între 36 şi 70 g şi se
compune din coajă, albuş şi gălbenuş.
Oul normal are o formă ovală cu un pol mai rotund şi
celălalt mai ascuţit. Forma se poate exprima prin indicele
formatului care reprezintă raportul dintre lungimea şi grosimea
oului măsurate cu şublerul. La oul de găină lungimea este de
5,5 - 6,2 cm şi grosimea de 4 - 4,5 cm. Cu cât indicele formatului
e mai mare oul este mai oval.
Ovoscopia (proba mirajului) se bazează pe cercetarea
prospeţimii ouălor prin transparenţa faţă de un fascicul de lumină
provenit de la un bec electric montat într-un cilindru metalic cu o
fantă de 3,5 cm.
Prin ovoscopie se pune în evidenţă integritatea cojii,
mărimea şi mobilitatea camerei de aer, starea albuşului şi a
gălbenuşului, prezenţa cheagurilor de sânge sau a impurităţilor,
starea discului germinativ.
Determinarea prospeţimii ouălor prin proba densităţii.
Proba densităţii se bazează pe proprietatea ouălor de a-şi
micşora densitatea pe măsură ce se învechesc, datorită
pierderilor de apă, volumul rămânând acelaşi. Densitatea oului
proaspăt este 1,078 - 1,097, iar ouăle vechi de 21 zile ajung la
densitate de 1,050 g/cmc. Proba densităţii se face prin
introducerea ouălor în apă sau în apă sărată.
Defectele ouălor îmbracă diverse forme, de la aspectul
cojii sau a interiorului, dimensiunea ouălor până la mirosul şi
gustul ouălor.
 Defectele pot avea diverse cauze printre care : hrana
păsărilor ;condiţiile de păstrare;perioada ouatului etc.;
In vederea menţinerii calităţii şi valorii nutritive a ouălor în
perioada de maximă producţie, pentru crearea posibilităţii de
consum în perioada când scade producţia, precum si pentru
utilizarea raţională a producţiei de ouă, este necesară aplicarea
unor metode de conservare
Ambalarea ouălor proaspete se face pe cofraje, în poziţie
verticală, cu vârful în jos, aşezate în lăzi de 360 bucăţi. Ouăle foarte
proaspete se livrează numai preambalate în cutii de carton de tip
cofraj în număr de 6-12 bucăţi. Ambalajele trebuie să conţină ouă
din aceeaşi categorie de prospeţime si greutate. Marcarea ouălor
se face, după caz, direct pe coajă si pe ambalaj. Pentru marcarea
pe coajă se foloseşte tuş special, nevătămător sănătăţii si persistent.

9.11. Bibliografie

Popa, M Calitatea Siguranta Alimentara, Editura

Casa Cartii de Stiinta, Cluj Napoca,2006
Achim, M.I., “Bazele Merceologiei”, Seria Didactica,
Popa, M. Univ. ,,1 Decembrie 1918”, Alba Iulia,
2000.
Popa, Merceologia Mărfurilor Alimentare –
Maria curs, Seria Didactica, Univ. ,,1 Decembrie
1918”, Alba Iulia, 2004
Popa, Merceologia Mărfurilor Alimentare –
Maria Indrumător de lucrări practice, Seria
Didactica, Univ. ,,1 Decembrie 1918”,
Alba Iulia, 2000.
Dima, D ş.a ,Îndrumător pentru determinarea
calităţii mărfurilor , Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1977.
Mâlcomete, Merceologie, Editura Fundaţiei
O. Academice “Gheorghe Zane”, 1995.
Dinu, V., Merceologie, Editura Didactică şi
s.a. Pedagogică, Bucureşti, 1997.
Vestemean, Merceologie, Editura Didactică şi
L., s.a Pedagogică, Bucureşti, 1997.
Păcuraru, Merceologie, Editura Didactică şi
Gh., s.a., Pedagogică, Bucureşti, 1997.
Vlănţoiu, Chimie analitică şi analize tehnice,
Gh., ş.a. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1997.
Giaccio, M., Merceologia, Monduzzi Editore,
Morgante, Bologna, 1993.
A., Riganti,
V.
Olaru, M., Bazele merceologiei – lucrări practice
ş.a. şi studii de caz, Academia de Studii
Economice, Bucureşti, 1997.
Falniţă, E, Bazele merceologiei – lucrări şi
Băbăiţă, C. aplicaţii, Universitatea din
Timişoara,1993
Dima, D. Îndrumător pentru lucrări de laborator la
merceologia produselor alimentare,
Academia de Studii Economice,
Bucureşti, 1985.
Popa, Bazele Merceologiei –indrumator de
Maria laborator, Seria Didactica, Univ. ,,1
Decembrie 1918”, Alba Iulia, 2001.